joi, 2 octombrie 2025

Judecata finală a unei specii fără spirit

 

De Jason Gray
 
Nu este vorba doar despre credință.
Nu este vorba doar despre Dumnezeu.
Nu este vorba nici măcar despre trezire.
Este vorba despre marele abandon.
Momentul în care omenirea, beată de importanța de sine, ritualuri și identitate, s-a îndepărtat de ea însăși.
Momentul în care am încetat să ne mai pese unul de celălalt, dar nu am încetat niciodată să predicăm despre asta.
Momentul în care am făcut empatia opțională și am transformat compasiunea într-un slogan în timp ce lumea ardea în urma noastră.
Asta nu este doar o chemare la trezire.
Asta este judecata sufletului tău.
================
Mitul Mântuitorului
================
Nici un om nu vine.
Nici din nori.
Nici din scripturi.
Nici din stele.
Nici un cal alb.
Nici un tron ​​de aur.
Nici o trompetă finală.
Nici o schimbare colectivă care să te scoată din consecințe.
Nu va exista nici o resetare care să înlăture pata apatiei tale.
Nici o rază de lumină care să-ți corecteze lașitatea.
Nici un maestru ascensionat care să facă ceea ce tu refuzi să faci.
Tu ești acela.
Ce ai făcut cu această responsabilitate?
Nimic.
Crezi mai mult în confortul tău decât în ​​chemarea ta.
Crezi mai mult în poveste decât în ​​sacrificiu.
Crezi mai mult în iluzie decât în ​​fața persoanei care suferă lângă tine.
Aici nu mai este vorba de credință.
Este vorba despre sângele de pe mâinile tale pentru că nu ai făcut nimic.
=============================================
N-ai Fost Niciodată Lipsit de Putere, ai Fost Confortabil
=============================================
Narațiunea cu care ai fost hrănit încă de la naștere, ”Este prea mare”,
”Nu pot face nimic.”
”Nu e problema mea.”
”Încerc doar să-mi protejez energia.”
”Am propriile mele probleme.”
”Nu eu sunt cel care conduce.”
”Nu eu sunt cel care are putere.”
Oprește-te.
Nu ai fost niciodată lipsit de putere.
Ai fost confortabil.
Ți-a plăcut să nu fii implicat.
Ți-a plăcut să nu riști nimic.
Ți-a plăcut să fii spiritual fără să te sacrifici.
Ți-a plăcut să cânți cântece despre iubire în timp ce ignorai iadul în care trăiau semenii tăi.
Ți-ai schimbat misiunea divină pe comoditate.
Ți-ai schimbat sabia pe tăcere.
Acum lumea sângerează pentru că tu nu te-ai arătat.
===========================
Iluzia Spiritualității
Cum Ți-ai Justificat Îndepărtarea
===========================
Să vorbim acum despre Noua Eră, comunitățile spirituale, cercurile de treziți.
Ai înlocuit dogma religioasă cu evadarea de înaltă frecvență.
”Nu e vibrația mea.”
”Sunt aici să observ.”
”Ei și-au ales acea realitate.”
”Nu rezonez cu suferința.”
”Oricum acest tărâm nu este real.”
”Fiecare este pe propriul drum.”
Dacă spiritualitatea ta cere să-i abandonezi pe cei frânți, asta nu este iluminare, este narcisism.
Dacă credința ta în reîntrupare o folosești ca să justifici faptul că lași oamenii să putrezească pe străzi,
nu ești spiritual, ești amorțit spiritual.
Dacă munca ta cu ”umbra” nu te duce niciodată la acțiune reală în lume, nu te vindeci, te ascunzi.
Ai transformat spiritualitatea într-o cameră de ecou a evitării.
Meditezi în timp ce mamele urlă.
Scrii în jurnal în timp ce copiii mor de foame.
Manifești în timp ce dependenții mor pe trotuarele tale.
Crezi că ascensionezi.
Nu ascensionezi.
Abandonezi.
============================
Iluzia Religioasă
Cum ai Externalizat Compasiunea
============================
Tu, da, tu cel din temple, moschei, biserici și sinagogi.
Nu ai făcut cu nimic mai bine.
Pretinzi că-i urmezi pe Isus, Mahomed, Moise sau Krishna, dar trăiești ca și cum zeii ar fi automate cu vânzare,
Îi venerezi pe profeți, dar nu îi imiți.
Îngenunchezi în rugăciune, dar nu îngenunchezi lângă cel fără adăpost.
Donezi pentru clădiri, dar nu pentru cei care sângerează.
Citezi scripturi, dar nu ții de mână pe cineva care se prăbușește.
Spui că-l iubești pe Dumnezeu.
Dar îi ignori copiii.
Predici mântuirea în timp ce Pământul moare.
Vorbești despre rai în timp ce acest tărâm se transformă în iad.
Dacă religia ta nu te face o ființă umană mai bună, nu este credință, este fantezie.
Nu iubești.
Te supui.
Nu slujești.
Gesticulezi.
Te întrebi de ce lumea nu mai ascultă de numele zeului tău?
Pentru că nu-L porți în tine.
Îl porți ca pe o mască.
===========================
Vezi Suferința.
Pur și Simplu Nu Vrei să O Simți.
===========================
”N-am știut. N-am văzut. Nu mi-am dat seama cât de rău era.”
Minciuni.
Ai văzut.
Vezi.
Treci zilnic pe lângă ea.
Pășești peste ea pe stradă.
Te amorțești cu distrageri ca să nu o simți.
Să o simți ar însemna responsabilitate.
Responsabilitatea este ultimul lucru pe care cei mai mulți oameni și-l doresc de la spiritualitatea lor.
Spui că ești copleșit.
Că lumea e prea întunecată.
Adevărul este că nu lumea e prea întunecată.
Lumina ta e artificială.
Nu arde.
Strălucește doar când condițiile sunt perfecte.
Aceea nu-i lumină.
Este spectacol.
===================================
Adevăratul Motiv pentru care Lumea Moare
===================================
Vrei să știi de ce Pământul se frânge?
Nu din cauza elitelor.
Nu din cauza politicienilor.
Nu din cauza corporațiilor.
Nu din cauza sistemului.
Din cauza ta.
A miliardului de mici momente de tăcere.
A momentelor în care ai plecat în loc să intervii.
A momentelor în care ți-ai închis inima când ar fi trebuit să explodeze.
A momentului în care ai avut 10.000 $ pentru o retragere (retreat), dar n-ai avut 20 $ pentru ultima masă a cuiva.
A momentului în care ai distribuit o postare despre iubire, dar nu ai iubit niciodată pe nimeni atunci când te-a costat ceva.
A momentului în care ai văzut suferința și ai decis să rămâi ”pe banda ta”.
Lumea nu se sfârșește pentru că răul este puternic.
Se sfârșește pentru că cei drepți sunt pasivi.
Pentru că cei iubitori sunt lași.
Pentru că cei treziți dorm acolo unde contează cel mai mult.
Așadar, Ce Vei Face Acum?
Acum că nu mai este nimeni altcineva de învinovățit.
Acum că oglinda este curată.
Acum că scuzele au dispărut.
Acum că îți dai seama că zeii nu vin și nu vii nici tu.
Vei face ce au făcut profeții?
Te vei ridica ca foc?
Vei deveni răspunsul pentru care te-ai rugat?
Sau vei continua să joci rolul de mort?
Nu mai există cale de mijloc.
Privește în jur.
Privește cu adevărat în jur.
Nu există ”curând”.
Există doar acum.
Acum sângerează.
Vrei să salvezi lumea?
Hrănește pe cineva.
Adăpostește pe cineva.
Îmbrățișează pe cineva.
Ascultă pe cineva.
Riscă ceva.
Dăruiește mai mult decât primești.
Arde pentru cineva în afară de tine.
Atunci ne vom ridica.
Atunci totul se va schimba.
Tu Ești Ultima Linie
Nimeni nu vine să te salveze.
Nici tu nu salvezi pe nimeni.
Doar dacă te hotărăști, chiar acum, să devii ceea ce te-ai născut să fii.
Un războinic al compasiunii.
Un vas al adevărului.
Un constructor de poduri.
Un demolator al confortului fals.
O flacără vie care aprinde cerul pentru cei uitați.
Dacă nu devii asta?
Atunci tu ești chiar ceea împotriva a ce luptăm.
Fără mai multă prefăcătorie.
Fără alte întârzieri.
Fără alte povești.
Știm cu toții unde se îndreaptă lucrurile dacă continuăm să nu facem nimic.
Un ultim lucru: să arunci bani pe problemă NU este soluția.
 


Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!   

 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.