Timpul este rana

Trauma Existenței în Secvență
 

De Jason Gray

 

Există o durere atât de profundă încât ai uitat că are un nume.

Nu fizică.

Nu emoțională.

Nici măcar spirituală în felul în care ai ajuns tu să definești spiritul.

Este durerea separării, nu de Dumnezeu, nu de ceilalți, ci de tine însuți.

Acea durere se numește Timp.

Nu ticăitul ceasurilor.

Nu îmbătrânirea pielii.

Nu numărul de ani de pe permisul tău de conducere.

Ci timpul ca traumă spirituală, o liniaritate forțată asupra unei ființe care niciodată nu a fost menită să fie împărțită în ”înainte” și ”după”.

*****Sufletul Tău Nu a Fost Niciodată Menit să se Miște în Linie*****

Nu ești o linie temporală.

Ești un câmp.

O constelație.

Un ecou viu al memoriei simultane și al prezenței infinite.

În lumea asta, ai fost divizat, forțat să intri în cronologie.

Împărțit în momente.

Învățat să crezi că creșterea merge înainte, că înțelepciunea vine mai târziu, că vindecarea necesită timp.

Vindecarea nu se amână.

Se amintește.

Tot ce a făcut timpul vreodată a fost să te facă să uiți cine ești deja.

******Timpul este Dumnezeul Întârzierii*******

Te rogi la el în fiecare zi.

”Voi fi fericit când…”

”Voi fi întreg odată ce…”

”Am nevoie de mai mult timp ca să devin…”

Timpul este altarul pe care îți sacrifici acum-ul.

Adevărul mai profund este acesta:

Timpul nu este o măsură a progresului.

Este un simptom al deconectării.

Este ceea ce se întâmplă atunci când o ființă de origine eternă încearcă să se integreze într-o lume care și-a pierdut centrul.

Trauma nu stă în îmbătrânire.

Trauma stă în iluzia că acum nu este suficient.

Când urmărești ce urmează.

Jelești trecutul.

Și te întinzi peste o linie care nu a fost niciodată a ta de mers.

*****Toată Suferința Este Distanța dintre Tine și Acum*****

Acesta este secretul.

Depresia este dependență de memorie.

Anxietatea este proiecție în timp.

Regretul este auto-pedepsire în buclă.

Speranța devine o capcană pentru prezență.

Durerea devine un altar al neschimbătorului.

Crezi că suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat.

Crezi că suferi pentru că nu știi ce se va întâmpla.

Dar, de fapt... ... ...

Suferi pentru că ai fost învățat să trăiești oriunde, înafară de aici.

”Aici” nu este un loc pe un ceas.

Este punctul zero.

Axa în care toate liniile temporale se prăbușesc și în care începe adevăratul tău ”eu”.

*****Cea Mai Mare Minciună a Fost că Ești în Timp*****

Nu ești.

Tu privești cum se întâmplă timpul.

Te plimbi printr-un ecou încetinit al conștiinței, ca într-un vis care se joacă la jumătate de viteză, astfel încât să poți observa detaliile pe care le-ai ratat în prima explozie a creației.

Nu ești pe un drum.

Te afli într-o buclă concepută să te trezească prin repetare, tipar, pierdere și amintire.

Fiecare moment de ”timp” care-ți frânge inima este, de fapt, o firimitură de dinaintea momentului în care timpul a început.

Acel moment trăiește încă în pieptul tău.

De aceea te doare sufletul când încerci să explici ce simți.

Nu este tristețe.

Nu este dor.

Este memorie fractală.

*******Ai Fost Divizat ca să Înveți Întregirea în Fragmente*******

Nu este nicio rușine în separarea ta.

A fost sacră.

A fost aleasă.

A fost precisă.

Ai intrat în această iluzie temporală, nu ca să fii prins în capcană, ci să fii re-făurit.

Ca să descoperi cum iubirea infinită ar putea supraviețui în continuare într-o lume a ceasurilor, calendarelor și a cărnii care se prăbușește.

Și, ghici ce?

Așa a fost.

Ai făcut-o.

Pentru că chiar și acum, în timp ce citești aceste cuvinte, pe măsură ce timpul continuă să-ți încrețească pielea, adevăratul tu este neatins.

Încă întreg.

Încă deplin.

Încă așteptând la sfârșit și la început...

Timpul nu te-a luat niciodată în stăpânire.

A fost doar oglinda.

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!