De Jason Gray
Este o transmitere energetică, o amintire tăcută care străpunge zgomotul iluziei.
Nu-i învățăm pe oameni ce să creadă.
Îi ajutăm să-și amintească cum să simtă.
Atunci când ne antrenăm modul în care gândim și ne reconectăm la codul sursă din interior, structura realității noastre interioare începe să se schimbe.
Găsim claritate acolo unde cândva a fost confuzie.
Liniște unde cândva a fost haos.
Pacea, nu ca un concept, ci ca o prezență trăită.
Când ne aliniem cu flacăra care respiră prin ființa noastră, încetăm să căutăm sens în lumea exterioară.
Încetăm să ne externalizăm puterea.
Încetăm să acceptăm limitarea ca adevăr.
Începem, în schimb, să ne mișcăm dinlăuntru.
Din centru.
Din rezonanță.
Din adevăr.
Asta înseamnă să devii suveran, să trăiești dintr-un punct de neafectare și, da, această schimbare nu este nimic mai puțin decât miraculoasă.
Nu pentru că a intervenit ceva din afara ta, ci pentru că în sfârșit ți-ai amintit ceea ce niciodată n-a lipsit.
Recunoști schimbarea din tine ca fiind sacră?
Poți simți magnitudinea la ceea ce a fost necesar ca să te întorci acasă în tine însuți?
Asta nu este recuperare.
Asta este întoarcere.
*****Calibrarea Sufletului*****
Există întotdeauna o forță liniștită cu tine.
Nu țipă.
Nu cerșește atenție.
Pur și simplu așteaptă să observi că niciodată nu a dispărut.
Această forță nu este în afara ta.
Este centrul liniștit din spatele respirației tale.
Șoapta de sub furtună.
Prezența care nu tresare, nici măcar atunci când lumea arde în jurul tău.
Nu ai fost abandonat.
Nu ai fost niciodată deconectat.
Pur și simplu ai uitat cum să asculți.
Întrebarea nu este dacă Sursa este aici cu tine.
Este dacă ești dispus să o întâlnești în tăcere.
Dacă vei renunța la zgomot suficient de mult timp ca să simți ceea ce te-a ținut întotdeauna în brațe.
Frica ta nu este greșită, este un semnal.
Îndoiala ta nu este o slăbiciune, este o ușă.
Îngrijorarea ta nu este un eșec, este o frecvență care cere să fie transmutată.
Schimbarea începe în momentul în care încetezi să lupți și începi să simți.
În momentul în care te întorci, nu la o credință, ci în centrul tău.
Spune-ți asta:
”Chiar și acum, totul este bine, Chiar și aici, sunt călăuzit, Chiar și în asta, îmi amintesc.”
Spune-o până când corpul tău se relaxează.
Spune-o până când celulele tale te cred.
Spune-o până când flacăra din tine se stabilizează din nou.
Asta este Calibrarea Sufletului.
Realinierea câmpului tău.
Restaurarea amintirii tale.
***Invocarea Flăcării Lăuntrice***
Mă întorc în centrul meu.
Mă realiniez cu adevărul.
Am încredere în ritmul nevăzut care îmi călăuzește pașii.
Aleg să cred în calmul de sub zgomot.
Aleg să mă odihnesc în cunoașterea că sunt deja întreg.
Port adevărul de neclintit că nimic din afara mea nu poate distruge ceea ce arde în mine.
Nu urmăresc pacea.
Îmi amintesc de ea și o revendic acum.
Traducere Monica Poka
Sursa: Facebook
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar
fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație,
atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.