marți, 14 aprilie 2015

Actualizare 14 Aprilie 2015


După o mini-vacanță la munte, la soare, aer curat și liniște, mai ales LINIȘTE, am revenit ieri în atmosfera orașului. În mod interesant, nu am mai perceput energia orașului ca fiind atât de densă, de încărcată ca și altă dată. Probabil din cauza faptului că oamenii s-au eliberat, chiar dacă pentru o foarte scurtă perioadă de timp, de grija ”zilei de mâine” și s-au bucurat de sărbători.

Bucuria este o energie foarte înaltă pe care dacă am folosi-o, am fi mult mai pozitivi, mai ridicați energetic, mai destinși și mai receptivi la tot ceea ce ne înconjoară și/sau se află în interiorul nostru. În această dimineață a fost necesar să-mi aduc aminte acest lucru, deoarece îmi părea că sunt cumva cu capul sub apă și nu pot respira. Simțeam nevoia să respir mai rar și mai sacadat. Am observat fenomenul și mi-am dat seama că ne pregătim, din nou, pentru un alt val intens de energie.

Un alt fapt care mi-a fost arătat ieri, pe drum spre casă, a fost modul în care ne construim realitatea bazându-ne pe percepțiile, gândurile și focalizarea noastră. Ce-mi place cel mai mult să văd primăvara este câmpul plin de brândușe. Este minunat și imi dau lacrimile de bucurie de fiecare dată. Pur și simplu respir în mine acea frumusețe, acea coloristică superbă a câmpului înțesat de brândușe.

De obicei, la noi la cabană, este plin de brândușe în curte, dar în acest an Hara și Heidi, precum și zăpada de săptămâna trecută, le-au venit de hac. Am plecat cu dorința și regretul de a nu fi văzut acea imagine extraordinară și dragă mie. Dar, după câțiva kilometri buni, de-a lungul drumului am văzut câmpurile pline, pline de brândușe. Mai multe decât vreodată până acum. A fost o feerie, o bucurie imensă care mi-a încălzit inima. Dorința mea s-a manifestat, am adus în realitatea mea acea frumusețe.

Unii veți spune că ele erau oricum acolo și că nu este nimic extraordinar în asta. Coborând mai jos, ca altitudine, peisajul era foarte trist, copacii desfrunziți și o grămadă de gunoaie, sticle, badoage, flacoane de plastic aruncate peste tot la marginea drumului. M-am întristat văzând atâta nepăsare și urățenie. Și cu cât eram mai tristă și mai deprimată din această cauză, cu atât gunoaiele păreau a fi mai multe.

Mi-am re-ajustat imaginea și am început să privesc coroana copacilor care începeau să înfrunzească, acei mugurași care se pregăteau să plesnească pentru a lăsa frunzele să iasă la lumina Soarelui. Aceste imagini mi-au captat atenția și bucuria a început să se facă simțită din nou. După câțiva kilometri, am constatat că gunoaiele pur și simplu dispăruseră. Și nu pentru că ar fi fost o zonă mai puțin circulată, ci pur și simplu pentru faptul că ele nu mai făceau parte din realitatea mea.

Imaginație, interpretare, mai lasă-mă, etc. va spune mintea unora. Dar pentru mine a fost, pe viu, o lecție de cum să-mi construiesc realitatea, precum și confirmarea faptului că, nu numai că pot să o fac, ci și că o fac din ce în ce mai rapid. Dar, fiecare înțelegem ceea ce percepțiile noastre ne permit. Dacă suntem puțin atenți și nu ne lăsăm mintea să găsească explicațiile etern-obișnuite, vom vedea și primele semne ale calității noastre de Creator. Creator al propriei noastre realități.

O zi minunată, și nu uitați că ne pregătim pentru un nou val. El va fi așa cum noi vom alege să-l percepem, prin felul în care ne construim realitatea și cum îl întâmpinăm: cu bucurie, ”Oh, da”  sau cu ”Oh, nu din nou”!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.