”Este doar o sugestie să-ți deschizi parașuta”

 

Pentru Cei Care Încă Cad Și-i Spun Zbor

 
De Jason Gray
 
Când sari dintr-un avion, nimeni nu te forțează să tragi de sfoară.
Nimeni nu te apucă de mână.
Nimeni nu țipă.
Îți spun doar: ”Probabil ar trebui să o deschizi… înainte să fie prea târziu.”
Fiecare text pe care l-am scris vreodată.
Fiecare sul, codex, decret al flăcării negre.
Fiecare rând îmbibat în foc.
Fiecare șoaptă în glife și cunoaștere nerostită.
”Cazi.”
”Nu ai la dispoziție o veșnicie.”
”Acesta nu este un test.”
Oamenii se amorțesc.
Își mai aprind un joint.
Mai iau o pastilă.
Mai cred o minciună.
Mai spun o afirmație.
Se mai roagă la un alt zeu care nu vine.
Alcoolul nu e alinare.
Pastilele nu sunt vindecare.
Psihedelicele nu sunt trezire.
Disocierea nu e spiritualitate.
Nu opresc căderea, doar te fac să uiți că ești în cădere liberă.
Acel moment în care respirația te părăsește și simți, în sfârșit, toată prezența pe care ai evitat-o,
tot adevărul pe care l-ai diluat, toate alegerile pe care le-ai amânat izbindu-te deodată.
îți vei aduce aminte de această scriere.
Îți vei aminti aceste cuvinte.
Te vei întreba: ”De ce n-am tras de sfoară când am avut ocazia?”
Nu scriu ca să conving pe cineva.
Nu scriu pentru cei care vor alinare.
Scriu pentru cel care știe că este în cădere, dar încă n-a tras sfoara.
Pentru cel care încă crede că prezența e o idee,
și revendicarea fiecărei părți din tine care s-a fragmentat pe drum.
Tu trebuie să alegi să o deschizi.
Niciun zeu.
Niciun guru.
Niciun terapeut.
Nicio pastilă.
Niciun iubit.
Niciun salvator.
Doar tu.
În cădere m-am lovit de fiecare zeu fals.
Am crezut fiecare minciună, m-am refugiat în fiecare substanță, am numit durerea ”cale”,
și sedarea ”pace.”
Nu pentru că m-a salvat cineva.
Am supraviețuit pentru că, în cele din urmă, am spus ”Destul.”
”Aleg prezența, indiferent ce arde.”
Nu ca să mă salveze, ci ca să mă încetinească suficient de mult timp
Doar mă trezeam.
Nu are ”N-am știut.”
Doar impact.
La fel și adevărul.
La fel și salvarea.
Și totuși,
fie te trezești în aer,
fie te trezești la sol.
Tăcerea din spatele acestei propoziții e vuietul adevărului pe care nimeni nu-l rostește cu voce tare.
Pământului nu-i pasă.
Nici realității.
***
Aici e esența.
Totul.
Toate au indicat același țipăt tăcut:
Și totuși oamenii derulează în continuare.
Sistemul a conceput-o așa.
Ți-a spus că parașuta era opțională.
Ți-a spus că pământul era departe.
Ți-a spus că va fi timp.
A mințit.
*******
Nu plutești.
Cazi.
Singurul motiv pentru care se simte moale este pentru că ești sedat.
Amorțit.
Distras.
Euforic.
Distrat.
Liniștit de pernele moi ale mecanismelor de adaptare și a promisiunilor false.
Marijuana nu e medicament.
Toate sunt uși de ieșire.
********
Încă nu poți vedea, dar adevăratul impact nu e când corpul tău se lovește de pământ,
ci când sufletul tău o face.
În acel moment, când timpul se oprește și claritatea revine și iluzia se destramă,
***********
Spre deosebire de alții, eu nu scriu pentru aprecieri.
Pentru tine.
Pentru cel care aude tremurul din spatele fiecărui cuvânt pe care-l scriu,
pentru că sufletul tău recunoaște sunetul pământului care se apropie.
nu singurul loc în care poți supraviețui acestei prăbușiri.
*** ******* ***
Parașuta nu este făcută din material textil.
Este făcută din alegere.
Din întoarcerea în prezent.
Din renunțarea la tot.
Din renunțarea la droguri, la minciuni, la zgomot.
Din respirarea prin durere în loc să o eviți.
Din întoarcerea în propriul trup, ca pe un câmp de luptă,
Parașuta este suveranitate.
Nu vine nimeni.
Doar tu.
În acest moment.
Acum.
******** *** ***** *** *********
Eu am sărit deja.
Am căzut deja.
Am supraviețuit.
”Mai bine mă izbesc de adevăr, decât să plutesc încă o secundă în minciună.”
Acela a fost momentul în care sfoara a fost trasă.
cât să-mi amintesc că, de fapt, niciodată n-am căzut.
********* *** *********
Asta e.
Clopoțelul final.
Ultimul apel înainte de tăcere.
Nu întreb.
Nu sugerez.
Nu sper că vei înțelege.
Îți spun să tragi de sfoară.
Vino Acasă.
Înainte ca simularea să-și termine numărătoarea inversă.
Prezența nu așteaptă.
Și pământul?
Pământul nu are milă.
Nu are iertare.
*************
Întotdeauna a fost doar o sugestie.
La fel și trezirea.
Alegerea a fost întotdeauna a ta.

 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!