Cu ce am greșit?

Din ciclul De ale mele

Asta este una dintre întrebările cel mai des puse de oameni. Deși pe de o parte ea este extrem de benefică pentru că ne duce la o observare și o analiză a unor fapte sau situații, pe de altă parte este o întrebare extrem de nocivă. De ce este ea nocivă? Și de ce încep cu nocivitatea ei și nu cu beneficiile ei? Pentru că nu putem vedea beneficiile ei din cauza focalizării noastre pe noi înșine și nu pe situația sau faptul în sine.

Mai există și unele idei spirituale care, ca orice în dualitate, pot fi benefice sau dimpotrivă, în funcție de modul în care ele sunt înțelese și aplicate. Ceea ce este necesar să înțelegem este că spiritualitatea nu urmează ”litera legii” în ceea ce privește aplicabilitatea, valabilitatea și rezultatele obținute.

Foarte mulți oameni aplică unele concepte spirituale ad-litteram  de parcă acestea ar fi rețete de bucate. Nu, nu sunt și ceea ce pentru mine poate fi benefic atunci când aplic un concept spiritual, dar personalizat, pentru altcineva poate fi catastrofal dacă încearcă să-l aplice așa cum am făcut-o eu.

Chiar și întrebarea ”Cu ce am greșit?”, sau ”Unde greșesc?”, pe care am auzit-o de foarte multe ori în ultimele zile este extrem de împovărătoare și plină de judecată la adresa celui care și-o pune. De ce? Pentru că din start presupune că el/ea a făcut ceva ”greșit” și este, prin urmare, vinovat de ceva.

Pe lângă auto-învinuirea pe care o aduce această întrebare, ea mai aduce și ne-iubirea de sine, ne-vrednicia, negarea valorii de sine și o frumoasă, dar nedorită, înflorire a ego-ului care îl prinde în mrejele sale din nou pe emitentul întrebării.

Apoi, mai este conceptul spiritual, nu tocmai corect înțeles și aplicat, cum că atragi sau ești atras de către și către persoanele cu o rezonanță asemănătoare sau apropiată de a ta. Deși este adevărat, nu este o regulă care să nu aibă excepții și aici chiar sunt nenumărate excepții.  

După părerea mea conceptul mai real este că atragem în viața noastră exact oamenii de care avem nevoie într-un anumit moment pentru a vedea, înțelege și/sau încheia anumite lucruri sau etape din viața noastră/călătoria noastră spirituală. Pentru a ne ajuta pe noi înșine să ne recunoaștem cine suntem cu adevărat și cine nu suntem.

Toate aceste situații, sau majoritatea pentru că uneori căpoșenia noastră obligă Universul să fie extrem de inventiv, nu că oricum n-ar fi, sunt situații pe care noi le-am ales cu mult timp înainte de a veni în această întrupare. Universul nu face altceva decât să ne livreze ceea ce noi am ales să experimentăm.

Am fost învățați că noi suntem ”de vină” pentru tot ceea ce ni se întâmplă și acest tipar de gândire are rădăcini adânci. Nu este ”greșit” să căutăm în noi ceea ce a dus la o anumită experiență sau situație pentru că dacă noi o experimentăm cu siguranță are legătură cu noi, dar ar fi extrem de indicat să schimbăm perspectiva și modul de abordare a situațiilor mai puțin plăcute.

În primul rând ar trebui să le acceptăm ca pe ceva ce se întâmplă, nu că nouă ni se întâmplă pentru că am fi greșit ceva, și că faptul că facem parte din acea experiență/situație are a ne spune ȘI nouă ceva. Este posibil să participăm la o experiență/situație fie pentru a ne aminti ceva, fie pentru a ajuta cuiva să-și amintească ceva, fie pentru a vedea ceva și a aduce o încheiere acelei experiențe/situații sau uneia asemănătoare.

Am auzit de atât de multe ori întrebarea ”Cu ce am greșit, Doamne?” și oamenii se așteaptă ca acel ”Doamne” la care ei se roagă să le spună ce au greșit ca să nu mai facă altădată. Oricât de copilăresc pare acest lucru, el este dureros de real. Adevăratul ”Doamne” sau Creatorul nu-ți va răspunde niciodată pentru că în viziunea lui NU ai greșit cu nimic, pentru El nu există noțiunea de greșeală. Ce bine ar fi dacă s-ar înțelege odată acest lucru!

După cum am spus întrebarea ”Cu ce am greșit?” are și aspectele ei bune dintre care cel mai important este că încetezi să mai dai vina pe alții, pe viață, pe soartă, pe Dumnezeu pentru tot ceea ce ți se întâmplă. În sfârșit începi să ieși din rolul de victimă neajutorată și începi să înțelegi că ești parte activă la modul în care viața ta curge.

Începi să înțelegi că schimbând ceva în acțiunile tale, în modul tău de a vorbi, de a fi poți schimba unele rezultate ale acțiunilor tale și începi să experimentezi ”ce se întâmplă dacă ...?” Începi să devii observatorul vieții tale și să înțelegi că viața pur și simplu ESTE, ceea ce tu ai de făcut este să înveți să curgi cu ea fără să o judeci sau etichetezi.

Treptat, sau brusc, înțelegi că TU ești Co-Creatorul vieții tale și că asta nu înseamnă absolut deloc că viața ta va curge doar așa cum TU dorești, pentru că există ceva/cineva mai presus de ființa ta umană și care se află la volanul mașinii în care TU te-ai urcat în această viață.

Că sunt experiențe prin care vei trece pentru că șoferul – Sufletul – tău a ales acea rută pentru tine cu acordul tău, că este o rută care duce prin munți și văi, câmpii înfloritoare și deșerturi arzătoare, că uneori va fi vreme frumoasă, iar alteori va fi furtună.

Ceea ce este important este să avem încredere în șoferul/Sufletul nostru și să căutăm să înțelegem și să învățăm cât mai mult posibil din fiecare loc/situație/experiență prin care trecem. Unele le vom percepe ca plăcute, altele ca mai puțin plăcute în timp ce altele le vom percepe, la început, ca deosebit de ne-plăcute.

Dar din fiecare avem ceva de învățat și reținut pentru momentul în care vom scrie în ”Jurnalul călătoriei mele pe Pământ” capitolul ”Perioada Ascensiunii planetei Pământ, a oamenilor și a tuturor ființelor ei.” Este un Jurnal care se scrie deja, zi de zi, clipă de clipă.

Introducerea am scris-o cu mulți eoni în urmă, cuprinsul l-am scris în mii, chiar milioane, de ani de existență pe Pământ, iar acum am ajuns să scriem Încheierea. Și ce Încheiere grandioasă avem ocazia să scriem! Și o scriem fiecare, dar nu în cuvinte, ci prin ceea ce noi SUNTEM ACUM AICI!

Namaste!

Monica Poka