Unul prin Sophia Love
30 August 2022
Sunt Unul.
Mulțumesc.
Este ceva anume la care să ne referim în conversația noastră de astăzi. Are legătură cu valoarea la care voi vă referiți ca bani. Pentru că este pe cale să se schimbe ... este pe cale să se schimbe într-un mod foarte important.
Ceea ce a fost luat ca valoare în comerț este, de fapt, puțin substanțială. La fel ca promisiunile fără temei ale multora dintre oficialii și instituțiile societății, substanța concretă care alcătuiește banii voștri, crează o atracție negativă asupra valorii lor generale. Pentru că, în cele mai multe cazuri sunt făcuți din hârtie care este produsul secundar al sfârșitului vieții unui copac. Pe măsură ce aceste bancnote sunt tipărite în exces, valoarea lor nu numai că scade, dar reflectă amprenta negativă pe care controlorii și-au pus-o asupra vieții și a lui Gaia.
Cu o desconsiderare absolută față de viață, banii de hârtie au fost introduși în societate. Ca să tipărești perpetuu bani, este nevoie de o constantă tăiere de copaci. În scenariul actual, este nevoie din ce în ce mai mare de copaci tăiați ca să susțină din ce în ce mai puțini oameni.
Dacă luați în considerare faptul că copacii sunt necesari ca viața pe Pământ să continue, ei bine, puteți vedea problema.
Acest subiect vă este prezentat acum ca să vă crească gradul de conștientizare cu privire la nivelul de bază al îngrijorării pe care acești controlori îl au pentru omenire. Îmbogățirea cu succes a vieții umane nu a fost niciodată intenția lor. Planul lor a fost doar consumul și controlul deplin.
Vă apropiați de un moment în care forme noi și alternative de comerț vor fi introduse. Acestea vor trebui să se bazeze pe valoarea reală. Vor evolua prin mai multe permutări de cost, scop și formă. Pe măsură ce rasa pășește în adevărata ei moștenire, în esența ei, o reflectare a acestui adevăr va fi văzută în fiecare aspect al societății. Banii vor fi unul dintre primele aspecte care consemnează și expun evoluția rasei.
Dacă luați în considerare ideea unei ființe strălucitoare de iubire și lumină pură care să accepte o formă de lemn mort ca recompensare, devine evident că acest aranjament nu favorizează sau onorează acea ființă. Mai degrabă, de fapt, încearcă să eticheteze acea ființă ca fiind un sclav, ceva controlat de o forță agresivă și epuizatoare de viață. Acea forță intenționează doar să-și promoveze propriile interese, nu este interesată de ființa de lumină pură pe care o ”plătește” ca să ”lucreze”.*
Gândește-te profund la asta, om drag. Sistemul sclaviei care este ascuns în spatele carierei și locurilor de muncă, este în esența majorității societății. Pentru ca rasa să fie susținută și suplimentată, trebuie introduse și luate în considerare schimbări majore în comerț și valoare.
Acestea vor reflecta adevărata valoare care este, în primul și în primul rând, viața însăși; întreaga viață. Asta este o schimbare majoră în procese și metode. La început va fi întâmpinată cu rezistență. Acea rezistență se va risipi pe măsură ce omenirea recunoaște adevărata valoare și meritele fiecărui suflet.**
Valoarea dată vieții iese în evidență oriîncotro vă uitați. Se observă în calitatea slabă a alimentelor produse în masă și în agricultura pe scară industrială, pesticide și substanțele medicinale chimice. Dacă ceva este produs ”pentru” o viață care, în cele din urmă, dăunează sau duce la degradarea vieții, atunci veți ști că producătorul ei a fost motivat de altceva.
Omenirea merge înainte acum, se îndreaptă către o societate care onorează întreaga viață mai degrabă decât una care favorizează și îi susține doar pe câțiva aleși.
Toate sistemele voastre vor fi restructurate. Toate instrumentele voastre de comerț vor fi reevaluate. În timp ce acest lucru se întâmplă, aveți în vedere valoarea. Este vital ca utilitățile și metodele să reflecte adevărul și să onoreze ființa strălucitoare care este omul*** 2.0.
Vor fi schimbări și provocări. În cele din urmă, va fi o viață fără nevoia existenței banilor ca instrument de schimb. Asta se întâmplă în continuare pe calea evolutivă a omenirii. Totuși, în final, Unimea este cea care își pune amprenta asupra societății Omenirii***; Omenirea*** 2.0.
Asta este tot.
Mulțumesc.
*Sau pe cine taxează ca să trăiască. Lucruri precum taxele, datoria și dobânda ilustrează, de asemenea, acest lucru.
**Ceea ce a venit aici este că
această transformare monetară va fi treptat acceptată ca parte a Trezirii. Pe
măsură ce omenirea își acceptă și înțelege adevărata ei valoare și esență, ei
bine, acest lucru se va vedea în tot ceea ce suntem dispuși să folosim. Banii
sunt doar o parte, deși sunt unul dintre cele mai evidente semnale. Vom ști cât
de departe am ajuns prin condițiile și procesele pe care suntem dispuși să le
acceptăm. Asta este o schimbare naturală și organică și nici o parte din ea nu
este izolată. Când esența noastră este reflectată în fiecare parte a vieții
noastre, vom ști că Trezirea a avut loc pe deplin. Într-adevăr, în acel moment
comerțul/banii vor fi foarte diferite.
***În textul original apare
hue-man, am preferat să traduc Omul/Omenirea în loc de hu-man/Hu-manitate pentru
că în limba română Omul este ființa în sine, iar hu-man este mai degrabă o
calitate atribuită, sau nu, Omului. Această ultimă ”notiță de subsol” îmi
aparține și nu face parte din mesajul original.
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.