joi, 19 ianuarie 2023

Mesaj de la Grupul Arcturian 15 Ianuarie 2023

Marilyn Raffaele 

Bun venit dragi cititori. În aceste vremuri de schimbare și noi începuturi, amintiți-vă că totul se desfășoară potrivit unui Plan Divin. 

Energia de frecvență înaltă este omniprezentă pentru că ea este în și a Conștiinței Divine, dar majoritatea nu au fost la nivele de conștiință în măsură să se alinieze cu ea. Pentru că există doar UNUL și pentru că pe Pământ există acum stări de conștiință din ce în ce mai evoluate, din ce în ce mai mulți oameni încep să acceseze energiile Luminii care întotdeauna au fost prezente, dar în cea mai mare parte necunoscute, făcând să fie experimentate și integrate de mai mulți indivizi și care, la rândul său, este iluminarea conștiinței colective.  

Toată lumea începe să experimenteze aceste frecvențe mai înalte și să și le traducă în funcție de starea lor de conștiință. Pentru unii poate fi frică și confuzie, dar pentru alții înseamnă trecerea la noi nivele de conștientizare care le permite pentru prima oară să recunoască că multe dintre convingerile global acceptate reprezintă într-adevăr ”putere asupra” ascunse sub titlul de ceea ce este în cel mai înalt interes al altora. 

Multe concepte de bine și rău se dizolvă și vor continua să se dizolve pe măsură ce indivizii evoluează dincolo de nevoia ca alții să le spună ce să facă și încep să aibă încredere și să trăiască după intuiția lor. Multe concepte despre ”trăitul corect” vor dispărea pur și simplu în lipsa energiei care să le susțină și mențină. Pe măsură ce tot mai mulți indivizi se trezesc la faptul că multe din ceea ce au fost învățați de părinți, învățători, preoți, rabini și slujitori pur și simplu nu sunt adevărate, lumea se va schimba. 

Evoluția într-o conștiință a împuternicirii spirituale personale este frecvent precedată de prăbușirea totală sau parțială a temeliei trei dimensionale. Frica și haosul care rezultă din prăbușirea temeliei trei dimensionale ferm stabilite și niciodată pusă la îndoială a unei persoane, este adeseori singurul mod în care cei care sunt pregătiți spiritual pentru mai mult pot evolua la următorul lor nivel. În cercurile spirituale acesta este cunoscut sub numele de ”apel la trezire”. 

Fiecare își dorește în mod înnăscut pace, confort și siguranță și caută aceste lucruri în funcție de starea lor de conștiință. Cei mai mulți nu sunt încă conștienți că acestea sunt calități ale Creatorului și, prin urmare, pot curge doar din interior spre exterior dacă este să fie permanente. Starea de conștiință trei dimensională caută aceste lucruri în exterior, încercând să-și construiască ”o viață perfectă” din conceptele dualității, separării și a două puteri. 

Când ”viața perfectă” a cuiva se prăbușește, rezultatul este șoc, confuzie și încercări frenetice să restabilească totul așa cum a fost, chiar dacă cu ceea ce a fost n-a mai rezonat și persoana în cauză se simțea mizerabil. Acolo este durere emoțională, frică și confuzie pentru că temeliile personale sunt construite din ceea ce se crede că este adevărat și necesar fericirii și unui sentiment personal de siguranță și încredere. 

Dacă persoana continuă să încerce să recreeze trecutul, procesul poate dura ceva timp, dar, la un moment dat, fiecare individ obosește să lupte, începe să treacă dincolo de trecut și se deschide către noi moduri de-a privi situația. La început poate consta în deschiderea pur și simplu către intuiție dându-i voie să-i ghideze către surse trei dimensionale de ajutor. Cei mai mulți încep apoi să pună la îndoială situația și convingerile lor în legătură cu aceasta câștigând o conștientizare mai profundă despre ei înșiși, alegerile din trecut, ceea ce vor sau nu cu adevărat și o recunoaștere a credințelor care i-au ținut în robie. 

Împuternicirea este o calitate spirituală, o stare de conștiință. Procesul atingerii acestei stări de conștiință este inițiat de către Sinele Mai Înalt și se poate desfășura pur și simplu în mod natural, dar pentru că majoritatea opun rezistență schimbării, ”apelurile la trezire” sunt adeseori necesare. Împuternicirea este o conștientizare a adevărului cu privire la Sine și întreaga viață care, la rândul său, se manifestă ca trăirea acelei conștientizări în timp ce o exprimă în moduri practice. Este capacitatea de-a afirma într-un mod iubitor, dar ferm ”Ce-i destul, e destul.” sau ”Îți mulțumesc pentru părerea ta, dar eu aleg să fac asta.” Indiferent cui îi sunt spuse aceste cuvinte. 

Împuternicire este faptul că femeile își integrează și trăiesc în echilibru cu aspectul lor masculin, iar bărbații își integrează și se simt confortabil să-și exprime femininul cu iubire și respect reciproc pentru ambele. Majoritatea dintre voi ați făcut deja această muncă. 

În prezența unei situații grele din punct de vedere fizic, emoțional, mental sau spiritual, amintiți-vă întotdeauna că Creatorul este. 

Dacă numai Creatorul este, ACESTA trebuie să fie omniprezent. Unde lasă omniprezența frica? Ce spune ea despre cine sunt eu și toate celelalte forme de viață? Dacă numai Creatorul este, unde este nevoia de rugăciune sau rituri și ritualuri menite să aducă pe cineva mai aproape de Creator? Dacă numai Creatorul este, unde lasă asta credințele în moarte, lipsă și limitare, separare, suferință, etc.? Chiar cred că numai Creatorul este? 

Pentru că, în realitate, ființele umane sunt exprimări ale Creatorului, ele sunt asemeni Creatorului, creatoare. O conștiință colectivă a ignoranței și a respingerii UNimii se manifestă în și ca forme infinite de dualitate și separare. Da, situațiile create din credințele dualității, separării și a două puteri, par foarte reale pe Pământ și cei implicați trebuie să le facă față potrivit stării lor de conștiință, dar voi, cei care sunteți treziți, sunteți pe Pământ ca să nu vă lăsați prinși în iluziile simțurilor, ci ca să adăugați colectivului Lumina stării voastre de conștiință evoluate. 

Din ce în ce mai multe informații și acțiuni întunecate vor fi expuse, dar treaba voastră nu este să rezolvați lucrurile la un nivel trei dimensional, ci mai degrabă să aveți mereu o parte a conștiinței voastre în aliniere cu adevărul că doar Creatorul este. Ce înseamnă asta? Înseamnă să vă aduceți aminte că durerile, suferințele și bolile nu au nici o lege spirituală care să le susțină. Înseamnă că un portofel gol sau o lipsă nu are o realitate spirituală. Înseamnă că fiecare situație la nivel mondial de bine versus rău sau de noi versus ei nu are nici o lege Divină reală care să o susțină, întrețină sau mențină pentru că doar Creatorul este. 

Odată ce o persoană înțelege că 2x2 fac 4 și nu 5, unde se duce 5? A existat doar în gând. Așa funcționează adevărul. Vă treziți și începeți să trăiți mai degrabă din adevăr decât din fals, fără să mai acceptați că 2x2 fac 5. Este o afirmație făcută de Isus care este adeseori citată incorect ”Și vei cunoaște adevărul, iar adevărul te va elibera.” (Ioan). Partea ”Vei cunoaște adevărul” este adeseori omisă deși este cea mai importantă parte a întregii afirmații. Trebuie să cunoașteți, să trăiți, să fiți, să aveți încredere și să lăsați adevărul să crească și să se întărească înainte ca acesta să poată evolua într-o stare de conștiință care se poate și se va manifesta apoi în exterior. 

Voi sunteți Lumina care luminează cărările pentru cei care vin în spatele vostru chiar dacă voi nu spuneți nici un cuvânt niciodată. Lumina și numai a unei singure conștiințe evoluate constituie în mod automat o majoritate pentru că există doar UNUL. 

Doar Creatorul este.

 

Noi suntem Grupul Arcturian 1/15/2023

 

Traducere Monica Poka

Sursa 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.