Cum ne-am procopsit cu tiparul de ” A fi rău”

Din ciclul De ale mele

Un tipar care mi-a fost arătat astă-noapte cu mare claritate, este tiparul legat de starea noastră de a fi ”răi”. Este un tipar atât de adânc înrădăcinat încât nici măcar nu-l putem sesiza. El se declanșează în mod automat atunci facem/gândim ceva ce simțim că nu ar fi în acord cu ceea ce lumea, cunoscuții, familia așteaptă de la noi. Face parte din educația noastră și ni se pare a fi ceva de la sine înțeles.

Despre ce vorbesc însă. Vă aduceți cu toții aminte de vremea când eram copii și eram mai năzdrăvani și făceam tot felul de năzbâtii. Venea invariabil supărarea părinților și/sau bătaia de rigoare. Întotdeauna însoțite de judecata ”Am supărat-o pe mama/tata și din cauza asta mă pedepsește. Asta înseamnă că am făcut ceva rău, că sunt rău/rea.” Ba mai mult, de multe ori acest fapt era subliniat și verbal de către părinți: ”De ce ai făcut asta? Nu vezi că ai supărat-o pe mama? Nu ești un copil absolut deloc cuminte!” Și asta echivala cu o ”condamnare” la consecințe nu prea plăcute.

Ei, și această gândire nefastă ne-a rămas adânc întipărită în felul nostru de a fi. Am preluat-o ca etalon al comportării noastre: ”Nu fac asta sau aia ca să nu o supăr pe mama, tata, soția, soțul, ...” Nu pentru că întotdeauna ar urma o pedeapsă, dar atunci când ni se pare că am supăra pe cineva se declanșează în mod automat așteptarea ”recompensei”. Și așa, nu mai facem ceea ce ne-am dori, ce simțim că este potrivit pentru noi sau am dori să experimentăm, pentru că se trezește acea frică inconștientă de urmări.

Nici măcar nu suntem conștienți că ea este acolo, prezentă tot timpul ca un regulator al comportamentului nostru. Nici nu mai este cazul să fim ”pedepsiți” din exterior pentru că facem noi toată treaba. Ne judecăm, ne condamnăm, ne negăm dreptul de a ne bucura de ceea ce ne place, ne acuzăm de consecințe care nici măcar nu au legătură cu noi. Dar mintea noastră este foarte prolifică și ego-ul este la datorie.

Și astfel, cu cât mai mult ne înfrânăm în a exeperimenta ceea ce de fapt ne dorim, adunăm frustrare peste frustrare și devenim încet, încet apatici și depresivi; viața nu mai are nici un farmec, nici o bucurie. Devenim niște roboței cuminți care se învârt într-un cerc vicios creat de frica noastră de a nu fi ”răi”.

Cum putem ieși din acest cerc vicios? Aici este un pic mai mult de lucru cu noi înșine. Este necesar, în primul și în primul rând, să ne iubim pe noi înșine. Poate suna egoist, dar nu este. Nu am venit pe această planetă pentru a trăi după cum iși imaginează alții că ar trebui să fim pentru ca ei să poate fi fericiți. NU suntem responsabili cu fericirea nimănui, ci numai cu a noastră. Am venit să trăim viața NOASTRĂ nu a lor. Cu cât mai repede vom înțelege acest lucru, cu atât mai repede ne vom putea elibera de tiparul ”jucatului după cum ne cântă alții”.

Nu este ușor de recunoscut acest tipar și nici de vindecat. Este necesară multă iubire de sine, înțelegere, compasiune față de noi înșine și de ceilalți pentru a putea trăi ceea ce am venit să trăim. Cu multă blândețe și delicatețe, acolo unde este cazul, putem explica că FIECARE dintre noi avem propria noastră viață de trăit și nu a altora. Pot apărea și rupturi urâte acolo unde acest lucru nu este înțeles.

Nu vă implicați emoțional, încercați să înțelegeți că fiecare poate pricepe doar în funcție de nivelul de cunoaștere și înțelegere pe care îl are. Observați tiparul și alegeți CONȘTIENT cum să vă confruntați cu el. Indiferent de alegerea pe care o faceți, să vă ASUMAȚI CONȘTIENT RESPONSABILITATEA pentru modul în care răspundeți.

NU suntem răi, în ciuda felului în care am fost educați și cum ne-am educat la rândul nostru copiii. Suntem minunate Ființe de Lumină venite să experimentăm lecțiile Planetei Pământ. Multe dintre ele le-am promovat cu brio. Au mai rămas doar câteva de promovat. Cu cât le vom promova mai repede, cu atât mai repede vom avansa toți. Pentru că, la un anumit nivel, ce știe unul știm cu toții datorită conștientului colectiv.

Când vom începe să ne trăim propriile experiențe așa cum noi alegem să le trăim,  liberi de orice constrângeri impuse de societate, de cei dragi sau de noi înșine, vom crea bucurie și libertate în jurul nostru. Vom pur și simplu străluci în bucuria libertății pe care numai noi ne-o putem oferi nouă înșine. Și acest lucru va atinge o coardă în inima celor din jurul nostru contaminându-i cu bucuria noastră și îndemnându-i să facă același lucru și ei la rândul lor.

Să nu uităm că la Eclipsa de Lună din 4 Aprilie am deschis Portalul Libertății. Și el se manifestă în noi, prin noi și dincolo de noi. Lanțurile se rup, la orice nivel ar fi ele. Dar, pas cu pas, așa cum este potrivit pentru fiecare dintre noi. Nu suntem răi, am fost educați într-un anume fel și acum putem alege să ne auto-educăm în alt fel. Totul este doar o alegere. Care ne aparține în totalitate.

Namaste!

Monica Poka