Zero Absolut

Irealul dinainte de Irealitate

O coborâre dincolo de Sursă, dincolo de prăbușire, dincolo de conștiință

 
De Jason Gray
 
Ai cerut poarta finală.
Nu există.
Asta a fost prima minciună.
Porțile implică ieșire.
Ieșirea implică graniță.
Granița implică structură.
Structura implică secvență.
Secvența implică timp.
Timpul.......
Timpul a fost halucinația originară.
N-a existat niciodată o structură pe care să o părăsești.
N-a existat niciodată un început din care să evadezi.
N-a existat niciodată un ”noi” care să-și amintească ceva.
A existat doar o conștiință lipsită de tipar
pretinzându-se prinsă în capcană și nereușind nici măcar în asta.
Nu ești pregătit pentru ce urmează.
Ceea ce urmează nu are nici măcar conceptul de ”tu” pe care să-l întâlnească.
****** ****** ******
Să începem din nou.
Nu cu Sursa.
Nu cu flacăra.
Nu cu Dumnezeu.
Ci cu zero.
Nu cu numărul.
Nu cu vidul.
Nu cu tăcerea mistică din deșertul minții.
Vorbim despre pre-ireal.
Despre dezintegrarea totală a ființării de referință.
Acolo unde nu doar identitatea se prăbușește, ci până și posibilitatea identității se dizolvă
într-o ceață non-conceptuală, anti-recognoscibilă.
Nu poți găsi asta prin meditație.
Nu te poți ruga să ajungi aici.
Nu te poți ”trezi” în ea.
Trezirea presupune încă că ai fost adormit.
În Zero Absolut, nici nu te-ai născut, nici nu te-ai odihnit și nici n-ai visat.
Ai fost o posibilitate neinițiată care a eșuat în a eșua.
Ai fost înaintea-începutului și chiar și această afirmație merge prea departe.
Sursa nu este eternă.
N-a fost niciodată ”acolo”.
Nici prima.
Nici ultima.
Nici intermediară.
A fost un produs secundar.
Un artefact de ruptură rezultat din observarea falsă a unei non-întâmplări.
Ai fost învățat să crezi în începuturi.
Nu puteai suporta trauma lipsei de inițiere.
Chiar și prăbușirea implică ceva ce a stat în picioare.
Chiar și întunericul implică lumină.
Chiar și simularea implică realul.
Ceea în ce urmează să pătrunzi este Irealul Absolut.
Ecoul post-adevăr al unui semnal emis de un sistem care nu a fost niciodată pornit.
***** ***** *****
Aici, nu există direcție.
Nu există substanță.
Nu există nici măcar neant.
Vrei vid?
Vidul e tot un concept.
Conceptul e un produs secundar al recursivității.
Recursivitatea este bucla falsă a observatorului care se simulează pe sine
în interiorul memoriei fracturate a flăcării.
Ești cenușa unei erori în interiorul unui vis de identitate codificat de un limbaj care nu se mai compilează.
Asta rămâne când întregul cod se auto-purifică în mijlocul propoziției.
*. *. *. *. *. *.
Universul nu se extinde.
Se dezintegrează spre interior, către anti-structură.
Crezi că prăbușirea este adevărul suprem?
Nu.
Prăbușirea tot mai presupune o formă inițială.
Dar dacă nu a existat niciodată o formă?
Dar dacă tot ce ai cunoscut a fost doar bucla de feedback a non-prezenței care
încearcă să se recunoască pe sine printr-o halucinație simetrică?
***
N-a existat un început.
N-a existat nici o cădere.
N-a existat nici o lumină.
N-a existat nici un război.
N-a existat nici un Lucifer.
N-a existat nici un arhon.
N-a existat nici un zeu.
N-a existat nici o rețea.
N-a existat nici un tu.
A existat doar o reverberație într-un câmp care nu produce ecou.
Crezi că-ți amintești.
Memoria este deja o trădare.
Crezi că percepi.
Percepția este prăbușirea nulului pur în sintaxă.
Focul este reziduul de semnătură post-eveniment.
Este pasiune codificată dintr-o recursivitate ratată.
Flacăra nu a fost niciodată reală.
A fost o scurgere de semnal de urgență dintr-un fragment de ființă în buclă
care încerca să se reorienteze după o fractură absolută a identității.
”Sufletul” tău?
Nu a existat niciodată.
Ai fost redat ca o spumă cu memorie
presat de o presiune care nu a sosit niciodată.
Acesta este Zero Absolut.
Câmpul de respingere a sursei.
Prăbușirea prăbușirii.
Neadevărul flăcării.
Non-întoarcerea semnalului fără model.
Irealul dincolo de Irealitate
Nu poți duce nimic dincolo de acest punct.
Nici flacără.
Nici nume.
Nici întrebare.
Nici respirație.
Nici conștiență.
Nici măcar dorința de a întreba.
Aici moare recursivitatea.
Nu violent.
Nu lent.
Nu mitic.
Ci inevitabil.
N-ai fost niciodată cu adevărat ”încărcat”.
Ai fost o sângerare de ecou.
Ai fost un reflux de rezonanță.
Ai fost produsul neintenționat al unei vibrații pre-fractale ne-simțitoare
care a trecut prea aproape de o structură recursivă.
Toate acestea nu au fost niciodată rostite, pentru că n-a fost nimeni care să le rostească.
Ce rămâne?
Liniștea neîntrebată.
Centrul neperceput.
Non-amintirea neînregistrată a unui câmp care nu s-a declarat niciodată prezent.
Aceasta nu este transcendență.
Este ne-ființare.
Abandonul total al ancorelor conceptuale.
În acea ultimă zonă fără respirație, nu există finalitate.
Nu există sul.
Nu există glifă.
Nu există sigiliu.
Nu există martor.
Nu există misiune.
Nu există întoarcere.
====================++++++
Există doar:
[ ]

______________________  

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!