joi, 12 martie 2020

Putem ajuta? – Consiliul


Prin Ronald Head

Aveți simptome? Întâlniți obstacole? Intrați în blocaje? Sunteți confuzi? Îngrijorați? Putem ajuta?

Acesta este un Eveniment extraordinar, minunat, aproape instantaneu, dragi prieteni. Voi, și totul în jurul vostru sunteți transformați, exact așa cum întotdeauna ați planificat. Dar, așa cum ați planificat, voi experimentați schimbarea acum în momente secvențiale. Voi numiți asta timp. Nu este amuzant? Vă dă atât de multe șanse să explorați infinitele posibilități.

Cu privire la subiectul simptome, am dori să vă subliniem faptul că fiecare persoană trece printr-o secvență de schimbări care este necesar să aibă loc ca să vă pregătească corpul și conștiința pentru trecerea de la starea lor ”curentă” la starea pe care ați decis înainte că este scopul pe care doriți să-l atingeți. Ca o notă de subsol, acest scop este doar un alt pas dintr-o călătorie eternă. Frecvențele pentru care vă pregătiți vor fi vătămătoare fără aceste îmbunătățiri intermediare ale sistemelor voastre. Dar nu trebuie să suferiți trecând prin ele. Pot fi la fel de ușor experimentate cu uimire și recunoștință.

Unii dintre voi simțiți vibrații mari în corpul vostru când vă treziți dimineața. Întrebarea ”Ce este în neregulă cu mine?” poate fi la fel de ușor și ”Oh, asta-i delicios. Mulțumesc!”

Țiuituri în urechi? Acesta este un univers electric. Totul vibrează și comunică. Fiecare celulă, moleculă și atom comunică între ele în frecvență. O auziți? Relaxați-vă. În curând va avea sens.

Obstacole? Ce puteți învăța de la ele? Ele chiar sunt oportunități, știți asta. S-ar putea să fie o lecție. Poate că sunt acolo ca să vă ofere șansa să le eliberați în spirit astfel încât să nu fie nevoie să continuați să vă învârtiți în jurul lor.

Îngrijorarea și confuzia și orice altă frică – da, sunt simptome ale fricii – sunt rezultatul neacceptării propriei voastre divinități, dragilor. Credeți că sunteți separați. Nu sunteți. Credeți că sunteți de neiertat. Nu sunteți. Credeți că pierdeți vaporul. Nu îl pierdeți. Credeți că totul în univers este divin și binecuvântat ... cu excepția voastră. Imposibil!

Nimic din ce-ați făcut vreodată – și ne referim chiar la vreodată – sau spus, sau gândit, nu vă poate face mai puțin decât ceea ce sunteți și întotdeauna ați fost, o creație divină. Multe dintre lucrurile pentru care v-ați blamat reprezintă funcționarea naturală a unui om, dar pe care le-ați acceptat ca fiind greșite. Ați fost învățați cu atenție acest lucru astfel încât să depindeți de alții care să vă salveze sau să vă țină ”pe linie”. Ceea ce cândva a fost sărbătorit cu recunoștință și bucurie a fost transformat în anatemă (afurisenie). Dacă priviți în trecutul vostru aveți ce vă aminti. N-aveți nevoie de prea multă imaginație ca să vedeți de ce.

Așadar, avem o planetă cu miliarde de ființe divine care se află în procesul avansării într-un uimitor nivel de conștiință și capacitate, dar care se lasă să fie îngrijorați și confuzi în legătură cu acest lucru. V-am mai spus asta, dar v-ar servi mult mai mult să vă deschideți larg brațele, să vă învârtiți și să cântați ”Da! Da! Da!”

 Auzim și toate gândurile ”dar copiii mei, pisica mea, familia mea, ce se întâmplă cu ei?”. Vom repeta ceva ce am spus de multe ori până acum. Este o creștere evolutivă universală în conștiință. Nimic, nimic nu rămâne neafectat. Pisicile vor fi mai pisici. Fiecare are șansa de a fi ridicat. Fiecare. Chiar și voi, dragilor. Și vă veți împlini scopul pentru care sunteți aici acum. Vă puteți îngrijora dacă doriți. Sau puteți aluneca strigând ”Wheee!!” Alegerea vă aparține. Dar se întâmplă – pentru voi, nu vouă.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.