sâmbătă, 20 iulie 2024

Perspective și perspective

Din ciclul De ale mele 

După cum spuneam ieri într-o postare pe facebook, câtă vreme suntem într-un trup uman cu tot ce înseamnă asta, nu putem fi tot timpul în starea de iubire necondiționată pentru că să fii om înseamnă și pozitiv și negativ, adică polaritate; sus și jos în așa fel încât să vedem noi înșine pe ce mai avem de lucrat. 

Eu am descoperit azi dimineață că încă mă înfurie ”orbirea” oamenilor și dorința lor ca lumea să fie așa cum ei o cred perfectă. Nu există o lume perfectă pentru că într-o lume perfectă nu mai există evoluție. Unde poți evolua dincolo de perfect, dacă există un dincolo de perfect, așa cum înțelegem noi acest cuvânt?   

A schimbat vreodată judecata noastră ceva la o situație, la un comportament pe care l-am judecat ca nepotrivit sau chiar dăunător? Nu mai există ”rău” și ”negativ” în lumea noastră pentru că l-am judecat și înfierat drept ”rău” și ”negativ”? Nu pare. Da, aparent, nu mai există canibalism. Putem băga mâna în foc că a dispărut sau doar a ieșit din atenția publicului larg? Mai scapă din când în când câte ceva pe ici pe colo și cine vrea să vadă, vede că continuă să existe. 

Știu că oamenii sunt foarte sensibili la ceea ce ei percep drept critică și în loc să accepte să privească lucrurile și dintr-o altă perspectivă, reacționează simțind că au de apărat ceva, așa că, am ales să transform comentariul pe care l-aș fi postat la acea postare într-un articol care are șansa să ajungă la mai mulți oameni. 

Despre ce este vorba. 

Am postat un videoclip cu antrenamentul zilnic obișnuit al câinilor militari K9 cu intenția de a arăta cât de deștepți sunt câinii, cât de dispuși să învețe lucruri care numai normale sau tipice nu sunt considerate, ca PARTENERI ai omului de care-și leagă viața și existența. De fapt, această legătură este reciprocă. Voința lor, atenția lor, și, da, deșteptăciunea lor pentru că atunci când sunt în misiune sunt de multe ori pe cont propriu și trebuie să-și aleagă în fracțiuni de secunde acțiunea sau modul în care reacționează. 

Ei bine, la acea postare am avut două comentarii, ambele atât de ... pline de judecată, încât m-am întristat. Dacă și din ceva frumos, ceva de admirat, cine a vizionat acel videoclip n-a văzut decât nămolul de pe fundul paharului ... mai este mult de lucrat, foarte mult de lucrat pe modul în care ne percepem lumea, pe perspectiva noastră asupra lumii, pentru că fiecare dintre noi ne aducem contribuția la crearea lumii în care trăim și o împărtășim cu ceilalți prin ceea ce alegem să vedem în lume: partea plină sau partea goală a paharului. 

Pentru că nu doar 2,5, 100.000 de persoane trăiesc încă în judecată și condamnare, am să las mai jos comentariul pe care m-am abținut să-l scriu pentru că, dacă oamenii nu sunt pregătiți să renunțe la propria perspectivă, nu aș fi făcut decât să le-o întăresc, să genereze o reacție de vibrație joasă care n-ar fi folosit chiar nimănui. În plus, acest articol, să-i zic, nu se referă doar la atitudinea noastră față de câini, ci la atitudinea noastră față de lumea în care trăim, de animale, de natură și de semenii noștri. 

”...de ce vedeți doar partea goală a paharului și generalizați? Uscăturile fac pădurea sau copacii fac pădurea? De ce nu vă concentrați pe ceea ce oamenii fac bine și pentru binele animalelor și nu dați drumul unei viziuni care vă face co-autoare la toate relele și grozăviile pe care sunteți dispuse să vă concentrați și cu care mențineți această stare? Universul vă arată ceea ce VOI alegeți să vedeți și până când nu încetați, nu vor dispărea din lumea noastră. Cu ce te lupți, aia întărești și menții în manifestare. Onorați acele suflete întrupate în animale și pe acei oameni care vă pun o oglindă în față și vă invită să renunțați la judecățile voastre. Poate par dură, asta e, dar a venit momentul să vă analizați puțin poziția și dintr-o altă perspectivă: una lipsită de judecată și condamnare și plină de iubire și compasiune. Judecata și condamnarea nu vor schimba niciodată nimic, dimpotrivă. Iubirea și compasiunea, în schimb, vor schimba totul. Bun venit pe Noul Pământ al Iubirii și Compasiunii.”

 

Monica Poka 

PS: Ce părere aveți de privirea acestui câine?

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.