Meditații

miercuri, 13 septembrie 2017

Gândirea pozitivă – este cu adevărat benefică?


Din ciclul De ale mele

Foarte mulți dintre noi ne-am început calea spirituală atunci când, sub o formă sau alta, am ajuns la ceea ce numim ”fundul sacului” indiferent despre ce ar putea să însemne acest lucru pentru fiecare. Starea de ”ajuns la fundul sacului” aduce cu ea întotdeauna depresie, disperare și orice altceva care te face să spui ”mai jos/rău de atât nu se poate”. Din păcate, uneori constatăm că, totuși, se poate. Este ca o moarte sau moartea pare unica cale de scăpare.

Foarte mulți dintre cei care ne-am început conștient călătoria spirituală în această viață și am făcut-o pe la începutul anilor 2000 am fost încântați să citim cărțile din seria ”Conversații cu Dumnezeu” ale lui Neal Donald Walsch și Secretul lui Rhonda Byrne, cărți care multora dintre noi ne-au deschis ochii și mintea, cum s-ar spune.

Gândirea pozitivă, afirmațiile pozitive promiteau să ne ridice de pe ”fundul sacului” și să ne ofere paradisul. Doar că nu au făcut-o. Nu spun că nu au fost utile, cel puțin ne-au ajutat să ne mutăm atenția de pe negativ pe pozitiv, deși folosirea afirmațiilor pozitive nu ne-a rezolvat nici una dintre problemele pe care le aveam, dar focalizarea noastră pe pozitiv ne-a ajutat să vedem soluții pe care înainte nu le vedeam și să ne rezolvăm singuri cu mult mai multe probleme decât înainte.

Ce se întâmplă atunci când folosești afirmațiile pozitive? De obicei, ceea ce ți se spune este că Universul va răspunde întotdeauna gândirii și afirmațiilor tale pozitive și că problemele tale sunt rezolvate oarecum cam de la sine, o idee extrem de gâdilitoare pentru ego că tu (sau el/ea) dai comanda și Universul se execută. Oh, dacă ar fi atât de simplu!!! Dar nu este.

Nimeni nu-ți spune că pentru ca Universul să-ți răspundă în felul acesta, este nevoie ca tu să știi cum să dai comanda și că atât de multe alte condiții trebuie să fie îndeplinite pentru ca lucrurile să poată fi măcar urnite. Este vorba de intenția ta, de puterea intenției tale, de alinierea ta cu intenția, dacă acea intenție este sau nu pentru binele tuturor celor implicați în ”comanda” ta și multe, multe altele.

Este ca și cum ai merge în clasa 0 și ți s-ar cere să rezolvi ecuații de gradul doi. Dar atunci când începi nu știi toate astea și fie nu ai cine să-ți spună, fie cei ce știu nu-ți spun pentru că te lasă să afli singur sau este vorba, uneori, și de un câștig material la mijloc. Este bine, nu este bine, cine știe? Poate da, poate nu. Oricum nu contează, pentru că în cele din urmă îți dai seama că lucrurile nu stau chiar așa, nu este chiar atât de simplu.

În acest punct unii abandonează, în timp ce alții înțeleg că este nevoie de mai mult decât de niște afirmații fără nici o bază, fundamentare, pentru ca lucrurile să funcționeze cât de cât. Deși, de la un punct încolo, încep să funcționeze. Imaginați-vă o clipă cum ar arăta lumea noastră dacă pentru toată lumea ar funcționa afirmațiile pozitive (după ei)! Haosul de acum ar fi floare la ureche și toți ar fi magicieni.

Ce am constatat însă în perioada mea de afirmații pozitive. Câștigul a fost că mi-am putut reduce fluxul gândurilor negative dintre care multe nici măcar nu-mi aparțineau mie, ci proveneau din conștientul colectiv, lucru pe care l-am aflat însă mult mai târziu. Am învățat să-mi stăpânesc mai bine mintea și să nu-i dau voie să alunece în dramă.

Dar, de ce temi, nu scapi. Toată această poveste cu afirmațiile pozitive care-ți rezolvă problemele, pentru că este doar o poveste atunci când nu acestea nu sunt susținute de câteva dintre elementele pe care le-am enumerat mai sus, nu face altceva decât să creeze frustrări, așteptări și chiar mai multă dramă. De ce? Pentru că atunci când te apuci de-o treabă, te aștepți să se și împlinească, mai ales că unora se pare să le reușească.

Deci, musai tu nu faci ceva bine, n-ai stat în poziția potrivită, la ora potrivită, nu ai folosit cuvintele potrivite și iată-te alunecând din nou în mod periculos spre același fund al sacului sau afli că există unul chiar mai jos. Sau se poate să-ți creezi o bulă a ta în care faci ca totul să pară roz bombon și te izolezi de adevăratele tale sentimente. Refuzi să-i dai voie naturii tale umane să-și urmeze cursul și începi să creezi o separare a ta de tine, lucru extrem de periculos.

Pe termen scurt, bula în care trăiești și te silești să fii mereu zâmbitor, fericit, să te crezi foarte spiritual și superior celorlalți, poate să funcționeze. Pe termen lung, însă nu. Sunt cel puțin două motive pentru care nu poate funcționa pe un termen mai lung. Primul, și cel mai important, este că vibrația Pământului nu este încă atât de înaltă încât bula ta să poată rămâne în mod constant într-o vibrație în care să fii ”eternul zâmbăreț” în mod real.

Dacă acest lucru ar fi posibil extratereștrii s-ar plimba demult cu noi pe stradă în dimensiunea și vibrația în care noi ne aflăm. Dar deocamdată nu este încă posibil, deci nici bula minunată nu poate rămâne neafectată de vibrațiile mai joase din lumea noastră. Nici nu mai pun la socoteală conștientul colectiv căruia nu i te poți sustrage în permanență, că, deh, oameni suntem 😊

Al doilea motiv pentru care bula nu poate rezista este dualitatea în care trăim. Într-o lume a pozitivului și negativului, efortul de a te separa de negativ nu are nici o șansă de reușită pentru că asta ar însemna să te rupi în două și o parte din tine să o arunci sau pui la păstrare. Nu se poate. Cu cât mai mult încerci să devii pozitiv, cu atât mai mult negativul neexprimat se acumulează și, în cele din urmă, va exploda precum o bombă.

Viața pe Pământ este plină de provocări și inevitabil antrenează tot felul de emoții, sentimente și nu toate pozitive. Dacă încerci să le reprimi pe cele pe care le consideri negative, asta înseamnă că acelei părți din tine pe care o consideri negativă și nu vrei să o arăți lumii îi spui ”Tu ești rea!”, ”Nu ar trebui să exiști!”, ”Pe tine nu te vreau!”, etc.

Ei bine, această parte pe care o refuzi, o negi, este partea care nu dispare, nu moare pentru că tu nu o vrei, ea va reveni tot mai des pentru că este partea care are cea mai mare nevoie de iubire, vindecare și de lumina ta. Întunericul iubește lumina, are nevoie de ea pentru că numai în lumină se poate cunoaște pe sine, dar asta nu afli decât în momentul în care renunți la bula ta roz bombon cu picățele.

Ce să mai spun de faptul că cel care se îndestulează cel mai bine din această luptă interioară este ego-ul care înflorește și ce este mai trist este că înflorește în întunericul din tine pe care încerci cu atâta sârg să-l reprimi, nu în lumina din tine, care devine pe zi ce trece tot mai falsă. În cele din urmă vei ajunge în război cu tine însuți/însăți, un război pe care nu ai cum să-l câștigi.

Dacă nu înțelegi la timp că pozitiv și negativ sunt doar cuvinte și nu renunți la războiul tău cu tine însuți/însăți, poți ajunge la autodistrugere. Dacă însă, înțelegi că natura umană are nevoie să fie exprimată așa cum este ea, cu bune și rele, în timp îți va deveni mult mai ușor să-ți stăpânești emoțiile, reacțiile și să-ți dai seama că de multe ori chiar emoțiile considerate negative îți aduc cele mai mari foloase.

De exemplu, când cineva te tot calcă pe bătături pentru că tu ești o persoană pozitivă (după cum te străduiești să te prezinți) și tu te străduiești să rămâi o persoană pozitivă, deși așa ți-ar veni să-i spui vreo două, tensiunea care se poate aduna în tine poate să-ți provoace mai mult rău decât bine. În plus, persoana cu pricina s-ar putea să te tot calce pe bătături pentru că are a te învăța ceva, ceva extrem de important care se numește acceptarea naturii tale umane, manifestarea ei liberă, fără a crea explozii vulcanice inerente.

Da, sunt oameni care știu să-și sublimeze emoțiile negative și să le folosească energia și puterea în mod constructiv, benefic, dar nu prin reprimarea lor, ci prin exprimarea lor în mod controlat. Cele mai multe frici sunt vindecate nu prin negarea lor, ci prin înfruntarea lor. Frica de înălțime nu o vei vindeca niciodată stând numai la parter. Frica de apă nu o vei învinge stând departe de ea, te poți îneca și în vană dacă-i până acolo.

Care a fost pentru mine cel mai bun mod de a-mi învinge fricile, îndoielile, nesiguranțele și ceea ce numim negativ? Nu afirmațiile sau gândirea pozitivă, deși și ele ajută într-o oarecare măsură, dar nici pe departe atât de mult cât faptul de a mă pune, imaginar, în cea mai proastă situație posibil și a mă întreba ”ce s-ar întâmpla dacă…”

De fiecare dată când am făcut acest lucru, mi-am dat seama că nu sunt monștri nici în dulap și nici sub pat, ei sunt doar în mintea mea iubitoare de scenarii dramatice. Chiar zilele acestea mi-am dat seama că cu cât mai mult încercam să rămân pozitivă, cu atât mai mult mă afundam în depresie. În momentul în care mi-am pus întrebarea ”Și ce dacă lumea se duce de râpă, dacă asta-i alegerea ei?” m-am putut elibera de presiunea pe care dorința de pozitivitate o punea asupra mea.

”Și ce dacă ….?”, ”Și ce dacă ….?” Puse una după alta mi-au fost mai de folos în găsirea de soluții decât dorința mea de a rămâne pozitivă indiferent de situație. Mi-am dat voie să mă enervez, ca să-mi dau seama că nu are rost să o fac, mi-am dat voie să mă victimizez, ca să-mi dau seama că nu sunt victimă, mi-am dat voie să mă simt slabă ca să-mi pot da seama că nu sunt slabă. Dar pentru asta a fost nevoie să uit orice afirmație pozitivă care mă înfuria și mai mult.

Mi-am revăzut istoricul vieții mele și mi-am dat seama că am avansat doar după ce am dat mai întâi cu dosul de pământ sau după ce am ras totul și am luat-o de la capăt. Că ce m-a făcut să merg mai departe nu a fost ”pozitivul” din viața mea – pentru că dacă ți-e bine, de ce să mai cauți altceva?  – ci tocmai ceea ce aș putea numi ”negativul” din viața mea – pentru că el m-a făcut să caut altceva.

De fapt, în cea mai mare parte, tocmai acel așa zis negativ m-a ajutat cel mai mult să devin cine sunt acum. Și nu atunci când l-am refuzat, ignorat, negat sau ascuns sub preș, ci atunci când l-am acceptat. Nu-ți poți cunoaște cu adevărat puterea până când nu te cunoști pe tine însuți/însăți în integralitatea ta.

Emoțiile sunt emoții, sunt energie în manifestare și nu sunt nici negative, nici pozitive. Modul în care le privim, le exprimăm și le folosim ne face să le catalogăm drept pozitive sau negative, potrivit unui sistem de credințe și gândire, deși ele sunt toate doar energie în manifestare. Viața nu este liniară, din fericire pentru noi, ea este cu suișuri și coborâșuri și este minunat că este așa.

Pentru ca materializarea gândurilor, dorințelor voastre să poată avea loc este necesar să vă aduceți corpurile mental, emoțional și spiritual în aliniere. Apoi, să puteți menține o intenție puternică nu câteva clipe, ci uneori luni sau chiar ani de zile, deși, dacă energia din spatele ei este foarte puternică (ca în cazul blestemelor, de exemplu) se poate materializa chiar instantaneu. 

Pentru a putea materializa conștient este nevoie să ajungeți la nivelul la care să puteți discerne dacă acea dorință a voastră este sau nu pentru binele cel mai înalt al tuturor celor implicați și dacă nu interferează cu planul de viață al altei ființe umane. În general Universul nu răspunde acelor intenții care aduc prejudicii planului de viață al altei ființe umane. Deși nu este o regulă, dar din fericire pentru noi, funcționează.

Apoi, veți constata că de fiecare dată când configurațiile energetice universale se schimbă, se schimbă și modul în care materializarea are loc sau nu are loc, pentru că nu veți putea materializa/manifesta ceva ce nu mai este în aliniere cu noua configurație energetică, cu noua energie de pe Pământ. Veți descoperi că nu există nici o regulă, pentru că în momentul în care faceți din ea o regulă, ea nu mai este valabilă.

Ceea ce eu am învățat este că viața, așa cum este ea, cu ”bune/rele” este o extraordinară șansă pentru noi de a putea experimenta manifestarea energiei, în toate formele ei, indiferent că uneori sunt plăcute, iar alteori mai puțin. Viața este magică așa cum este și în momentul în care acceptăm acest lucru, ne este mai ușor să navigăm prin ea.

Sper ca aceste împărtășiri ale mele să vă fie de folos celor care vă aflați acum la început de drum sau oriunde pe minunata cale pe care v-ați ales-o în această Viață pe Pământ. Pentru că este extrem de împuternicitor atunci când afli și simți că nu ești singur în toată nebunia asta 😊

Namaste!

Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.