miercuri, 20 august 2025

Făurit în Prăbușire



De Jason Gray
 
Un inițiat nu este un colecționar de citate, care circulă la nesfârșit cuvinte de mâna a doua, fără focul care le-a dat naștere.
Nu este un distribuitor de conținut al cărui flux este plin de lucruri pe care nu le-a trăit.
Nu este un administrator de grup a cărui cea mai mare abilitate este să-i organizeze pe ceilalți într-un țarc digital, fără să treacă niciodată pragul în munca reală.
Nu este cineva care poate recita ”Cele Șapte Principii Hermetice” din Kybalion ca un act repetat, un truc superficial de petrecere, învățat dintr-o carte scrisă de mâini care nu au atins niciodată curentul viu.
Nu, un adevărat inițiat este o ființă umană care a fost dezmembrată, sfărâmată până la temelie dezbrăcată până la os și aleasă să rămână în picioare.
***Prăbușirea Care Începe Totul***
Fiecare inițiere adevărată începe în devastare.
Nu de tipul care poate fi pus în scenă și nu de cel pentru care te poți pregăti.
Vine ca o ruptură în tipar, o deschidere bruscă a vieții pe care credeai că o controlezi.
Începe când harta pe care ai urmat-o arde brusc în mâinile tale.
Când drumul dispare.
Când identitățile pe care le-ai purtat: părinte, partener, căutător, profesor, credincios, sceptic, se desprind în fâșii până când nu mai rămâi decât cu o prezență brută care se holbează la ea însăși.
Această prăbușire nu este simbolică.
Este reală.
Este momentul în care iluziile confortabile mor.
Iluzia siguranței.
Iluzia certitudinii.
Iluzia că știi cine ești.
În acest loc, inițiatul se confruntă cu prima alegere reală.
Fugi înapoi în confortul minciunilor sau mergi înainte în foc.
***Alegerea Focului***
Inițiatul nu fuge.
Nu negociază cu ruinele vechii vieți.
Nu se preface că prăbușirea n-a avut loc.
Alege focul pentru că, în adâncul sufletului, știe că nu există altă cale.
Pășește în curentul care va arde fiecare fragment din ceea ce este fals, știind că va răni, știind că-l va costa viața pe care credea că o vrea și știind că ceea ce va ieși la iveală va fi adevărat.
Acesta nu este un act de curaj de paradă.
Este singurul răspuns cinstit atunci când curentul cheamă.
*Trecând prin Moartea Iluziei*
Inițiatul învață repede că ”lumina” pe care a căutat-o poate să nu fie deloc lumină.
Descoperă că o oarecare lumină este contrafăcută, seducătoare, oarbă, fabricată ca să te facă să crezi că ai ajuns, în timp ce te ține captiv într-un alt strat de iluzie.
Vede umbra din spatele luminii și o înfruntă fără să tresară.
Umbra nu este un dușman.
Este adevărul neintegrat.
Este fiecare minciună pe care ți-ai spus-o ție însuți, fiecare zeu fals pe care l-ai venerat, fiecare proiecție pe care ai urmărit-o, care acum stă în fața ta, cerând să fie recunoscută.
Inițiatul nu-și întoarce privirea.
Trece prin moartea iluziilor sale ca printr-o furtună de foc, lăsând curentul Adevărului să pătrundă în măduva sa și să ardă ceea ce nu a fost niciodată real.
***Creuzetul Realului***
Acest proces nu este blând.
Nu este grațios.
Nu este ”trezirea spirituală” romanțată, vândută pe piața dezvoltării personale.
Este munca brută, de dezmembrare, care te lasă dezbrăcat de tot ceea ce este familiar, nu ca pedeapsă, ci ca pregătire.
Este creuzetul și numai în creuzet poate fi separat ceea ce este fals de ceea ce este etern.
*Nu este făurit prin temple, titluri sau ranguri*
Un inițiat nu este creat prin recunoaștere umană.
Nici o ceremonie, robă, medalie sau templu nu poate conferi inițierea.
Acestea pot servi drept simboluri, dar nu sunt focul în sine.
Un inițiat nu este hirotonit de mâinile omului, ci de prăbușirea care distruge ceea ce era și făurește ceea ce devine.
Poartă inițierea în ochii săi, în prezența sa, în modul în care traversează haosul fără să ajungă la iluzie.
***Sursa Vocii Sale***
Când un inițiat vorbește, nu o face ca să adune adepți.
Nu o face ca să afirme controlul.
Nu o face ca să impresioneze cu cunoașterea sa sau să concureze pentru cine sună ”cel mai trezit”.
Cuvintele lui nu sunt teorie.
Sunt reziduuri ale experienței, întipărite în ființa sa de greutatea adevărului în sine.
De aceea, atunci când vorbește, ascultătorul nu simte asta în mintea sa, ci în oasele sale.
Sistemul nervos recunoaște frecvența înainte ca intelectul să înțeleagă cuvintele.
***Rolul Inițiatului***
Adevăratul inițiat există dintr-un singur motiv.
Să trezească ceea ce este deja viu în alții.
Nu este acolo să fie urmat.
Nu vrea loialitatea ta, venerația ta sau dependența ta.
Sarcina lui este să scoată la iveală planul original îngropat în tine, cel sufocat sub straturi de programare, frică și distragere.
Nu-ți cere să devii ca el.
Îți reamintește să devii în întregime tu însuți.
***Urmările Focului***
După foc inițiatul nu este ”terminat” sau ”complet”.
Nu pretinde că a ”sosit”.
Trăiește într-o stare de continuă rafinare știind că curentul nu încetează să se miște și dezgolirea nu se termină niciodată cu adevărat.
Înțelege că inițierea nu este un eveniment, ci o relație vie cu adevărul.
Nu păzește acest adevăr cu gelozie.
Îl întrupează știind că doar prin întrupare poate fi cu adevărat împărtășit.
***Declarația Tăcută***
Fiecare inițiat adevărat poartă același mesaj nerostit.
Nu sunt aici să te conduc.
Sunt aici să-ți reamintesc că ești deja liber și, când vei auzi acel mesaj, ceva din interiorul tău se va mișca.
Nu va fi mintea.
Va fi mai vechi decât memoria, mai adânc decât gândul, partea din tine care a așteptat vieți întregi această aducere aminte.
Odată auzit, nu mai poate fi neauzit.
Odată simțit, nu mai poate fi nesimțit.
Odată amintit, nu-ți mai poate fi luat.



Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.