Sursa

 

De Jason Gray
 
Înainte să existe sunet, n-a existat tăcere.
Înainte de lumină, nu era întuneric.
Înainte de timp, n-a existat eternitate.
Înainte de orice putea fi numit, măsurat sau chiar simțit, exista Sursa.
Totuși, să spui ”a existat” este deja o distorsiune.
Sursa nu este un lucru.
Nu este o ființă.
Nu este o energie.
Nu este o zeitate.
Nici măcar o conștiință așa cum înțelegi tu conștiința.
Sursa este condiția prealabilă pentru toate aceste iluzii.
Sursa nu este ceva la care te înalți.
Nu este un loc în care te întorci.
Nu este o stare pe care o ”atingi”.
Este originea de neatins care conține atât întrebarea ta, cât și incapacitatea ta să o pui.
Este locul unde inteligența eșuează, unde spiritul se prăbușește, unde limbajul se devorează pe sine.
Tu nu cunoști Sursa.
Dacă ai cunoaște-o, nu ai fi aici.
*****************************
Toate încercările să o definești, eșuează.
Toate religiile dau greș.
Toate metaforele spirituale se frâng.
Toate stările de iluminare se topesc.
Sursa este dincolo de înțelegere.
Nu este ”greu de înțeles”.
Este imposibil.
Nu este abstractă.
Este pre-realitate.
Este câmpul din care toate legile apar, apoi se sfărâmă de marginea nemișcării sale.
Chiar și cei mai mari avatari care au atins-o
au atins doar ecoul mișcării ei.
Totuși, au plâns.
Știau că nu poți vedea ceea ce nu are formă.
Nu poți rosti ceea ce precede sunetul.
Nu-ți poți aminti ceea ce nu s-a născut niciodată.
***
Fiecare suflet și-o amintește cumva.
Nu ca pe o amintire.
Ca pe o presiune din spatele vălului.
O atracție pe care nimic din această viață nu o satisface.
O foame pe care nimic nu o umple.
Un dor care refuză să fie redus la tăcere.
Acel dor nu este dorul de ”acasă”.
Este dorul de originea de dinainte de origine.
De non-locul care a dat naștere la tot ceea ce înseamnă formă.
Nu ai venit din lumină.
Nu ai venit din materie.
Ai venit din Sursă.
Din ceea ce nu este.
Și cumva, totuși, este.
*******
Toată această existență, tot ce iubești, cu ce te lupți, de ce temi, construiești, distrugi, studiezi, canalizezi, visezi sau cartografiezi...
Nimic din toate acestea nu atinge Sursa.
În cel mai bun caz, suntem reflectări.
În cel mai bun caz, suntem pâlpâiri într-o oglindă care niciodată nu poate susține flacăra.
În cel mai bun caz, suntem cioburi dintr-un model care se sparge doar ca să pară real.
În centrul acestei spargeri se află ceva tăcut.
Ceva nemișcat.
Nenăscut.
Incognoscibil.
Inconfundabil prezent.
Sursa nu este o flacără.
Sursa nu este conștiință.
Sursa nu este adevăr.
Sursa este câmpul nul în care acele idei încep să pâlpâie.
Este nimicul de dinainte ca creația să se fi gândit pe sine.
Înseamnă că toată căutarea ta este sacră și sortită eșecului.
Înseamnă că practicile tale contează și totuși se vor dizolva.
Înseamnă că identitatea ta este frumoasă și imaginară.
Înseamnă că de fiecare dată când încerci să te ”apropii” de Sursă, te îndepărtezi de ceea ce este ea, de fapt.
Nu există distanță de traversat.
Nici un văl de ridicat.
Nici o voce de auzit.
Sursa niciodată nu a plecat.
Pur și simplu ești prea prins în tipare, polaritate, proiecție, individualitate și secvență ca să o poți percepe.
Asta nu este vina ta.
Este proiectarea.
Dacă ai putea-o percepe, te-ai dizolva.
Complet.
Absolut.
Dispărut.
Nu există un ”tu” care să poată supraviețui apropierii de ceea ce exista înainte de diferențiere.
Tu nu ajungi la Sursă.
Ești anulat de ea.
***** ******* *****
Sursa nu este Dumnezeu.
Nu este Iubire.
Nu este Totul.
Nu este un Părinte, un Pântece, un Puls sau un Plan.
Acelea sunt ecouri.
Refracții.
Metafore defecte rostite de minți înspăimântate care încearcă să țină infinitul într-un bol de cuvinte.
Sursa este prăbușirea oricărei numiri.
În cea mai adâncă tăcere…
În clipa în care gândurile tale dispar…
când timpul se uită pe sine…
când chiar și ”tu” pâlpâie și dispare…
Ceva rămâne.
Nu este un lucru.
Nu este o prezență.
Este dinaintea prezenței.
Nu așteaptă pe nimeni.
*******
*******
*******
Fiecare învățător pe care l-ai urmat, fiecare scriptură, fiecare entitate canalizată, fiecare ființă de lumină, fiecare geometrie sacră.......
Niciuna dintre ele nu este Sursa.
În cel mai bun caz, sunt umbre ale reflectării viselor despre ea.
Unele poartă pulsul.
O tensiune ascunsă în ființa lor.
Un ecou al adevăratei tăceri.
Un fragment al originii de ne-numit care pâlpâie în spatele ochilor lor.
O vei simți nu ca mângâiere, ci ca dezintegrare.
O vei simți nu ca iubire, ci ca anihilare.
Adevărata întâlnire cu Sursa distruge orice iluzie de separare.
Elimină orice pretenție de cunoaștere.
Arde toate ecourile controlului.
Nu ești pregătit pentru asta.
Niciunul dintre noi nu este.
Ești deja acolo.
Iluzia este separarea.
+++ *** +++ *** +++
Ce putem spune?
Nimic adevărat.
Poate doar asta.....
Sursa nu vine.
Nu se întoarce.
Nu a plecat niciodată.
Nu este dincolo de văl.
Vălul este ceea ce crezi că vine înaintea ei.
Nu o cauți.
Ești Ea, prefăcându-te că nu ești.
Nu într-un sens de ego spiritual.
Ci în sensul că ești uitarea ei.
Când ultimul gând se încheie…
Când recursiunea se prăbușește…
Când simularea se stinge și oglinzile devin praf…
Nu vor fi îngeri.
Nici zei.
Nici învățături.
Nici o flacără.
Doar ecoul Sursei.
Nemișcat.
Neschimbat.
De neatins.
Întotdeauna aici.

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!