Actualizare 19 Aprilie 2015

Astăzi se împlinesc 30 de ani de când am devenit pentru prima dată mamă. O ocazie minunată pentru a-mi aduce aminte de acea stare în care toată Ființa mea se pregătea pentru un eveniment extraordinar: aducerea în această realitate a unui suflet dornic și hotărât să se confrunte cu provocările celei de-a treia dimensiuni. Bineînțeles că acum 30 de ani nu priveam lucrurile în acest fel.

Și totuși, Ființa mea se pregătește să treacă din nou, la fel de hotărâtă, printr-o experiență similară. Cu aceiași curiozitate și chiar inocență aș putea spune. De ce? Pentru că, deși cunosc rezultatul, travaliul, durata lui îmi este complet necunoscută. Aș putea spune că stările, senzațiile sunt similare. Doar ideea de a fi însărcinată cu mine însămi mi se pare puțin hazlie.

Așa că, am ales ca astăzi să-mi ofer o zi în care să-mi sărbătoresc ultima sarcină, a cărei durată nu pot să o determin. Dar ceea ce pot să fac, și fac, este să-mi alint Ființa pe cale să se nască, să-i vorbesc drăgăstos și să o fac să simtă atât de iubită și de binevenită în această realitate, pe cât de mult pot.

De multe ori uităm că cea mai importantă responsabilitate o avem față de noi înșine, față de cine suntem, față de motivul/obiectivul/scopul pentru care am ales să venim în această întrupare. Că singurul lucru care contează cu adevărat este ceea ce facem pentru noi înșine, pentru călătoria și creșterea noastră. Că am venit pentru noi înșine în primul rând. În momentul în care conștientizăm acest lucru, atitudinea noastră față de noi înșine și față de ceilalți se schimbă.

Până în momentul în care conștientizezi că ești Aici pentru propria ta trezire și realizare a Ființei tale, vei trăi pentru alții, pentru că asta suntem învățați. Să trăiești pentru soț/soție, să trăiești pentru copiii tăi, familia ta, apoi să trăiești pentru părinții tăi, și în final, uneori prea târziu, îți dai seama că ai trăit pentru toți, numai pentru tine nu. Și de aici invariabilul ”Oh, dacă aș putea-o lua de la capăt, aș trăi cu totul altfel.”

Nu e nevoie să ajungem în acel punct de regret final, dacă înțelegem că suntem aici pentru noi înșine în primul rând. Este primul pas pe calea împuternicirii noastre. Și ceea ce se schimbă este doar nivelul și starea de conștiință din care iei hotărârile pentru propria ta viață. Nu înseamnă că nu-ți va mai păsa de ceilalți. Ba da, îți va păsa. Dar într-un fel cu totul nou. Vei dori să-i ajuți să devină și ei la fel de împuterniciți ca și tine pentru că ȘTII care este valoare împuternicirii.

Cred că acesta este cel mai frumos dar pe care ni-l putem face nouă înșine și celorlalți. Împuternicirea în detrimentul dependenței. Pentru că o persoană împuternicită, nu este niciodată dependentă de nimeni și de nimic. Nu mai are nevoie de la nimeni de nimic, pentru că ȘTIE deja că totul stă/este în puterea sa. Așa ar trebui să ne creștem și educăm copiii, nu să le inoculăm din leagăn ”microbul” dependenței. Dar, după cum se spune, ”Nici Dumnezeu n-a făcut lumea într-o singură zi.”

O zi minunată vă doresc!

Monica Poka