miercuri, 8 noiembrie 2023

Ornamentare cu diamante

Brenda Hoffman 

Dragilor, 

O bucată din fosta voastră viață 3D va fi evidențiată în această săptămână în moduri pe care nu vi le puteți imagina încă. Ca și cum ați descoperi un monstru neașteptat sub patul vostru. Veți da, în sfârșit, drumul la uriașa porție de frică care vă vânează în această viață. Sunteți, desigur, supărați pentru că ați presupus că ați dat drumul la tot înainte să deveniți noul vostru eu. Așa ați și făcut – cu excepția acestui fragment. Ar putea fi financiar, împrejurimi fizice, bunăstare fizică sau relații. 

Poate ați încercat să vă creați bucuria. O bucurie care se simte potrivită, dar care a fost evazivă pentru cea mai mare parte, dacă nu toată, din această viată pământească. Cele mai mari eforturi ale voastre par să nu producă nimic. Ca și cum ați fi un cavaler strălucitor pregătit să-l omoare pe dragon, doar ca să descoperiți că nu-l puteți găsi pe dragon, deși călăriți încoace și încolo. 

Dacă nu ați fi decis în masă să încheiați această viață în iubire, s-ar putea să nu fi accesat niciodată acest fragment ascuns – sau să-l fi accesat într-un alt loc și timp. Probabil că veți aborda această problemă în această săptămână. Cea mai mare frică a voastră se va materializa și apoi va dispărea ca și cum niciodată n-ar fi existat. 

Poate vă întrebați ce se va întâmpla dacă ignorați din nou această frică. Nimic – decât că noua voastră viață nu va fi la fel de plină de bucurie pentru că acest fragment are legătură cu gândurile, credințele și acțiunile voastre. Modul în care să treceți prin această parte este decizia voastră, la fel și cea dacă să o faceți sau nu. 

Cel mai probabil, aceste cuvinte vă vor înfuria pentru că noi, cei din Universuri, v-am promis soarele și luna de pe cer. Acum trebuie să vă întoarceți în umbre ca să le revendicați. Asta nu este o pedeapsă, ci un pas de creștere în abilitățile voastre de creație. Până veți închide în sfârșit această frică, vă veți crea bucuria manevrând în jurul ei – ca o pată de cerneală pe o țesătură de culoare crem. Chiar dacă țesătura are culoarea crem, ea este pătată de pata de cerneală, indiferent de cât de mică este acea pată. 

Eliminarea acestei frici nu este o pedeapsă, ci mai degrabă o expansiune a capacităților voastre de creație. O scanare rapidă a ființei voastre vă va spune ce este acea frică. 

Probabil că acum sunteți suficient de furioși să ignorați fereastra de curățare care vi se prezintă. Așa cum este valabil pentru toate activitățile care vi se oferă prin eclipse, alinierea stelelor sau orice vă spune corpul interior că este o fereastră deschisă către nou, oportunitatea acestei săptămâni va continua dacă nu acesta este momentul potrivit să vă abordați frica. Energiile din această săptămână vă permit pur și simplu să abordați cu o mai mare ușurință problema decât s-ar putea să fie valabil în viitor. 

Poate vă întrebați de ce noi, cei din Universuri, v-am prezentat ultimele săptămâni ca fiind de creații pline de bucurie, dacă mai aveați reminiscențe ale fricii de abordat. Chiar dacă abilitățile voastre creatoare nu sunt afectate de această frică demult ascunsă, am observat că creațiile voastre nu sunt chiar la nivelul pe care vi-l doriți. O revizuire a indicat că ați ascuns atât de profund o anumită frică încât habar n-aveați că se află în voi. Energiile acestei săptămâni vor fi o deschidere care vă va permite să abordați acea frică cu cea mai mică trepidare. 

Deschiderea din această săptămână este un dar de la voi și de la Universuri pentru voi. Revendicați-l. Și apoi lăsați acea frică profund, profund ascunsă să se prelingă afară din totalitatea voastră. 

Următoarea întrebare evidentă este cum o veți eradica. Va trebui să faceți asta prin incantații, întâlniri, nopți nedormite sau o mie de alte activități 3D care nu v-au produs încă visele? Nu. Tot ceea ce trebuie să faceți ca să vă acceptați frica profund ascunsă și să o eliminați este să returnați acea frică Universurilor pentru curățare și schimbare. Deschideți-vă posibilităților astfel încât viitorul vostru să nu mai fie afectat de această frică anume. 

Dacă nu vi se pare potrivit ca eliminarea acestei frici să o faceți acum, acordați-vă pacea de a ști că veți curăța acea frică la momentul cel mai potrivit pentru voi. 

V-am profețit un viitor de aur. Acum noi, cei din Universuri, am adăugat o ornamentare cu diamante unei vieți deja incitante. Așa să fie. Amin.  

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Foto Max Rive Photography - Cerro Torre




Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.