Prin Ronald Head
Este potrivit să începem prin
exprimarea aprecierii noastre pentru cei care ne-au urmărit mesajele până acum.
Unii dintre voi aveți rezerve față de unele lucruri pe care le-am împărtășit cu
voi, dar totuși aveți o dorință profundă să vă găsiți și să vă amintiți
adevărul, așa cum îl veți și descoperi, pe care îl purtați adânc în voi.
Descoperirea voastră va aprinde aceiași dorință și în cei din jurul vostru. Iar
efectele acestui fapt asupra lumii voastre personale și a lumii în general, vă
vor uimi.
Adeseori, pe parcursul vieții
voastre de zi cu zi, pierdeți din vedere faptul că voi creați istoria pe care
vi-o veți aminti mai târziu. Acest lucru nu a fost niciodată mai adevărat și
mai predominant decât este astăzi. Acestea sunt zile istorice dragi prieteni, dragă
familie.
V-am spus că în ultima perioadă a
ceea ce voi numiți an, lumea voastră se va schimba în mod dramatic. A făcut-o,
și totuși, cufundați în momentele lui, așa cum sunteți, este dificil pentru voi
să o percepeți în acest fel. În plus, se mai adaugă și faptul că mare parte din
ceea ce s-a întâmplat, și continuă să se întâmple, este bine ținut ascuns
vederii.
În lunile următoare, pregătiți-vă
că multe vor ieși la lumină. Aceste lucruri nu sunt ceea ce noi dorim să
discutăm cu voi. Dar dorim să discutăm modul în care v-ați putea descurca cel
mai bine cu ele.
Un număr destul de mare dintre
voi v-ați simțit izolați până în acest moment. În sensul că sunteți oarecum împrăștiați
peste tot prin lume, și așa a și fost. Au existat, poate, suficient de multe
contacte cu alții ca să vă dați seama că nu sunteți cu adevărat singuri, dar
sunteți înconjurați de cei care nu văd lumea chiar așa cum o vedeți voi. Dacă
nu ați început să înțelegeți motivul acestui fapt, dați-ne voie să vă spunem că
voi v-ați așezat exact acolo unde va fi nevoie de voi. Și pentru acest moment
v-ați pregătit.
Acum, vrem să spunem că aveți
îndatoriri imense de îndeplinit, mișcări mărețe de condus sau schimbări de
făcut? Nu, nu vrem. Dar, din nou, da, o facem.
Nu pierdeți din vedere faptul că
voi sunteți ființe vibraționale cufundate într-o lume vibrațională. Puteți
alege, de fapt, să fiți implicați în modurile pe care le-am menționat. Dar
modul în care sunteți așezați în societățile în care trăiți este semnificativ
în alte feluri. Cunoașterea voastră, vibrațiile voastre, judecata voastră
sănătoasă vor fi foarte eficiente în moderarea schimbării haotice care începe
să apară. Doar fiind sinele care voi sunteți, acolo unde sunteți este marele scop
pe care ați ales să-l împliniți, fie că știți acest lucru, fie că nu. Pacea
voastră, faptul că nu vă este frică, diferitele voastre abilități vor fi
necesare în acest an. Lăsați ca anul și lumea să se dezlănțuie în jurul vostru.
Alții vă vor simți tăria și calmul.
S-ar putea să fiți tentați să vă
alarmați de ceea ce vedeți. Cu siguranță veți fi șocați de unele lucruri care
se vor târî în lumină. Dar voi sunteți cei care vor fi în stare să vadă că aceasta
este evoluția spre lumină. Omenirea trebuie să curețe, să nu mai permită
niciodată ceea ce supurează nevăzut sub suprafață.
Așa va fi. Ați decis. Ați
decretat. Așa să fie.
Acum, că toate acestea au fost
spuse, dați-ne voie să facem o previziune pentru voi. La sfârșitul acestui
ciclu (an n.t.), veți trăi într-o lume pe care veți fi în măsură să o percepeți
ca fiind mult mai pe gustul vostru. Veți fi liberi de multe lucruri cu care
nici măcar nu știați că vă luptați.
Vă proiectăm imaginea unei păsări
acvatice care urcă în amontele uneia dintre căile voastre navigabile. Atât de
calmă la vedere. Vâslind din greu sub suprafața apei. Asta se potrivește cu
situația voastră. Dincolo de ceea ce vedeți, vâsliți din greu. Dar sunt și foarte
mulți alții care vă ridică. Când voi vă ridicați, totul se ridică. Fiți în
cunoașterea faptului că acesta este adevărul timpului vostru.
link catre articolul original
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.