marți, 11 octombrie 2016

Pregătirea Pentru Primul Contact - Capitolul XXVI


A Trăi din Miezul Vostru
Arcturienii prin Suzanne Lie

Noi, Arcturienii, dorim să vă transmitem această Transmisie de pe Navă legată de ”Pregătirea Pentru Primul Contact”. Dar, mai întâi, vrem să vă mulțumim pentru faptul că sunteți niște Reprezentanți atât de loiali pentru împământarea luminii mai înalte în Miezul vostru, precum și în Miezul lui Gaia.

Începem acest mesaj prin a vă reaminti că pe măsură ce intrați din ce în ce mai mult în frecvența celei de-a cincea dimensiuni, regula lui ”Ceea ce crezi este ceea ce creezi”, devine din ce în ce mai puternică. Viața voastră trei dimensională v-a învățat să ”îi ascultați pe alții și să vă culegeți ghidarea din afară și/sau deasupra sinelui vostru”.

Acesta este ACUM-ul ca să vă dați seama că VOI sunteți creatorul realității voastre. Suntem pe deplin conștienți de masiva provocare care este să FIȚI Stăpânul Gândurilor și Emoțiilor voastre.

Cei întunecați știu că au pierdut așa că ”scot toate dopurile” pentru a crea cât mai multă frică posibil. Așa cum Hitler atunci când a știut că a pierdut războiul, a vrut să distrugă tot ce putea distruge. În același fel, cei întunecați doresc să creeze cât mai multă frică pot în încercarea disperată de a-și menține controlul.

Frica a fost întotdeauna instrumentul principal al întunericului pentru că aceasta coboară conștiința celor care o experimentează. Apoi, din cauza stării lor joase de conștiință, ei sunt mult mai ușor de tras din ce în ce mai adânc în Matricea 3D.

Matricea 3D este guvernată de timp, polarități și de ”puterea ASUPRA altora”. Cu toate acestea, aceste expresii trei dimensionale ale realității nu aderă la o stare de conștiință cinci dimensională.

Da, acest întuneric v-ar putea invada gândurile și emoțiile ori de câte ori gândurile și emoțiile voastre sunt îndreptate spre frică, dar din momentul în care ”mutați maneta de pe frică pe IUBIRE”, timpul, polaritățile și puterea-asupra cad din ”atenția voastră principală” înapoi în conștiința voastră trei dimensională din care au apărut.

Frica, polaritățile și puterea-asupra altora sunt ca și virușii pe care îi puteți ”prinde” atunci când ”ieșiți în noaptea rece” fără căldura propriei voastre lumini interioare. Propriul vostru SINE INTERIOR, inter-dimensional vă servește drept protecție față de ”întunericul” EXTERIOR care încearcă să se întindă prin realitățile voastre trei și patru de jos dimensionale.

Spunem ”încearcă să se întindă prin” pentru că întunericul trei dimensional este legat de frecvențele mai joase ale celei de-a treia și patra dimensiuni. Așa cum s-ar putea ca voi să nu vedeți un pește pe cer și o pasăre în apă, nu veți vedea pe cineva care este condus de întuneric trăind în lumină. Cu toate acestea, unii pești pot zbura și unele păsări pot înota. Prin urmare, vă rugăm să vă aduceți aminte că niciodată nu este prea târziu ca cineva care a ajuns să fie prins în întuneric să-și găsească drumul spre lumină.

Da, din ce în ce mai mulți dintre membrii tineri ai Illuminati, sau orice alt termen este folosit pentru cei care ”servesc întunericul”, își amintesc cum să-și stăpânească emoțiile suficient de mult pentru a SIMȚI diferența dintre ceea ce rezonează cu ”putere asupra” spre deosebire de ceea ce rezonează cu ”puterea interioară”.

Mulți dintre membrii ”celor pierduți” au fost cândva membrii ai luminii, dar mulți dintre ei s-au pierdut în întuneric. Pe de altă parte, unii dintre ei s-au pierdut în acel întuneric în Lumile lor Natale chiar cu mult înainte de a fi experimentat Pământul.

Aceștia sunt cei care au venit pe Pământ cu mult înainte de căderea Atlantidei cu intenția de a câștiga ”putere asupra” oamenilor timpurii prin manipularea lor genetică în scopul de a se folosi de ei ca și servitori.

De fapt, ei au venit pe Pământ pentru a intra în ”matricea planetară trei dimensională” a lui Gaia deoarece aceasta este bazată pe separarea polarităților, cum ar fi polaritățile de ”bun” versus ”rău”. Din fericire, această matrice planetară poartă și sistemul de operare pentru ”liberul arbitru” și separarea polarităților astfel încât lumina ar putea găsi unele refugii de întuneric.

Cu toate acestea, din cauza acestor polarități, gândirea voastră umană cădea ușor în ”cei buni au făcut asta” și ”cei răi au făcut aia” deoarece Matricea 3D a lui Gaia îi separă pe ”cei buni” de ”cei răi”.

Adeseori ”cei buni – Serviciul pentru Alții” ar putea crede că ei sunt ”răi” în timp ce ”cei răi – Serviciul pentru Sine” ar putea crede că ei sunt ”buni”. Această schimbare și fuziune a polarităților trei dimensionale duce la crearea de sciziuni în Matricea 3D prin care lumina cinci dimensională din ce în ce mai puternică poate intra mult mai ușor în și pe planeta lui Gaia.

Lumina cinci dimensională rezonează dincolo de sistemul de operare al Pământului bazat pe ”timp”, crează ”spațiul” între ”locuri, concepte, alegeri și percepții separate”.

Prin urmare, pe măsură ce lumina cinci dimensională fuzionează din ce în ce mai mult cu Matricea 3D a lui Gaia, ea îi transmută acesteia matricea trei/patru dimensională în frecvențe din ce în ce mai înalte. De fapt, sunt zone ale lui Gaia care încep să transmute în rezonanța celei de-a cincea dimensiuni.

Este, de asemenea, de ajutor și faptul că Miezul lui Gaia a fost cinci dimensional încă de când Lemurienii ascensionați, și mai târziu Atlanții ascensionați, au decis să-și creeze ”Noua Lume” în Miezul lui Gaia. Cele mai multe planete își păstrează cea mai înaltă rezonanță a vieții în Miezul lor planetar.

Gaia a fost înconjurată cândva de o manta de protecție, astfel încât locuitorii Ei planetari au putut trăi în siguranță pe suprafața exterioară a Pământului. Din nefericire, acea Manta a fost distrusă destul de timpuriu în istoria Pământului. Apoi, din acel moment, viața a fost dificilă pentru draga voastră planetă.

În cele din urmă Pământul a devenit în totalitate trei dimensional și vremurile au devenit grele nu numai pentru pământul lui Gaia, ci și pentru apa Ei, atmosfera Ei și chiar și lumina Soarelui a fost contaminată de atmosfera Ei poluată. De fapt, poluarea i-a afectat tot mai mult pe toți Elementalii Pământului, Aerului, Focului și Apei. Acești Elementali sunt elementele constitutive ale întregii vieți de pe Pământ, inclusiv a vieții umane.

Prin urmare, pe măsură ce rezonanța Elementalilor, care rezonau cândva la dimensiunea a cincea, a căzut în rezonanța mai joasă a celei de-a treia și a patra dimensiuni, Gaia a alunecat din ce în ce mai adânc în nenumăratele iluzii ale celei de-a treia dimensiuni.

Pe măsură ce iluziile separării, muncii din greu, războiului și ”puterii asupra altora” au umplut civilizațiile trei dimensionale, dimensiunea a patra a devenit din ce în ce mai coruptă de magia neagră și de gândurile și emoțiile întunecate ale ”întârziaților” cărora Gaia le-a acordat plină de iubire o nouă șansă să trăiască pe planeta Ei.


Acești întunecați au răspuns bunătății lui Gaia prin unirea lor în ceea ce voi numiți acum Illuminati. Illuminati sunt ca și un virus de calculator care invadează sistemul de operare al tuturor celor care permit gândurilor, emoțiilor și câmpurilor de energie să cadă în dimensiunea a patra de jos.

Apoi, pentru că ”virusul i-a infectat”, ei și-au pierdut controlul ”liberului lor arbitru” care a fost unul dintre avantajele majore în a-și lua o încarnare pe Pământ. Acest virus mental al Illuminati s-a mutat în creierul celui afectat și a închis toate sinapsele care sunt formatate în scopul ”serviciului pentru alții”.

Acesta a fost modul în care cei întunecați au alterat sistemul de operare uman al multora care au trăit cândva în ”serviciul pentru alții” modificându-l în formatul sistemului de operare ”serviciu pentru sine”. Din cauza acestor alterări atât de puțini au putut trăi o viață în ”serviciul pentru alții” încât sistemul de operare ”serviciu pentru alții” nu a putut să câștige un impuls suficient pentru a răsuci cheia către ascensiune.

Motivul pentru care ”serviciul pentru alții” ar putea câștiga în cele din urmă puterea să treacă peste, și în cele din urmă vindeca, sistemul de operare corupt al creierului uman, este că ”serviciul pentru alții” poate să se manifeste numai atunci când cineva i-a îngăduit câmpului de energie personal să se alinieze cu câmpurile de energie ale Iubirii Necondiționate.

Iubirea Necondiționată este un câmp de energie care rezonează la dimensiunea a cincea și dincolo de ea. Datorită rezonanței înalte a Iubirii Necondiționate, cei care trăiesc în ”serviciul pentru sine” sunt incapabili să perceapă, sau măcar să-și imagineze, că o asemenea frecvență există.

S-ar putea să fi citit despre Iubirea Necondiționată în vreo carte sau s-ar putea ca cineva să le fi vorbit despre ea, dar datorită marii lor aroganțe, ei nici nu-și pot măcar imagina că ar exista ceva dincolo de ”puterea lor asupra altora”.

Acești pierduți trebuie să se țină strâns de minciunile care le-au fost predate și de iluziile pe care și le-au creat pentru a-și ascunde faptele lor întunecate. S-ar putea crede că este nevoie să se ascundă în acest fel pentru că sunt atât de răi.

Adevărul este că ei trebuie să se ascundă de adevăr pentru că ei TOȚI, chiar și cel mai întunecat dintre întunecați, au o scânteie de Iubire Necondiționată în miezul Flăcării Întreite din Inima lor Înaltă.

”Cum pot avea o Inimă Înaltă?” ați putea întreba. Răspunsul este că datorită faptului că au ales să poarte o formă umană și toate formele umane au chakre și Inimi Înalte. Ele fac parte din sistemul de operare al formei fizice.

Prin urmare, dacă cei întunecați trebuie să poarte o formă umană, ei trebuie să suporte constanta ”mustrare de conștiință” care se ascunde în ATMA Inimii lor Înalte, care deține portalul lor personal al Iubirii Necondiționate.

Iubirea Necondiționată servește ca un portal al luminii care conectează omenirea la dimensiunile mai înalte. Aceasta este conexiunea care-i permite zigotului să devină făt, fătului să devină om și omului să fie născut de mamă într-o lume trei dimensională.

Vedeți voi, Illuminati se tem foarte tare de Planul Astral de Jos al celei de-a patra dimensiuni deoarece la un nivel inconștient sau conștient, ei își amintesc existența din Planul Astral de Jos, cunoscut și ca IAD, de după ”moartea” lor din alte încarnări.

Această amintire este păstrată vie în conștiința lor prin intermediul Iubirii Necondiționate în Inima lor Înaltă. ”Cum poate fi amintirea Planului Astral de Jos stocată în Inima Înaltă?” ați putea întreba.

Răspunsul este că TOATE amintirile vieților voastre trei/patru dimensionale sunt stocate în Inima voastră Înaltă pentru că ea este Alfa și Omega tuturor încarnărilor voastre pe Pământ. De asemenea, dacă este să vă expansionați conștiința în ACUM-ul celei de-a cincea dimensiuni, este nevoie să percepeți în mod conștient, să vă vindecați și eliberați toate rănile voastre trei și patru dimensionale din TOATE încarnările voastre.

”Asta este imposibil!” vă auzim spunând.

”Da, este imposibil dacă încercați să obțineți acea stare de auto-vindecare în timp ce sunteți în stările de conștiință trei/patru dimensionale.”

”Stați puțin”, vă auzim argumentând. ”Cum să ne putem vindeca sinele în starea de conștiință cinci dimensională când de-abia ne putem aminti cum să percepem dimensiunea a treia/patra?”

Răspunsul la această întrebare, Dragilor, este că dacă vă expansionați conștiința la părțile de cea mai înaltă frecvență ale gândurilor și emoțiilor voastre trei/patru dimensionale și spuneți .. ”EU SUNT AICI în Serviciu pentru Gaia”, veți începe să recunoașteți, să vă amintiți și acceptați în mod conștient promisiunea și responsabilitatea pe care ați acceptat-o înainte de a vă lua această încarnare.

Acceptarea promisiunii voastre de dinainte de naștere, precum și acceptarea responsabilității pe care această promisiune o deține, vă va face să vă simțiți atât de puternici în SINELE vostru încât veți fi în stare să ”DAȚI DRUMUL” sarcinilor voastre mai jos dimensionale și să acceptați afluxul Iubirii Necondiționate și Lumina Mai Înalt Dimensională.

Nu vă îngrijorați dacă nu experimentați în mod conștient Iubirea Necondiționată și Lumina Mai Înalt Dimensională. Multora dintre voi le-a fost spus de alții, și/sau v-ați spus vouă înșivă, că voi nu meritați Lumina Mai Înaltă sau Iubirea Necondiționată.

Prin urmare, această iubire și lumină trebuie să intre în copilul vostru inocent și să progreseze lent prin conștientizarea voastră până când dezmiardă cu delicatețe conștientizarea conștientă a adultului vostru. Apoi, într-o zi, sau la un moment dat, veți experimenta în mod conștient Lumina și Iubirea pe care v-ați promis-o vouă înșivă înainte de a vă lua această încarnare.

NU încălcați această promisiune făcută de SINELE vostru sinelui vostru. Mai degrabă vă cerem să vă amintiți că darul Iubirii Necondiționate și Lumina Mai Înaltă sunt dreptul vostru din naștere.

Deoarece voi ați cerut acest dar înainte de a vă lua această încarnare, voi i-ați spus în mod inconștient sinelui vostru că meritați acest dar ca și drept din naștere. Vă rugăm să fiți blânzi și răbdători cu sinele vostru. Viața pe Pământul trei dimensional în timpul erei voastre de ”timp/spațiu” a fost foarte dificilă și incredibil de crudă.

Mulți dintre preaiubiții noștri ”Voluntari pe Pământ” au fost dărâmați de cruzimea erei voastre și și-au pierdut conexiunea cu SINELE lor. Multele provocări ale pur și simplu supraviețuirii în ”noaptea cea mai întunecată de dinaintea răsăritului” au fost foarte dificile pentru toți curajoșii noștri care s-au oferit voluntar să-și ia un vehicul pământesc.

Da, dragi voluntari în a o ajuta pe draga de Gaia și pe locuitorii Ei, voi sunteți ACUM în ”cea mai întunecată noapte de dinaintea răsăritului”. Cel mai important lucru este ca VOI să vă amintiți că voi sunteți, de asemenea, Vestitorii acestui RĂSĂRIT.

Pe măsură ce eliberați minciunile pe care le-ați ascuns de SINELE vostru real, Corpul vostru de Lumină interior înnăscut va începe să se trezească și Kundalini a voastră să se ridice încet. Cu alte cuvinte, ”mariajul mistic” dintre Lady Shakti și Lordul Shiva va începe. Apoi, forța crescătoarei voastre Kundalini o va ghida pe Lady Shakti către Mariajul ei Mistic cu Lordul Shiva în Templul Luminii voastre Interioare.

Pe măsură ce acest mariaj re-unește și fuzionează câmpurile de energie ale întregului vostru Sistem de Chakre, Puterea voastră Interioară înnăscută își va începe, de la Chakra Rădăcină până la Chakra Coroană, procesul de trezire în viața voastră de zi cu zi.

Pe măsură ce veți simți cum câmpurile de energie ale corpului vostru încep să se schimbe și să oscileze veți ”Cădea în Curgerea” Forței voastre de Viață cinci dimensionale cu o mai mare ușurință în timp ce aceasta își caută reunirea cu lumina cinci dimensională care intră din ce în ce mai mult în atmosfera lui Gaia.

Cu cât mai profund sunteți împământați în Miezul cinci dimensional al lui Gaia, cu atât mai conștient veți percepe Lumina Ei Mai Înaltă și cu atât mai ”Treji și Conștienți” veți fi de procesul în desfășurare al ”Întoarcerii la SINELE vostru”.

Pe măsură ce avansați în ”întoarcerea la SINE”, veți avea mai multe ”experiențe de vârf”, visele voastre vor deveni mai vii, iar imaginația voastră vă va ghida din ce în ce mai profund în câmpurile de energie cinci dimensionale.

Dacă vă acordați un moment din timpul/spațiul 3D pentru a recunoaște că VOI ați atins următoarea octavă a ”recunoașterii de sine”, conștiința voastră își va începe expansiunea de la dimensiunea a patra înaltă în dimensiunea a cincea.

Dacă doriți să vă ”conectați la acest moment pentru a vi-l aminti mai bine” asigurați-vă că vă împărtășiți darul Luminii Mai Înalte cu Gaia și cu Întreaga Viață de pe corpul planetei EI, Pământ. Deoarece sistemul de operare pentru dimensiunea a treia/patra se bazează pe timp/spațiu va fi nevoie să vă repetați ”mariajul” până când vă întoarceți la ACUM-ul vostru din dimensiunea a cincea.

Din momentul în care v-ați încheiat trecerea de la sistemul de operare trei/patru dimensional al lui Gaia și v-ați aliniat pe deplin conștiința la sistemul Ei de operare cinci dimensional, veți fi liberi de separare, contrarii și polaritățile luminii și întunericului.

Veți exista în AICI-ul ACUM-ului în care NU există timp și NU există spațiu.

Viața voastră nu va deveni treptat ”mai bună” pe măsură ce treptat deveniți cinci dimensionali pentru că voi sunteți Infinit în ACUM-ul experienței cinci dimensionale, în timp ce sunteți simultan VOI-ul de pe Pământul trei dimensional care își crează/amintește întoarcerea la SINE.  

Din perspectiva voastră cinci dimensională, voi nu v-ați întors, deoarece nu ați plecat niciodată. Voi nu v-ați părăsit sinele cinci dimensional. Mai degrabă i-ați permis conștiinței voastre cinci dimensionale să se expansioneze într-un Vehicul Pământesc trei dimensional.

Cu toate acestea, Vehiculul vostru Pământesc este/a fost legat de timp/spațiu și nu și-a putut nici măcar imagina că acea ființă mai înalt dimensională căreia îi cerea ghidare, înțelegere și iubire era o frecvență mai înaltă a sinelui său.

Vă rugăm să vă amintiți că VOI nu puteți părăsi dimensiunea a cincea pentru a coborî în dimensiunea a treia, pentru că în dimensiunea a cincea NU există timp în care ați putea ”trece prin procesul plecării din – sau întoarcerii în – dimensiunea a cincea”.

Voi SUNTEȚI o ființă cinci dimensională care a ales să poarte Iluzia de a fi o ființă trei dimensională, care a venit pe Gaia pentru a-și împărtăși frecvența înnăscută a luminii sale cinci dimensionale cu ÎNTREAGA viață, inclusiv cu cei pierduți din Illuminati.

De aceea vă cerem să trimiteți Lumina Mai Înaltă și Iubirea Necondiționată la Illuminati. Unii o vor ignora, dar din ce în ce mai mulți dintre ei acceptă darul vostru gratuit de lumină și iubire.

De ce fac acest lucru?
Pentru că și ei sunt la fel de obosiți de întuneric, precum sunteți și voi!

Acesta este ACUM-ul!


Binecuvântări de la Arcturieni.


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.