Mesaj de la Creator prin Jennifer Farley
Întotdeauna vor fi oameni care
au concepții greșite despre tine. Nu uita, te rog, că fiecare dintre voi v-ați
avut gândurile și sentimentele colorate de experiențele voastre. Nu este nici
bine, nici rău, pur și simplu este. Singurul moment în care devine o problemă
este atunci când lași concepțiile greșite ale altora să dicteze modul în care
alegi să trăiești. Acordă-ți timp să-ți dai seama că, indiferent de ceea ce
cred alții despre tine, ești și ai fost întotdeauna exact cine trebuie să fii
în orice moment. Și asta, copilul meu frumos, este suficient. ~ Creatorul
Traducere Monica Poka
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar
fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort cu o donație, atât cât
simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.