duminică, 10 mai 2015

Universitatea Multidimensională a Pământului


Arcturienii și Familia Noastră Galactică

De Suzanne Lie

Dragi cititori,
Îmi pare rău că nu am mai postat în ultimul timp, dar calculatorul meu a ”căzut” și a durat până astăzi ca să devină funcțional. A fost o perioadă destul de provocatoare pentru mine, deoarece aveam pe el tot ceea ce am scris încă de la începutul anilor 1990. Da, ceea ce am scris nou a fost recuperat, dar exista posibilitatea ca fișierele vechi să fie pierdute pentru totdeauna.

La început a existat tendința să mă sperii, dar mi-am amintit tot ceea ce mi-au spus Arcturienii legat de ”a da drumul”. Prin urmare, mi-am transmutat frica pierderii în ”Ei bine. Putea fi și mai rău.” Și am fost în stare să rămân deasupra fricii destul de multă vreme. Cu toate acestea, cum procesul dura zile după zile, convingerea mea a început să slăbească.

În cele din urmă, după o săptămână, rezistența și răbdarea mea erau deja cam subțirele, iar eu am căzut din centrul meu. Aș vrea să vă pot spune că norii s-au dat la o parte și că Arcturienii m-au salvat, dar n-a fost așa. Sinele meu uman trebuia să renunțe la computer și să treacă prin îndelunga frică trei dimensională a ”Voi pierde totul?”

Acum privesc în urmă și trebuie să fac un efort ca să nu mă judec. Cu toate acestea, îmi amintesc că la începutul căderii libere am spu realităților mai înalte ”Dacă este vorba despre vreo inițiere majoră, sunt fericită că aceasta are loc prin intermediul computerului meu, mai degrabă decât prin a corpului meu.” Sunt recunoscătoare pentru sănătatea mea și acum îmi dau seama că m-am confruntat cu moartea ego-ului meu.

Oh, sunt sigură că mai există încă mult ego la care să-i ”dau drumul”. Sper ca data viitoare să pot rămâne mai calmă, mai rece și mai centrată. Împărtășesc această experiență în speranța că voi nu vă veți judeca pe voi înșivă pe măsură ce vechea noastră lume începe să se schimbe drastic, deoarece ceea ce noi am crezut a fi ”important” pare să plece din viața noastră.

În această dimineață m-am gândit că voi primi un alt ”Raport Meteorologic Energetic”, și puteam auzi titlul ”Pregătirea pentru Furtună”. Cu toate acestea, când am DAT DRUMUL din nou, am primit un mesaj foarte diferit:

***
Dragii noștri voluntari pentru a o ajuta pe Gaia,

Noi, Arcturienii și Familia voastră Galactică, dorim să împărtășim cu voi astăzi percepțiile noastre despre câmpurile de energie care o înconjoară pe draga de Gaia în această zi de 7 Mai 2015. Așa cum Suzille a trebuit să aștepte la ”mică adâncime” în timp ce computerul ei era căzut, întreaga omenire a fost ”în așteptare la mică adâncime” în timp ce multe tranziții secrete au loc.

Aceste schimbări au loc dincolo de percepția multora dintre voluntarii noștri care poartă un vehicul pământesc în acest ACUM. Cu toate acestea, expresiile mai înalt dimensionale ale SINELUI vostru sunt pe deplin conștiente de aceste tranziții și vă transmit încet și sigur aceste informații.

Din perspectiva noastră mai înaltă, noi putem percepe ceea ce vă este de ajutor să știți și ceea ce doar v-ar face și mai confuză și așa deja complicata și dificila voastră viață 3D. Vă reamintim că toate informațiile de care aveți nevoie vă sunt disponibile.

Tot ceea ce trebuie să ”faceți” este să vă expansionați conștientizarea pentru a vă îmbrățișa conștient expresiile mai înalt dimensionale ale SINELUI vostru. Apoi puteți pur și simplu descărca informațiile de care aveți nevoie în mintea voastră multidimensională. Spunem ”mintea voastră multidimensională” deoarece acea minte este ”dispozitivul de traducere” pentru toate mesajele voastre în ”Limbajul Luminii”.

Practic, un mesaj în limbajul luminii este un mesaj care apare în dimensiunea a cincea și dincolo. Atunci când VOI, adică expresiile voastre mai înalt dimensionale, observă că acel voi care poartă un vehicul pământesc este pregătit să primească o informație mai înalt dimensională, o ”Transmisie în Limbajul Luminii” este trimisă în mintea voastră multidimensională.

Odată ce mesajul este transmis în mintea voastră multidimensională, el așteaptă expansionarea conștiinței voastre 3D în dimensiunea a patra înaltă și/sau a cincea astfel încât să puteți primi acea transmisie. Acolo are loc un proces de traducere care are loc odată cu recepția mesajului de lumină, deoarece acesta NU se bazează pe timpul secvențial.

Prin urmare, pentru a primi aceste mesaje va fi nevoie să meditați sub o formă sau alta pentru a vă putea expansiona conștiința în undele voastre cerebrale mai înalte, în timp ce rămâneți în mod conștient conectați la conștiința voastră 3D.

Voi toți primiți aceste mesaje în timpul somnului vostru cel mai profund, dar ele adeseori sunt uitate sau mult distorsionate atunci când vă treziți. Prin urmare, o modalitate în care vă puteți aminti cum să percepeți și să traduceți în mod conștient mesajele voastre în limbajul luminii, este să vă scrieți visele imediat ce vă treziți.

Deoarece limbajul vostru simbolic se bazează pe amintirile și experiențele încarnării voastre curente, voi toți aveți un mod personal de a vă traduce limbajul simbolic în limbajul 3D.

De exemplu, apa înseamnă în primul rând un anumit tip de emoție. Cu toate acestea, dacă vă place să înotați, apa ar avea un înțeles foarte diferit decât dacă aproape v-ați fi înecat și vă este frică să înotați.

Cu alte cuvinte, cu cât sunteți mai conștienți de reacțiile voastre emoționale față de întreaga voastră viață, incluzând experiențele ”uitate” ale copilăriei, cu atât mai ușor vă veți putea traduce mesajele din limbajul luminii în gândirea voastră trei dimensională.

De asemenea, gândirea voastră secvențială, trei dimensională, este inadecvată pentru o traducere efectivă a mesajelor în Limbajul Luminii pe care noi vi le trimitem în mod regulat. Apoi, pentru că nu sunteți capabili să recepționați și traduceți în mod conștient aceste mesaje nenumărate, s-ar putea să vă simțiți singuri sau chiar abandonați.

Noi NU vrem ca bravii noștri emisari pe Pământul trei dimensional să se simtă abandonați. Prim urmare, vă trimitem acest mesaj. Schimbările din realitatea voastră fizică au loc din ce în ce mai rapid. Și este ”mai rapid” pentru percepția voastră trei dimensională.

Adevărul este că lumea voastră trei dimensională nu numai că se ”schimbă”. Ceea ce se întâmplă de fapt, este că lumea voastră trei dimensională se întoarce la expresiile sale mai înalt dimensionale. VOI, dragii noștri împământați, vă întoarceți Acasă!

Suntem fericiți să vă reamintim din nou că VOI nu v-ați părăsit niciodată relitățile mai înalt dimensionale. De dincolo de timp, SINELE vostru Multidimensional a trimis în jos o scânteie din esența voastră multidimensională și a implantat-o într-un vehicul pământesc uman.

Voi NU sunteți acel vehicul pământesc. VOI purtați acel vehicul pământesc. Prin urmare, întoarcerea voastră ”Acasă” e ca și cum v-ați duce la dulap și ați decide să vă înlocuiți ”veșmântul” vostru 3D cu acel minunat costum multidimensional cu care v-ați născut.

Din nefericire, undeva de-a lungul vieții voastre 3D, acel ”costum multidimensional” s-a rătăcit prin dulap. De fapt, probabil că s-a pierdut în dulapul copilăriei voastre. Ne amintim că atunci când Suzille era copil își băga totul în dulap, deoarece acesta era cel mai simplu mod de ”a-și face curat în cameră”.

VOI, dragii noștri voluntari pentru a o ajuta pe Gaia, a trebuit să vă luați actualul și densul vostru vehicul 3D, pentru a o ajuta pe Gaia să facă curat în dulapul Ei. Vedeți voi, voi chiar ați fi putut alege orice formă ați fi vrut. Dar pentru că oamenii au fost cei care au făcut mizeria, a fost nevoie ca voi să purtați o formă umană.

Gândiți-vă la propria voastră copilărie. Dacă un frate sau un prieten ar fi făcut o mizerie, ați fi vrut ca VOI să o curățați? NU, nu ați fi vrut. Acesta este motivul pentru care mulți dintre voi nu doriți să curățați mizeria pe care au făcut-o alți oameni, dar asta este exact ceea ce v-ați oferit voluntar să faceți.

Vă rugăm să înțelegeți că oamenii care au făcut această mizerie NU erau conectați la expresiile mai înalte ale SINELUI lor. De fapt, unii erau clone și alții erau ”lupi în piele de oaie”.

Așa ca și voi, dragii noștri emisari pe Pământ, care sunteți membri ai Familiei noastre Galactice și Celeste și ”purtați” un vehicul fizic pământesc, sunt și membri ai familiilor galactice Draconiene și a altor Familii Galactice de tipul ”putere asupra altora”.

Ei poartă vehicule pământești în același fel în care și voi purtați un vehicul pământesc. Cu toate acestea, așa cum voi vă raportați la noi, ”Puterea Interioară” Galactică și Celestă, sunt alții care se raportează la Familia lor Galactică ”Putere Asupra Altora”.

S-ar putea să fiți sau să nu fiți conștienți de faptul că a existat un Război Galactic foarte lung care a fost purtat în dimensiunile a treia și a patra joasă. Acest război era încheiat de veacuri în ”anii” voștri pământești, dar a fost transferat pe Pământ atunci când multe dintre trupele Draconiene s-au întors spre Pământ.

Avându-i pe dinozauri ca strămoși, Draconienii au crezut că Pământul este casa lor. La urma urmei, s-au gândit ei, dinozaurii au fost unii dintre primii locuitori ai actualului vostru ciclu al ”realității pe Gaia”. Din fericire pentru Gaia, au existat multe cicluri anterioare curentei voastre ”realități cunoscute” în care pacea și iubirea au domnit pe Pământ.

După cum am mai spus și înainte, Gaia este un SUFLET excepțional de curajos, pentru că și-a asumat marea provocare de a fi o planetă bazată pe sistemul de operare al polarităților, separării și liberului arbitru. Având liberul arbitru de a alege să trăiești în polaritatea lumină/putere interioară SAU polaritatea întuneric/putere asupra a creat o realitate în care există versiuni extrem de diferite ale realității.

Aceste versiuni diferite ale formelor de viață s-au luptat una cu cealaltă, au coexistat una cu cealaltă și au avut epoci de mare întuneric SAU de mare lumină. Din cauza ”separării” care a avut loc pentru a crea o realitate polarizată, aceste ere de întuneric și lumină păreau a fi cicluri separate în care a domnit puterea asupra altora SAU puterea interioară.

Din percepția noastră în dimensiunile mai înalte, ne-am bucurat alături de voi în erele de lumină și am încercat să vă ajutăm în timpul erelor de întuneric. Voi, oamenii Pământului, ați ales să vă încarnați pe Gaia pentru că aceste polarități extreme ale vieții vă puteau facilita foarte tare avansarea voastră în lumină.

Din nefericire, vă puteați pierde în întuneric și să petreceți multe încarnări pe ”roata re-încarnării”. După cum mulți dintre voi știți, această roată se închide pentru că expresiile trei și patru jos dimensionale ale lui Gaia sunt în procesul de a ”se răsuci în sus” în dimensiunile mai înalte.

Așa cum multe dintre frunzele și florile care cad dintr-un pom se răsucesc în ele înainte de a cădea, frecvențele mai joase ale lui Gaia se vor răsuci în ele însele înainte de a cădea de pe planeta Ei. Școala 3D a Cauzei și Efectului se închide.

De fapt, ”Școala Trei Dimensională a Polarității și Separării” a Pământului se transmută în ”Universitatea Multidimensională a Unității cu UNUL” a Pământului. Puteți absolvi cu TOȚII această Universitate Multidimensională – dacă așa alegeți.

Amintiți-vă că Gaia este o planetă a ”liberului arbitru”. Prin urmare, voi aveți liberul arbitru de a decide dacă să ”rămâneți la cursuri” și să vă încheiați studiile în ”putere asupra SAU putere interioară” ale individualității trei dimensionale. Cu toate acestea, în cele din urmă va trebui să vă găsiți o altă Matrice 3D pe o altă planetă.

Draga de Gaia a așteptat atât de mult cât a putut pentru a le permite oamenilor săi ”timpul” necesar să-și reamintească SINELE lor Multidimensional. Plantele Sale sunt pregătite să se transmute în expresiile lor cinci dimensionale, animalele Sale sunt pregătite, până și elementele Sale sunt pregătite.

Și ceea ce este cel mai important, corpul planetar al lui Gaia nu mai poate tolera stricăciunile pe care omenirea le-a cauzat chiar împotriva planetei care le-a fost dată ca și ”școală de viață”. Îi aplaudăm pe aceia dintre voi care ați decis să rămâneți pe draga de Gaia pentru a o ajuta în transmutarea EI în Sinele EI Mai Înalt dimensional.

Unul dintre modurile în care o ajutați pe Gaia este prin transmutarea ”curriculum-ului” EI de la ”stăpânirea individualității și liberului arbitru” la ”stăpânirea conștiinței unității pentru întoarcerea la UNU”. Voi toți, emisarii noștri pe Pământ, v-ați confruntat cu multe răsturnări în viața voastră, dar v-ați menținut cursul de a vă aminti pe deplin CINE sunteți.

Dorim să vă spunem că ȘI NOI ne amintim cine sunteți. Pentru că mergeți pe drumul pe care vi l-ați ales înainte de a vă lua această încarnare, veți găsi ceea ce ați căutat. Și cel mai mult dintre toate, VOI vă veți găsi SINELE.

Noi, Familia voastră Galactică menținem această viziune în inimile noastre.

Arcturienii și Familia voastră Galactică.



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.