Elitismul spiritual și profitorii sau pseudo-spiritualii

Citeam ieri un articol despre elitismul spiritual și mi-a apărut o imagine destul de clară legată de acest subiect. Voi încerca să exemplific  felul în care văd/simt eu lucrurile, cu atât mai mult cu cât la scurt timp după ce am citit despre acest subiect m–am lovit din nou de el, dar de această dată prin manifestarea sa în forma profitorilor sau a pseudo-spiritualilor (nu știu cum să-i numesc altfel).

În acest moment pe Pământ sunt mai multe ”straturi” care se manifestă în conștiința colectivului uman. Dacă fac o analogie cu sistemul de învățământ uman (care nu este o invenție umană de altfel, ci copia unui model existent peste tot în univers), eu văd/simt că lucrurile stau cam așa:

-     Cu voie sau fără de voie, majoritatea au ”promovat” nivelul învățământului primar, mai trași, mai împinși de la spate, dar au atins un anumit nivel în conștientizarea a cine sunt ei cu adevărat;

-        Sunt apoi cei care au intrat în învățământul secundar;

-        Sunt cei care au ajuns la nivelul liceal;

-    Sunt cei care se înscriu la următorul nivel, adică cel superior reprezentat prin urmarea unei facultăți;

-        Sunt cei care au ajuns la nivelul post-universitar;

-        Sunt cei care au trecut dincolo de acest nivel, ajungând la rândul lor profesori;

Din punct de vedere spiritual lucrurile stau cam tot așa:

-        Nivelul pe care eu îl numesc al celor în curs de trezire, în care simt că ceva se întâmplă, nu știu despre ce este vorba și se tem să afle pentru că asta le-ar răsturna lumea cu susul în jos și nu sunt încă pregătiți pentru acest lucru. Din fericire, acest nivel se ”subțiază” tot mai mult;

-       Cei care tocmai se înscriu în ”clasele primare” pentru că ”ceva” îi îmboldește să vadă despre ce este vorba;

-       Cei care sunt în procesul de a căuta mai multe informații și care-și încep Calea către Sine, fiecare în felul său, dar fără să coștientizeze încă acest lucru;

-    Cei care au dobândit o anume cantitate de informații, s-au orientat spre diferite practici ezoterice, spirituale și care consideră că deja știu ”cum stau lucrurile”;

-        Cei care-și dau seama că lucrurile nu stau chiar așa cum li s-a părut, care își încalță bocancii, își iau toiagul și  rucsacul și se pregătesc de ceea ce simt că este călătoria vieții lor;

-   De aici ”muntele” fiecăruia are altă altitudine. De la un anumit punct, fiecare temerar conștientizează acest lucru. Știe, pur și simplu, că poteca pe care merge se va intersecta uneori cu a altora, că pentru o vreme vor merge împreună, dar apoi fiecare potecă își va urma calea sa. Nu-i mai sperie singurătatea, pentru că ea a devenit cel mai bun prieten, tovarăș, învățător. Se bucură când întâlnesc și alți temerari, dar ei știu că aceasta este doar o etapă pe drumul lor. O onorează, dar nu se mai atașează de ea sau de nevoia de a avea însoțitori. Cu cât se apropie mai mult de vârful muntelui, cu atât sunt mai singuri dar mai plini de conștientizarea a ceea ce au dobândit prin efortul lor propriu. Călătoria pentru ei nu mai este un efort, ci o binecuvântare. Ajuns în vârful muntelui privește în urmă cu bucurie și recunoștință, iar strigătul său de bucurie deschide cerurile. Secretele lumii i s-au revelat și acum știe care este Calea sa. Cunoaște fiecare pietricică, fiecare izvor, fiecare podeț care i-a apărut în drum. Aici apare un punct de cotitură pentru fiecare. Sunt multe posibilități dar nici o alegere nu mai este grea.

-        Sunt cei care aleg să coboare muntele pentru a descrie frumusețea lui, frumusețea călătoriei către vârf și pentru a-i ajuta și pe alții să-și găsească bocancii, toiagul și rucsacul potrivit pentru ei. Oricum, ajunși în vârful muntelui nu vor mai avea nevoie de nimic. Ei sunt cei cu care de multe ori te întâlnești atunci când urci muntele, cei care-ți oferă o gură de apă, o bucată de pâine și un adăpost de-o noapte atunci când crezi că te-ai rătăcit. Ei sunt cei care-ți aduc aminte că ai o busolă la tine pe care o poți folosi oricând. Ei sunt cei care-ți spun povești cu tâlc pentru ca tu să înțelegi ce ai de înțeles. Apoi dispar ca și când nu ar fi fost, zâmbind cu bucurie și iubire în sinea lor. Pentru ei este o bucurie deplină, atât de deplină, pentru că au putut ajuta. Nimic nu se poate compara cu această bucurie. Ei știu că drumul nu este întotdeauna ușor, de aceea de multe ori se oferă să te ajute să treci prăpastia arătându-ți câte o scurtătură mai sigură. Uneori găsești scurtătura, alteori nu. Oricum, calea duce în vârf în cele din urmă.

Acum am să mă întorc la categoria celor care cred că știu deja ”cum stau lucrurile” și am să le spun ceva. Nimeni nu știe ”cum stau lucrurile” pentru simplul motiv că ele nu stau. Nimic nu este static decât în mintea umană și în reprezentările sale. Tot Ceea Ce Există este dinamic, este într-o continuă curgere și schimbare. Absolut totul. Nici nemișcarea nu este statică. TOTUL, asbolut TOTUL, până și Dumnezeu este într-o continuă schimbare. Atunci când vi se pare că știți totul puneți-vă doar o întrebare: ”Este oare acesta adevărul absolut? Am descoperit tot ceea ce era de descoperit?” Și apoi priviți în jurul vostru. Dacă mintea voastră rămâne în starea de totală tăcere, ascultați-vă inima. Dar ascultați-o cu urechile ciulite.

Și acum un sfat adresat celor care n-au ajuns încă să depășească acest nivel în care cred că ”știu cum stau lucrurile”. Încercați să vorbiți doar din experiența voastră proprie, din ceea ce ați simțit, descoperit, integrat în voi înșivă. Nu ”adoptați” învățăturile nimănui pentru că ele doar vă încetinesc mersul înainte. În această etapă sunteți destul de vulnerabili și cădeți cu ușurință pradă celor care vor să vă ”vândă” adevărul lor. Cei mai mulți nu o fac din răutate ci din nevoia de a avea în jurul lor cât mai mulți ”discipoli” pentru că vor să-și dovedească lor înșiși că au dreptate și că adevărul lor este valabil. Este și aceasta o perioadă, o etapă pe calea multora. Ea nu trebuie judecată ci doar recunoscută. La un moment dat fiecare o va depăși. Căutați, căutați neobosiți răspunsuri din ce în ce mai profunde la întrebările pe care le aveți. Folosiți-vă discernământul și nu vă mai lăsați manipulați. Întrebați-vă de fiecare dată dacă este sau nu este acesta adevărul pe care-l căutați. Răspunsurile voastre vor diferi, uneori chiar mult sau total, de răspunsurile altora. Răspunsul pe care-l găsiți poate fi valabil pentru o perioadă, dar dacă vă puneți des această întrebare veți vedea că răspunsul diferă la un moment dat. Când răspunsul diferă înseamnă că ați trecut într-o nouă etapă. Nu vă lăsați impresionați sau intimidați de cei care vin să vi se laude cu cine sunt ei și care vă spun cu emfază ”Suntem Una, nu?”, ei mai au mult până să ajungă la nivelul la care să nu mai aibă nevoie să o spună. Și atunci nu o mai spun pentru că ei ȘTIU că așa este și nu mai au nevoie de confirmarea nimănui. Cei care ȘTIU acest lucru vă vor face să SIMȚIȚI acest adevăr și nu vi-l vor impune pentru că ei știu dacă voi sunteți sau nu sunteți pregătiți să-l recunoașteți. Vă vor face să vă simțiți ridicați într-un fel în care nu ați mai simțit până atunci apropierea de o altă ființă umană. Un Maestru adevărat vorbește tăcând.  

Suntem mulți de multe feluri, și suntem așa pentru că așa ne-a creat Dumnezeu. Să ne onorăm unii pe ceilalți respectându-ne spațiul de manifestare. Nimeni nu este superior și nimeni nu este inferior. Divinitatea este întotdeauna egală cu ea însăși. Iubirea adevărată, divină, unește, adună, înalță și te ridică acolo unde n-ai fost niciodată și de unde n-ai mai vrea să pleci. Ceea ce nu te face să te simți valoros prin ceea ce ești, nu este iubirea adevărată, divină; este doar o imitație nereușită, o încercare care nu și-a găsit încă calea.

Namaste!

Monica Poka