marți, 24 ianuarie 2023

Triajul Pământului

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

Poate că vă simțiți ca și cum Pământul va fi întotdeauna haotic, ca și cum lumea este suficient de furioasă ca să-și facă rău unii altora sau lor înșiși, în ciuda celor mai bune încercări ale voastre să găsiți bucurie în lumea voastră. Este așa pentru că cei puțini rămași în frica 3D se luptă să o păstreze. Până în ultimele câteva săptămâni, frica a dominat lumea. Cei 3D și-au adunat puterea crezând că nu vor ajunge niciodată la un punct final, că ar putea controla lumea. 

Puternicii 3D au crezut până de curând că câștigă, până când au început să apară fisurile din armura lor. Le-au plăcut laudele și resursele financiare care păreau să apară fără prea mult efort – ca și cum ei ar fi fost copiii de aur ai Pământului. Și ar fi fost, în orice altă viață anterioară pe Pământ. Dar această viață este diferită. 

Cei pe deplin cufundați în 3D descoperă că nu mai sunt răsplătiți cu bani sau laude. Acea valoare financiară sau cea mai urâtă dezamăgire sau rănire a altora – indiferent de cost, nu mai este răsplătită așa cum a fost cândva. Cei care se definesc cu lentilele 3D, descoperă că zilele lor de laudă sunt numărate și că alții nu-i mai venerează, ci încep să le pună la îndoială acțiunile și motivele. 

Poate că vă îndoiți de aceste ultime comentarii, pentru că cei care au înșelat și au spus neadevăruri în urcarea lor spre vârf, par să se descurce bine. Noi, cei din Universuri, dorim ca voi să știți că ceea ce stă la baza liderilor lipsiți ce iubire, se prăbușește zilnic. 

Ați intrat în timpuri noi. Ceea ce a fost, nu mai este. Cei care și-au obținut gloria prin frică și înșelăciune, descoperă rapid că nu-și mai păstrează puterea care le-a fost dată cândva. Majoritatea oamenilor sunt acum hibrizi ai cerului și pământului. Un hibrid cu puțin interes sau timp pentru suscitarea fricii care a fost un element de bază pe Pământ de eoni. 

Veți începe, dacă nu ați făcut-o deja, să remarcați că unul după altul inițiatorii puterii fricii 3D, cad din grație. Și, pe măsură ce o fac, vă veți întreba ce v-a făcut să credeți că sunt demni de invidia sau de tânjitul vostru. Poate credeți că suma de bani sau puterea pe care au adunat-o în acel mediu de frică 3D este de invidiat pentru că voi de-abia vă puteți plăti facturile sau nimeni nu crede că sunteți puternic. 

Este așa cu un motiv. Vă construiți o viață nouă cu formate noi. Nimic nu este limitat în noul vostru adevăr; totul este în puterile voastre creatoare. Chiar dacă acesta a fost întotdeauna adevărul vostru, nu a fost îmbunătățit sau permis atunci când domnea frica. Frica nu mai domină lumea în ciuda a ceea ce ați putea simți, deși frica pare să pătrundă în fiecare parte a lumii voastre exterioare. Aceasta este ultima suflare a fricii cerându-le tuturor să-și revizuiască problema înainte de-a se topi. 

Această etapă intermediară vă face să vă puneți la îndoială încrederea și dedicarea cu gânduri ca ”Asta-i tot? M-am luptat eoni pentru asta?” Așa cum simt mulți după ce observă distrugerile aduse de război. Diferența este că voi sunteți creatori ai iubirii, așa cum sunt cele mai multe ființe pământești. Așa că, în loc să vă întoarceți la cunoscutele structuri 3D cu unele modernizări creative, această reconstrucție rapidă nu va fi ceea ce a fost, ci structuri noi bazate pe iubire. 

Cu toate ființele onorându-și firele/abilitățile unice ale tapiseriei vieții, noile soluții nu pot fi aceleași cum au fost în frica 3D. Așa că, chiar dacă ideile reconstrucției s-ar putea să fie prezentate rapid, poate veți simți ca și cum haosul continuă pentru o vreme. Este momentul să dați drumul așteptărilor voastre 3D cu privire la cum ar trebui să fiți voi și noua voastră lume. Nu există date sau structuri. Nu există moduri corecte de-a face ceva. 

Structurile 3D au fost mai ușor de creat. Tot ce trebuia să facă oricine era să formuleze o modalitate să fie cel mai mare sau cel mai bun în orice încerca, de la strângerea de resurse financiare, putere orientată spre exterior, crime în masă extravagante, celebritate sau orice altă activitate demnă de remarcat în lumea 3D. Cel mai mare și mai bun controla lumea 3D. 

Noul vostru Pământ este pașnic și blând. Nu este vorba despre controlul puterii, ci despre împărtășirea puterii. O putere care este disponibilă tuturor în orice format doresc. Reconstruirea acestei lumi noi va fi despre consens și bucurie în loc de colectarea puterii orientate spre exterior. La început, mulți dintre voi veți încerca să recreați ceea ce a fost până când vă dați seama că ceea ce a fost nu mai este potrivit pentru Noul Pământ – sau pentru voi. 

Ceea ce veți crea nu este încă oficializat, iar ceea ce a fost nu mai este potrivit. Așa că, dați-vă voie să vă relaxați în timp ce descoperiți noi interese și rute către crearea noii voastre lumi. Așa-zisul control al Pământului este un format nou de creație și consens care n-a fost încă descoperit. Vă aflați în etapa de auto-descoperire – o fază necesară înainte să creați în masă cu noile fire multicolore la care cugetați acum. 

Dați-vă voie să mergeți în interior. Uitați de lumea exterioară în timp ce creați primul, sau poate singurul, fir cu care doriți să lucrați, în timp ce ajutați Pământul și ființele sale să evolueze rapid de la frică la iubire. Rolul vostru actual este să vă descoperiți pe voi înșivă în timp ce lumea se prăbușește aparent în frică. Odată ce structurile fricii au fost înlăturate, voi împreună cu milioane alții, veți intra rapid cu creații de triaj care se vor transforma în Pământul vindecat după care tânjiți atât de mult. Așa să fie. Amin.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.