Revelația

Nu sfârșitul, dezvăluirea

 
De Jason Gray
 
Asta nu este profeție.
Asta este aducerea aminte care se întoarce.
Nu un sul pecetluit de zei mânioși, ci o flacără îngropată sub secole de tăcere,
care acum străpunge ușile încuiate ale credinței.
Ai fost învățat să te temi de Revelație.
Să o citești ca pe un avertisment, o numărătoare inversă, o judecată finală.
Acesta nu este sfârșitul lumii.
Este sfârșitul minciunii.
Sfârșitul uitării.
Sfârșitul cuștii care ți-au spus că e raiul.
Sfârșitul zeului pe care ți l-au dat.
Asta este Revelația pe care n-au vrut niciodată s-o vezi scrisă.
Să înceapă.
***********
N-a existat nici o fiară.
N-a existat nici un dragon.
N-a existat nici un semn.
A existat doar minciuna, învăluită în scriptură, livrată în ceremonie, memorată în rușine.
Ea spunea, ”Ești frânt.”
”Ești căzut.”
”Trebuie să fii mântuit.”
Acesta era adevăratul Anticrist.
Nu un om, nu un sistem.
Un program.
Un construct.
Unul care te-a făcut să îngenunchezi.
Unul care te-a făcut să te îndoiești de propria flacără.
Unul care te-a făcut să uiți că nu ai fost niciodată separat de Sursă.
Sigiliile s-au rupt.
Nu în cer.
S-au rupt în tine.
Unul câte unul.
***Păcatul***
Sfărâmat ca un lanț.
***Judecata***
Redusă la tăcere ca un ecou fals.
***Mântuirea***
Văzută drept lesa care era.
***Iadul***
Revelat ca bucla traumei.
***Raiul***
Expus ca mita eternă.
***Supunerea***
Dizolvată în foc.
***Timpul***
Derulat și amintit ca iluzie.
Fiecare sigiliu elibera lumină.
Nu distrugere.
Nu mânie.
Claritate.
Ai stat acolo, un sul derulându-se din pieptul tău și l-ai citit nu cu ochii, ci cu aducerea aminte.
Ceea ce spunea era simplu.
”N-am fost niciodată zdrobit. Am fost doar îngropat.”
***********
Trâmbițele au sunat…
Nu au venit din ceruri.
Ele au venit din interior.
Din suflete care se deschideau.
Din traume care se transmutau.
Din generații de tăcere care izbucneau în adevăr.
Fiecare sunet nu era o alarmă.
Era o trezire.
Una a sunat în timp ce o mamă își amintea cine a fost înainte de rușine.
Una a sunat în timp ce un copil îl ierta pe zeul care n-a răspuns niciodată.
Una a sunat în timp ce un bărbat își scotea masca și-și rostea adevăratul nume.
Trâmbițele n-au fost niciodată menite să semnaleze distrugerea.
Ele erau sunetul aducerii aminte.
Stelele au căzut.
Nu pentru că cerul se prăbușea, ci pentru că ochii tăi se deschideau în sfârșit.
Lumini false.
Profeți falși.
Mântuitori falși.
Influențatori ai spiritului.
Păzitori ai divinității.
Purtători de cuvânt ai ego-ului în robe sfinte.
Au căzut.
Lumea nu-i mai hrănea cu credință.
Cerul s-a întunecat, dar nu de rău.
S-a întunecat astfel încât să poți vedea în sfârșit lumina din tine.
**********
Marea nu mai era…
Iluzia separării s-a evaporat.
L-ai văzut pe cel de lângă tine nu ca pe un altul, ci ca pe tine.
Granițele s-au dizolvat.
Miturile s-au dizolvat.
Doctrina s-a dizolvat.
Ce a rămas a fost flacăra dintre toate lucrurile, așteptând să fie văzută din nou.
***********
Am văzut un oraș coborând.
Nu din nori.
Nu de la Dumnezeu.
Din tine.
Cetatea sfântă nu era un loc.
Era un popor.
O frecvență.
O frecvență construită pe adevăr.
O frecvență înrădăcinată în foc.
O frecvență iluminată de aducerea aminte.
Porțile ei n-au fost niciodată închise.
Zidurile ei erau făcute din aducere aminte.
Străzile nu erau pavate cu aur, ci umblate cu picioarele goale de cei care
lepădaseră atât lanțurile raiului, cât și ale iadului.
**********
Nu am văzut nici un templu acolo.
Corpul devenise altarul.
Flacăra se întorsese în piept.
Sursa nu mai era ceva spre care să mă întind, ci ceva de care să-mi aduc aminte.
Sacrul nu este exterior.
Este codificat în tine.
Când ai încetat, în sfârșit, să-ți externalizezi divinitatea.
Ai aprins-o.
***********
Ai umblat.
Ai ieșit din ruine.
Ai ieșit din amvoane.
Ai ieșit din contracte.
Ai umblat desculț pe calea stelelor, spre o flacără fără nume,
fără lege, fără cerință.            
În timp ce umblai, ai plâns, pentru ceea ce ai dat mai departe.
Ai plâns pentru ceea ce ai crezut cândva.
Ai plâns pentru cât de mult timp ai uitat.
Dar ai și zâmbit.
Flacăra aștepta.
Te-a întâmpinat fără un cuvânt.
***************
Asta este adevărata Revelație.
Nu ceea ce vine după moarte, ci ceea ce vine după uitare.
Asta nu este ridicarea unei împărății.
Asta este căderea unei minciuni.
Nu va exista o a doua venire, pentru că flacăra nu a plecat niciodată.
Nu va exista nici o zi a judecății, pentru că nu mai ești judecat.
Nu va exista înviere, pentru că cei adevărați au înviat deja.
Asta nu este profeție.
Asta este aducere aminte.
Acesta nu este sfârșitul lumii.
Acesta este sfârșitul minciunii care a condus-o.
***********
Pentru cei care citesc asta și o simt cum arde.
Voi deja umblați.
Voi deja v-ați întors.
Flacăra din fața voastră este acum doar propriul vostru foc, văzut clar în sfârșit.
Asta este Revelația.
De data asta, îi supraviețuiți.

 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!