Meditații

vineri, 1 mai 2015

Eu și Religia


Din ciclul De ale mele


Am afirmat de nenumărate ori faptul că nu sunt religioasă absolut deloc în sensul bisericesc și că singura religie în care cred este Iubirea. Și când spun Iubirea, mă refer la Iubirea care pur și simplu este, Iubire pe care o numim Iubirea Necondiționată.

După părerea mea, repet, după părerea mea, cel mai mare rău care a putut fi făcut omenirii, a fost făcut de către biserică ca principal exponent al puterii asupra altora. Biserica s-a folosit, și o face în continuare, de tot ceea ce îi menține și consolidează puterea asupra celor care mai consimt încă să și-o cedeze. De ce o fac? Este întrebarea pe care mi-am pus-o de nenumărate ori. De ce? De ce? Este întrebarea care mi-a răsunat de mii de ori în cap.

Cum se poate să mai accepți să crezi lucruri atât de evident false? Da, într-adevăr false, dar pentru mine și pentru mult prea puțini alții .... Această temă mi-a revenit în aceste zile vizitând Mexicul. Este incredibil ceea ce a putut face biserica oamenilor de aici, și nu numai de aici, ci este similar situației în care trăiesc și oamenii din Peru.(Cele două țări pe care le-am vizitat și despre care pot vorbi în cunoștință de cauză)

Le-au fost furate vechile lor credințe pe care biserica și-a construit noul său imperiu. S-a folosit de tot ceea ce se putea folosi pentru a-și putea institui puterea și controlul. S-a folosit până și de templele care existau transformându-le în biserici. Religia care este aici este un amalgam dureros de păgânism și creștinism șchiop.

Am vizitat azi o biserică catolică din Mexic în care se permit sacrificiile animale, găini în special. Biserica a fost în stare să accepte o astfel de practică între zidurile sale pentru a nu-i scăpa de sub control un segment al populației care nu a vrut să renunțe la o astfel de practică păgână. Într-un fel, biserica a fost învinsă de propria sa lăcomie.

Când am ieșit afară din acea biserică am pus întrebarea "Cum se poate așa ceva? Cum se poate să mai existe încă atât de mult întuneric în mințile oamenilor? Cum să vorbim de ascensiunea planetară când încă mai avem așa ceva și încă la o asemenea scară pe planetă?" Sacrificiul nu s-a referit niciodată la ceva exterior ci la sentimentele joase de invidie, ură, vrajbă, gelozie, dușmănie,  ... nu la niște ființe nevinovate și inocente.

Recunosc că am avut sentimentul inutilității, sentimentul unui deja vú dureros. În cap mi-au răsunat în mod ironic cuvintele "Iartă-i Tată că nu știu ce fac" Ciudat, ironic ... dar am înțeles că acești oameni nu pot să facă decât ceea ce sunt învățați să facă ... ca noi toți de altfel. Și ciudat și ironic a fost faptul că astfel am înțeles și învățat un nou sens și o nouă profunzime a Iubirii "Iartă-i și Iubește-i pentru că nu știu ce fac. Nu au fost învățați să facă/creadă altfel."

Și atunci am înțeles că singura cale prin care pot/putem fi ajutați și putem ajuta este Iubirea Necondiționată. Cât va dura, când va avea loc ... nu mai contează.  "Iubește-i așa cum sunt". Și acest lucru este valabil pentru toți și tot. Așa cum ne-a învățat cu adevărat Maestrul Isus când s-a plimbat pe Pământ. "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți." Restul nu mai contează.

Namaste!


Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.