duminică, 10 septembrie 2017

Trecerea de la Întuneric la Lumină


Această canalizare în direct a fost oferită de către Kryon
prin Lee Carroll în 24 Iunie 2017 în Buffalo, New York

Salutări, dragilor, eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Aș vrea să pun o bulă în jurul acestui loc, astfel încât să blochez toate celelalte sunete și concepte. Aici este o energie pentru voi, iar pentru unii dintre voi această zi de învățături este o energie a lui ”a-ha!” Nu este o energie nouă, pentru că este o reamintire.

Dragilor, pentru mulți dintre voi vor fi multe dintre aceste amintiri, și asta este ceea la ce vă așteptați în acest moment. Veți începe să vă amintiți lucruri care au avut sens din zilele de demult. Acestea sunt lucrurile pe care voi le-ați învățat și le-ați experimentat ca șamani în trecutul vostru. Străbunii ați fost voi, suflete bătrâne, și aveți multe să vă amintiți.

Vă veți aminti diferitele profeții la care voi înșivă, ca străbuni, ați participat – știind la un anumit nivel că într-o zi chiar voi veți fi în acel viitor – și iată-vă acum aici. Toate aceste lucruri au început să aibă sens prin sentimentele pe care acum începeți să le aveți. Această canalizare este una care pune întrebarea ”Cum vă veți trăi viața acum, trecând de la întuneric la lumină?” Când voi, ca suflet bătrân, ați fost literalmente pe această planetă timp de mii de ani, chiar de la povestea creației, voi sunteți, literalmente, îmbibați cu cunoașterea luminii și a întunericului. Ați fost în viață, la un anumit nivel, civilizație după civilizație. Ați fost aici chiar și în civilizații despre care cărțile voastre de istorie nu știu încă.

Atât de bătrâni sunteți. Cu toate acestea, de fiecare dată când ați venit pe planetă, v-ați întors într-o conștiință joasă. Pe o scală de la 1 la 10, 1 însemnând începutul conștiinței și 10 cea mai înțeleaptă conștiință, civilizația umană este încă doar la aproximativ trei-și-jumătate. Asta este măsura în care s-a dezvoltat în fiecare civilizație pe această planetă. Fiți conștienți de faptul că unii au început cu mai mult, dar au involuat în ceea ce aveți acum. Ați trăit mii de ani într-o energie mai veche și iată-vă acum într-o energie a schimbării în care lumina începe să se arate și întunericul începe să se clatine în disfuncția sa.

Conștiința joasă (întunericul) pierde, deoarece chiar atributele care au fost folosite pentru alimentarea lui nu mai sunt viabile. Sistemele care prezintă lipsă de integritate și lăcomie vor începe să se prăbușească. Mai întâi vor fi afectate diferite părți ale planetei, iar altele vor urma. Cu toate acestea, ele se vor prăbuși pentru că lumina începe să câștige. Ce faceți voi personal? Cum va fi să ieșiți la lumină după mii de ani de întuneric? Ce obiceiuri veți duce cu voi în această nouă eră și care vă vor ține în întuneric?

Doresc să împărtășesc cu voi câteva atribute în aceste câteva momente. Acestea vor fi ceea ce voi numiți hrană pentru minte, suflete bătrâne. Voi sunteți speranța planetei, lumina de pe planetă, suflete bătrâne. Voi sunteți cei experimentați de pe planetă și totuși atât de mulți dintre voi lucrați la puzzle în întuneric. Cum o veți face? Am să vă fac o listă de atribute, așa cum fac adeseori, și nu este una lungă. Lista va reprezenta pași și intuiții în procesul trecerii de la întuneric la lumină.

Credința

La fel ca multe alte liste pe care vi le-am dat, numărul unu sună așa: Credeți asta? Chiar credeți asta? V-am oferit canalizări despre sănătate și capacitatea voastră de a mineri Akasha. Am vorbit despre voi, vorbind cu celulele voastre și lucrând cu înnăscutul vostru. În toate acestea, numărul unu este întotdeauna: Credeți asta? Motivul pentru care acest pas este primordial și cel mai important este că dacă conștiința voastră nu îl acceptă ca adevăr, restul corpului vostru nu are nici o șansă. Voi sunteți stăpânul celulelor voastre și conștiința voastră vorbește cu ceea ce este înnăscutul vostru și voi trebuie să fiți de acord cu toate astea. Trebuie să vi le însușiți. Credeți asta? Chiar credeți că are loc o schimbare?

În timp ce priviți în jur pe întreaga planetă și vedeți tot ce se întâmplă în afaceri și în guvernare, puteți vedea ceva ciudat. Deși toate aceste lucruri s-au întâmplat în mod regulat într-o energie veche, ele se poticnesc în această nouă energie sau cel puțin par a fi nepotrivite. Nu ați văzut niciodată această energie, care nu a fost testată niciodată în viețile voastre. Nici un om nu a văzut vreodată aceste atribute care vin. Dacă luați un pește de apă sărată și-l puneți în apă dulce, el va muri cu excepția cazului în care are un mecanism care să-i rafineze metabolismul. Sunt ființe acvatice, dar nu în acel tip de apă. Voi treceți de la întuneric la lumină și, deși ați trăit multe vieți, paradigmele sunt diferite. Va trebui să vă adaptați. Deci, numărul unu este că trebuie să credeți asta.

Se întâmplă cu adevărat acest lucru pe planetă sau este ceva ce voi auziți la un seminar în timpul unei canalizări? Este o gândire bazată pe dorințe – ceva la care nu sunteți chiar pregătiți să luați parte – sau faceți parte din ea? Dacă sunteți, atunci trebuie să spuneți ”O văd! Wow, se întâmplă cu adevărat! Sunt în locul potrivit la momentul potrivit și fac parte din schimbare. Este unul dintre cele mai mărețe lucruri care s-au petrecut pe planetă. Sunt în viață la momentul potrivit și pentru asta am venit.”

Unii dintre voi s-ar putea să fie super-analitici și să spună ”Nu se poate ca eu să fi venit pentru această nouă schimbare de la întuneric la lumină pentru că sunt prea bătrân/ă. Asta sau aia nu este în regulă cu mine, așa că nu pot continua cu ceva atât de diferit și cu o schimbare atât de mare.” Dragilor, crearea luminii este ceea ce știți cel mai bine să faceți indiferent cine ați fi, cât de bătrâni sau de ceea ce se întâmplă în corpul vostru. Crearea compasiunii și a luminii este modul de funcționare a conștiinței în cel mai elegant mod al ei și voi toți puteți face acest lucru.

Sunt atât de mulți care au spus ”Eu nu mă mai întorc. Eu mi-am făcut treaba!” Da, așa este. O voi spune din nou și din nou. Nu ați fi ratat petrecerea! Dragilor, nu veți face aceleași greșeli pe care le-ați făcut de data asta. Veți veni cu prospețime și cu o amintire Akashică care vor crea o înțelepciune nouă. Asta se va întâmpla mai târziu, dar acum avem nevoie de voi, suflete bătrâne. Voi sunteți aici acum pentru ca literalmente să câștigați acest război dintre lumină și întuneric în timp ce sunteți încă în viață și acesta este motivul pentru care vă oferim informații pentru o viață extinsă atunci când începeți să înțelegeți cum puteți să vă vindecați corpul, să vorbiți cu celulele voastre și să creați ceea ce medicina a spus că este imposibil.

Unii dintre voi, cei care stați aici, ați făcut-o deja. Eu știu cine este aici, eu știu cine stă în fața mea. Miracolele abundă pentru voi, iar sincronicitățile sunt aici, în auditoriu. Eu știu ce s-a întâmplat în viața voastră. Spiritul știe. Sunteți atât de copți pentru aceste informații! Din momentul în care ați decis că toate acestea sunt reale și decideți să vi le însușiți, vă puteți începe călătoria în lumină. Ceea ce urmează să vă întrebați este: ”Dacă toate acestea sunt adevărate, cum să fac să cooperez cu ele? Ce se schimbă în mine pentru că am conștientizat sau mi-am însușit faptul că are loc o schimbare de la întuneric la lumină?” Aceasta este împlinirea profeției veacurilor și vă aflați într-un moment care este neobișnuit și copt pentru schimbare. Care este următorul vostru pas? Ce veți face?

Obiceiurile Vechii Conștiințe

Omule, tu ai obiceiuri vechi și nu este nimic aici de care să te simți rușinat sau vinovat. Obiceiurile sunt obiceiuri, iar voi ați făcut ceea ce ați făcut pentru a supraviețui toată viața, iar acum eșafodajul cu care erați obișnuiți a început să se schimbe. Dacă ar fi să analizați modul în care voi reacționați la anumite lucruri? Ești o persoană nemulțumită? S-ar putea să nici nu vă dați dai seama că sunteți pentru că este atât de ușor să vă băgați în discuție cu alți nemulțumiți fără ca măcar să vă gândiți la asta. Știați că acesta este un obicei? Este un obicei cultural. S-ar putea să nu credeți lucrurile pe care le spuneți, dar acesta este un obicei.

Aveți o abordare pozitivă a viitorului? S-ar putea să spuneți că aveți, dar atunci când alții din jurul vostru spun ”Suntem condamnați cu toții și nu va fi niciodată mai bine. Toate au luat-o la vale!” Nu spuneți nimic, dar dați din cap că da? Asta-i ușor de făcut.

Poate că sunteți mai proactivi. Poate că fără a fi împotrivă sau anti-sociali, în loc să vă gândiți la afirmațiile negative, spuneți ”Ei bine, nu sunt chiar sigur. Am auzit câteva lucruri bune. Sunt un pic mai pozitiv de atât.” Poate că ați învățat să fiți mai pozitivi fără a spune ceva care să-i facă pe prietenii voștri să se simtă incomod sau jigniți? V-ați dat seama de diplomația bunului simț și a echilibrului? Poate că v-ați dat seama cum să mergeți împotriva caracterului obiceiurilor negative a celor din jurul vostru, fără a fi văzuți drept cineva care nu este atins, ci mai degrabă ca cineva care vede mai departe și este pozitiv? Este o diferență.

Cu ceea ce știți acum despre schimbare, puteți începe să priviți lucrurile în mod diferit? Ce este posibil acum și înainte ați crezut că nu este? În propria voastră viață, veți începe să vă faceți inventarul a ceea ce este probabil să fie în loc la ceea ce ați decis deja că nu poate să fie? Le vorbesc unora de aici care au definit planeta și pe ei înșiși și simt că nimic nu va schimba acest lucru. Asta pur și simplu nu este adevărat, dragilor. V-am oferit recent o canalizare despre amăgirile întunericului și marile neadevăruri și unul dintre aceste neadevăruri este: Nimic nu se va schimba vreodată, Natura umană va fi întotdeauna aceiași și istoria dovedește acest lucru. Puteți ieși din cutia trecutului și să începeți să așteptați cu nerăbdare ceva la ce nu vă așteptați?

Când cineva vă spune ”Uită-te, astea sunt faptele. Curățarea lor pur și simplu nu poate fi făcută! Privește, astea sunt faptele! Asta este ceea ce s-a întâmplat în trecut din nou și din nou, și va continua să se întâmple.” Voi puteți spune ”Nu știu cum se va întâmpla, dar mă simt încrezător că noi nu suntem la fel cu cei din trecut, iar viitorul nu este ceea ce ni s-a spus că ar fi. Vedeți voi, noi nu știm chiar totul. Nu știți ceea ce nu știți și, prin urmare, există speranță – nu numai speranță, există o promisiune.”? Sunteți unul dintre cei care cred în schimbare? Atunci, cum puteți schimba vechile obiceiuri pentru a o arăta? Asta a fost numărul doi.

Promovarea Dramei și a Adevărului Nevăzut

Numărul trei: În societatea și în cultura voastră există câteva energii foarte vechi care au fost întotdeauna aceleași și reprezintă natura umană trecută, iar voi trebuie să decideți ce faceți cu ele. S-ar putea să nu fiți în stare să le schimbați, dar aveți posibilitatea de a alege ce să faceți cu ele.

Dacă credeți în schimbare și începeți să gândiți mai pozitiv, atunci dați-mi voie să vă spun ceva ce vă va ajuta. Pe această planetă există lumină care nu este semnalată. Este începutul existenței ideilor unei conștiințe mai înalte și a unei noi gândiri despre viitorul omenirii în locuri foarte puternice. Acestea sunt semințe ale unei noi gândiri care încep să crească, iar unele dintre ele au atât de mult sens și sunt elegante, dar totuși voi nu veți ști niciodată nimic despre ele. Motivul? Mass-media voastră este plină mai presus de orice de vechea conștiință întunecată a dramei și mulți dintre voi creați cu bună știință o platformă pentru a o susține.

Unii dintre voi vor veni acasă de la serviciu și vor simți că este o idee bună să pornească televizorul și să privească toate acele lucruri oribile care s-au întâmplat pe planetă în acea zi. Poate că nu doriți să vă uitați la știri, așa că mai degrabă căutați ceva de divertisment. Așa că mergeți la un program în care puteți vedea familii aflate în dramă, argumentând și plângându-se. Ceea ce vă spun, dragilor, este că mass-media voastră este dărâmată, dar voi vă uitați oricum.

Chiar acum, ea continuă în vechea energie și cei care se află la conducerea ei cred că știu mai bine ceea ce doriți voi și vecinii voștri. Așa că vor continua să vă ofere întuneric în mod regulat și dacă nu există nimic întunecat, îl vor crea ei pentru voi. Cu asta vă confruntați. Iată sfatul meu. Alegeți cu grijă mass-media care credeți că este adevărată și curată. Nu ați dori ca mai degrabă să vă uitați la lucruri distractive? Poate că ați dori să vă uitați la animale de companie sau animale care fac lucruri hazlii? Dar la copiii care fac lucruri uimitoare și hilare sau la povești de mare eroism cu finaluri înălțătoare? Ce părere aveți despre uimitoarea natură sau comediile haioase? Chiar acum, cu noile dispozitive, puteți vedea toate acestea cât de mult vă doriți, fără reclame. Asta este cea mai nouă tendință și evoluție în selecția mas-media – controlul personal asupra programelor din casa voastră, fără ca acestea să fie întrerupte de reclame comerciale. Ați văzut că asta este ceea ce se întâmplă și vă întrebați de ce tocmai acum?

Deci, soluția pentru mas-media bazată pe dramă este simplă: Nu vă uitați sau ascultați emisiunile standard! Căutați mai degrabă alternative și fiți selectivi. Căutați știrile care sunt mai puțin înclinate spre a vă aduce tot timpul drama în atenție. Desigur, este nevoie să fiți la curent cu ceea ce se întâmplă, dar nu trebuie să acceptați un program care este dedicat creșterii și promovării dramei zilei făcând-o să se înrăutățească și mai mult – sau care nu prezintă nici o știre despre lucrurile bune care se întâmplă.

Spun acest lucru nu numai pentru că mass-media voastră este părtinitoare, ea este periculoasă, deoarece vă oferă impresii false despre imaginea de ansamblu a ceea ce se petrece pe planetă. Ea este blocată în vechea energie și nu a ajuns încă la imaginea de ansamblu a ceea ce s-ar putea întâmpla cu adevărat pe planetă. Nu încă. Chiar și canalele care vă oferă istorie și o educație presupus bune sunt părtinitoare în moduri la care nici măcar nu v-ați aștepta. Ele continuă să creadă în înclinația chiar și a poveștilor și documentarelor istorice de a fi oribile și întunecate. Ele cred că asta este ceea ce oamenii doresc cu adevărat.

Ce s-ar întâmpla dacă aceste companii ar începe să prezinte programe cu lucruri pe care oamenii chiar doresc să le vadă? Ce s-ar întâmpla este exact ceea ce ele își doresc și veniturile lor ar crește! Sper că ascultă. Va veni o zi, dragilor, în care va fi mai mult de un canal cu știri bune și vă veți putea conecta la ele pentru a auzi cele mai eroice și mai inimoase lucruri care s-au întâmplat în acea zi pe planetă. Vor fi echilibrate probabil de alte lucruri care s-au mai întâmplat. Dar va fi un echilibru pe care nu l-ați mai văzut încă nicăieri.

Dezactivarea Dramei

Dați-mi voie să vă mai ofer ceva: Dragilor, unii dintre voi aveți familie, prieteni și colegi la locul de muncă care în preajma cărora este dificil  de stat. De fiecare dată când apăreți, este prezentă și drama. Vă doare inima. Uneori vă este teamă să fiți acolo și vă face ca întotdeauna să vă simțiți obosiți. Nu puteți schimba nimic. Asta este natura întunericului.

Vreau să vă spun ceva ce n-am mai spus niciodată înainte. Aici sunt două tipuri de situații și două tipuri de răspunsuri la astfel de probleme. Una este drama consecventă. Dacă este ceva se întâmplă acolo unde voi trăiți acum, acest lucru vă va servi, suflete bătrâne, la a găsi o cale de ieșire din dramă, orice ar însemna acest lucru pentru voi. Eliberați-vă de dramă și atunci când o veți face, veți descoperi că veți trăi mai mult, lumina va intra și veți râde mai mult.

Lucrătorule în lumină, ascultă-mă. Suflet bătrân, ascultă-mă. Ieși din dramă. Nu lăsați nici o situație să vă ducă într-un loc al dramei din nou și din nou în timp ce stați acolo și îi dați voie să o facă. Dacă nu o puteți controla, dacă nu puteți fi parte a schimbării ei, atunci retrageți-vă. De ce ați sta în preajma otrăvii? De ce ați continua să înghițiți lucruri care vă vor ucide? Atunci, de ce să stați în dramă?

Doi este drama temporară. Cea mai grea? Adeseori drama se învârte și se învârte în familii și acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre voi din această încăpere și cei care ascultă v-ați despărțit de familia voastră de bază. Ați devenit oaia neagră. De fapt, voi sunteți oaia albă și ceea ce este neagră este drama pe care familia o învârte în ea! Acesta este motivul pentru care sărbătorile sunt atât de dificile pentru voi. Este un moment în care există obligația de a vă vizita și în acest proces, trebuie să reveniți în drama familiei pentru o zi sau două și este foarte incomod, adeseori conflictual și dificil.

Când vă duceți, nu-i lăsați să vă apese butoanele furiei sau frustrării. Rămâneți echilibrați și fiți pregătiți pentru o potențială dramă de familie. Dacă încearcă să vă implice în drama lor, rămâneți echilibrați și arătați-le ceea ce ați învățat – cum să fiți pozitivi și să nu fiți afectați de procesul lor.

Este dificil, dar dacă o puteți face, vor observa. Observă că nu vă pot supăra sau frustra sau teroriza cu ceva foarte vechi, care nu mai este karmic acordat la voi sau nepotrivit. Oricât de mult încearcă, râdeți și în mod clar nu ”mușcați momeala”. Habar nu aveți cât de împuternicitor este pentru voi acest lucru și cât de multă lumină crează în locurile întunecate. Pur și simplu nu vă veți ”juca” de-a drama cu ei. Asta este adevărata măiestrie.

Rolul Copilului Interior

Vreau să vă invitați copilul interior să revină în viața voastră. Vă puteți aminti, dragilor, acea vreme în care nu ați avut nici un motiv să vă faceți griji? Vă puteți aminti vremea în care cea mai mare problemă din viața voastră a fost până când vă puteți juca și când trebuie să vă întoarceți în casă? Acel minunat sentiment de eliberare de problemele vieții este încă în voi. Nu este o invitație să deveniți iresponsabili, ci este mai degrabă o invitație să găsiți bucuria copilului și să o copiați/lipiți în viața voastră curentă atunci când aveți nevoie.

Asta crează un om mult mai relaxat și o blândețe și un echilibru pe care numai amintirea inocenței unui copil le poate crea. Acesta este un pas esențial în a rămâne echilibrați și în a nu-i da voie lumii adultului să vă dicteze depresia sau sentimentele voastre clinice față de viață.

Acesta poate fi cel mai greu dintre pași din cauza a ceea ce este în jurul vostru și a situațiilor cu care vă întâlniți și a luptei din ce în ce mai intense dintre lumină și întuneric. Și în toate acestea, eu vă cer să găsiți bucurie. Pentru a face acest lucru, vă aduceți înapoi amintirile despre lucrurile cele mai pline de bucurie care vi s-au întâmplat vreodată. Adeseori acestea au de-a face cu copilăria voastră. Creați sentimentele din ziua de Ajun a Crăciunului, sau ziua voastră de naștere, sau ziua dinaintea unui eveniment pe care l-ați așteptat atât de mult. Entuziasmul pe care îl aveți pentru aceste lucruri vă face să vreți să săriți în sus și să zâmbiți. Viața este bună.

Toate aceste lucruri mai fac parte din copilul vostru interior. Dragilor, Ființa Umană evoluată este cea care are ocazia să aibă toate acestea ca făcând parte din viața ei de zi cu zi până la ultima suflare. Ele nu aparțin doar copiilor. Ele aparțin unei Ființe Umane evoluate. Asta este ceea ce face diferența dintre vechi și nou.

Compasiunea își va juca rolul ei în mod natural. Devine automată și de la sine evidentă. Iubirea își joacă rolul ei în mod natural. Și bunul simț la fel. Echilibrul va predomina bunul simț. Nu trebuie să încercați să iubiți, nu trebuie să încercați să fiți plini de compasiune; asta este cine voi sunteți.

Puteți conștientiza acest lucru? Se întâmplă cu adevărat? Are loc schimbarea? Vântul se află în sfârșit în spatele vostru. V-am mai spus asta. Asta este noua energie. Bine ați venit pe Noul pământ!

Plecați din acest loc schimbați. Vor fi unii care vor asculta aceste lucruri și vor spune că Kryon este nebun. ”Nu există nici o lumină sau îmbunătățire care să vină.” Nu este ceea ce ei văd la știri. Exact! Și atunci de ce să ne uităm? Sunt lucruri frumoase pe această planetă, care se întâmplă acum și care nu sunt văzute. Vreau să conștientizați acest lucru și să-l știți, să-l credeți și să-l înțelegeți. Lumina învinge.

Și așa este.

Kryon



Traducere monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.