Prin Marilyn Raffaele
Bun venit dragi cititori. Este important să înțelegeți că voi, cititorii, sunteți cei care atrageți conținutul fiecărui mesaj. Intenția de-a vă trezi spiritual mai deplin acționează ca o manifestare automată în exterior de noi perspective și înțelegeri care curg adeseori de unde vă așteptați mai puțin – un cuvânt spus de un străin sau un prieten, o experiență, o înțelegere bruscă, o carte sau un articol, un mesaj canalizat sau, cel mai important, din interior.
Niciodată să nu vă îndoiți că totul decurge conform planului. Poate părea că nimic pozitiv nu are loc în acest moment, dar așa cum am spus mai înainte, trecerea la o frecvență mai înaltă pentru Pământ și indivizi necesită curățarea energiilor dense și învechite deja prezente. De obicei, asta are loc ca activare, observare, evaluare și apoi eliminare. O mare parte din violența la care asistați în prezent între indivizi, precum și țări, constă din energii care au fost create cu mii de ani în urmă. Deoarece din ce în ce mai mulți indivizi se deschid către un sentiment de unime, o mare parte a lumii începe să recunoască inutilitatea și stupiditatea războiului. Încercați să nu țineți partea cuiva pentru că atunci când o faceți pur și simplu adăugați mai multă energie situației. Aveți dreptul la opinie, dar faceți-o mai mult ca observator decât ca participant, dacă nu sunteți îndrumați să fiți activi. Să acceptați orice altceva decât Creatorul ca putere este energie veche, chiar dacă aparențele ar arăta contrariul.
Permiteți procesul. Permiterea nu înseamnă negare, rezistență sau să pretindeți că nu sunteți conștienți de vreo aparență negativă, ci mai degrabă înseamnă să stați deoparte și să-l lăsați să se desfășoare, fără să-i furnizați putere suplimentară. Pentru că Creatorul este singura putere, nimic în sine nu are putere înafară de cea cu care voi o înzestrați. Credința în separarea de Creator și de alții este fundamentul oricărui război, violență, necinste, abuz și probleme de ”putere asupra”.
Orice discordie este o manifestare a stării de conștiință a dualității, a separării și/sau a două puteri. Pentru că nimic altceva decât Creatorul/Conștiința Divină nu există, aceasta este substanța reală a tot ceea ce este perceput ca fiind material. Pentru că fiecare persoană este o exprimare individualizată a acestei Conștiințe Divine unice și crează în mod constant și exprimă din această conștiință.
Să trăiești într-o conștiință trei dimensională este ca și cum ai privi viața printr-o fereastră acoperită cu noroi. Fiecare fărâmă de adevăr care devine starea de conștiință a cuiva curăță o porțiune a ferestrei până când, după multe vieți de învățare și experimentare, fereastra persoanei este în sfârșit curată, permițându-i acelei persoane să vadă lumea într-un mod nou, mai înalt și mai real. Noroiul nu este nimic altceva decât iluzie, reziduul unor concepte și credințe care nu au fost niciodată reale.
Mintea este o cale de conștientizare, interpretul care aduce conștiința în manifestare. Conștiința Divină este, întotdeauna a fost și va continua să-și exprime la infinit deplinătatea EI însăși prin Mintea Divină. La fel, mințile umane își exprimă conținutul stării lor de conștiință. Mintea umană interpretează automat starea de conștiință a cuiva ca... O minte și conștiință pline de credințe de dualitate, separare și două puteri se vor exprima automat ca o varietate infinită de forme care reflectă aceste credințe – uneori bune și alteori rele. (dualitate)
Conștiința este aluatul, mintea este forma pentru brioșe.
Poate părea că ați eșuat într-un fel în călătoria voastră spirituală dacă sau atunci când experimentați probleme care reflectă o rezonanță mai mică decât starea voastră actuală de conștiință. Nu eșuați sau reveniți la o stare anterioară de conștiință, ci mai degrabă experimentați energii vechi în timp ce acestea se mișcă (prin câmpurile voastre) ca să se curețe. Lăsați procesul să se desfășoare și amintiți-vă să nu revendicați niciodată nimic cu o rezonanță mai joasă ca fiind al vostru personal. Singurele calități care sunt sau pot fi vreodată ale voastre sunt calitățile Creatorului.
În prezent, toată lumea eliberează vechea energie. Face parte din procesul de ascensiune. Viețile trăite într-o stare de conștiință mai puțin evoluată au creat o acumulare de energie de rezonanță joasă care trebuie curățată ca o persoană să se alinieze la frecvențele mai înalte ale unui Pământ nou și mai evoluat. Curățările vor implica adeseori zone ale corpului fizic care au fost slăbite de boală, accidente sau vreo problemă din viețile trecute. De exemplu, o persoană care a suferit și murit de tuberculoză într-una sau mai multe vieți poate descoperi că se confruntă cu probleme pulmonare în acest moment.
Observați și recunoașteți-l pe Creator ca ceea ce curge în și ca totul. Când aveți o zi în care toate par să se încadreze perfect la locul lor, recunoașteți-o ca Armonie Divină care se manifestă prin voi. Când asistați la dovezi de iubire, iertare, răbdare, etc., recunoașteți că nu indivizii înșiși, ci mai degrabă Creatorul ÎȘI exprimă calitățile prin ei.
Ființele umane, în sine, nu au
iubire, iertare, răbdare, generozitate, etc. de oferit. Acestea sunt calități
ale Creatorului în măsură să se exprime doar prin conștiințe care sunt deschise
la și aliniate cu ele. Niciodată nu căutați la o persoană iubire, iertare,
răbdare etc. indiferent de cum ”ar trebui” să fie o situație pentru că o ființă
nu le poate oferi decât dacă este deschisă ca acestea să curgă prin ea. Uitați-vă
după calitățile Creatorului doar la Creator și le veți găsi curgând spre voi de
unde vă așteptați mai puțin.
Acceptați și aveți încredere că tot ceea ce căutați este deja pe deplin prezent în voi și ca voi. Cuvântul ”EU” este sacru și creator. ”EU” este Creatorul și nu sentimentul personal de sine al ego-ului așa cum cei mai mulți cred. Este foarte important să vă amintiți acest lucru atunci când sunteți tentați să vă spuneți: ”Eu sunt bolnav. Eu sunt sărac. Eu sunt prost.”, etc. Niciodată să nu uitați că sunteți un creator.
Lăsați ”EU”-l să se exprime fără condiționarea și interferența ego-ului prin înțelegerea faptului că Creatorul este deja pe deplin prezent chiar acolo unde vă aflați și orice încercare de a influența sau contacta un Creator din afara sinelui, este o formă de idolatrie.
Ca Conștiința Divină care EU SUNT,
ce aleg să creez?
Noi suntem Grupul Arcturian 11/19/23
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.