joi, 23 noiembrie 2023

O inundare cu frecvențe

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

Sunt Unul. 

Este momentul să fie spuse câteva lucruri. Acestea se referă la evoluția naturală a omenirii și la dezvoltarea avansării în conștiință. Pentru că spre asta se îndreaptă rasa și acesta este motivul interacțiunii noastre.* Sunt momente în care rasa privește dincolo de ea însăși pentru o perspectivă mai mare, iar acesta este un astfel de moment. Rasa este, simultan, într-o stare de extenuare și de evoluție. Acest lucru duce la haos și de acolo – la o soluție.   

Ceva nou va rezulta din asta. Este acel ceva nou la care ne-am referit ca ”Hue-man 2.0” (Nuanța-om 2.0). Asta este o recunoaștere a multiplelor raze de lumină în hue-man (nuanța-om). Cele care apar acum, și continuă să se dezvolte, vor aduce cu ele caracteristici neobservate încă. 

Sunteți ființe de lumină. Spectrul în care operați este modificat pe măsură ce frecvența voastră se schimbă. Se schimbă acum, și acum, și acum, și acum. Fiecare moment poartă o vibrație nouă și potențialul pentru viteze de vibrație crescute. 

Acest lucru vă este menționat astfel încât să existe conștientizarea lui. Pentru că frecvența crează acum pentru voi un potențial din ce în ce mai mare. Alegerea, gândirea și acțiunea sunt cele care crează fiecare potențial și manifestă avansare. 

O sursă constantă de lumină mai înalt vibrațională vă este disponibilă acum. Pentru ca această frecvență să fie acceptată, ceea ce se cere este în primul rând conștientizarea posibilității și promisiunii sale. Acest lucru este evidențiat printr-o serie de momente ”da” împachetate în deschidere și iubire. Gânduri mai înalt vibraționale ca acestea vin în mod natural și, inițial, în frecvența actuală a Pământului. 

Într-adevăr, de-acum înainte, va fi nevoie de efort ca să operați dintr-un obiectiv de frecvență joasă și o perspectivă negativă. Va fi ca și cum v-ați lupta împotriva furtunii. Această frecvență actuală aduce cu ea un potop necruțător de Lumină, de Iubire și de Adevăr. 

Acestea trei, Trinitatea, vor fi întotdeauna proeminente și vor ajunge în vârf în fiecare interacțiune. 

Veți observa efortul sporit care este necesar ca să fie combătute în arena publică. Cei care se opun vor părea mai frenetici și mai hotărâți pe măsură ce Adevărul apare mai des și este mai evident. Nu a fost întotdeauna așa în cazul omenirii. Viteza de vibrație a fost mai lentă. Era mai ușor să ascunzi lucruri și să încurci răspunsurile. Efortul necesar să faceți acest lucru a fost, în cea mai mare parte, consistent și eficient. ”Povestea” a fost acceptată de majoritatea rasei. 

Astăzi, afluxul de lumină distruge astfel de eforturi. Ceea ce se ridică să fie văzute sunt Adevăruri. Ele sunt luminate de lumina strălucitoare a Iubirii și sunt văzute mai clar ca răspunsuri evidente. Ele devin preferențiale în comparație cu răspunsurile cu o mișcare lentă, mai dense și mai drastic prezentate.** 

Este un proces treptat. Ceea ce îl va accelera este conștientizarea. Să vă cunoașteți pe voi înșivă ca esență a Iubirii și ca o ființă radiantă de Lumină pură, extinde fiecare posibilitate. Răspundeți în gând, cuvânt și faptă din acel Adevăr mai degrabă decât dintr-unul de sclavie, servitute sau asuprire. 

Acestea sunt abilități nefolosite care se dezvoltă și se extind prin repetare. În acest fel lumea voastră se schimbă și sunteți schimbați și voi. Într-o spirală ascendentă a evoluției, potențialul vostru este realizat. Frumusețea unei astfel de transformări este uluitoare, dragul meu om drag. Ești pregătit pentru un astfel de răsfăț. 

Asta e tot. 

Mulțumesc.

 

 

*Notă: am înțeles că asta înseamnă nu numai interacțiunea din acea zi, ci întreaga relație/conversație pe care o avem de peste 10 ani deja. 

**Imaginea vizuală aici a fost de explozie, extinderea benzilor de lumină în întreaga lume. S-au alăturat și au devenit Una.


Traducere Monica Poka

Sursa

Foto Gareth Mon Jones


Este interzisă preluarea acestui material sub orice altă formă decât cea în care este prezentată și fără indicarea sursei originale, așa cum apare ea în această postare, precum și a traducătorului și a sursei în limba română.

Mai multe materiale în limba engleză găsiți pe site-ul autoarei aici. 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.