Seychelles, un Jurnal de călătorie mai altfel

Din ciclul De ale mele

Seychelles, o destinație turistică pentru mulți. Dar oare pentru mine? De multă vreme am înțeles că toate călătoriile mele aparent turistice sau de vacanță au un cu totul și cu totul alt motiv, un alt substrat. De fapt, ele au început să se întețească mai ales după ce am conștientizat acest lucru. Deci, în drum spre Seychelles. Când am văzut că această călătorie va dura mai mult de 36 de ore cu 3 escale și cu timp de așteptare între ele am preferat să mă gândesc că totul are un rost și să nu-mi las mintea să înceapă să facă tot felul de analize gen "waw și cum vei rezista atâtea ore fără un somn bun?" Știam că totul se va rezolva, și așa a și fost. Ori de câte ori ne apropiam de un punct de escală sau ne îndepărtam de el, eram "luată" în câte o meditație de încărcare a bateriilor. În acele meditații intram în legătură cu Păzitorii acelor locuri și împărtășeam multe informații între noi. Prima escală la Berlin mi-a atras atenția asupra unui fapt pe care nu puteam să-l văd decât din aer. Berlinul de abia se mai vede dintre copaci. Este plin de verdeață, au păduri din ce în ce mai răspândite și zone agricole puține. Așa arată de sus Berlinul și ceea ce am putut vedea, de acolo de sus, din Germania. Acolo cineva a înțeles importanța prezenței naturii și încep să refacă ceea ce au distrus. Dar, din nefericire, o fac pe seama altor țări și zone, una dintre ele fiind chiar România. Am mulțumit pentru această conștientizare decizând să o aduc la cunoștința tuturor celor care vor citi aceste rânduri. Poate vor lua mai mult aminte la păstrarea a ceea ce avem și refacerea a ceea ce, din nefericire, nu mai avem.

 A urmat apoi Abu Dhabi unde nu am avut de staționat decât 2 ore și de unde ne-am luat zborul către destinația noastră penultimă Victoria, Seychelles. Nici nu am apucat să decolăm din Abu Dhabi când am  fost luată la o întâlnire cu minunatele Ființe care sunt Păzitorii din Orientul Mijlociu. A fost o întâlnire foarte frumoasă și emoționantă în care valuri de iubire necondiționată au curs într-o frumoasă unitate și armonie. Ne-am reînnoit hotărârea de a participa împreună la realizarea minunatei noastre Misiuni. La o astfel de reuniune a Păzitorilor Pământului curg uriașe valuri de Lumină și Iubire Necondiționată. Știm cu toții că Misiunea noastră nu este una ușoară și că de multe ori planul trebuie schimbat în mod concertat. Marele avantaj pe care îl avem, și care crește pe zi ce trece, este că numărul celor treziți și al celor care se trezesc crește exponențial. Mi-am luat rămas bun de la aceste minunate Ființe și am revenit în realitatea mea curentă. După alte 5 ore de zbor voi ajunge la penultima stație a acestei călătorii incredibile. Între timp voi avea posibilitatea de a lucra nestingherită la trimiterea Iubirii Necondiționate și a Focului Violet în Conștientul Colectiv planetar, activitate/stare care a devenit un mod de A FI. Îmi voi pune vehiculul planetar uman în starea de repaus și voi continua munca în forma mea ne-întrupată. Este foarte multă muncă de făcut în această perioadă de  timp 3/4 D și nu suntem prea mulți cei care  ne putem angaja în mod conștient în ea. Dar cum nu numărul contează și cum pe zi ce trece întăririle noastre cresc tot mai mult, prezența noastră este tot mai mult și mai bine simțită. Noapte bună și somn ușor dragi pământeni, suntem vegheați cu o infinită iubire!

În sfârșit aterizăm în Victoria, Seychelles, pe insula Mahe. Oboseala își spune cuvântul și mai avem de așteptat vreo 4 ore decolarea spre Praslin, capătul acestei călătorii. Întrebăm dacă nu există cumva posibilitatea de a zbura ceva mai repede și ni se recomandă să ne trecem pe o listă de așteptare pentru că mai sunt și alții în situația noastră. Printr-o sincronicitate minunată așteptarea noastră se reduce la o oră și jumătate. Nu am mai zburat niciodată cu un avion atât de mic și experiența este o surpriză foarte plăcută. În sfârșit ajungem la destinație după 36 de ore de călătorie. Un duș bun și apoi un somn într-o poziție mai comodă pentru vehiculul fizic care, fericit, alunecă într-o stare de binecuvântată refacere. Și, din nou la treabă. În Echipa mea are loc acum o reașezare a energiilor și unii se vor opri în acest punct. Un vis edificator, metaforic mi se derulează în fața ochilor. Coborâm cu toții pe un râu vijelios în bărci care se clatină în voia curenților repezi. Dar știm să ne conducem bine bărcile și ajungem într-unul din punctele de oprire. Apa curge pe noi, dar ochii noștri strălucesc de bucuria reușitei. Urmează o zonă mai grea și mai vijelioasă dar apoi ajungem într-un loc mai sigur. Unii dintre colegi îmi spun că nu mai doresc să continue această călătorie pentru că consideră că pentru ei/ele călătoria se încheie în acest punct. Într-adevăr, nu este ușor să fii în serviciu 24/24, 7/7, mai ales atunci când rezultatele sunt aparent invizibile. Moment de nehotărâre pentru mulți. Cineva spune "Ce păcat ... cum să te oprești chiar acum? Mai este atât de puțin!" În timp ce oftez în conștientizarea mea își face loc istoria discipolilor lui Zamolxe. După ani de instruire grea (și când spun grea înseamnă dincolo de limita a tot ceea ce este cunoscut și accesibil oamenilor obișnuiți) departe de lumea plină de provocări, la prima întâlnire cu lumea (cu fetele 😊) au ales să renunțe la viața de inițiat. Celorlalți discipoli revoltați Zamolxe le-a răspuns cu blândețe că nimic nu-i pierdut. Ei vor duce în lumea neștiutoare ceea ce au învățat și-i vor face un mare bine prin răspândirea învățăturii pe care ei au dobândit-o în acea perioadă de pregătire prin care au trecut. Am zâmbit mulțumindu-i cu recunoștință lui Zamolxe pentru aducerea aminte ”strecurată” în conștientizarea mea. Ne-am îmbrățișat cu cei ce au ales să stea pe loc, ne-am urcat din nou in bărci și ne-am îndreptat spre râul vijelios care ne-a cuprins în îmbrățisarea lui. Eram din nou pe drum.

Din nou dimineață pe insula Praslin. Am hotărât să vizităm La Valee de Mai, o rezervație unică de palmieri de nuci de cocos numite coco-de-mere datorită formei lor mai ciudate. În această rezervație unică în lume se găsesc specii de palmieri aflate încă în starea lor pură, străveche, de evoluție. Încă între două lumi urcăm în autobuzul local care circulă cu o regularitate demnă de invidiat și acoperă prin traseul său toată insula. Înainte de a intra în rezervație îmi doresc să beau un ceai, ritualul meu matinal pe care astăzi nu l-am respectat încă. Aleg un ceai negru fierbinte, spre surprinderea fetelor de la micuța cafenea-ceainărie din incinta punctului de intrare în rezervație, pentru că toată lumea bea răcoritoare, nu ceaiuri fierbinți. Și, stupoare. Iau o gură de ceai și îmi dau lacrimile. Îmi adusesem din Kenya acum doi ani o cantitate apreciabilă din acel ceai negru cu gust ușor vaniliat, dar stocul se terminase demult și rămăsesem doar cu amintirea gustului său plăcut. Iar acum în cana din fața mea aburea acel ceai minunat umplându-mi nările cu aroma sa vanilată. Uite că poți lăcrima de bucurie și pentru un ceai. L-am savurat pe îndelete plină de recunoștință și apoi am intrat în rezervație. Energia pură și plină de viață făcea ca toată lumea să zâmbească. În aer plutea atât de multă fericire și bucurie încât oamenii își zâmbeau și se salutau unii pe alții, așteptau ca ceilalți să poată să-și facă liniștiți fotografiile pentru că nimeni nu se grăbea nicăieri. Am petrecut mai bine de două ore de vis în acest loc fermecat în care timpul încetase să existe. Mi-am unit bucuria de A FI cu cea a aerului, a pământului, a Soarelui care ne zâmbea din când printre imensele frunze ale palmierilor și a apei care susura prin prezența câteunui pârâiaș. Am revenit apoi la micuțul dar fermecătorul bungalow în care eram cazați, încărcați cu minunata energie a unui loc atât de pur și ne-am încheiat seara admirând apusul de pe plajă. Fiind în apropiere de Ecuator, apusul este scurt și noaptea se lasă foarte repede. O meditație alături de Echipa mea dragă a încheiat timpul de veghe urmând din nou munca nevăzută ochiului uman obșinuit.

De abia trec în tărâmul visării când îi simt prezența lui Jeshua cum îmi place mie să-i spun lui Isus, acel Isus care nu are nimic de-a face cu imaginea care i-a fost creată de biserică. "Ești tristă. Nu fi. Își vor da și ei seama de adevăr." "Da", răspund eu, "își vor da. Dar este atât de dureros să-i văd cât sunt de mințiți și de manipulați. Cum să le explic să înțeleagă cât de mult rău îți fac în fiecare an când în orbirea lor te răstignesc din nou și din nou pe acea cruce? Și nu numai atunci, ci și în toate slujbele bisericești în care îți pun ție în cârcă mântuirea lor... Știi, chiar și eu am avut o problemă cu tine zilele trecute." I-am simțit zâmbetul, normal că știa. "Am simțit cum acele cuvinte "Mântuitorul vostru care vă aduce mântuirea" declanșează o revoltă atât de puternică în mine încât îmi provoacă o greață fizică. Cum să-i ajuți să se împuternicească pe cei care mai cred într-o "mântuire" adusă de către "Unicul Fiu al lui Dumnezeu"? Cum, cum să faci asta? Și atunci ei/ele cine sunt?” aproape că strig cu ochii în lacrimi. ”Da, știu sunt tot mai mulți cei care văd adevărul și minciuna, dar uneori mă cuprinde tristețea .... chiar disperarea." Am simțit cum iubirea lui mă învăluie treptat, am auzit cum îmi spunea "Pentru că te-ai simțit separată de mine", am oftat și i-am răspuns "Ca de obicei, ai dreptate." Am zâmbit și eu, ne-am îmbrățișat și am intrat în sala de Consiliu. Lucrurile se precipită pe Pământ și este nevoie de o bună organizare. Nu ne putem permite neglijarea nici unui detaliu sau informații. În timp ce-mi simt inima crescând de bucurie la vederea dragilor mei tovarăși, conștientizarea mea se estompează. Încă nu a sosit momentul să-mi aduc aminte toate detaliile. Așa că, noapte bună dragi pământeni, iubirea ne învăluie în fiecare clipă.

Din nou dimineață după o noapte agitată cu multă muncă pentru că Acumul celui de-al Treilea Val este din ce în ce mai ușor de simțit. Mama Pământ trece prin curățări tot mai profunde și mulți aleg să folosească aceste ocazii pentru a se întoarce la Casele lor. Este multă activitate desfășurată și "dincolo" și aici. Profit de ora matinală la care m-am trezit pentru a intra în meditație cu Echipa. Ca niște albinuțe harnice ajută la re-așezarea energiilor și calmarea efectelor recentelor evenimente din Italia. Simt cum iubirea lor curge ca un balsam pe rănile proaspăt deschise ale Mamei și copiilor ei. Un val de iubire și recunoștință se iscă brusc în inima mea și cu o imensă duioșie îmbrățișează totul. Lucrurile sunt pe mâini bune. Atenția mea se mută apoi pe mișcarea pe care o simt în jurul meu. Azi avem programată o întâlnire cu broaștele țestoase uriașe de pe insula Curieuse, o mică insulă cu o suprafață de 2,86 km² care adăposește aceste minunate ființe. Ne-am obișnuit să circulăm cu autobuzul local și să fim în mijlocul acestor oameni frumoși și foarte amabili. Un lucru care m-a impresionat foarte mult este faptul că atunci când în autobuz urcă o femeie cu un copil în brațe imediat o altă femeie care stă pe scaun ia copilul în brațe. M-a impresionat o mămică care își ținea propriul copil dar a luat în brațe și copilul mămicii care tocmai urcase. Nu am observat ca acest gest să fie făcut și de către bărbați. Mi s-a părut un mod deosebit de frumos de a ajuta copilul să se simtă în siguranță și protejat și în brațele unei alte persoane nu numai ale mamei sale. Fără acea frică de străini pe care noi o inoculăm copiilor noștri încă din fașă. Sau frica mamei că copilul ei ar avea de suferit de pe urma contactului cu o altă persoană. Copiii sunt niște drăgălași zâmbăreți și sociabili, iar in ochii lor poți citi încrederea în viață și în semenii lor. Este minunat să te vezi reflectat în ochii unui copil care te citește fără nici cea mai mică marjă de eroare. În contrast cu ei un cuplu european, nu contează cetățenia, cu doi copii cam de 6-7 ani cel mic și 10-12 ani cel mai mare stau pe scaune privind pe geam insistent in timp ce lângă ei o femeie in vârstă se clatină nesigură pe picioarele obosite. Soțul meu se ridică și îi oferă locul său. Bătrâna zâmbește cu recunoștință și se așează. Am observat câteva zâmbete așternute pe fețele celor din jur. Oameni frumoși și calzi. Șoferii sunt foarte amabili și dacă îi rogi să te atenționeze unde să cobori pentru a ajunge la destinația dorită, pentru că nu există nume de stații, o fac cu mare drag. Autobuzele nu au numere sau destinații, dar dacă întrebi oricine îți indică care este autobuzul potrivit pentru destinația aleasă de tine. Pentru cineva cu o minte riguroasă acest loc este o adevărată provocare. Insula Curieuse, denumită inițial Insula Roșie din cauza solului ei de culoare roșie, se află situată la o oarecare distanță față de coasta nordică a Insulei Praslin și se poate ajunge acolo cu o barcă taxi. Această mică insulă are o istorie destul de tristă.  În anul 1768 francezii și-au declarat stăpânirea asupra ei, schimbându-i și numele din Insula Roșie în Insula Curieuse, vânând până la extirpare populația de broaște testoase uriașe. În anul 1771 marinarii au dat foc insulei crezând că astfel vor mai face mai ușoară recoltarea renumitelor coco-de-mer. Chiar și acum se mai văd urme ale acelui foc distrugător. Repopularea insulei cu broaște țestoase este dificilă mai ales datorită faptului că vânarea lor este, deși interzisă, prezentă încă. De abia pășim pe insulă că ne ia în primire o uriașă căreia îi place mult să fie mângâiată. După câteva minute bune de tandrețe și schimb de iubire cu magnifica ființă pornim să traversăm insula, deoarece barca urma să ne ia de pe cealaltă parte a insulei și aveam astfel ocazia să explorăm și interiorul insulei. Un drum plăcut și ușor de făcut, mai ales când ești înconjurat de frumusețea Mamei Pământ și toți Elementalii și Spiritele Naturii prezente aici. O zi minunată încheiată cu un apus de Soare splendid pe o plajă splendidă, undeva în mijlocul Oceanului Indian pe minunata planetă numită Pământ.

Și din nou la treabă în timp ce vehiculul uman este pus în siguranță. Un nou Consiliu care se anunță important. De această dată sunt mult mai mulți pământeni prezenți. Pe unii dintre ei îi cunosc, ne-am intersectat și ajutat de multe ori în acțiunile noastre. Ne salutăm zâmbind și înclinând ușor capul. Dintr-o dată se face liniște. Ne ocupăm fiecare locurile așteptând ca ședința să înceapă. Se poate simți în aer entuziasmul tuturor. Se șoptește că "acțiunea" va începe și unii sunt nerăbdători. Respir acest freamăt viu în mine ... cât de bine îi cunosc aroma ... dar nu-i momentul să cad în reverie. Suntem chemați pe rând pentru a ni se comunica misiunea. Sunt mai multe direcții de acțiune, iar grupele sunt formate nu numai din aspecte întrupate, ci și din galactici, celești, înalte ființe de lumină, îngeri dar și reprezentanți ai tărâmurilor vegetal și animal. Este atât de emoționant și de plin de măreție totul ... Țin în mână misiva pe care este scrisă misiunea Echipei mele,  dar nu simt imboldul de a o deschide pentru că inima mea o cunoaște de mult prea multă vreme ... și Echipa o cunoaște și ea ... privesc sulul din mâna mea și alunec într-un alt Acum ... un Acum în care am mai fost împreună dar pentru a ajuta la prăbușirea unei lumi care nu mai putea fi salvată ... oricât am încercat ... zarurile fuseseră aruncate deja. Tot ce mai puteam face era să ajutăm ca sfârșitul să fie cât mai blând posibil. O lacrimă se zbătea în colțul ochiului drept când o voce dragă mă scoase din reverie. "Amintiri?" "Da", am răspuns "amintiri ..." "V-ați adunat din nou." "Da", oftez eu. "Ești îngrijorată de ceva?" "Nu-i simt. Nu-i simt așa cum aș vrea să-i pot simți ... așa cum i-am simțit atunci ... Ceva îmi scapă și nu știu ce ..." "De ce ești atât de dură cu tine? Știi foarte bine că atunci când va sosi momentul vă veți aminti toți cine sunteți. Știu că vi se cere foarte mult, dar dacă nu vouă atunci cui?" Am zdrobit între gene lacrima din colțul ochiului drept și m-am întors zâmbind. "Și din nou ai dreptate." "Ne întoarcem la ceilalți?" Am dat din cap pentru că cuvintele nu-și mai aveau rostul. M-am așezat la locul meu la masa Consiliului pentru a lua parte la discuțiile pline de bucurie și entuziasm. Am desfăcut încet sulul pe care îl țineam în mână ... scria frumos caligrafiat ”CEI CARE SUSȚIN”. Am zâmbit gândindu-mă la noi, la Echipă. Suntem perfecți pentru acest rol aparent ușor, dar atât de greu de susținut pentru alții. Antrenamentul din ultimul an ne-a fost de foarte mare ajutor. Suntem ceea ce suntem meniți A FI, farurile și oazele pentru cei aflați derivă și însetați, cei care am învățat să FIM în fiecare moment Iubirea Necondiționată, Iertarea Necondiționată, Acceptarea Necondiționată și Compasiunea Necondiționată a Creatorului. Am învățat să lucrăm cu Focul Violet pentru a transmuta energiile joase din mediul nostru și să fim surse de echilibru pentru tot ceea ce se află în preajma noastră. Am învățat să lucrăm cu iubire și răbdare asupra conștientului colectiv planetar și să-l hrănim cu Iubirea noastră Necondiționată. Ne-am amintit că noi suntem Acum Aici pentru Gaia. Da, suntem perfecți pentru această misiune ... Am simțit din nou zâmbetul celui care nu este niciodată separat de mine și i-am zâmbit la rândul meu știind că-mi va simți zâmbetul în inima lui așa cum și eu îl simțeam în inima mea.

O dimineață plină de veselie îmi zâmbește pe geamul de la cameră. Se aude sunetul valurilor care se sparg de țărm și triluri de păsărele gureșe. Am nevoie de puțin timp să-mi aduc aminte unde sunt. A, da. Ploaia îmi reamintește că sunt pe frumoasa insulă Praslin unde plouă în ciuda timpului așa zis uscat când ploaia este doar o dorință. Aici nu plouă ca și la noi. Fără să se anunțe ploaia începe să picure și după câteva secunde să toarne. Destinația pentru astăzi este plaja Lazio, Anse Lazio, considerată, pe drept, cea mai frumoasă plajă de pe Insula Praslin unde avem două posibilități să ajungem: cu autobuzul, înconjurând toată insula, sau pe jos mergând vreo oră printr-o zonă de junglă accesibilă doar cu piciorul. Am ales varianta a doua, care ni se potrivea cel mai bine, ne-am înarmat în mod cu totul inutil cu o umbrelă și am pornit la drum. Gazda, foarte săritoare s-a oferit să ne ducă până în punctul în care se putea merge cu mașina, cam 3 stații de autobuz. Apoi, în fața noastră s-a desfășurat vegetația luxuriantă a junglei. După cam o oră de mers pe jos am ajuns pe una dintre cele mai frumoase plaje ale lumii: Anse Lazio. Această plajă, spre deosebire de alte plaje ale Seychelles-ului nu este protejată de vreun recif de corali. O mare minunată cu culori trecând de la acvamarin deschis la închis, și un nisip alb de o finețe minunată. M-am folosit de ocazie pentru a intra preț de câteva clipe în comuniune cu minunatul Ocean Indian. Pe drumul de întoarcere mi-am adus aminte că toată politica lumii este axată în cel mai eronat mod posibil pe bunăstarea ființei umane. Dacă politica lumii ar fi axată pe bunăstarea naturii, atunci bunăstarea omenirii ar fi implicit asigurată. Sper ca generațiile viitoare care vor veni în această rasă umană să înțeleagă acest lucru. Natura și planeta pot trăi foarte bine fără prezența omului, dar omul nu poate trăi fără prezența lor.

Peste câteva ore va începe călătoria înapoi spre casă. Cer un somn odihnitor, fără vise pentru ca vehiculul meu uman să se poată odihni în plenitudinea sa. Noapte bună dragi pământeni, suntem iubiți și iubim la rândul nostru, nemăsurat.

Monica Poka