Meditații

vineri, 21 aprilie 2017

Actualizare 21 Aprilie 2017


Una dintre provocările cu care majoritatea oamenilor se confruntă acum este recunoașterea și acceptarea tuturor aspectelor noastre. Interesant este că merge la fel de greu și cu acceptarea aspectelor noastre considerate ”mai înalte” cât și cu acceptarea aspectelor noastre considerate ”mai joase”.

Dacă în primul caz este vorba de o lipsă evidentă de încredere în sine, încredere în vrednicia personală – eu merit – și, în definitiv și la urma urmei, în Creatorul nostru, în cel de-al doilea caz este vorba de frică, de judecată de sine și de separare.

În primul caz este nevoie să se renunțe la conceptele adânc înrădăcinate nu numai în conștientul individual, ci și în cel colectiv. Adevărul este că cele două nu sunt separate și atunci când un individ reușește să se elibereze de aceste credințe, ele devin tot mai slabe și în conștientul colectiv.

Conștientul colectiv nu se poate schimba singur decât ca urmare a unor evenimente șocante, cataclisme și alte evenimente care duc în mod dramatic la schimbarea forțată, violentă a unei paradigme. Dar pentru că noi, colectivul uman, am ales schimbarea paradigmei în cel mai pașnic mod posibil, nu vor avea loc evenimente de un dramatism atât de violent încât să ducă la schimbarea conștientului colectiv.

Prin urmare, calea rămasă, de schimbare a conștientului individual care să ducă în cele din urmă la schimbarea conștientului colectiv, este calea pe care mergem acum. Deși este o cale mai puțin dramatică și violentă, ea este mai grea, mai lentă, deoarece oamenii fie opun rezistență schimbării, fie nu se consideră pregătiți încă pentru ea.

Prea mulți vor teren sigur sub picioare pentru a face pasul înainte către schimbare. Este adevărat că această schimbare poate fi de multe ori (în majoritatea cazurilor) ca o aruncare în gol, dar dacă nu o faci și rămâi în locul călduț și confortabil în care stai, nici de schimbat nu se va schimba nimic. Până la un punct. De ce? Pentru că Planul Divin este Planul Divin și el se înfăptuiește.

Ei bine, acum suntem într-un astfel de punct în care ni se cere să redevenim un întreg, adică să ne acceptăm și unim toate aspectele noastre, fie că le judecăm drept pozitive, fie că le judecăm drept negative. Am folosit intenționat cuvântul judecat, pentru că numai judecata noastră și normele unei societăți duale separă ceea ce Creatorul a creat ca întreg.

Atunci când îți privești aspectele într-un mod neutru, fără să le judeci, descoperi că răul/întunericul nu-i chiar atât de rău/întunecat după cum ai fost învățat și că nici binele/lumina nu-i chiar atât de bine/lumină pe cât ai fost tentat să idealizezi.

Pe calea spirituală ți se spune că tot ceea ce te înconjoară este reflexia ta, că interiorul se reflectă în exterior și exteriorul reflectă interiorul. Altfel spus, principiul oglindirii. Acest lucru este adevărat până la un punct doar. De ce? Pentru că fiecare dintre noi avem realitatea noastră, cea pe care noi ne-o creăm și care este unică pentru fiecare dintre noi.

Realitatea Pământului este formată din atâtea realități câți locuitori are Pământul, adunate laolaltă și grupate pe baza unor acorduri făcute între membrii ei. Este o iluzie, foarte bine vândută de altfel, că am trăi cu toții aceiași realitate. Nu o facem, dar am fost învățați să credem că da pentru a ne supune societății care să ne guverneze viețile. Pentru a putea fi conduși și manipulați de cei care au avut interesul să o facă.

Atunci când nu recunoști/știi că TU ești Creatorul propriei tale vieți, ești doar a miliarda roată la o căruță în care stau doar câțiva și care îți spun care este valoarea ta – de cele mai multe ori nulă. Vă amintiți zicala ”Dacă suficient de mulți îți spun că ești prost, în cele din urmă o crezi și tu.”?

Să revin la afirmația făcută că de la un moment dat îți dai seama că ceilalți nu sunt oglinzile tale decât într-o măsură din ce în ce mai mică până la zero. Asta nu înseamnă că nu poți să te ”pierzi în sala oglinzilor” și să nu găsești ieșirea.

Imaginați-vă că Buddha de exemplu, i-ar fi considerat pe toți cei din jurul lui, toată viața lui ca fiind oglinzile sale. Ar mai fi ajuns el Marele Buddha, Învățătorul care a adus lumii atât de multă cunoaștere? Și alți și alți învățători pe care Pământul i-a avut și îi are. Veți spune că ei vin cu alte calități chiar de la naștere.

Este ușor să spuneți asta. Cine sunt eu față de Buddha, sau alți învățători care au rămas în istoria Pământului ca deschizători de cale spre o cunoaștere mai înaltă? În fiecare dintre noi se află aceiași Sămânță Divină. Unii o recunosc și au grijă de ea, alții nu știu că o au, iar alții chiar neagă că ar avea-o. Rezultatele obținute sunt date de credințele deținute de fiecare dintre noi.

De ce l-am ales ca exemplu pe Buddha? Pentru a nu da naștere la alte interpretări religioase și pentru că cei care cunosc viața lui Siddhartha Gautama, cel care a devenit Lord Buddha în urma iluminării sale, știu că acesta a renunțat la viața sa de fiu de rege, viitor rege el însuși, pentru a descoperi adevărurile mai înalte pe care le-a împărtășit, devenind astfel un mare învățător pentru cei care au urmat învățăturile sale.

În momentul în care privești lumea din interiorul tău, oglinzile își pierd puterea asupra ta. Poți face diferența dintre ceea ce este în tine și ceea ce este în afara ta. Dar pentru a putea face asta este necesar ca mai întâi să te accepți pe tine însuți/însăți în integralitatea ta.


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.