De Suzanne Lie
Dragi Păsări Albastre,
Prima
dată scriu mesajul cu mâna, deoarece așa mi se pare cel mai bine să fac atunci
când întâlnesc noi Ființe Galactice. Prima mea încarnare (dacă numerotarea, cum
ar fi prima, înseamnă ceva în ACUM) a fost ca și membru al Tribului timpuriu al
Păsărilor Lemuriene. Dacă este posibil aș dori să stabilesc o comunicare cu
voi.
Simt
ca și cum voi, Păsările Albastre și Arcturienii sunteți foarte întrepătrunși în
ceea ce privește serviciul vostru comun pentru Gaia și oamenii care se trezesc.
Vă rog să-mi răspundeți ca să știu dacă aș putea avea onoarea de a comunica cu
voi.
Draga
noastră Suzille,
Noi,
cei cunoscuți în limbajul vostru ca și ”Păsările Albastre”, care este mai
degrabă o descriere a înfățișării noastre decât un nume pentru stolul nostru,
ne vom adresa cu bucurie ție. Ai dreptate spunând că noi suntem uniți în
serviciu cu Arcturienii, cărora ne-am alăturat de multe ori atunci când o
planetă a intrat în stadiile sale finale ale contactului cu marea masă a
Galacticilor care au asistat-o în tăcere pentru cea mai mare parte a ”timpului”
său.
După
cum îți dai seama, avem diferite tipuri de informații de împărtășit, dintr-o
perspectivă diferită și de multe ori cu oameni diferiți. Desigur, informațiile
și oamenii doar par diferiți din perspectiva voastră 3D. Noi vă vedem pe toți
ca pe O Ființă Personală/Planetară. Așa cum voi vedeți diferite părți ale
corpului vostru ca fiind diferite, dar ele toate sunt părți ale VOASTRE, noi îi
vedem pe toți membrii diferiți ai omenirii ca fiind TU.
Pe
măsură ce voi, umanitatea, vă expansionați conștiința/percepțiile în
frecvențele mai înalte ale celei de-a cincea dimensiuni și dincolo,
experiențele voastre interioare și modul în care le interpretați se va schimba
foarte mult. Te rugăm ca acum să-ți închizii ochii fizici și să ne percepi cu
cel de-al Treilea Ochi al tău ...
Percepi
toată învălmășeala 3D din creierul tău? Înainte de a începe te rugăm să aduni
toată acea învălmășeală în inima ta și să o iubești liber/eliberator. Voi
sunteți ACUM în procesul de a vă reaminti cum să FIȚI stăpânul minții voastre.
Stăpânirea minții voastre este premergătoare pentru procesul vostru de
ascensiune.
TOATE
ființele ascensionate trebuie să devină stăpânul minții lor 3D înaintea
ascensiunii lor în expresiile lor mai înalt dimensionale. Odată ce mintea este
stăpânită, ea se poate conecta infinit cu Mintea voastră Multidimensională.
Iubirea necondiționată constantă care curge prin conexiunea voastră cu Mintea
voastră Multidimensională vă va ajuta foarte mult să deveniți Stăpânul
emoțiilor voastre.
Cheia
pentru a deveni Săpânul emoțiilor voastre este să renunțați la obiceiurile
voastre 3D de a reacționa la viață. Prin intermediul gândurilor și emoțiilor
voastre mai înalt dimensionale vă puteți elibera de vechiul vostru obicei de a
reacționa la stimuli. În schimb, veți fi în stare să observați stimulii în timp
ce îi ”citiți” prin stările voastre de conștiință mai înalt dimensionale.
Din
perspectiva conștiinței voastre mai înalte, gândurile și emoțiile voastre nu au
nevoie să ”reacționeze” la viață pentru că voi ȘTIȚI că VOI sunteți cel/cea
care își alege/crează viața. În dimensiunile mai înalte, ”a alege” și ”a crea”
înseamnă același lucru. Voi alegeți să vă creați realitatea alegând să vă
atașați conștiința la ceea ce ați ales să participați.
”Acolo
unde este atenția ta, acolo ești și tu!” este unul dintre cele mai importante
aspecte ale procesului de ascensiune. Un alt aspect important este ”Nu există
greșeli sau accidente în timpul ascensiunii”, deoarece voi sunteți creatorul
realității voastre. Pe măsură ce vă monitorizați și vă asumați deplina
responsabilitate pentru frecvența gândurilor și emoțiilor voastre, veți curge
tot mai mult într-o conștientizare constantă a gândurilor și emoțiilor de o
frecvență mai înaltă care sunt infinit în voi.
Vă
trimitem acest preambul la mesajul nostru pentru că vrem ca voi să știți că pe
măsură ce conștiința voastră se expansionează, veți începe să percepeți
nenumărați prieteni mai înalt dimensionali care înconjoară planeta voastră. Nu
uitați, s-ar putea să NU-i vedeți pe acești prieteni prin intermediul
percepțiilor voastre 3D, ci prin intermediul percepțiilor voastre cinci
dimensionale și dincolo.
Pentru
a rezuma, percepțiile voastre trei dimensionale, percepții focalizate spre înafară
nu vă pot dezvălui prezența noastră. Este adevărat că noi putem, și o și facem,
să ne scădem pentru scurt timp frecvența în dimensiunea a treia pentru a vă
reaminti tuturor că suntem aici. Cu toate acestea, așa cum nici voi nu puteți
sta multă vreme pe fundul oceanului fără să vă faceți ajustări speciale, nici
noi nu putem sta în dimensiunea a treia pentru multă vreme fără să ne facem
unele ajustări majore.
Și
încă un lucru, noi suntem ființe atemporale care curg în ACUM. Voi știți că
timpul este diferit în stări de conștiință diferite prin intermediul viselor
voastre. Puteți avea un vis care să vi se pară că durează o viață întreagă și
să vă treziți și să vedeți că în ”timpul” vostru pe ceas au trecut doar câteva
minute.
Vă
vom explica cum vă percepem noi, dragii noștri prieteni care purtați un vehicul
fizic. Și încă ceva, pentru a privi în realitatea voastră, noi trebuie să
privim prin Matricea 3D. Matricea 3D conține banda de frecvență pe care voi o
percepeți ca fiind lumea voastră fizică. Pentru a vă vedea în acest fel, noi
trebuie să ne re-calibrăm percepțiile la frecvențele mai joase.
Această
re-calibrare este cam ca și calibrarea pe care voi o faceți atunci când
folosiți binoclul și ”răsuciți rotițele de la baza binoclului” pentru a vă ajusta
perspectiva. În același mod, noi ne ajustăm perspectiva coborând în frecvență
din percepția noastră înnăscută pentru a vedea realitatea în modul în care voi
o percepeți în timp ce vă purtați vehiculul vostru pământesc.
Vă
vom explica acest proces de re-calibrare prin vizualizare, și numai imaginația
voastră ar putea înțelege ce spunem. Ați putea spune că noi avem o viziune
”ochi de pasăre” a dimensiunii voastre în timp ce privim în jos (în frecvență –
nu în spațiu) pentru a percepe frumoasa viziune 3D a globului albastru al lui
Gaia.
Voi
ați văzut cu toții această viziune prin intermediul stațiilor voastre spațiale.
Cu toate acestea, imaginile dezvăluie numai calitățile trei dimensionale ale
planetei voastre. Ba mai mult, imaginile pe care programele voastre spațiale ”cunoscute”
(deoarece există MULTE programe spațiale necunoscute) vi le împărtășesc sunt
mult modificate pentru a ascunde multele asocieri vicioase de care cei mai
mulți dintre voi nici măcar n-aveți habar.
Din
perspectiva noastră cinci dimensională noi vedem ceea ce umanitatea a numit
”Noul Pământ”. Amintiți-vă că timpul există NUMAI în realitatea voastră 3D/4D.
De asemenea, creația începe în miezul dimensiunilor mai înalte și coboară în
lumile mai joase pentru a fi dezvăluită în dimensiuni din ce în ce mai joase împrimându-se
în matricea trei/patru dimensională a lui Gaia.
Din
”perspectiva mai înaltă” pe care noi o avem, noi vedem ”strălucirea albastră” a
Pământului cinci dimensional cu oceane și cer albastru și curat. Gaia este,
într-adevăr, o bijuterie albastră în spațiu. Vedem, de asemenea, și armada de
nave spațiale venite de peste tot în universul vostru local ca să observe și să
ajute.
Noi,
după cum vă puteți imagina, servim într-un serviciu multidimensional. Ne-am
fuzionat conștiința cu Pământul vostru cinci dimensional pentru a putea intra
în frecvențele mai joase ale matricii sale multidimensionale. Scopul acestei
matrici multidimensionale este să citească conștiința locuitorilor lui Gaia
pentru a putea oferi instantaneu tot ceea ce este necesar pentru formele de
viață din acea frecvență.
Vrem
ca voi să știți că, pe măsură ce vă întoarceți la propriile voastre percepții
mai înalt dimensionale, veți avea aceleași percepții ca și noi. Cu toate
acestea, noi percepem din poziția noastră de pe Nava noastră stelară, în timp
ce voi le puteți percepe prin intermediul Corpului de Lumină pe care îl purtați
pe Pământul cinci dimensional.
Noi
ne coborâm acum focalizarea perceptuală în dimensiunea a patra a Pământului.
Din această perspectivă vedem nenumărate schimbări care au loc peste tot pe
Pământul patru dimensional. Aceste schimbări au loc în diferite linii temporale,
realități alternative și realități paralele, precum și în diferite
sub-frecvențe ale celei de-a patra dimensiuni.
Pe
măsură ce intrăm în Sub-planul Spiritual al Pământului patru dimensional al lui
Gaia, noi vedem ”Prezența Eu Sunt” a umanității și a întregii vieți. Observăm,
cu o iubitoare susținere, și cum din ce în ce mai mulți membri ai Pământului
trei/patru dimensional trec în versiunea cinci dimensională a Noului Pământ.
Multe
dintre aceste schimbări și ascensiunea pe care o putem percepe în ACUM-ul celei
de-a cincea dimensiuni, nu sunt încă în linia voastră temporală 3D. Acesta este
motivul pentru care planeta voastră mai poartă încă o rezonanță în cea de-a
treia dimensiune. Cu toate acestea, Gaia este din ce în ce mai ostenită de
acțiunile abjecte ale membrilor matricii Ei multidimensionale care au o
conștiință joasă și este pregătită să elibereze expresia trei dimensională a
matricii ei.
Ea
este conștientă de faptul că mai există încă multe ființe care nu ar fi în
stare să-și atașeze conștiința nici măcar la sub-planurile mai înalte ale
rețelei patru dimensionale ale matricii ei multidimensionale. Prin urmare, Gaia
așteaptă.
Pe
măsură ce ne coborâm percepțiile pentru a percepe acest Subplan cauzal al
Pământului patru dimensional, vedem că mulți dintre voi, cei ascendenți, v-ați
încheiat lecțiile Pământului ale ”cauzei și efectului”. Voi vă amintiți ACUM că
orice trimiteți în Matricea 3D a lui Gaia se va întoarce la voi.
Învățând
această lecție, conștiința voastră s-a expansionat în Cauzal, iar a unora în
sub-planurile Spirituale ale componentei 4D a matricii multidimensionale a lui
Gaia. Aceia dintre voi care v-ați expansionat conștiința în această frecvență
și dincolo, creați de zor din ce în ce mai multe secțiuni de lumină în această
matrice.
Aceste
zone de lumină servesc ca și portaluri prin care noi, ființele mai înalt
dimensionale, ne putem atașa conștientizarea pentru a ne integra conștiința cu
realitatea voastră patru dimensională. Prin aceste portaluri de lumină noi
putem, de asemenea, să vă trimitem forme gând despre navele noastre spațiale, precum
și nave mai mici pe care le-am coborât în frecvență suficient de mult pentru a
vă fi perceptibile în starea voastră de visare și minții meditative.
Ceea
ce mulți dintre voi nu realizează este că pentru a intra în realitatea voastră holografică
trei dimensională, noi trebuie să o facem ca și o proiecție holografică. Mulți
dintre membrii realității holografice care este atașată treptei voastre trei/patru
dimensională a matricii lui Gaia, nu ne percep ca și pe o hologramă, așa cum și
voi sunteți tot o hologramă.
Deoarece
conștiința voastră trei/patru dimensională a etichetat această lume holografică
drept ”reală”, și pe noi ne percepeți ca fiind reali. Vă reamintim că toate realitățile trei/patru dimensionale
sunt proiecții holografice de la expresiile mai înalt dimensionale ale SINELUI
vostru.
Voi
TOȚI, chiar și cei care joacă rolurile ”părții întunecate”, toți existați ca O
singură conștiință unificată a Pământului în expresia cinci dimensională a lui
Gaia. Înțelegem că această informație poate fi foarte greu de acceptat. Voi vă
simțiți foarte intens durerea, fericirea, tristețea, nașterea și moartea.
Pentru
că voi v-ați văzut pe voi înșivă ca victime ale realității voastre pentru atât
de multă vreme, voi v-ați integrat profund conștiința în frecvențele mai joase unde
”victimă” și ”creator” sunt termeni diferiți.
Mulți dintre voi au uitat că voi ați ales să jucați în situații în care să vă
percepeți SINELE ca fiind o victimă astfel încât să vă puteți aminti că VOI
sunteți creatorul realității voastre prin propriile voastre gânduri și emoții.
Din
frecvența pre-nașterii voastre din tărâmurile mai înalte, voi ați uitat cât de
profund iluzia dimensiunii a treia/patra a fuzionat cu sentimentul vostru de
SINE. Prin urmare, noi și mulți alți membri ai Familiei voastre Galactice ne
scădem rezonanța pentru a vă ajuta să vă amintiți că VOI sunteți NOI.
Când
nu vă puteți aminti conștient frecvențele mai înalte ale propriului vostru
SINE, credeți că sunteți prinși în lumile mai joase și că puteți ieși din ele
numai prin ceea ce voi ați numit ”moarte”. Pentru noi, ”moartea” voastră este
percepută ca ”de-conectare” de la realitatea voastră holografică și întoarcerea
Acasă la sinele vostru REAL. Am dori să vă amintiți acest fapt important.
Acum, pe măsură ce ne continuăm călătoria
printr-unul dintre cele mai minunate portaluri pe care voi, membrii Pământului
le-ați deschis, începem să percepem lumea voastră trei dimensională prin
perspectiva noastră multidimensională. Prin urmare, noi percepem toate
versiunile SINELUI vostru.
Putem
cu ușurință percepe ceea ce voi ați putea numi o ”coardă de lumină” care
conectează toate nenumăratele încarnări pe care voi vi le-ați luat în ACUM-ul vostru
din orice linie temporală, alternativă și/sau paralelă a întrupării voastre pe
Pământ. Datorită importanței deosebite a eliminării vălurilor iluziei dintre
dimensiuni, mulți dintre voi v-ați luat multiple încarnări în speranța ca măcar
unul dintre voi să vă treziți pe deplin la expresiile voastre mai înalt
dimensionale.
Percepția
noastră despre ”treapta” voastră trei dimensională din matricea
multidimensională a lui Gaia este că aceasta este o realitate aflată în
procesul unei mari schimbări. Putem simți această schimbare în corpurile
noastre la fel cum voi puteți simți marea schimbare în corpurile voastre. Corpurile
voastre, vehiculele voastre pământești, reprezintă legătura voastră directă cu
planeta.
Din
moment ce micuțul și individualul vostru vehicul pământesc este construit din
același pământ, aer, foc și apă ca și planeta, voi sunteți versiunea în
miniatură a Pământului lui Gaia. Unul dintre lucrurile pe care noi le percepem,
și mulți dintre voi începeți să vă amintiți, este că aura voastră patru
dimensională devine multidimensională.
De
asemenea, percepem că mulți dintre voi v-ați activat conștient sau inconștient
Corpul vostru de Lumină multidimensional și sunteți pe punctul de a fi în stare
să vă aprindeți în Corp de Lumină atunci când situația cere să faceți acest
lucru. Deoarece Corpul vostru de Lumină este multidimensional, în timp ce
sunteți în acea frecvență a SINELUI vostru, veți fi în măsură să vă reproduceți
călătoria, dar în frecvențele mai înalte.
De
fapt, mulți dintre voi vă întoarceți la Navele voastre din ce în ce mai des.
Prin întoarcerea la SINELE vostru mai înalt în timp ce mențineți o conexiune cu
vehiculul vostru pământesc, sunteți în măsură să rămâneți atașați la matricea
3D prin intermediul vehiculului vostru pământesc, în timp ce sunteți conectați
și cu dimensiunea a patra a stării de visare.
Odată
ce ați făcut acele repetiții de întoarcere la SINELE vostru, sunteți deseori
pregătiți să vă faceți ”călătoria feciorelnică” pentru vizita pe Nava voastră
Stelară pe care SINELE vostru Corp de Lumină servește pentru a o ajuta pe Gaia.
În acest fel voi sunteți capabili să rămâneți în ”serviciu activ” pe Pământul
3D în timp ce vă continuați ȘI serviciul
activ pe Pământul fizic.
Vă
invităm să cereți să fiți luați Acasă pe Nava voastră Stelară înainte de culcare.
Sau vă puteți folosi puterea imaginației pentru a vă ridica (în frecvență) prin
dimensiunea a patra pentru a vizita Nava noastră în dimensiunea a cincea. Mulți dintre voi fac
acest lucru în mod regulat. Tot ceea ce trebuie să faceți ACUM este să vă
REAMINTIȚI!
Chemați-ne
și vă vom ajuta,
Păsările
Albastre și Arcturienii
link catre articolul revizuit
Notă: Autoarea, D-na Suzanne Lie a modificat postarea inițială. Deoarece nu aduce modificări majore, fiind eliminată doar partea cu Păsările Albastre, am păstrat forma inițială și am adăugat noul link către forma aleasă de dânsa ca formă finală. Link-ul inițial care a fost atașat acestei postări nu mai există, motiv pentru care l-am eliminat.
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.