miercuri, 2 noiembrie 2016

Răspunsuri Arcturiene la Întrebări Umane


Arcturienii prin Suzanne Lie


Dragi Arcturieni,
Ceva a ”murit” noaptea trecută și ceva nou a fost renăscut. Am avut un vis, sau o viziune a realității în care acest lucru s-a întâmplat. Nu-mi pot aminti detaliile visului, și nu cred că detaliile sunt importante. Ceea ce îmi amintesc este sentimentul pe care l-am avut atunci când m-am trezit, în urmă cu doar câteva minute. Mă puteți ajuta să-mi amintesc visul, lecțiile sau orice altceva ar fi ceea ce a fost uitat și acum este amintit?

Dragă Suzille,
Desigur că te putem ajuta să înțelegi cea mai profundă amintire a visului tău de dimineață despre moarte și renaștere. Într-adevăr, visul a fost despre ”moarte și renaștere”, care este o temă adeseori invizibilă dar continuă, pentru toți cei care au o încarnare trei dimensională.

De fapt, în ACUM-ul vostru, moartea și renașterea este o temă importantă pentru toți acei dragi ai Noștri care au ales să-și ia o încarnare pentru a ajuta la ascensiunea planetară.

După cum am spus de nenumărate ori, forma fizică pe care o purtați este doar o proiecție holografică care a fost trimisă în Matricea 3D astfel încât expresiile voastre mai înalte ale SINELUI să poată părea că au un vehicul pământesc trei dimensional.

De fapt, vehiculul vostru pământesc este doar containerul pentru magnifica ființă multidimensională care voi TOȚI sunteți. Cu toate acestea, iluzia unui corp trei dimensional a devenit un adevăr trei dimensional. Adeseori împământații noștri nu-și pot aminti că forma lor 3D este o iluzie deoarece au devenit atât de ”conectați” la Matricea trei dimensională. Pe de altă parte, voluntarii noștri în a o ajuta pe Gaia, încep să ”moară” pentru acea iluzie și să fie ”renăscuți la adevărul” adevăratului lor SINE.

Cu toate acestea, iluziile trei dimensionale au funcționat pentru mai multe încarnări decât cei mai mulți dintre voi le pot număra, lucru care v-a făcut să fiți imens atașați de iluzia realității voastre trei dimensionale. Dragii noștri care s-au oferit voluntar să-și ia un vehicul pământesc trei dimensional vor fi primii care eliberează această iluzie. Din nefericire, nu poate fi decât o eliberare totală a iluziei atunci când voluntarii noștri și-au amintit Adevărul.

”Dar care este Adevărul”, întreabă atât de mulți. Sunt mulți dintre voi care își cunosc adevăratul SINE, dar ați crescut atașați de iluzia în care ați trăit atât de multe încarnări încât nu vă puteți aminti. În toate aceste încarnări moartea a fost semnul că acea încercare de a o ajuta pe Gaia și locuitorii Ei a ajuns la încheiere.

Prin urmare, în inimile și mințile voastre a crescut o ”frică de moarte”, ceea ce în curând ați uitat, NU era o frică de a vă părăsi viața. Nu, această frică a fost că părăsiți ceea ce ați ajuns să credeți că era viața voastră. Pe de altă parte, și iluzia a fost un adevăr. V-ați oferit voluntar să intrați în iluzia 3D pentru a vă aminti să vă amintiți ADEVĂRUL pe parcursul acelei încarnări.

Dacă vă puteați aminti ceea ce ați învățat, ceea ce v-a fost dat și primit pe parcursul acelei încarnări, Misiunea voastră pe Pământ era considerată că a avut succes. Cu toate acestea, actuala încarnare a voluntarilor noștri în a o ajuta pe Gaia reprezintă o mare tranziție care va fi simțită cam ca și multele morți pe care le-ați experimentat la încheierea tuturor încarnărilor voastre personale.  

În timpul multelor voastre ”morți”, când ați trecut din forma voastră trei dimensională în forma voastră patru și apoi cinci dimensională, voi ați trecut printr-o imensă schimbare pe care ați uitat-o, care a fost adeseori uitată în ”morțile” altor încarnări ale voastre.

Din momentul în care cineva începe să se pregătească să-și părăsească forma fizică, acesta adună laolaltă tot ceea ce a învățat în acea încarnare. Poate să-și revadă lecțiile acelei încarnări dintr-o perspectivă mai înalt dimensională a SINELUI său mai înalt dimensional.

Când cineva se află pe punctul ascensiunii, are multe din senzațiile, gândurile, amintirile și preocupările pe care le-a avut în multe dintre încarnările în care a murit.

În acest ACUM nu veți ”muri”. În acest ACUM veți ”ascensiona”.

Cu toate acestea, ascensiunea și moartea se simt cam la fel. Unele evenimente, boli, accidente, etc. este nevoie să aibă loc pentru a vă opri/închide vehiculul vostru trei dimensional, astfel încât VOI, conștiința voastră multidimensională, să poată ”primi autorizarea de a ieși” din corpul vostru trei dimensional.

NU vă spunem acest lucru acum pentru că ați fi pe punctul de a muri, ci pentru că voi (VOI-ul mai mare căruia îi vorbim acum) ascensionați. Cu toate acestea, și Gaia ascensionează împreună cu voi. Acum, asta este ceva ce voi nu ați mai experimentat niciodată în nici una dintre încarnările voastre.

În TOATE încarnările voastre de până acum, conștiința voastră v-a părăsit corpul, casa, vecinătatea, țara, emisfera și planeta atunci când ați ”murit”. Cu toate acestea, în această moarte, toate cele de mai sus vor ”muri – transcende” împreună cu voi. 

Acest proces nu va avea loc pentru toată lumea deodată – ÎNCĂ. În ACUM-ul vostru, pentru un timp trei dimensional nedeterminat, fiecare dintre voi veți răspunde la propria voastră ”chemare la ascensiune” pentru a vă începe ”ridicarea” în dimensiunile mai înalte.

Cu toate acestea, această ”ridicare” se va simți ca o ”moarte” înaintea ”decolării” voastre. Acel sentiment de moarte este dat de forma voastră trei dimensională care vă pregătește pentru o mare schimbare. Pentru cei mai mulți dintre voi această ”mare schimbare” are, în general, de-a face mai mult cu viața voastră decât cu sănătatea voastră, în special. Cu toate acestea, o ”boală” vă va forța să stați în pat, să fiți liniștiți și să vă ascultați corpul.  

Ceea ce dorim să evidențiem este acest act de a fi suficient de liniștiți pentru a vă asculta corpul. Corpul vostru și adeseori visele și meditațiile voastre, v-au spus, sau/și o vor face în curând, că o ”mare schimbare” are loc. Pentru unii dintre voi această mare schimbare va părea să aibă loc în jurul vostru, în timp ce pentru alții această schimbare vă părea să fie în interiorul vostru.

În cele din urmă, toți aceia dintre voi care experimentați începutul acestei mari schimbări/tranziții/ascensiuni o veți experimenta în fiecare aspect al vieții voastre. Acesta este ACUM-ul pentru voi cei care sunteți voluntarii noștri pe Pământ să vă începeți întoarcerea în conștiința voastră cinci dimensională, corpul vostru cinci dimensional, realitatea voastră cinci dimensională și cel mai important, scopul vostru cinci dimensional.

Pentru mulți dintre voi, tranziția voastră va începe cu conștiința voastră. Această schimbare va avea loc deoarece conștiința voastră cinci dimensională va determina ceea ce percepeți și ceea ce veți accepta drept adevăr.
***

Dragi Arcturieni, în urmă cam cu aproximativ 12 ore am primit ”mesajul vostru de trezire”. Sunt pregătită acum să primesc mesajul vostru de ”mers la culcare”. A fost o zi foarte ocupată, cu provocări, rezoluții și conversații bune.

Aș spune că a fost o zi foarte ”conștientă”, dar, totodată, și o zi foarte obositoare. Sunt pregătită să merg la culcare și aș dori să închei această zi așa cum am început-o, cu un mesaj de la voi.

Dragă Suzille,
Noi, Arcturienii, suntem bucuroși să-ți trimitem un alt mesaj. De fapt, ți-am trimis multe mesaje astăzi, pe unele dintre ele le-ai uitat, iar pe unele ți le-ai amintit. Cu toate acestea nu ți-ai amintit mesajul nostru de dimineață până când nu l-ai văzut pe ecranul calculatorului tău.

Asta este, nu ți l-ai amintit cu conștiința ta 3D, dar ți l-ai amintit cu conștiința ta 5D. Totuși, conștiința ta a fost calibrată mai mult la dimensiunea a treia pe parcursul acestei zile plină de evenimente. Prin urmare, mesajele adunate în conștiința ta 5D au fost ignorate.

Îți dai seama că sunt multe mesaje cinci dimensionale pe care tu, toată lumea, le primiți de-a lungul fiecărei voastre zile? Aceste mesaje cinci dimensionale sunt stocate în Mintea voastră Multidimensională în speranța că ele vor fi recuperate atunci când este cea mai mare nevoie de ele.

Cu alte cuvinte, atunci când voi (însemnând VOI toți care ați ales să vă luați un vehicul pământesc pentru a o ajuta pe Gaia în ascensiunea Ei) vă amintiți oricare dintre multele mesaje inter-dimensionale care sunt stocate în Mintea voastră Multidimensională, veți găsi multe răspunsuri la multele voastre întrebări.

Prin urmare, nu vă faceți griji dacă nu aveți ”timp” să meditați ca să vă expansionați conștiința în scopul de a găsi răspunsuri importante. Cele mai multe răspunsuri la cele mai multe dintre întrebările pe care le-ați pus de-a lungul întregii voastre vieți, sunt stocate TOATE în Mintea voastră Multidimensională.

Mintea voastră Multidimensională este interfața dintre vehiculul pământesc pe care îl purtați și Corpul de Lumină care SUNTEȚI. SINELE vostru Corp de Lumină rezonează la dimensiunea a cincea și dincolo de ea și se extinde de la Mintea voastră Multidimensională, prin coloana voastră vertebrală, până jos la baza coloanei voastre vertebrale.

Activarea forței voastre Kundalini, care este depozitată în prima voastră Chakră, poate accesa SINELE vostru Corp de Lumină. Când deveniți conștienți de această ”forță de transmutare în Corpul vostru de Lumină”, o veți simți ridicându-se pe coloana voastră vertebrală atunci când aveți un mesaj important de la Mintea voastră Multidimensională.

Mintea voastră Multidimensională servește ca o antenă inter-dimensională care recepționează și stochează mesajele voastre cinci dimensionale, și mai mult, până când sunteți pregătiți să le primiți. Cel mai bine puteți primi aceste mesaje prin intermediul undelor gamma ale conștiinței voastre cinci dimensionale.

Cu toate acestea, la fel ca toate mesajele din creierul vostru, ele sunt activate de ”nevoia de a activa acel sistem neuronal”. Așa cum trebuie să vă porniți calculatorul, radioul, televizorul, atunci când doriți să obțineți informații, voi trebuie să vă ”porniți” conștiința cinci dimensională pentru a primi informațiile stocate în Mintea voastră Multidimensională.  

Calculatorul, radioul și/sau televizorul vostru sunt întotdeauna în măsură să adune, difuzeze și împărtășească ceea ce circuitele voastre au fost programate să recepționeze. Cu toate acestea, până când nu ”porniți aceste mașini” ele nu pot să-și împărtășească informațiile care sunt stocate în ele.

În același mod, este nevoie ca voi să vă ”porniți” Mintea Multidimensională. Totuși, așa cum este nevoie să vă ”conectați” și ”încărcați” calculatorul, radioul sau televizorul, trebuie să vă ”conectați și încărcați” și Mintea voastră Multidimensională.

Vă încărcați Mintea Multidimensională prin ”conectarea conștiinței voastre la frecvența celei de-a cincea dimensiuni”. Apoi, odată ce Mintea voastră Multidimensională este încărcată cu intrarea cinci dimensională, voi puteți alege ”canalul” care corespunde nevoilor voastre în ACUM.

Cu toate acestea, așa cum este nevoie să vă calibrați calculatorul, televizorul și/sau radioul la o anumită frecvență pentru a recepționa o anumită informație, este nevoie să vă calibrați conștiința la frecvența informației pe care doriți să o accesați.

Dacă doriți informații despre ceea ce corpul vostru are nevoie să consume, folosiți un canal diferit față de cel pe care îl folosiți pentru a obține informații despre cum să vă vindecați corpul. În același mod, sunt canale diferite de informații pentru fiecare dintre întrebările pe care le aveți și activitățile pe care le desfășurați.

Din fericire, creierul vostru trei/patru dimensional are multe ”canale” din care să aleagă. Cu toate acestea, pentru mulți dintre voi creierul vostru cinci dimensional nu este ”total conectat”. Prin urmare, puteți recepționa doar informații statice sau ”biți și bucățele” de informații.

Aveți răbdare cu voi înșivă, pentru că dacă corpul vostru nu este complet ”conectat la/împământat în” corpul trei dimensional al lui Gaia, nu veți fi capabili să accesați multe dintre canalele multidimensionale din mintea, creierul și corpul vostru.

Pe de altă parte, cu cât mai mult vă focalizați atenția pe ”conectarea la Mintea voastră Multidimensională”, cu atât mai mult vă veți aminti ceea ce întotdeauna ați știut, dar ați uitat.

Ceea ce dorim să împărtășim cu voi în acest ACUM este că SINGURUL motiv pentru care ați uitat cine sunteți cu adevărat și ce ați venit să faceți este că v-ați încurcat în multele iluzii care vă umplu realitatea voastră trei/patru dimensională.

Aceste este motivul pentru împărtășim cu bucurie cu voi o ”Schiță pentru Eliberarea Iluziei”.

Transmutarea în Lumină
Schiță pentru Eliberarea Iluziei
 Arhanghelul Zadkiel prin Suzanne Lie

Eu Sunt Zadkiel, Arhanghelul celei de-a Șaptea Raze a Transmutării. Eu Sunt aici în ACUM-ul vostru pentru a împărtăși această ”Schiță pentru Eliberarea Iluziei”, care este din ultima mea transmisie pentru curajoșii de pe Preaiubita Gaia.

Vă ofer această transmisie ca și pe o schiță pentru a vă ajuta să SIMȚIȚI și TRĂIȚI ”Angajamentul vostru Activ” de a transmuta și elibera multele iluzii trei/patru dimensionale în timp ce treceți prin viața voastră de zi cu zi.
Binecuvântări, Arhanghelul Zadkiel

Pare viața voastră trei dimensională să se prăbușească?

Planul Astral de Jos este cea mai joasă frecvență a celei de-a patra dimensiuni, precum și ”vizuina” Grupurilor de Archoni care pierd în sfârșit planificata și ostila preluare a dragei voastre Gaia.

Acest ”conflict” apare în viața voastră fizică pentru a vă reaminti că aceste este ACUM-ul pentru Eliberarea TUTUROR Iluziilor.

Acești ”maeștri marionetă” ai celor întunecați, care sunt prinși acum în Planul Astral de Jos, NU sunt dușmanii voștri. De fapt, ei nici măcar nu vă pot percepe prin scutul vostru de ”Lumină mai înalt dimensională”.

Este o iluzie trei dimensională faptul că vreo persoană, loc, situație sau lucru ar putea avea putere asupra voastră.

Voi, preaiubiții noștri Reprezentanți ai Luminii, experimentați ”moartea iluziei”.

Desigur, nu este vorba de moartea tuturor iluziilor ...
Aceasta este moartea oricăror iluzii pe care le-ați creat în scopul de a supraviețui minciunilor și înșelăciunilor
Realității voastre trei dimensionale.

Noi, membrii Familiei voastre Galactice și Angelice, suntem AICI în ACUM-ul vostru pentru a vă reaminti că NOI suntem întotdeauna cu voi.

Voi nu sunteți NICIODATĂ singuri.
Noi, expresiile voastre mai înalte ale SINELUI, suntem ÎNTOTDEAUNA cu voi.

Acordați-vă la corpul vostru pentru a simți Lumina Multidimensională și Iubirea Necondiționată pe care noi, expresiile mai înalt dimensionale ale SINELUI, le trimitem în vehicul vostru fizic pământesc.

Deveniți conștienți de Forța Kundalini care își urmează drumul ei în sus pe coloană pentru a vă activa percepțiile mai înalte ale:

  Clarsimțirii, pentru a SIMȚI dimensiunea a cincea
              Clarvederii, pentru a VEDEA dimensiunea a cincea
                         Clarauzului, pentru a AUZI dimensiunea a cincea

PENTRU a lăsa aceste mesaje să curgă în și prin
             Inima voastră Înaltă și Mintea Multidimensională …

VOI, adică toate expresiile voastre mai înalte ale SINELUI, vă cerem
             să vă relaxați în cunoașterea faptului că mesajele voastre interioare sunt ale Adevărului.

VOI, în mod conștient, sau inconștient, acceptați, vă conectați, vă întrepătrundeți și
             fuzionați cu Adevăratul, Multidimensionalul vostru SINE.

Percepeți în mod conștient nenumăratele iluzii pe care VOI le-ați creat în scopul de a servi
             unei realități plină de minciuni, iluzii și mesaje înfricoșătoare.

SIMȚIȚI dorul profund pe care îl aveți să vă întoarceți ACASĂ la SINELE vostru.

Vă reamintim ca ACUM SĂ VĂ SIMȚIȚI CONȘTIENT:

Susținerea Invizibilă
Iubirea Necondiționată
Și Focul Violet

Care vă înconjoară în mod constant aura trei/patru dimensională.

Noi, Familia voastră Galactică și Angelică, cu iubire vă rugăm să vă îngăduiți ACUM
           ca în mod conștient să percepeți și să vă acceptați Calitățile voastre Divine cinci dimensionale

Uitați-vă în moștenirea voastră,
           în încarnările voastre trecute,
                    în SINELE vostru viitor
pentru a vă crea o mantră pe care să o puteți repeta în mintea voastră
           și să o depozitați în inima voastră

Preaiubitul nostru St. Germain vă reamintește
Arde, Arde, Arde Foc Violet
Și transmută TOATĂ Umbra în
Lumină, Lumină, Lumină.

Preaiubitul Arhanghel Mihail vă reamintește să vă scoateți din teacă Sabia voastră Albastră și să o folosiți pentru a vă curăța și proteja aura

               Întoarceți-vă cu fața spre Nord și ridicați Sabia Albastră deasupra capului vostru
               Apoi trageți-o în jos peste corpul vostru

               Întoarceți-vă cu fața spre Est și ridicați sabia Albastră deasupra capului vostru
               Apoi trageți Sabia Albastră peste corpul vostru

               Întoarceți-vă cu fața spre Sud și ridicați sabia Albastră deasupra capului vostru
               Apoi trageți Sabia Albastră peste corpul vostru

               Întoarceți-vă cu fața spre Vest și ridicați sabia Albastră deasupra capului vostru
               Apoi trageți Sabia Albastră peste corpul vostru

Faceți apoi o pauză ținând Sabia Albastră îndreptată în jos pentru a vă împărtăși forța de vindecare cu Gaia.

Această curățare crează o Scară către Acasă prin intermediul celor Șapte Raze:

Prima Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă Calitatea voastră interioară a Puterii.

Cea de-a Doua Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă Calitatea voastră interioară a Înțelepciunii.

Cea de-a Treia Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă Calitatea voastră interioară a Iubirii.

Cea de-a Patra Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a Purității.

Cea de-a Cincea Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a Adevărului.

Cea de-a Șasea Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a Invocației.

Cea de-a Șaptea Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a Precipitării.

FIECARE dintre voi posedă TOATE aceste Raze Interioare de Lumină.
      Această lumină interioară este ”scutul și sabia” voastră în timp ce vă confruntați cu
                   provocările pe care lumina în continuă creștere le scoate la iveală în ACUM.

Sinele vostru Interior vă va ghida Acasă în ACUM-ul ”Întoarcerii voastre la SINE”.

Între timp, vehiculul vostru pământesc trei/patru dimensional
         o va ajuta pe Gaia în Ascensiunea Ei Planetară
                  prin împământarea experiențelor voastre multidimensionale în Miezul lui Gaia.

VOI sunteți Reprezentanții Inter-dimensionali pentru Gaia.

Mergeți în interiorul SINELUI vostru pentru a vă primi ghidarea interioară …
ACUM, împărtășiți Ghidarea voastră Interioară prin Acțiunile voastre Exterioare …

Noi, membrii Familie voastre Galactice și Angelice, vă mulțumim și vă onorăm pentru că v-ați găsit curajul interior de a face față ACUM-ului vostru de mare schimbare.

Suntem conștienți de faptul că schimbarea a fost adeseori una dintre cele mai mari frici ale omenirii.
Prin urmare, noi, expresiile mai înalte ale Multidimensionalului vostru SINE, spunem:

Vă Binecuvântăm și vă Ghidăm pe măsură ce creați, primiți și vă îndepliniți
”Motivul Încarnării” voastre.

Eu, Zadkiel, vă recomand să cereți Ajutor Inter-dimensional spunând:

Eu Sunt pregătit/ă să-mi amintesc Specificarea Misiunii pe care am scris-o înainte de această încarnare.”

Apoi, în timp ce așteptați cu răbdare și iubire necondiționată …
O briză ușoară,
O fulgerare bruscă de lumină,
O amintire demult uitată,
O stare de pace în corpul vostru
Și/sau o ridicare a Forței voastre Kundalini
Va șopti în Sufletul vostru.

”Ascultați-o pe Gaia,
Ascultați Cerul, Soarele, Luna,
Ascultați zâmbetul unui copil vostru sau datul din coadă al unui câine.
Ascultați păsările în copaci.
Ascultați insectele care zumzăie în jurul florilor voastre.
Ascultați peluza și copacul din apropiere.

În timp ce-i ascultați pe acești reprezentanți ai lui Gaia,
VOI veți începe să vă auziți SINELE pentru că

VOI sunteți Gaia și Gaia este VOI.

Cu această unitate personală și planetară
            NU va exista o forță suficient de puternică pentru a interfera cu
                         promisiunea lui Gaia de a dezvălui ”Raiul pe Pământ”.

Iar VOI, Preaiubiții Noștri Împământați, vă veți întoarce la adevăratul vostru rol de a fi

EMISARI AI LUMINII

Noi, Îngerii, Maeștrii Ascensionați și Familia voastră Galactică servim ca O SINGURĂ ființă pentru a o susține pe Gaia în Preaiubiții Ei Emisari ai Luminii.

Binecuvântări de la,

          Arhanghelul Zadkiel


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.