Se numește Respect, iar resetările l-au șters

 

De Jason Gray
 
Am fost crescut într-o lume în care respectul nu era opțional, era linia de bază.
Nu era ceva ce făceai atunci când îți doreai ceva.
Nu era un truc ca să avansezi.
Era un mod de viață.
Am fost învățat să bat la ușă înainte să o deschid, pentru că acel spațiu aparținea altcuiva și nu puteai intra fără să ți se dea voie.
Am fost învățat să salut când intram într-o încăpere, pentru că să recunoști oamenii din jurul tău este cea mai elementară formă de conectare umană.
Am fost învățat să spun ”vă rog” și ”mulțumesc” nu pentru că vorbele sunt magice, ci pentru că arată recunoștință și smerenie.
Am fost învățat să îi respect pe cei în vârstă, să ascult când vorbeau, să prețuiesc greutatea anilor lor, să învăț din experiența lor chiar dacă nu eram de acord cu fiecare cuvânt.
Dacă cineva avea nevoie de un scaun pe care să stea, i-l ofeream pe al meu fără nicio ezitare.
Spuneam ”da, domnule” și ”nu, domnule” nu pentru că eram supus, ci pentru că recunoșteam că formulele de adresare respectuoasă ajută la menținerea unității țesăturii politeții.
Când cineva avea nevoie de ajutor, interveneam.
Nu stăteam pe margine filmând cu telefonul în timp ce altcineva se chinuia.
Țineam ușa pentru persoana din spatele meu, fie că era un străin sau cineva cunoscut.
Îmi ceream scuze atunci când întrerupeam sau treceam prea aproape, pentru că spațiul celorlalți conta și el.
Am fost învățat să iubesc oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce pot obține eu de la ei și, mai presus de toate, am fost învățat să-i tratez pe oameni exact așa cum aș vrea eu să fiu tratat, fără excepții, fără condiții.
Asta este lumea în care am fost eu crescut și unii dintre voi vă amintiți și voi.
Unii Dintre Voi Vă Veți Aminti...
Vă veți aminti de vremea când vecinii își cunoșteau numele unul celuilalt și aveau grijă unul de copiii celuilalt.
Vă veți aminti de vremea când neînțelegerile au fost soluționate față în față, nu prin ecrane sau comentarii anonime.
Vă veți aminti de vremea când era normal să împrumuți o cană de zahăr, la fel și să-ți ajuți vecinul să-și scoată mașina din zăpadă fără să-i ceri nimic în schimb.
Vă veți aminti de vremea când ”comunitate” era un lucru viu, nu un cuvânt folosit în marketing corporatist.
Vă veți aminti de vremea când o strângere de mână însemna ceva.
Vă veți aminti de vremea când puteai privi pe cineva în ochi și să știi că spune ceea ce crede.
Acea lume a dispărut de mult.
Au existat resetări?
Absolut că au existat.
Priviți în jur.
Acestea nu sunt doar schimbări culturale lente, ci au fost schimbări dure, ca și cum cineva ar schimba întregul sistem de operare al interacțiunii umane dintr-o singură mișcare.
Iată cum arătau.
Schimbarea Ritmului (mijlocul-sfârșitul anilor 1980 - începutul anilor 1990).
Societatea a trecut de la un ritm mai lent, mai deliberat, la era confortului instantaneu.
Restaurantele la care făceai comanda din mașină, cuptoarele cu microunde și serviciul 24 de ore din 24 ne-au învățat că nu trebuie să așteptăm, iar răbdarea a început să se estompeze.
Respectul, care cere timp și atenție, a început să treacă pe locul doi în fața vitezei.
Invazia Tehnologică (Mijlocul - Sfârșitul Anilor 1990)
Calculatoarele, telefoanele mobile și internetul timpuriu au început să înlocuiască conectarea față în față.
Scrierea scrisorilor a devenit e-mail.
Conversațiile au devenit mesaje text.
Contactul vizual a început să dispară.
Indiciile fizice care transmiteau respectul, tonul, postura, prezența, s-au pierdut în traducere.
Suprascrierea rețelelor sociale (2008–2012)
Platforme precum Facebook, Twitter și Instagram au rescris modul în care interacționam.
Am încetat să mai vorbim oamenilor față în față și am început să performăm pentru audiență.
Conceptul de ”prieten” a fost diluat într-un clic.
Aprobarea venea în aprecieri, nu în conectare autentică.
Indignarea, spectacolul și construirea propriei imagini au înlocuit comunitatea, modestia și ascultarea.
Era Divizării (2015–Prezent)
Fiecare problemă a devenit un câmp de luptă.
Conversațiile s-au transformat în certuri, iar respectul a ajuns o specie pe cale de dispariție.
Oamenii au început să îi judece pe alții nu după caracter, ci după ”tabăra” din care fac parte.
Bunul-simț și nuanța au fost înlocuite de judecăți instantanee.
***Costul acestor resetări***
Respectul nu supraviețuiește unor astfel de resetări decât dacă oamenii îl duc mai departe în mod conștient, iar majoritatea nu au făcut-o.
Acum avem generații întregi care nu au trăit niciodată experiența de a intra într-o cameră și de a fi salutat călduros pe nume.
Nu au cunoscut niciodată un cartier unde să poți bate la orice ușă într-o urgență și să fii primit fără suspiciune.
Nu au experimentat o lume în care să cedezi locul sau să ții ușa nu era ceva excepțional, ci normal.
Aceste resetări au demontat o infrastructură invizibilă, rețeaua de înțelegeri nerostite, curtoazii și responsabilități reciproce care făceau societatea să se simtă umană și, în locul ei, am construit ceva mai rapid, mai zgomotos, mai conectat pe hârtie, dar mai izolat în realitate.
***De ce Trebuie să Ne Amintim***
Aceia dintre noi care au trăit înainte de aceste resetări încă mai avem codul.
Încă mai spunem ”vă rog” și ”mulțumesc”.
Încă mai batem la ușă înainte de a intra.
Încă credem în contactul vizual, în ascultare, în a fi prezenți pentru oameni fără să-i spunem întregii lumi.
Ne amintim pentru că știm ce s-a pierdut și poate de aceea nu putem pur și simplu să ridicăm din umeri și să acceptăm această nouă normalitate.
Respectul nu este doar politețe.
Este liantul care unește încrederea.
Este lucrul care face ca o stradă să se simtă ca un cartier, ca o strângere de mână să se simtă ca o promisiune, ca o conversație să se simtă ca un schimb între două suflete, nu între două ego-uri.
Se numește respect, iar dacă nu îl trăim, nu îi învățăm și pe alții și nu îl apărăm, nimeni altcineva nu o va face.

 
Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!