Este posibil ca mulți să vă confruntați
acum cu tulburări ale somnului, cu vise tip coșmar care par să nu se întrerupă chiar
dacă vă treziți, ele continuând și după ce ați adormit la loc. Uneori vă
amintiți ce ați visat, alteori nu, vă treziți doar cu o stare de oboseală și
durere în tot corpul.
Foarte multe tipare vechi,
energii vechi, amintiri din această viață sau viețile anterioare, uneori aparent
fără nici o legătură cu nimic cunoscut sunt eliberate prin intermediul acestor
vise. Unul dintre tiparele pe care le-am întâlnit cel mai des în aceste ultime
zile este tiparul trădării, al abandonului.
Cel mai afectate sunt bineînțeles
femeile pentru că în cazul femeilor acest tipar este unul dintre cele mai
puternice. Femeile, privite ca persoane de rang doi sau chiar mai rău, au fost,
și mai sunt în multe părți ale lumii, ținute acasă la cratiță și făcut și crescut
copii.
Ei bine, atunci când o femeie era
părăsită de soțul ei, ea, și inclusiv copiii pe care îi avea, devenea pentru
societate o persoană marginalizată. Dacă rămânea singură prin decesul soțului,
situația nu era chiar atât de condamnată de către societate, ea putând chiar să
se recăsătorească în unele culturi, în timp ce în altele, nu.
Toate cele care ne-am născut și
întrupat în această viață în corpuri de femeie purtăm în noi, preluate din conștientul
colectiv feminin, toate aceste tipare care au la bază, de fapt, frica de
supraviețuire. Nu ne este frică de moarte, ne este mai frică de viața pe care
am avea-o de dus în situația în care nu ne-am putea asigura cele necesare
traiului, nouă și copiilor noștri.
Deși multe s-au schimbat în
conștientul colectiv feminin, corpul durere feminin nu este vindecat și el se
activează de fiecare dată când ne confruntăm cu un astfel de tipar de bază care
le-a afectat cel mai mult pe femei. Să nu uităm că femeilor le-a fost și le mai
este inoculată idee că ele sunt sexul slab și au nevoie de un bărbat alături de
ele pentru a fi în siguranță.
Deși la lumina zilei, acest tipar
nu mai are o putere atât de mare, în timpul somnului se transformă într-un balaur
cu șapte capete cu care de multe ori ne luptăm inutil. Acest tipar se manifestă
și în cazul bărbaților, pentru că fiecare dintre noi am avut și vieți de bărbat
și vieți de femeie, dar la ei legătura cu conștientul feminin este mai slabă,
fiind conectați la conștientul colectiv masculin care își are și el problemele
lui.
Dacă puteți să vă stăpâniți
visele, să vă treziți în timp ce se derulează și să le învăluiți în iubire
necondiționată și în foc violet, transmutându-le în iubire, este foarte bine.
Dacă nu puteți, faceți acest lucru la trezire nu îl ascundeți după ”a fost doar
un vis”. Nu există așa ceva numit ”doar un vis”.
În timpul zilei când atenția
noastră este pe viața de zi cu zi, este mult mai greu să recunoaștem tiparele
care se află în câmpurile noastre, în memoria noastră celulară și să ne ocupăm
de ele. Unele persoane au tendința de a spune ”nu-i al meu, nu-i energia mea”.
Posibil, dar dacă a venit la tine înseamnă că este nevoie ca tu să-l vindeci și
transmuți.
Cu cât mai mult recunoașteți
domeniul visului ca fiind real, cu atât mai ușor va deveni abordarea lui și
apoi curățarea, vindecarea și transmutarea acelor energii și tipare care parcă
pândesc la colț de multe ori. Este posibil ca astfel de tipare vechi să vină
către persoane care nu le dețin, dar sunt capabile să le curețe, vindece și
transmute pentru binele cel mai înalt al tuturor.
Imaginați-vă că trăim într-o
situație de urgență în care nu mai există al meu, al tău, al lui, al ei, al
vostru sau al lor. Există numai al nostru și fiecare punem mâna pe ce putem
pentru a rezolva această situație de excepție. Este nevoie ca cei/cele care
știm despre ce este vorba să dăm o mână de ajutor acolo unde se poate și ni se
cere.
O zi minunată, plină de magie și
de o fericită anticipare vă doresc!
Munay,
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.