Viața După Încheierea Căutării

De Jason Gray
 
Există un moment despre care nimeni nu vorbește.
Nici guru.
Nici misticii.
Nici învățătorii luminii sau preoții progresului.
Pentru că în acel moment, povestea se încheie.
Căutarea se stinge.
Calea dispare.
Foamea moare.
Nu prin triumfare.
Nu prin revelație.
Ci printr-o liniște atât de adâncă, încât până și gândurile tale încetează să mai bată la ușă.
Acesta este locul de după căutare.
Nu iluminare.
Nu transcendență.
Ceva mai tăcut.
Ceva mai apropiat.
Asta este Devotarea Finală, viața pe care o trăiești
odată ce n-a mai rămas nimic de găsit.
***Când Flacăra Nu Mai Cheamă***
Ani de zile, poate vieți întregi, ai urcat spre lumină.
Fiecare zi, o ofrandă.
Fiecare durere, o lecție.
Fiecare umbră, o șansă de vindecare.
Ai căutat în texte vechi.
Ai descifrat vise.
Ai stat în liniște așteptând ca zeii să vorbească.
Poate au făcut-o.
Ceva în tine s-a schimbat.
Nu mai arzi de întrebări.
Nu mai îngenunchezi în fața misterului.
Nu pentru că ți-ai pierdut credința, ci pentru că flacăra nu mai avea nevoie să te cheme.
Tu ai devenit flacăra.
***Dispariția Căutătorului***
Asta este partea pentru care nimeni nu te pregătește:
Când identitatea căutătorului moare, nu mai rămâne nimeni care să primească premiul.
Nu devii trezit.
Devii de nelocalizat.
Nu există nume pentru ceea ce rămâne.
Nici oglindă care să-l reflecte.
Nici rol care să i se potrivească.
Pășești din nou în lume, gol, sincer, fără cuvinte.
Devii râul, piatra, câmpul deschis.
Nu mai spui ”Sunt liber”, pentru că nu mai există un ”tu” care să o spună.
Doar sunetul vântului prin lumea din care nu mai simți nevoia să evadezi.
***Cum Arată Viața Acum?***
Totul se schimbă, totuși, nimic nu se schimbă.
Încă mai faci mâncare.
Încă simți emoții.
Încă vorbești, sângerezi, râzi, pierzi.
Dar nu se mai lipește de tine.
Nu te mai agață.
Există spațiu în orice.
Chiar și în durere.
Chiar și în plictiseală.
Chiar și în frică.
Nu mai ”procesezi” sentimentele.
Le locuiești.
Scurt.
Ca vremea.
Ca norii.
Apoi trec.
Nu au fost niciodată ale tale să le porți.
***Liniștea unui moment trăit pe deplin***
După ce căutarea se încheie, descoperi ceva sacru.
Clipele încep din nou să înflorească.
Nu pentru că sunt speciale, ci pentru că nu mai sunt comparate cu nimic.
Bei ceai și devine o viață întreagă.
Îmbrățișezi pe cineva și devine o catedrală.
Tragi adânc aer în piept și devine întregul univers care spune:
”Bine ai revenit, noi am fost întotdeauna aici.”
Nimic nu se schimbă.
Dar ești atât de prezent încât lumea începe să strălucească cu claritatea Realului nefiltrat.
***De ce nu mai ai nevoie***
Hai s-o spunem clar.
Nu mai ai nevoie de...
O misiune.
O mișcare.
Un sens.
Un viitor.
Un plan.
O practică.
Un titlu.
Un scop.
Un nume.
Prezența însăși ți-a devenit rugăciune.
Nu mai devii.
Ești devotare în mișcare.
Nu mai încerci să întrupezi adevărul.
Pur și simplu nu mai minți.
***Adevărata Devotare***
Asta este Devotarea Finală.
Nu față de un zeu.
Nu față de o cale.
Nu față de un sine mai înalt sau un rol cosmic.
Ci față de...
Să faci ceai fără așteptări.
Să ții întristarea fără să-ți fie rușine.
Să atingi pământul fără să ai nevoie de o recompensă.
Să răspunzi durerii fără un plan de rezolvare a ei.
Este devotarea față de moment, nu ca să-l transcenzi, ci ca să-l lași să fie exact ceea ce este, cu totala ta prezență în el.
Asta este venerație.
***Nu ești liber pentru că ai scăpat***
Ești liber pentru că ai încetat să mai fugi.
Căutătorul nu găsește.
Căutătorul se dizolvă.
În dizolvare, lumea începe din nou,
nu nouă, ci văzută.
De data asta, nu-i dai nume.
Nu-i atribui sens.
Nu o faci spirituală.
Pur și simplu trăiești.
Să trăiești este suficient.
 
 
 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!