Acest
mesaj în direct a fost oferit în Sarasota, Florida
În
data de 20 Februarie 2016 de către Kryon prin Lee Carroll
Salutări dragilor, Eu sunt Kryon
din Serviciul Magnetic. Energia zilei (de astăzi) este atât de diferită de cea
în care a avut loc prima mea experiență cu partenerul meu. Atât de multe s-au
întâmplat în modul în care noi ne-am așteptat. Partenerul meu predă despre
potențiale versus realitate și când l-am întâlnit în 1989 informația pe care
i-am prezentat-o a fost la fel de reală atunci pe cât este și acum. I-am spus
că nu va exista nici un război nuclear în acel mileniu, că va exista în schimb
o schimbare în conștiință și că rețeaua magnetică a planetei se va mișca. Acum
știința a stabilit o legătură între conștiința Umană și chiar cu acea rețea
despre care am vorbit eu. Tot ceea ce am menționat s-a întâmplat.
Ceea ce am să vă prezint în
continuare este unul dintre cele mai ezoterice lucruri pe care vi le puteți
imagina: vă voi spune povestea despre libera alegere și unde v-a dus asta și
despre dezvoltarea conștiinței Umane. Nu este complex, dar dacă tocmai v-ați
acordat la ea, s-ar putea să fie puțin cam ciudat.
Omenirea are libera alegere, nu
doar ca să facă ceea ce vrea să facă fără vreo intervenție a Spiritului, ci și
să decidă încotro vrea să o ia ea însăși precum și energia și nivelul propriei
sale conștiințe. Omenirea decide cum funcționează și gândește și dacă
cooperează cu ea însăși sau nu. Aceasta este libera alegere a omenirii.
Acest întreg puzzle al liberei alegeri
nu este un test pentru oameni, ci este mai degrabă un test și o bătălie dintre
întuneric și lumină.
V-am spus că sufletul vostru este
etern și că voi trăiți din nou și din nou și din nou. Experiența voastră de
viață pe această planetă este vastă și multă. Credeți că este posibil ca prin
mai multe generații ați fi în stare să vă ridicați din situația în care ați
fost, să creșteți conștiința omenirii și să treceți treptat în ceea ce este pacea
pe Pământ? Dacă da, ar fi nevoie de o paradigmă de existență total diferită.
Puteți schimba acest lucru atât de mult? Eu am venit în 1989 pentru că exact
aceste este potențialul acum și el este măsurat prin ceva de care vă voi vorbi
chiar acum.
Istoria
Voastră Imediată
Motivul pentru care lucrurile au
avut loc în anii 1980 în felul în care au avut este ”jolly joker-ul” pe care
l-ați experimentat, și care a fost căderea Uniunii Sovietice. Acest lucru a
fost nu numai neașteptat pentru experții voștri, ci a fost de-a dreptul șocant
pentru întreaga planetă. Aceste schimbări mari, neașteptate sunt vestitorii,
mesajele schimbării vremurilor și a unei conștiințe mai ridicate pentru
omenire. Natura umană începe să se schimbe, să crească și să iasă de pe ceea ce
eu numesc ”terenul de joacă al conștiinței” și să intre într-o ”eleganță a
conștiinței” mult mai matură. Aceasta va fi una care crează solidaritate și
pace, care este doar începutul unui nou tip de Om și un nou tip de societate.
V-am spus mai devreme că am putea
întitula această comunicare ”Auzirea Vocii Spiritului” sau ”Auzirea Vocii lui
Dumnezeu.” Aceasta este, desigur, o metaforă. Oamenii care se acordează la
spiritualitate nu aud în mod normal o voce din cer. Auzirea vocii Spiritului este o metaforă pentru a fi acordat la intuiția de la propriul vostru Sine Mai
Înalt. Sinele Mai Înalt este acea parte spirituală a voastră care vă conectează
cu sufletul vostru etern. Asta este ceea cu ce majoritatea căutătorilor se
străduiesc să se conecteze și care vă oferă ajutor cu propria voastră viață și,
prin asta, ajută planeta.
Motivul pentru care această intuiție
este atât de greu de auzit sau de discernut este că există un bâzâit jos,
constant, ați putea spune, ceea ce este o metaforă pentru un zgomot sau huruit
care pare să umbrească sau să acopere mesajul. Este ca și cum ai încerca să
auzi ceva în timp ce există un zgomot constant. Este cea mai bună metaforă pe care
vi-o putem da pentru modul în care masivul întuneric poate acoperi lumina. Dar
nivelul de zgomot al acestui bâzâit începe să scadă. Deci, ce se întâmplă
atunci când primiți un mesaj mai bine, mai clar? Vă schimbați; lumea se
schimbă; cei din jurul vostru aud și ei mai bine și chiar și cei care nu vor să-l
audă tot vor ști că ceva diferit se întâmplă.
Din nou, această auzire este o metaforă. Semnificația
este de a discerne cu adevărat intuiția
de ceea ce are sau nu integritate, ce se întâmplă în propria voastră viață,
precum și capacitatea de a spori simțirea potențialelor care apar. Toate
acestea sunt auzirea vocii Spiritului.
Este Ființa Umană care începe să se ”maturizeze” și să aibă o conștiință mai
înaltă.
Relația
dintre ADN și Conștiință
Acum, cel mai greu lucru pe care
să vi-l predăm este ceea ce partenerul meu a predat timp de câțiva ani. Este
greu pentru că nu este ceva ce să vă fi fost spus în acest fel. Conștiința
voastră este în corelație cu corpul vostru multidimensional. Pentru voi cel mai
ușor mod de a aborda această idee este următoarea metaforă: ADN-ul vostru nu
funcționează 100%. În schimb, funcționează în 30% din zone. Nu face nici măcar
jumătate din ceea ce este proiectat să facă. Nu există nici un instrument care
să poată fi pus în jurul ADN-ului vostru și să ofere o citire procentuală. Dar
această metaforă a măsurării este cel mai bun mod de a vă ilustra unde vă
aflați atunci când vine vorba de potențialul conștiinței umane. Aș vrea să vă dau
câteva informații de care aveți nevoie pentru a înțelege – cum au început toate
acestea și ce s-a întâmplat.
Dacă ar trebui să începeți un
test al conștiinței pe planetă, cel mai corect lucru ar fi să-l aveți egal sau în
punctul de mijloc dintre jos și înalt. Pentru această metaforă, ar trebui să
începeți cu aceiași cantitate de lumină și întuneric. Acesta este modul în care
a fost la început. Acesta este proiectul.
V-am dat în trecut istoria
omenirii. Întreaga voastră istorie este extrem de scurtă, pentru că galaxia și
sistemul vostru solar sunt aici de mai mult de 4 miliarde de ani. Totuși,
omenirea așa cum voi o știți a început cu adevărat abia acum 200.000 de ani. Nu
am spus ”Oamenii”, am spus ”Omenirea așa cum voi o știți” pentru că întregul
test a început cu povestea creației, sădirea cunoașterii luminii și
întunericului. Vorbesc despre oamenii cu ADN-ul modificat – voi, cu numai 23 de
cromozomi. Apoi au trecut alți 100.000 de ani pentru a avea această dezvoltare
pentru toți oamenii. Apoi Lemuria și alte câteva ”zone de semințe” au ajutat cu
învățături pentru alți 50.000 de ani. Când însămânțarea a fost cu adevărat
încheiată și testul funcționa, asta a fost doar ieri! Voi sunteți noi! Dacă vă
uitați la durata de timp pentru care Pământul a fost aici ca și la un ceas de
24 de ore, și faceți o comparație cu momentul în care un Om ”conștient” a venit
aici, voi ați fi ajuns în ultima secundă! Toată istoria voastră cunoscută s-a
petrecut în ultima secundă a acestui ceas a timpului!
Ironia este că cei care ascultă asta,
și unii dintre ei se află aici în public, au fost aici tot timpul. Suflet
bătrân, ți-am dat această explicație de multe ori: îți amintești din Akasha ta
ceea ce crezi despre Atlantida, insule care se scufundă, războaie și haos. Acest lucru înseamnă doar că ”ai fost acolo și ai făcut asta”. Ai
văzut cataclismele și ai fost acolo atunci când multe lucruri istorice au avut
loc. Ele sunt gravate într-o memorie pe care nu o puteți sorta chiar bine, dar
pe care o purtați cu voi. Asta înseamnă că ești un suflet bătrân și că, poate,
ai ajutat la debutul planetei!
Suroria [făcând referire la Suroria
Lemuriană așa cum a fost ea creată de către Dr. Amber Wolf] este un exemplu
foarte bun. Aceia dintre voi care se simt înclinați să vină la adunările
Suroriei, voi veți sărbători începutul unei conștiințe care ”sună” în voi ca și
o amintire pozitivă străveche. Aceasta celebrează un timp în care femeilor le-a
fost acordată o mare cinste pentru puterea lor intuitivă și erau conducătoarele
șamanice ale societății. Cine poate face mai bine acest lucru decât dătătoarele
de viață a întregii omeniri? Acesta reprezintă un timp, la început, al
egalității și înțelepciunii care a constituit începutul testului
lumină/întuneric.
La începutul testului, ADN-ul a
fost setat la 30%. Acum, sunteți în așteptare pentru că v-am spus că începutul
a fost egal, dar asta nu sună a egal, nu-i așa? Procentul a crescut rapid la
35% - rapid, pentru a crea un test corect, pentru că acolo trebuia să ajungă
pentru a avea deplină egalitate cu
întunericul. Acum fiți atenți și ascultați, și veți învăța de ce acest lucru
este corect. Am să vă spun ceva ce ar trebui să știți: Aceste numere vă arată
puterea luminii asupra întunericului. Când aveați funcțional 35% din ADN, el a
fost echilibrat cu 65% întuneric pe planetă.
Acum, aceia dintre voi care nu
prea înțelegeți aceste numere, dați-mi voie să vă explic. Echilibrul dintre
lumină și întuneric a fost într-adevăr egal, dar pentru că lumina este cu mult
mai puternică, a fost nevoie de doar 35% lumină pentru a face ca acest echilibru
să fie real. Acest lucru ar trebui să vă arate că întunericul este mai slab
decât sunteți voi. Ați avut un procent mai mic din planeta de lumină și totuși
ați fost egali cu un procent mai mare de întuneric. Lumina este cu mult mai
puternică și nu aveți nevoie de atât de mult din ea pentru a fi egali, chiar și
cu o conștiință mai joasă.
Procesul
Procentării Eficienței ADN-ului
Acum dați-mi voie să vă spun ceva
despre ce se întâmplă la o eficiență de 35% a ADN-ului. Ea apare în conștiință
și ca o eficiență biologică. La 35% există o înțelegere intuitivă a
echilibrului între sexe pe planetă – cine ce face și de ce. Asta este ceea ce
este celebrat astăzi în adunările Suroriei Lemuriene. A fost un timp în care
sexele de pe Pământ se respectau unul pe celălalt și înțelegeau să sexul
feminin este cel care este mai mult în contact cu Spiritul. Nu numai că femeile
erau un pic mai mult în contact cu lucrurile multidimensionale, dar ele au în
grijă întreaga omenire (ambele sexe) ca și învățători ai copiilor. Toți
bărbații sunt ținuți și adorați și învățați de către mamă. Prin urmare, ele
sunt cele care ar ajuta la ghidarea tuturor societăților de pe Pământ.
Odată cu libera alegere, procentul
eficienței ADN-ului a început să scadă pe măsură ce omenirea s-a înmulțit. De
îndată ce ADN-ul a început să piardă din procent, echilibrul dintre sexe a început
să devină disfuncțional. Dacă vreți să faceți un test oricărei societăți, de
oriunde de pe planetă, și dacă vreți să știți care este procentul ADN-ului [cota conștiinței] ca și societate, există un test foarte
simplu: Cum își percep și tratează femeile? Cu cât mai înaltă este
funcționalitatea ADN-ului, cu atât este mai onorat divinul feminin. Acesta este
testul! Culturi diferite crează conștiințe ADN diferite, chiar și în același timp
pe planetă. Așa că puteți avea pe Pământ o cultură cu 25% și una cu 37% - și
dacă ați avea, ele într-adevăr ar fi în opoziție.
În Evul Mediu, sau poate înainte,
planeta a coborât la 25%. Dacă vă îndoiți de acest lucru, tot ceea ce aveți de
făcut este să vă uitați la disfuncționalitatea sexelor. Femeile au trecut de la
a fi respectate și de a fi șamanii, la rangul doi, chiar rangul trei, apoi au
fost văzute ca fiind în rând cu animalele. Nici un echilibru! Asta este ceea ce
se întâmplă atunci când procentajul începe să se scufunde într-o conștiință de
tipul supraviețuire. Nu există nici o eleganță în conștiință în această perioadă
de timp și nici o apreciere pentru artă sau pentru cultură. Mai degrabă există
disfuncțiunile războiului, urii, nepăsării, furiei, dramă și perpetuarea
ororii.
Apoi, recent, procentul mediu a
început să crească din nou, și ați atins indicatorul de 30 și 31. Istoria a
arătat că femeile sunt în sfârșit văzute și respectul a început să fie
reaprins. S-a întâmplat treptat și este foarte grăitor. În societățile mai elegante, femeilor li s-a dat parțial
dreptul de vot și apoi lucrurile au început să se îndrepte. Ați urcat la o
medie de 32. Asta s-a întâmplat atunci când Uniunea Sovietică a căzut, dezactivând
un război nuclear în mileniul trecut. Tot atunci ați sărbătorit și Convergența
Armonică, iar eu am venit și am început să-l antrenez pe partenerul meu în
1989.
Oh, dragilor, mai sunt încă pe planetă
unii care prezintă o extraordinară disfuncționalitate a sexului. Societățile cu
o conștiință joasă nu pot ”privi în sus” și să vadă ceva mai bun. Întunericul
nu poate vedea lumina și v-am spus acest lucru chiar în 1993. Într-o bună zi
veți privi în urmă în istoria voastră și veți spune ”Ce a fost în neregulă cu noi? De ce nu am văzut ceea ce era evident?”
Când ADN-ul este la un procent de 25 și 30, cel mai puternic învinge. Este o
conștiință a supraviețuirii și foarte puțin mai contează orice altceva. Dacă
vreți să vedeți o societate echilibrată funcționând la 35 și peste, uitați-vă
la echilibrul sexelor. Respectul și aprecierea vor fi prezente.
Învățați de
la Cei din Vechime
Dați-mi voie să vă ofer altceva
despre care partenerul meu vorbește întotdeauna: Găsiți cea mai veche
societate, cultura de cea mai lungă durată de pe Pământ. Apoi uitați-vă la
învățăturile străbunilor lor pentru a afla ceea ce credeau și făceau ei în
trecut. Ce spun însemnările lor? Dați-mi voie să vă spun eu ce spuneau: Femeile
erau șamanii! Era recunoscut că ele aveau o capacitate intuitivă mai bună. Imaginați-vă
să aveți pe cineva capabil să vă ghideze, care ar putea vedea și simți vocea
lui Dumnezeu. Era clar pentru ei! Acesta este echilibrul dintre sexe. Bărbații
știau acest lucru și depindeau de asta, iar femeile depindeau de bărbați pentru
a face lucrurile pe care bărbații le fac cel mai bine: să vâneze și să adune și
să ofere. Echilibrul dintre sexe! Acest sistem este încă prezent în multe
dintre societățile indigene de pe această planetă care se află aici de foarte
mult timp. Acest lucru nu s-a schimbat niciodată.
Continuarea
Istoriei
Când procentul de ADN a ajuns la
32, am vorbit cu partenerul meu și i-am oferit alegerea să se acordeze la
acesta. [1989] Bulgărele unui ADN avansat
se rostogolea. Această planetă începuse să se ridice în felul ei la 35, în
felul ei la un echilibru egal din nou. Poate că va urca până la 36, unde
întunericul se va manifesta altfel.
Dragilor, v-am spus că la procentul
de 35 era egalitate întuneric/lumină, dar voi n-ați văzut niciodată acest lucru
în viața voastră până acum! De fapt, crește mai mult de atât și întunericul se
manifestă în alt mod. Iese afară din tâmplărie,
cum zic ei, indicând faptul că este tras afară din multe locuri în care se
ascundea înainte. Imaginați-vă o armată întunecată pe planetă care poate
recruta tineri din propria voastră țară! Această armată nu recrutează
Americani, recrutează întuneric! Asta reprezintă oamenii care sunt înconjurați
de întuneric și au o Akasha foarte tânără și o conștiință foarte veche. Ei vor
fi de bună voie disfuncționali alături de ceilalți și habar nu au de ceea ce se
întâmplă cu adevărat. Întunericul nu poate privi la un adevăr mai înalt. Un
prost nu știe că este prost. Ascultați-mă, întunericul nu poate să se uite în
sus și să vadă lumina. Este orb la scopul mai înalt. El vede doar puterea
întunericului. El nu înțelege lumina, așa că nu este înțelept și poate fi
învins. Nu înțelege că va pierde. Tot ceea ce poate să vadă este pe el însuși.
Este atât de evident, nu-i așa?
Ceea ce se întâmplă acum susține
ceea ce spunem noi. Ce se întâmplă chiar acum pe această planetă? V-am spus mai
devreme: Chiar acum în timp ce eu vorbesc, voi aveți cea mai disfuncțională
politică pe care ați avut-o vreodată în această țară. Motivul? Are loc o masivă
schimbare! Lupta, drama și comportamentele aparent ciudate ale multora sunt
reprezentative pentru cei care sunt obosiți de instituția unui guvern vechi
care este el însuși disfuncțional. Gândirea este ”Orice ar fi mai bine decât ceea ce avem acum și am avut în trecut!”
Asta este ceea ce se întâmplă atunci când conștiința mai înaltă poate vedea
ceva mai bun pe măsură ce începe să crească de la una mai joasă la care a
participat.
Acest lucru este diferit pentru
voi toți, și se datorează unei creșteri continue în procentul ADN-ului. Este
pentru toată lumea, nu numai pentru cei care ar putea fi într-un sistem de
credință cum ar fi cei din această încăpere. Integritatea, transparența și
dorința pentru sisteme cu integritate care
lucrează efectiv pentru oameni este la îndemână. Aceasta este dorința
pentru integritate în locurile mai înalte în loc de disfuncționalitate. Este o
trezire! Aveți o populație care este obosită de o energie veche pentru că începe să audă vocea.
Cine a
”Auzit-o”?
Vocea Spiritului este pentru
întreaga Omenire nu numai pentru câțiva aleși. Cu toate acestea, cei câțiva
aleși care sunt suflete bătrâne o vor înțelege mai bine și vor fi capabili să
discearnă și să știe mai bine despre ce este mesajul. Pe măsură ce zgomotul,
confuzia și bâzâitul întunericului
începe să devină mai egal cu lumina, mulți vor începe să audă Spiritul pentru
prima dată. Ei nu vor ști că acesta este Spiritul, dar va exista în schimb ”senzația
de ce este mai bine pentru noi” și o intuiție care este nouă. Masele care nu
sunt interesate în a fi în această încăpere, pentru ei totul este un nou
început, o nouă conștientizare. Ei nu știu ce aud sau simt. Ei știu doar că vor
schimbare și vor avea un nou sentiment despre ”ceea ce este corect”. Sufletele
bătrâne de pe această planetă vor recunoaște acest mesaj mai clar drept ceea ce
el este și vor începe să primească mesaje și ghidare de la ea. Asta este
diferența! Dar întreaga omenire este conștientă de schimbare la un anumit
nivel.
Vă târâți spre 36. Chiar și cu
lucrurile care se petrec în jurul vostru, pe măsură ce învingeți întunericul pe
această planetă, veți ajunge la 36. Acum, asta înseamnă că ați învins. Mai
înseamnă și că bâzâitul zgomotului care ascundea vocea lui Dumnezeu va începe
să scadă, iar lucrurile vor începe să fie mai clare în ceea ce privește
înțelegerea mesajelor. Intuiția nu va zbura atât de repede pe cum a făcut-o în
trecut, dacă nu sunteți siguri de ceea ce ați auzit. Intuiția va sta pe aproape mai mult timp și vă va vorbi cu o
voce mai clară. S-ar putea să fiți în stare să o opriți și să o examinați!
În prezent, problema cu intuiția
este că ea este acoperită de bâzâiala zgomotului. Aceasta este o metaforă
dragilor. Sper că înțelegeți. Acoperită
de bâzâit înseamnă că gândurile voastre intuitive sunt evazive și slabe
pentru că această energie de bază le ține departe de a fi văzute și auzite cu
claritate. Logica din creierul vostru o împinge în jos tot timpul spunând ”Nu este curată. Asta este doar gândirea ta
plină de dorință sau imaginația ta.” Toate acestea fac parte din ceea ce
ține de numărul mai mic al procentului din ADN-ul vostru. Pe măsură ce
procentul începe să se cațere către 36, totul se schimbă. Logica creierului
vostru se schimbă, pentru că aceasta se află în ADN. Are loc o trezire, un ADN
mai eficient, iar voi începeți să gândiți în mod diferit. Toate lucrurile care
privesc natura Umană despre care vi s-a vorbit în studiile psihologice, încep
să se transforme în cu totul altceva. Înțelepciunea devine intuitivă, nu ceva
ce doriți să fi avut. Societatea începe să se schimbe în general. Încep să apar
soluții pentru nerezolvabil. O gândire nouă, mai înțeleaptă începe să fie
auzită în mass-media pe măsură ce omenirea începe să crească și să părăsească
locul de joacă unde se aruncă cu pietre și porecle. Programele de ajutor
reciproc vor începe să funcționeze cu adevărat. Finanțarea va fi mult mai
disponibilă pentru proiectele care fac o diferență pentru cei săraci.
Sunteți la 35. Aici există o
egalitate, începeți să vedeți întunericul și lumina, iar asta schimbă totul.
Aruncați o privire la istorie și veți vedea că ați parcurs un drum lung, dar
v-a luat mult timp să ajungeți aici. Dragilor, noi am mai văzut acest proces și
înainte și bulgărele de zăpadă se rostogolește. Nu-i stă nimic în cale care
să-l oprească. În calea acestui bulgăre de zăpadă al unei conștiințe mai înalte
stau tot felul de lucruri care vor fi depășite și spulberate. O parte din
acestea sunt ceea ce voi numiți ”instituția”. Uitați-vă la unele instituții foarte
mari care se vor prăbuși! Bulgărele de zăpadă le va doborî pur și simplu.
Nu vă alarmați și nu vă gândiți
că acesta este sfârșitul planetei atunci când anumite tipuri de lucruri încep
să creeze frică, pentru că acest lucru înseamnă doar că sunteți la 35 și vă
îndreptați spre 36. Amintiți-vă, întunericul începe să reacționeze și să se
teamă de lumină. Rezultatul este o luptă în care întunericul va încerca să facă
tot ceea ce poate să vă bată lumina și să vă facă să vă temeți. Cu toate
acestea, voi vă aflați la locul potrivit în momentul potrivit și acest lucru va
triumfa. Am spus destul.
Când veți ieși de aici, sper că
veți fi înțeles acest mesaj. Ascultați-l din nou dacă este nevoie. Este vorba
despre care este conținutul de lumină și întuneric de pe planetă și unde vă
aflați. Este vorba despre faptul că învingeți, și acesta este motivul pentru
care am venit eu. Este greu să le vorbești celor care înving atunci când ei nu
au mai învins niciodată înainte și au o conștiință a înfrângerii. Asta este
ceea la ce lucrați cel mai mult. Stați drepți când părăsiți această încăpere și
știți cine sunteți. Acest mesaj al lui Kryon nu se va schimba niciodată pentru
că el reprezintă adevărul.
Și așa este.
Kryon
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.