De Cei Care Ascensionează prin Suzanne Lie
Trebuie să admit că cea mai mare
parte a călătoriei noastre prin dimensiunea a patra a constituit-o procesul vizitării
frecvențelor din ce în ce mai înalte a ceea ce a fost numit ”Școala
Misterelor”. Unii dintre noi au intrat în tiparele energetice pe care am
început să le numim ”Școala Misterelor”, iar unii dintre noi am stat pe pragul tiparului
energetic pentru a fi anunțați dacă este nevoie să-i lăsăm.
De fapt, în interiorul acestor
tipare energetice ale Școlii Misterelor am întâlnit mai multe ființe care s-au
alăturat grupurilor noastre. Le-am spus oameni pentru că aveau o formă
asemănătoare cu a oamenilor, dar tiparele lor energetice erau destul de
diferite de ale noastre.
Am început ca și un grup relativ
mic de bărbați și de femei care nu au avut nici un fel de învățături ezoterice.
Eram pur și simplu oameni obișnuiți care habar nu aveau și nici măcar o
presimțire a ceea ce eram pe cale să experimentăm, dar noii noștri prieteni
ne-au expansionat cumva conștiința.
Acum, s-ar putea să credeți că
acest lucru ne-a speriat, dar noii noștri prieteni ne-au oferit un sentiment
constant de Iubire Necondiționată pentru Întreaga Viață. Acest sentiment a fost
atât de plin de bucurie și ne-am simțit atât de în siguranță încât am avut deplină
încredere în ei.
Prin urmare, ne-am pur și simplu ”dat
drumul” în această experiență necunoscută și ne-am întrebat dacă nu cumva avem
un fel de iluzie de grup. Până când nu am trecut Pragul în ceea ce numeam ”Noul
Pământ” nu ne-am dat seama că noi lăsam, de fapt, toate iluziile în urma
noastră.
Am să încerc să vă explic care este
senzația de a ”trece pragul”, dar nu sunt sigură dacă pot explica această
experiență prin cuvinte. A trebuit să lăsăm în urmă o realitate atât de plină
de minciuni și iluzii care deveniseră normale pentru câmpul de energie trei
dimensional.
Apoi, când am ajuns la Pragul
Noului Pământ, conceptele noastre legate de timp și secvență au dispărut complet
din mințile noastre. Acesta este motivul pentru care am documentat călătoria
noastră la Pragul Noului Pământ, deoarece știam că vom pierde probabil toate
conexiunile cu gândirea trei dimensională din momentul în care vom trece
dincolo de acest Prag.
De aceea, dați-mi voie vă rog să
mă întorc în secvența primelor senzații ale experimentării noastre a
versiunilor progresive ale Noului Pământ. Spun ”progresive” pentru că din
momentul în care am trecut ”pragul energetic” am descoperit că suntem în
următoarea octavă a Noului Pământ. După cum puteți vedea, modul meu de gândire
și de comunicare începe să se schimbe.
Nu am gândit niciodată în termeni
de ”octavele Pământului”, dar din momentul în care am trecut Pragul acest
termen îmi pare foarte normal. De fapt, acest lucru s-a întâmplat pentru
întregul grup, care devenea cumva din ce în ce mai mare. Uneori, simțim un alt
câmp de energie uman alăturându-ni-se, dar alteori ne dăm dintr-o dată seama că
grupul nostru a crescut mult mai mare.
Cred că aș fi în măsură să vă
explic conceptul de ”octave ale Noului Pământ”. După ce am trecut Pragul, și
mai multe ființe ni s-au alăturat, am început să avem o cunoaștere interioară
de grup că așa cum există octavele sunetului, există și octave ale formei și
ale spațiului prin care acele forme pot călători.
Ați putea să vă gândiți că o
octavă este mai înaltă sau mai joasă decât altele, așa cum au fost pentru o
vreme. Cu toate acestea, odată ce am trecut pragul, timpul și spațiul au
început să dispară. A existat doar ACUM-ul în care eram AICI.
Cel mai ciudat lucru a fost că nu
am avut nici o problemă cu această schimbare totală în modul nostru de percepție.
Cumva ne-am adaptat toți în același ACUM la o realitate a Pământului care era
total diferită de oricare dintre încarnările pe care oricare dintre noi și le putea
aminti.
Acela a fost ACUM-ul realizării
că Sinele noastre Mai Înalte au început să fuzioneze cu conștiința noastră și
cu formele noastre aflate într-o continuă schimbare și o grațioasă curgere. Da,
în timp ce retrăiesc acea experiență pot să văd cum toți curgem ca niște ființe
vaporoase cu forme vag umanoide.
Mi s-a spus de către o imensă
Ființă de Lumină care s-a identificat ca fiind Sinele meu Mai Înalt, că eu am
fost menită să fiu reporter sau scrib. Ce însemna asta era că Misiunea mea era
să le furnizez informații legate de călătoria noastră celor care mai sunt încă
legați de experiența lor de pe Pământul fizic.
Acum, înainte de a mă întoarce să
vă explic fiecare din versiunile Noului Pământ prin care grupul nostru a
trecut, vreau să știți că eu am fost doar o ”persoană obișnuită” pe Pământul
3D. Habar nu am încă cum am fost aleasă să iau parte la acest eveniment
minunat, dar trăiesc într-o continuă recunoștință pentru acest mare privilegiu.
Prin urmare, înainte de a mă
întoarce la început aș dori să împărtășesc principalul lucru pe care l-am
descoperit și care este puterea
recunoștinței. Voi intra mai profund în acest concept mai târziu, dar acum
aș vrea să vă spun că datorită faptului că grupurile noastre au fost recunoscătoare
pentru experiența noastră, am putut să ne continuăm trecerea pragului pe Noul
Pământ.
Vedeți voi, Gaia este o planetă a
liberului arbitru. Habar n-am avut ce înseamnă asta. Cu toate acestea, Sinele
meu Mai Înalt mi-a spus că noi ne-am luat un corp pe Pământul 3D pentru a
învăța cum să fim Stăpânii propriului nostru liber arbitru. Încă nu înțeleg cum
mi-am stăpânit liberul arbitru, dar poate că acest lucru s-a întâmplat atunci
când am ales să ascult și să urmez directivele vocii mele interioare.
Trebuie să recunosc că cea mai
provocatoare directivă a fost să ”simt” vocea interioară. Cea de-a doua mare
provocare a fost să-mi găsesc curajul de a-mi ”împărtăși” experiența cu alții.
M-am îndoit că aș fi în stare să împărtășesc călătoria noastră cu cineva de pe
Pământul fizic, dar presupun că asta este ceea ce fac acum.
”Cum aș putea să comunic cu
tine?” vă aud întrebând. Răspunsul este că așa cum trebuie să fiu un scrib în
dimensiunea a cincea, am fost îndrumată să fiu un scrib care trăiește în
dimensiunea a treia. Am început să-i spun ei povestea mea cu multe luni în urmă
în timpul ei, dar ea a încetat să mă mai asculte.
Cred că pot spune că s-a gândit
că povestea mea era probabil ceva ce ea a ”inventat” și era mult prea ”ciudată”
pentru a o împărtăși cu alții. Cu toate acestea, am fost în cele din urmă în
stare să-i aduc aminte de ”proiectul nostru de grup”, amintindu-i că și ea, la
fel ca mai mulți dintre prietenii ei, ni s-au alăturat în călătoria noastră.
Da, vă aud întrebându-vă cum
poate scrie ceea ce eu îi trimit când ea este cu mine. Răspunsul la această
întrebare este că, deoarece noi am trecut în dimensiunea a cincea, timpul și
spațiul nu au nici o semnificație. Noi rezonăm la dimensiunea a cincea așa cum
o fac și Galacticii.
Prin urmare, așa cum Galacticii
pot comunica cu omenirea în timp ce folosesc o formă cinci dimensională, și noi
putem comunica dincolo de timp și spațiu, deoarece pentru noi NU există nici
timp nici spațiu. Din momentul în care am trecut pragul în această frecvență
mai înaltă a realității, toate regulile realității noastre trei dimensionale
sunt lăsate în urmă. Am intrat într-o frecvență unde există numai ACUM și AICI.
Noi, observați că ”eu” nu mă mai
gândesc la mine ca și la un individ, ci mai degrabă ca la un membru al
conștiinței noastre de grup. Noi știm că individualitatea este foarte
importantă pe Pământul trei dimensional, și putem alege această experiență și
în dimensiunea a cincea dacă așa dorim.
Cu toate acestea, sentimentul
unității cu întreaga viață este atât de sigur și de cuprinzător încât rareori
facem această alegere. Vedeți voi, noi nu pierdem nimic prin întoarcerea la
Sinele nostru mai înalt dimensional. De fapt, recâștigăm o mare parte din ceea
ce am uitat că am pierdut atunci când am intrat în vehiculele noastre trei
dimensionale.
La fel cum voi ați putea avea o
mașină de epocă pe care vă bucurați să o scoateți din garaj ca să o conduceți
din când în când, dar pentru viața de toate zilele folosiți o mașină modernă,
noi preferăm să funcționăm ca și sinele nostru cinci dimensional, dar am putea ca
eventual să ”dăm o tură” în vehiculul nostru pământesc.
Dar acesta este ACUM-ul să ne
continuăm călătoria. Din nefericire, am folosit tot ”timpul” pe care s-ar putea
să-l aveți ca să citiți introducerea noastră. Așa că ne vom întoarce când veți
fi avut suficient ”timp” ca să citiți mesajul nostru de până acum.
Vă lăsăm cu mesajul că dacă vă
simțiți atrași de povestea noastră, este probabil din cauza faptului că
probabil faceți parte din grupul nostru în continuă expansiune. (Vă rog să
remarcați faptul că acum vorbesc în primul rând ca și ”noi” mai degrabă decât
cândva individualul meu ”eu”) Nu fiți preocupați de faptul că și voi purtați un
vehicul pământesc, deoarece SINELE vostru din dimensiunea a cincea nu este
limitat de sistemul vostru de operare trei dimensional.
Așa cum calculatorului vostru i
se poate adăuga un nou sistem de operare pe sistemul de operare mai vechi,
conștiința unității voastre cu întreaga viață este pur și simplu adăugată la
programarea voastră anterioară a individualității și separării de întreaga
viață.
Pe măsură ce voi/noi ne continuăm
călătoria în dimensiunea a cincea, veți păstra tot ceea ce ați învățat în toate
realitățile voastre trei dimensionale. Nu mai aveți o ”placă de bază (hard disk)/corp
fizic” care se va umple. În schimb, noul vostru sistem de operare este atașat ”norului
(cloud)/conștiinței voastre” care este multidimensională.
Puteți simți cum vă ”simțiți”
deja alte expresii ale voastre ale SINELUI care împărtășesc iluzia timpului cu
voi? Toate expresiile voastre infinite ale SINELUI sunt libere în AICI-ul și
ACUM-ul sinelui vostru înnăscut cinci dimensional să ”arunce o privire” în
timpul și spațiul celei de-a treia dimensiuni.
Vă rugăm să vă amintiți că VOI
sunteți cel/cea care ”aruncați o privire” la voi. Cu alte cuvinte, VOI vă
observați sinele din perspectiva SINELUI vostru. Din momentul în care v-ați
amintit să vă percepeți sinele trei dimensional ca și pe punctul de împământare
pentru SINELE vostru multidimensional, vă veți percepe și realitatea voastră
trei dimensională dintr-un nou punct de vedere.
Din momentul în care ați
îmbrățișat pe deplin faptul că VOI sunteți o componentă a NOI-ului care și-a
luat un vehicul pământesc pe perioada timpului vostru trei dimensional, care
este cinci dimensionalul nostru ACUM, conceptul vostru trei dimensional legat
de timp, spațiu și individualitate va reveni treptat, sau rapid, la conceptul
nostru cinci dimensional al NOI suntem AICI în ACUM!
Vom reveni în ACUM pentru a ne
continua povestea.
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.