Mesaj de la Isus
prin John Smallman
Acum relaxați-vă și primiți
abundența energiei iubirii pe care mesajul lui Isus o extinde către fiecare
dintre voi.
Sunteți cu toții mai ferm
stabiliți pe calea voastră personală către trezire, și fiecare dintre aceste
căi face parte din Autostrada care conduce umanitatea afară din iluzie în
Realitatea de acasă. Voi toți ați ales să călătoriți la viteza care vi se potrivește
cel mai bine în acest moment, dar în orice moment voi puteți modifica această
viteză alegând să o măriți sau să o reduceți. Afluxul energiilor noi, iubitoare
care au început să curgă insistent și cu putere peste tot pe planetă, sunt
încurajatoare pentru voi toți în a crește viteza cu care vă angajați
pe drumul vostru către casă, iar acest lucru este perfect logic. De ce ați vrea
să petreceți mai mult timp în iluzia în care ați experimentat atât de multă
confuzie, nesiguranță, ba chiar haos când vă puteți întoarce rapid acasă la
bucuria veșnică din Tărâmul divin al Tatălui vostru?
După cum știți în adâncul vostru
voi sunteți ființe divine, spirituale care au o experiență fizică. Cu toate
acestea, o parte din această experiență a fost să uitați cine sunteți cu
adevărat. A fost o alegere pe care ați făcut-o în scopul de a vă asigura că
experiența voastră fizică vi se va părea pe deplin reală în scopul de a vă
supune unor lecții pe care ați vrut să le începeți de la zero. Dacă ați fi fost
capabili să vă amintiți cine sunteți cu adevărat, lecțiile v-ar fi fost practic
de foarte puțin folos deoarece voi ați fi cunoscut deja tema la nivelul de
înțelegere cel mai înalt posibil – și efectiv nu ați fi avut nimic de învățat.
Și bineînțeles că asta sună ca un non-sens, de ce v-ați ascunde cunoașterea
față de voi înșivă ca să vă întrupați ca oameni și să o reînvățați? Este,
într-adevăr un paradox care duce la multă confuzie.
Iubirea din care Tatăl nostru a
creat toate ființele simțitoare este o energie care este infinită, abundentă,
înțeleaptă, vastă, creativă și puternică. Ea poate fi accesată și folosită în
mii de feluri – feluri care, în forma voastră întrupată limitată, nu este
posibil să le concepeți. Pentru ființele spirituale există posibilitatea de a
alege să lucreze cu un singur aspect al acestei energii sau cu un număr infinit
de aspecte ale ei. De exemplu, lucrând numai cu puterea poate duce la
dezechilibre imense în înțelegere și percepție dacă încheierile în care ea este
folosită și dezvoltată nu sunt în aliniere cu nevoia de înțelepciune, armonie,
cooperare, precum și interes reciproc atunci când se operează numai prin acest
singur aspect.
Întrupându-se și având o
experiență fizică pe Pământ, ființele simțitoare pot folosi diferite aspecte
ale câmpului energiei divine individual pentru a învăța și a înțelege care sunt
responsabilitățile care decurg din aceasta, și care trebuie să fie acceptate și
încorporate în timpul acestei folosiri, în timp ce se asigură că, în același
timp, nu pot fi generate prejudicii majore prin folosirea eronată sau omisiunea
unor responsabilități care au fost neglijate sau uitate. Practic, jocurile au
fost inventate și jucate, iar consecințele care apar atunci când lecțiile
prezente sunt învățate, conduc la o înțelegere și la o înțelepciune mult mai
înaltă care nu ar fi putut avea loc fără prezența limitărilor pe care le
presupune întruparea umană.
Devenind oameni voi ați ales să
experimentați o stare de conștiință sever limitată pentru provocările și
lecțiile pe care această stare v-a permis să le întreprindeți. Face parte din
starea ireală de separare care a apărut atunci când voi ați inventat și
construit iluzia și ați început, așa cum a fost, să reconstruiți aspectele
voastre divine care nu vă sunt evidente ca oameni, dar care vă sunt accesibile
prin rugăciune și meditație atunci când mențineți intenția de a fi spiritual
ghidați în scopul de a vă întoarce acasă. A reconstrui nu este chiar cuvântul
potrivit, pentru că nici o parte din voi nu a fost distrusă sau demolată – fiecare
aspect al vostru a fost creat nemuritor, veșnic și divin – și niciodată nu ar
putea fi, dar este util ca analogie.
Experiența de a fi uman este atât
de departe de adevărata voastră natură încât reîntoarcerea la acea stare fără o
pregătire adecvată ar fi șocant de deranjantă deoarece voi încă mai dețineți
amintiri ale unor atitudini și comportamente pe care vi le-ați însușit și care
sunt total străine de starea iubitoare în care voi ați fost creați. Inițial nu
ar fi evident pentru voi că ceea ce vă amintiți nu este decât o stare ireală
care niciodată nu s-a întâmplat, și să vedeți aspecte ale voastre atât de
lipsite de iubire și aparent reale, ar fi oribil de alarmant și de tulburător.
Voi sunteți ființe divine, ființe
de Iubire, și ar fi total de neînțeles și de reprobabil să vă vedeți mai puțin
de atât, ca ființe care ar putea ca, de bunăvoie și aparent cu bucurie, să
cauzeze suferință altor ființe simțitoare. Și în Realitate acest lucru este
într-adevăr imposibil, dar a avea amintiri aparente, amintiri a unor lucruri,
evenimente, comportamente, acțiuni care nu sunt întrutotul iubitoare, și la
care s-ar părea că ați luat parte, ar fi devastator pentru voi – chiar dacă ele
”nu s-au petrecut niciodată”. Să vă imaginați astfel de situații este dincolo de
tărâmurile posibilității pentru ființele divine, așa cum sunteți voi. Așa că să
vă dați seama că aveți astfel de amintiri, chiar dacă ele nu sunt reale, ar fi
într-adevăr șocant.
Revenind la starea voastră pe
deplin conștientă și naturală – trezirea la Realitate – este ceea ce voi faceți
pe măsură ce vă luptați cu confuzia și suferința din iluzie. Modul de a urma
această cale este prin eliberarea din interiorul vostru a tot ceea ce este –
chiar și în cea mai mică măsură – lipsit de iubire sau nu în aliniere totală cu
Iubirea. Și pe măsură ce eliberați acele aspecte ireale ale voastre, care nu au
făcut parte niciodată din ființa divină pe care Tatăl vostru a creat-o,
amintirile atașate acestora se vor dizolva în totalitate astfel încât să vă
puteți trezi pe deplin în strălucirea, frumusețea, pacea, armonia și Iubirea
care sunt starea voastră naturală și eternă.
Calea către casă, garantată și
divin asigurată de către mereu-iubitorul vostru Tată, este prin eliberare, prin
completa eliberare a tot ceea ce nu este de la Dumnezeu. Aceasta este sarcina
în care sunteți acum pe deplin angajați, iar eșecul nu este nici o opțiune,
nici o posibilitate. Voi sunteți ființe de Iubire care se întorc la
conștientizarea acestei stări divine minunate.
Fratele vostru iubitor, Isus
18 Ianuarie 2013
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.