Meditații

miercuri, 22 aprilie 2015

Raport Meteorologic Energetic Arcturian #3


Arcturienii și Familia Galactică

De Suzanne Lie

Raportul meteorologic energetic este ”fierbinte” și ”noros”. Prin ”fierbinte” înțelegem că multe dezvoltări noi ”s-au încălzit” până la ”punctul de fierbere” în care vor fi dezvăluite. Este ”noros” pentru că încă mai există o mare parte de ADEVĂR care este ascunsă în spatele norilor iluziei. Cei mai mulți dintre voi, voluntarii noștri  care v-ați luat un vehicul pământesc, v-ați luat destul de multe sarcini pe toată durata vieții voastre în Matricea 3D a lui Gaia.

Unii dintre voi vă puteți aminti multe dintre acele întrupări care vă ajută cel mai mult să vă eliberați de norii iluziei. Mulți dintre voi nu sunteți încă conștienți de alte încarnări ale voastre, dar pe măsură ce conștiința voastră se expansionează pentru a rezona în primul rând la dimensiunea a patra, voi veți începe să vă amintiți că MOARTEA este una dintre cele mai mari iluzii de pe Pământ.

Asemeni unui crab sihastru pe fundul oceanului, aveți nevoie să vă luați o ”nouă cochilie” pentru a vă continua lungile misiuni ale VIEȚILOR voastre. Prin urmarea, ”moartea” pur și simplu înseamnă că acea cochilie 3D nu mai servește nevoilor voastre și că trebuie să vă eliberați de acea cochilie și să vă găsiți una nouă. Mulți dintre curajoșii noștri voluntari au petrecut mulți eoni pe ”Roata nașterii/morții” între 3D spre 4D și 4D spre 3D.

După un anumit număr de rotații ale acestei Roți, voi ați ales să vă întoarceți Acasă la realitățile voastre în cea de-a cincea dimensiune și dincolo. Desigur, uitarea profundă care v-a învăluit esența sufletului vostru din cauza prea multelor încarnări poate face dificilă această întoarcere ACASĂ. Cu toate acestea, nu întoarcerea este ceea ce este dificil. Partea dificilă a întoarcerii este să vă amintiți cum să faceți acea întoarcere.

Acum, întreaga planetă este pregătită pentru întoarcerea Ei Acasă în frecvențele mai înalte, dar mulți dintre oamenii lui Gaia sunt încă pierduți în ceața uitării. Prin urmare, iubiți membri ai Familiei noastre Galactice, vă trimitem emisari în viața voastră de zi cu zi. După cum cei care sunt treziți știu, noi ne-am trimis emisarii timp de mulți ani.

După oribilul vostru Al Doilea Război Mondial, Pleiadeenii au venit pe Pământ pentru a contracara oferta făcută de Zeta Reticuli, care se aflau într-o profundă asociere cu armata. Zetanii aveau nevoie de ADN deoarece ei erau ființe clonate și se replicaseră deja de prea multe ori. Termenii lor au fost ”Vă vom oferi tehnologie avansată dacă voi ne dați niște ADN uman.”

Pleiadeenii au spus ”Așteptați, voi NU vreți să dați ADN uman. Vă vom oferi tehnologii avansate și tot ceea ce noi vă cerem este ca voi să renunțați la bombele voastre atomice.”

Din moment ce bombele atomice mai sunt încă pe planeta voastră (cu excepția faptului că noi Galacticii NU vă vom da voie să le detonați) puteți vedea cât de mult au fost respectate drepturile voastre umane. De fapt, pe planeta voastră  mai sunt încă purtate multe războaie care desconsideră în totalitate drepturile oamenilor, animalelor, plantelor, mediului, precum și drepturile planetare.

Câți oameni au beneficiat de aceste războaie? Câți oameni au fost uciși în floarea vieții lor, sau în timp ce stăteau la masă cinând cu familia? Câte dintre aceste războaie au fost cunoscute măcar?

Vă punem aceste întrebări deoarece răspunsurile sunt ascunse în spatele norului iluziei despre care tocmai v-am vorbit. Ne dăm seama că aceasta este rezonanța realității voastre trei dimensionale care permite războiul ca soluție la un conflict. De asemenea, ne dăm seama că aceasta este rezonanța conștiinței voastre trei dimensionale care vă ține blocați în acea lume a iluziei.

Trebuie să vă reamintim, dragii noștri emisari pe Pământ, cât de imposibil vi se pare să schimbați aceste iluzii în timp ce purtați un vehicul pământesc. Cu toate acestea, tocmai aici vă va fi explicată componenta ”fierbinte” a raportului meteorologic energetic.

Tot așa cum apa care se află într-un recipient metalic sub care focul arde din ce în ce mai puternic, este transmutată în aer, frecvențele mai înalte ale luminii transmută minciunile în adevăruri. ADEVĂRUL este tot mai mult revelat de către Galactici și oamenii curajoși care și-au ”strălucit lumina” în aceste minciuni și iluzii.

Bineînțeles, dragii noștri prieteni și familie legați de pământ, va fi nevoie să căutați pe Internet pentru a găsi ”știri fierbinți”, dar atunci când le veți căuta, le veți găsi. Informațiile sunt disponibile ACUM celor care sunt dispuși să le caute. De fapt, chiar și cei care odată au căutat să vă țină în cușca voastră 3D pentru că au crezut că ei nu-şi vor putea niciodată ridica rezonanța, au descoperit că lumina strălucește asupra oricui o caută.

În ”trecutul” vostru, mulți oameni curajoși care au încercat să-și împărtășească adevărul au fost pedepsiți sau au ”dispărut”. Cu toate acestea, ei n-au murit în zadar, deoarece curajul lor i-a inspirat pe alții. Noi, Familia voastră Galactică, suntem foarte mândri de voi toți cei care v-ați bi-locat măreața voastră conștiință multidimensională într-un vehicul 3D.

Spunem ”bi-locat” pentru că VOI sunteți cu toții ființe multidimensionale. Prin urmare, SINELE vostru cinci dimensional și dincolo, a trimis un fragment din esența/conștiința voastră într-un om aflat pe punctul de a se naște sau a muri. În momentul nașterii sau morții portalul omului este deschis astfel încât o conștiință multidimensională mai înaltă să curgă înăuntrul sau afară dintr-o cochilie de lut.

În timpul acestei tranziții, o componentă mai înalt dimensională din ”fluxul conștiinței” voastre se poate bi-loca într-un vehicul pământesc, în timp ce continuă să rămână în dimensiunile mai înalte. Vă cerem să vă imaginați ACUM SINELE vostru ca pe un ”flux de conștiință” care curge prin ACUM-ul lui UNU.

În starea voastră de conștientizare cinci dimensională și dincolo, voi sunteți conștienți de acest flux. Cu toate acestea, atunci când conștiința voastră este restricționată la dimensiunea a treia/patra, sunteți foarte tare împiedicați să conștientizați acest lucru din cauza credinței voastre în separare.

Dacă credeți că sunteți separați, este dificil ca în același timp să credeți că voi sunteți ”un flux curgător de viață multidimensional”. Închideți ochii pentru un moment și imaginați-vă ca fiind acel ”flux curgător”.

Când simțiți acel flux al conștiinței VOASTRE rotindu-se în jurul vostru și expansionându-se în dimensiunile mai înalte?

Cum vă percepeți forma voastră fizică? Cum vă simțiți corpul fizic?

Care sunt gândurile și emoțiile voastre?

Acum, simțiți cum ”fluxul conștiinței voastre” curge în miezul lui Gaia. Cum vă simțiți să fiți UNA cu Pământul?

Acum, simțiți cum ”fluxul conștiinței voastre” curge în dimensiunile mai înalte ale SINELUI vostru ...

Imaginați-vă/amintiți-vă că VOI sunteți UNA cu lumile mai înalt dimensionale în timp ce, simultan, sunteți UNA cu lumea fizică ...

Vă puteți aminti cum curgeați ”în aval” în vehiculul pe care îl purtați acum?

Vă rugăm să vă folosiți imaginația. Numai gândirea voastră 3D crede că nu vă puteți aminti. Vă rugăm să DAȚI DRUMUL acelor vieți de îndoctrinare în care vi s-a spus că voi sunteți DOAR o singură persoană.

ACUM, amintiți-vă când v-ați eliberat conștiința din vehiculul vostru pământesc și ați curs ”în amonte” pentru a vă întoarce la SINELE vostru multidimensional ...

Când vă veți aminti aceste experiențe, veți ȘTI că nu puteți muri. Voi sunteți un flux de conștiință care curge prin nenumăratele realități din ACUM-ul lui UNU. Vă reamintim, preaiubitul nostru echipaj de la sol, acest fapt pentru că acesta este ACUM-ul. ACUM-ul pe care l-ați așteptat în nenumărate vieți răsare încet, dar sigur, într-o nouă zi.

În acest raport meteorologic energetic din 19.04.2015, ziua este cețoasă încă pentru că adevărul și minciuna sunt încă împletite. Cu toate acestea, este din ce în ce mai mult ADEVĂR disponibil celor care sunt dispuși să-l caute, decât a existat în cea mai parte a ”timpului” vostru. Vă spunem acest lucru NU pentru a vă stârni nerăbdarea și furia gândindu-vă că ”Am așteptat asta atât de multă vreme.”

Dacă sunteți supărați că ați ”așteptat” atât de mult timp în această viață, trebuie să vă reamintim că ați ”așteptat” pentru mai multe vieți decât ați putea socoti. De asemenea, trebuie să vă reamintim că ”așteptarea” este o acțiune pasivă în care nu câștigați nici putere și nici înțelegere. Prin urmare, veți deveni probabil nerăbdători, amărâți, supărați și/sau depresivi.

Leacul pe care îl oferim în această situație este să încetați să ”așteptați” și să începeți să ”faceți”. Atunci când sunteți implicați într-o sarcină importantă, timpul curge foarte repede. Dar atunci când așteptați, timpul pare că aproape stă pe loc. Atunci când așteptați, timpul pare mult mai lung decât arată ceasul sau calendarul. Atunci când așteptați, voi NU faceți nimic, așa că iluzia timpului curge încet și aparent dincolo de controlul vostru.

Pe de altă parte, dacă FACEȚI, atunci nu așteptați. Mai degrabă contribuiți la ceva care este mai presus de nevoile voastre personale. Atunci toate sentimentele de victimizare dispar pentru că sunteți prea implicați în găsirea unei posibile soluții pentru a vă face griji în legătură cu ceea ce s-ar putea, sau nu s-ar putea, întâmpla. De asemenea, acțiunea vă diminuează foarte mult frica.

Rețineți, timpul este o iluzie a celei de-a treia dimensiuni. Atunci când așteptați ca ceva să se întâmple în afara sinelui vostru, voi sunteți o victimă a timpului, precum și a propriei voastre frici, anxietăți și depresii. Pe de altă parte, atunci când învățați, studiați și contribuiți, timpul parcă zboară. Vă uitați la ceas și spuneți ”Când a trecut atâta timp?”

Răspunsul la această întrebare este ”Timpul a curs în dimensiunea mai înaltă, luându-vă conștiința cu el.” După ce ați petrecut un ”timp” studiind, împărtășind ceea ce ați învățat, contribuind la și pregătind ziua însorită în care ADEVĂRUL este revelat, vă simțiți împliniți, folositori ȘI multidimensionali.

NU-i judecăm pe cei care s-au pierdut în letargia și nerăbdarea fricii. În schimb, vă trimitem iubire necondiționată și vă reamintim că VOI SUNTEȚI FOARTE IMPORTANȚI. Ne lipsește contribuția voastră, deoarece din perspectiva noastră noi putem vedea că fiecare dintre voi v-ați ales Misiunea voastră (cea pe care v-ați angajat voluntar să o duceți la capăt) înainte de a vă lua această încarnare.

Observăm cât de dificil poate fi în cea de-a treia dimensiune și că mulți ați avut mai multe probleme decât ați crezut că puteți depăși. Noi vă spunem dragii noștri, ”Vă mulțumim pentru asumarea greutăților din viața voastră.”

Când v-ați scris contractul înainte de a vă naște, ați uitat cât de dificilă poate fi dimensiunea a treia. Apoi, când v-ați confruntat cu acele greutăți, ați uitat cât de mult vă poate ajuta propriul vostru SINE mai înalt dimensional.

Vă reamintim cu toată iubirea celor care vă simțiți singuri și lipsiți de ajutor, că voi ÎNTOTDEAUNA îl aveți pe VOI-ul  propriului vostru SINE multidimensional. De asemenea, ne aveți întotdeauna pe noi, care suntem prietenii și familia voastră Galactică și Celestă.

Vă rugăm să permiteți norilor să se destrame, astfel încât Lumina multidimensională a lui UNU să poată urma fluxul conștiinței voastre în jos prin corpul vehiculului vostru pământesc și în Miezul lui Gaia.

Și dacă SINGURUL lucru pe care îl faceți este să vă deschideți portalul vehiculului vostru pământesc astfel încât lumina mai înaltă să poată folosi portalul vostru interior pentru a-și ancora energiile sale multidimensionale în în Gaia, voi ajutați FOARTE MULT Pământul. Prin urmare, în timp ce ”așteptați”, vă rugăm să vă deschideți portalul vostru interior.

Noi, Arcturienii, precum și mulți dintre prietenii și familia noastră Galactică și Celestă, aplaudăm pașii uriași pe care reprezentanții noștri umani i-au făcut.

-        Vă deschideți conștientizarea către curgerea multidimensională a SINELUI vostru.
-        Vă dați seama că VOI sunteți o Ființă multidimensională.
-        Sunteți conștienți de faptul că voi purtați un vehicul pământesc.
-        Recunoașteți că Gaia este o ființă vie care poartă un corp planetar.
-        Acceptați din ce în ce mai mult faptul că există VIAȚĂ pe nenumărate alte planete, sisteme solare, universuri, realități și dimensiuni.

Iubiții noștri membri umani ai Pământului, voi vă TREZIȚI. Vă scuturați cătușele care v-au fost puse prin spălarea creierelor, minciuni și credințe arhaice. Din perspectiva noastră, noi vedem că lumina mai înaltă se înrădăcinează din ce în ce mai mult în omenire.

De asemenea, observăm cum se schimbă și animalele, plantele și vremea. Și cel mai important, lumina transmutării planetare crează găuri de vierme prin ceața iluziei. Gaia este ACUM în procesul transmutării și întoarcerii la expresia Ei mai înalt dimensională, și din ce în ce mai mulți dintre voi alegeți să vă alăturați Ei.

Felicitări. Pe măsură ce norii se destramă, vă rugăm să priviți în lumină pentru a ne vedea cum VĂ aplaudăm.

Arcturienii și Familia voastră Galactică



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.