Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe
Încarnarea Lucrătorilor în Lumină pe Pământ
Când v-aţi încarnat pe pământ, de abia
începuserăţi trecerea de la conştiinţa bazată pe ego la conştiinţa bazată pe
inimă. Am schiţat această tranziţie ca fiind compusă din patru etape. Aţi făcut
primul pas atunci când aţi devenit conştienţi de dorul vostru pentru
"altceva", ceva diferit de lupta pentru putere care a fost totul în
vieţile voastre de până atunci.
Acea luptă a asigurat ţelurile şi scopurile în
vieţile voastre pentru o perioadă însemnată de timp. Fascinaţia voastră pentru
putere v-a determinat să folosiţi fiinţele umane ca marionete în luptele
voastre galactice. Toate imperiile galactice au luat parte la aceasta. Dar când energiile războinice au fost
transferate pe pământul locuit de oameni ca loc de joacă al lor, aţi devenit
mai mult observatori şi v-aţi retras din
luptele directe. V-aţi uitat la ce se întâmplă pe pământ. Aţi văzut fiinţele
umane dezvoltându-se în ceva, o stare în care aţi fost şi voi cu mult înainte.
Aţi devenit războinici sofisticaţi cu metode rafinate de manipulare psihică şi
războinică.
Omul devenea la fel, datorită implanturilor
voastre genetice.
Aceste implanturi genetice au cauzat un nivel
ridicat de dezvoltare mentală în
interiorul fiinţei umane. Funcţiile instinctelor naturale şi sentimentele au
fost mai mult sau mai puţin suprimate în favoarea funcţiilor gândirii şi
raţiunii.
Am menţionat deja că influenţele galactice au
cauzat un nivel ridicat de teamă în dezvoltarea umană. De fapt, acest element
de teamă a fost în strânsă legătură cu supra-accentuarea gândirii. Într-o
situaţie echilibrată, frica este depăşită sau pusă în lumină de către
abilităţile voastre naturale, intuitive şi de capacitatea voastră de a simţi
ceea ce este corect sau oportun să faceţi. Oricum, în cazul în care facultatea
de a gândi preia controlul, frica tinde să fie consolidată, deoarece gândirea
se bazează pe un proces logic, mecanic care nu permite intuiţiei sau
senzaţiilor să ia parte la proces. În cazul în care facultatea mentală este alimentată
de emoţiile de frică, ea tinde să o ia la goană şi să producă idei delirante,
idei despre controlul total al orice şi al oricui. Regimurile dictatoriale sunt
un exemplu al acestei facultăţi mentale aflate într-o goană nebună .
Răspunsul la frică nu constă niciodată în a gândi mai mult, ci în a gândi mai puţin şi în
a avea încredere în curgerea vieţii. Este
căderea înapoi în starea de graţie, care este dreptul vostru din
naştere. Este starea de a elibera, de a ceda în loc de a rezista, de a vă opune.
Când sufletele Lucrătorilor în Lumină au ajuns la sfârşitul stadiului ego-ului, ele
s-au deschis unui nou mod de a fi. Voi v-aţi deschis intuitiv pentru energia inimii. Aţi fost de fapt, în
căutarea unui tip de creativitate care să depăşească simpla joacă cu puterea.
Aţi simţit că lupta pentru putere a fost distructivă şi nu a putut crea nimic
nou, deoarece a ucis sau a asimilat tot ceea ce a fost "altul".
Prin încercarea de a controla şi de a domina
viaţa, indiferent dacă în interiorul sau în afara voastră, voi de fapt aţi
încercat să faceţi realitatea statică şi previzibilă. În cele din urmă, puterea
este incredibil de plictisitoare.
Când aţi devenit conştienţi de acest lucru, v-aţi
dat seama că dorinţa voastră adevărată nu a fost de a deţine puterea, ci de a
fi cu adevărat creatori. Dar pentru a fi cu adevărat creatori trebuie să fiţi
conectaţi cu divinitatea voastră.
Din moment ce sunteţi fiinţe divine, indiferent ce
faceţi sau nu faceţi, întotdeauna creaţi un tip de realitate. Creativitatea
este natura voastră adevărată. În stadiul ego-ului, voi aţi explorat
posibilitatea de a nega adevărata
voastră natură. Într-adevăr, acesta este un act creator la un anumit nivel, la
o răspântie de drumuri. Cu toate acestea, pentru a fi cu adevărat creator
trebuie să creezi acordându-te cu viaţa, nu acordându-te cu moartea.
Când această realizare v-a pătruns, memoria despre
"acasă" s-a trezit. O vagă
amintire a unei stări de puritate şi imaculată unitate a intrat în conştiinţa
voastră din nou şi aţi ştiut că aceasta este cumva cheia către fericirea
voastră. Dar v-aţi simţit neputincioşi şi ignoranţi şi n-aţi avut nici o idee
cum să mergeţi către ea. Aţi ştiut că ego-ul nu deţine răspunsul, dar încă nu
eraţi intraţi într-adevăr în tărâmul conştiinţei bazate pe inimă. În acelaşi
timp, un sentiment crescând de remuşcare şi vinovăţie a apărut în interiorul
vostru pentru ceea ce aţi făcut fiinţelor umane de pe pământ.
Mai ales pe pământ, unde erau splendide
posibilităţi pentru conştiinţă de a se exprima liber pe sine însăşi în moduri
atât de diferite. Pământul a fost menit să fie un unificator de energii
diferite, un creuzet în care energii
diferite, chiar opuse ar putea ajunge la o modalitate de a coexista în armonie.
Locul de joacă energetic de pe pământ a fost creat pentru a găzdui un set
foarte eterogen de energii.
Diferenţa dintre cei ce trăiesc pe pământ şi cei
ce trăiesc în alte locuri din univers, fie pe nivele fizice fie pe nivele
astrale, este enorma varietate de energii prezente pe pământ. În plus, această
varietate nu este prezentă doar ca o gamă largă de forme de viaţă sau specii,
aceasta este, de fapt prezentă într-o singură fiinţă, fiinţa umană. Fiinţa umană
este capabilă să conţină un spectru de energii cu o gamă mai largă decât orice
altă fiinţă . Voi aveţi în voi energia criminalului şi a sfântului, energia
copilului, a adultului şi a bătrânului, energia masculină şi energia feminină,
energia activă şi energia pasivă, energia raţională şi energia emoţională,
energia apei, aerului, focului şi pământului, etc. Acest lucru poate părea banal sau pur şi
simplu natural pentru voi, ca fiinţă umană, dar pentru orice altă fiinţă din
univers este într-adevăr o performanţă.
Este într-adevăr o performanţă să fii total uman, fără a face nimic special.
Dar calitatea esenţială a fiinţei umane este
capacitatea de a contopi energii care înainte păreau incompatibile. Omul a fost
conceput nu doar pentru a deţine toate aceste energii diferite, ci pentru a fi
un mediator, un constructor de poduri între ele.
Motivul pentru care Dumnezeu sau Spiritul sau
Cel-Care-Este-Tot-Ceea-Ce-Este a venit cu conceptul fiinţei umane , este că
universul trebuia să iasă din situaţia de stagnare. Conştiinţa, explorând viaţa
în afară de unitate, a avut tendinţa de
a încerca forme de viaţă diferite, pe diferite planuri şi în diferite locuri
din univers. Când un suflet a experimentat tot ce era specific unei forme de
viaţă, a părăsit -o – în sensul de a nu
se mai încarna în ea – și a plecat spre
alte forme de viaţă care au răspuns nevoilor sale specifice. Nu a fost nevoie
ca energia să fie transformată în timp ce trăia într-o formă de viaţă
specifică. Când a vrut o schimbare, a schimbat organismul. Acest lucru nu s-a
întâmplat pentru că sufletele ar fi fost leneşe sau superficiale. Cele mai
multe organisme, variind în densitate de la fizic la astral, au oferit
intervale limitate de experienţă şi oportunităţi limitate, prin urmare, de
creştere sau de transformare în timp în acel organism. Organismul nu a putut
suporta atât de multe energii diferite. De exemplu, dacă aţi trăit pe o planetă
de apă în care v-aţi încarnat ca o entitate apă , acest lucru v-a permis să
aveţi o experienţă a naturii apei în tot felul de situaţii. "Sentimentul
" de a fi lichid, nu fix, de a curge, de a fi în mişcare, este într-adevăr
minunat. Dar când aţi vrut experienţa de a fi fix şi imobil, a fost necesar să
părăsiţi acel trup şi să trăiţi în interiorul unui munte pentru un timp. De
asemenea, atunci când aţi trăit ca fiinţe galactice în căutarea puterii, nu
v-aţi putut schimba cu adevărat conştiinţa în interiorul acestui organism.
Consecinţa acestei limitări sau specializări a
sferei de experienţe în interiorul unui anumit corp, a fost că lumea creată de
formele de viaţă s-a blocat. Nu mai putea să crească sau să se extindă şi aşa a
ajuns să se blocheze într-un fel de stază.
Unica putere a fiinţei umane este puterea de a
deţine o gamă largă de energii şi să le aducă într-o stare de echilibru
creativ, nu static. De fapt, această putere este egală cu capacitatea de a
transforma întunericul în lumină, adică puterea de alchimie spirituală. Ceea ce
aduce energiile anterior opuse într-o stare de armonie dinamică este energia Christică,
energia care menţine unitatea în faţa dualităţii. Această energie este aceeaşi
energie care transformă întunericul, acceptând şi permiţând astfel ca teama să
se transforme în bucurie. Energia Christică este "a treia energie ", cea care uneşte prin
acceptare. Forţa sa alchimică constă în calitatea ei de a fi atotcuprinzătoare,
atotacceptătoare şi neînfricată.
Voi ca fiinţe umane, sunteţi singurele fiinţe care au această abilitate în alchimia spirituală.
Nici plantele, nici animalele, nici îngerii, nici "lorzii întunericului
" nu au această putere.
Toate sufletele pot experimenta cum este să fii
lumină, cum este să fii întuneric, cum este să fii oricare dintre diferitele
tipuri de fiinţe care trăiesc în univers, dar ele nu pot experimenta cum este să
transformi întunericul în lumină în timp ce rămâi în aceeaşi formă de viaţă.
Ele nu-şi pot imagina cum este să schimbi nivelele interioare în aşa fel încât
să creezi o altă realitate fizică şi spirituală pentru tine pe măsură ce mergi
mai departe.
Sufletele care se încarnează în alte forme de
viaţă decât cele umane, de asemenea, "îşi crează realitatea lor" şi
vor avea liber arbitru, dar au mai puţine posibilităţi de control asupra
stărilor de conştiinţă diferite şi chiar opuse rămânând în acelaşi organism, în
aceaşi (umană) formă. Voi, ca oameni, sunteţi constructori de poduri, sau
alchimişti spirituali, şi aceasta este ceea ce face pământul şi fiinţa umană
unice.
Ne întoarcem acum la povestea noastră despre
sufletele Lucrătorilor în Lumină care au simţit angoase şi regrete cu privire
la interferenţa lor cu fiinţa umană. Ei şi-au dat seama că pe pământ a fost
înfiinţat un joc cu totul nou, un joc plin de promisiuni, pe care au făcut tot
posibilul să-l înnăbuşească de dragul lor. Din această cauză ei au simţit
durere. La un anumit nivel au realizat, de asemenea, că şi-au blocat propriul
lor drum spiritual către bucurie şi lumină adevărată prin actele lor de egoism.
Deci, atunci când v-aţi trezit din moţăiala
ego-ului, aţi văzut că pământul era un loc atât de frumos, o planetă verde
plină de viaţă. Aceasta a stârnit amintiri adânci în voi. Aţi fost prezenţi la
începutul vieţii pe pământ. Pământul nu şi-a pierdut inocenţa lui de atunci. În
acele timpuri îndepărtate înainte de căderea voastră în conştiinţa războinică,
aţi fost o parte din paradisul de pe pământ ca fiinţe angelice care au hrănit
şi îngrijit viaţa. Aţi fost îngeri în Grădina Edenului. Chiar dacă mai târziu în
voi a acţionat partea voastră întunecată ca războinici galactici, aţi avut în
ceea ce priveşte pământul un aspect luminos şi pur din cele mai vechi timpuri,
atunci când aţi pregătit planeta pentru venirea sufletelor pământ. Aţi
contribuit la înflorirea planetei verzi şi la un anumit nivel, aţi știut acest
lucru atunci când aţi ieşit din etapa de conştiinţă "războinică". Aţi
ştiut că aţi distrus ceea ce aţi hrănit şi la crearea căreia aţi contribuit.
Când aţi realizat promisiunile şi frumuseţea
pământului, aţi simţit nevoia interioară de a merge acolo şi de a restabili
ceea ce a fost stricat. V-aţi încarnat în corpuri umane cu intenţia de a aduce
lumina şi de a crea valori bazate pe inimă într-un mediu care a fost, în
esenţă, dominat de valori egoiste. Aş vrea
să detaliem un pic acest motiv de a aduce lumina pentru că există ceva
care provoacă frecvent confuzie şi neînţelegere în voi.
Când voi, Lucrătorii în Lumină, v-aţi încarnat pe
pământ, aţi început de fapt un proces de transformare interioară, în care să
finalizaţi tranziţia de la conştiinţa bazată pe ego la conştiinţa bazată pe
inimă. Aţi fost pe cale de a elibera pe deplin conştiinţa bazată pe ego, şi
viaţa pe pământ v-a furnizat posibilitatea de a face aceasta cu ceea ce a mai
rămas din energia bazată pe ego în voi. Energiile pe care le-aţi dorit să vină
curate cu voi, aţi vrut să se întâlnească în însăşi fiinţa pe care aţi
manipulat-o şi în care va locui acum : în interiorul fiinţei umane, în voi
înşivă.
Motivul cel mai profund pentru venirea voastră pe
pământ a fost de a vă împăca cu propriul vostru întuneric interior şi aţi fost
de acord să-i faceţi faţă acestui întuneric din voi înşivă ca fiinţe umane.
Deşi de multe ori v-aţi gândit că sunteţi aici pentru a-i ajuta pe alţii sau
pentru a o ajuta pe mama pământ, motivul
fundamental pentru care sunteţi aici este de a vă vindeca singuri. Aceasta
este cu adevărat munca voastră în
lumină. Toate celelalte sunt secundare.
La nivelul cel mai profund sufletele voastre au
dorit să îşi asume responsabilitatea pentru întunericul pe care l-au răspândit.
Cu toate acestea să vă asumaţi responsabilitatea pentru partea voastră
întunecată este o aventură solitară, în principiu. Aceasta nu-i implică pe
alţii în nevoia voastră de a ajuta sau vindeca, aceasta vă implică numai pe
voi. Îi veţi ajuta şi pe alţii în acest proces, dar acest lucru este un efect
secundar. Este important de înţeles ordinea corectă a lucrurilor aici, deoarece
aveţi tendinţa de a fi prea sârguincioşi în a-i ajuta pe alţii. Acest entuziasm
în a-i ajuta pe alţii devine adesea o capcană, deoarece energia voastră se
amestecă cu a altor persoane şi de cele mai multe ori, vă simţiţi epuizaţi şi
dezamăgiţi după aceea. Vă rugăm să reţineţi: să dai mai mult decât primeşti nu este nobil sau bazat pe inimă, este
pur şi simplu o greşeală. Greşeală este să credeţi că sunteţi în parte
responsabili pentru situaţia sau starea de spirit a altcuiva. Acest lucru nu
este adevărat. Fiecare este responsabil pentru propria sa fericire sau
nenorocire. Şi acest lucru este într-adevăr o binecuvântare, deoarece înzestrează pe toată lumea cu puterea de a
crea şi, prin urmare, pentru a-şi schimba propria realitate.
Voi nu sunteţi aici pentru a-i repara pe alţii sau
pe mama pământ. Sunteţi aici pentru a vă vindeca rănile adânci din fiinţa
voastră. Vă rugăm să vă îngrijiţi de această sarcină, şi toate celelalte vor
intra pe făgaşul lor fără nici un efort din partea voastră.
Când aţi venit pe pământ şi v-aţi încarnat în
corpuri umane, aţi fost înclinaţi să vă luptaţi cu energiile pe care aţi dorit
să le depăşiţi. În acest stadiu aţi ajuns într-un moment paradoxal. Pe de o
parte aţi ştiut că aţi vrut altceva decât puterea şi vă uraţi pentru ceea ce aţi greşit înainte.
Dar voi nu eraţi încă eliberaţi de ceea ce uraţi
în voi înşivă, voi nu eraţi încă eliberaţi de dominaţia ego-ului. Când aţi
venit pe pământ aţi avut tendinţa de a fi supăraţi pe întuneric, să fiţi
furioşi pe el şi reacţia voastră a fost de a vă lupta cu el. Paradoxul este că
aţi vrut să vă bateţi cu energiile egotice, tocmai energia de care vroiaţi să
vă eliberaţi.
Încă nu eraţi conştienţi de realele implicaţii ale
unei conştiinţe bazate pe inimă. Când observi din inimă, nu există nici o luptă
între Bine şi Rău. Realitatea inimii le transcende pe amândouă. Inima nu se
opune întunericului. Conştiinţa bazată pe inimă este fondată pe acceptarea a
tot ceea ce este. Este un tip de conştiinţă care comunică ideea că lupta nu
rezolvă nimic.
Deşi v-aţi dorit o cale paşnică, nu de luptă în
raport cu realitatea, n-aţi avut experienţa necesară pentru a atinge acest
ideal. Aţi fost într-adevăr " între-zone," un fel de ” pământ al
nimănui” înainte de a intra în noul tărâm al conştiinţei.
Deci, aţi început să faceţi tot felul de
"greşeli", în sensul de a cădea înapoi în moduri de a fi , moduri la
care aţi vrut de fapt să renunţaţi. Aţi fost nerăbdători să schimbaţi sau să
convertiţi pe oricine sau orice grup care afişa ego-ul ca valoare
comportamentală sau care îmbrăţişa ego-ul ca valoare de bază. Ei însă v-au
răspuns agresiv, de multe ori nici nu au înţeles măcar ceea ce aţi încercat să
le transmiteţi. Lucrătorii în Lumină au fost persecutaţi secole de-a rândul ca
vrăjitoare, păgâni sau agitatori politici. Păreau să fie conduşi de idealuri
pentru care lumea nu era pregătită, păreau diferiţi şi nepotriviţi cu
vremurile. Ei de obicei s-au lovit de o mare rezistenţă din partea celorlalţi.
Ce s-a întâmplat aici este că aţi trecut în rolul
de victimă, după ce aţi jucat pentru ceva timp în tărâmurile galactice rolul
agresorului. "Furia voastră spirituală" a provocat răspunsuri
furioase din partea mediului înconjurător şi aţi devenit victime experimentând
umilinţa, durerea profundă şi pierderea puterii. Trauma de a fi respinşi şi/sau
daţi afară în mod repetat în mai multe vieţi a lăsat cicatrici adânci în
sufletul vostru. Aţi sfârşit prin a vă simţi neajutoraţi şi nedoriţi. Mulţi
dintre voi se simt în viaţa aceasta obosiţi şi plini de un dor de casă , de o
lume mai iubitoare şi mai plină de înţeles.
Este foarte important pentru voi să realizaţi că
rolul victimei este doar atât : un rol pe care îl jucaţi. Este o interpretare
posibilă a faptelor, dar este una îngustă şi distorsionată. Voi nu sunteţi nici
victima, nici agresorul. Sunteţi conştiinţa sufletului care a creat roluri
pentru voi, roluri pe care le-aţi jucat pentru o perioadă de timp.
Voi nu sunteţi victimele reale ale unei minţi
materiale, ale unei lumi egoiste.
De fapt, întâlnirile pe care le-aţi avut cu
energiile agresive, necooperante în multe dintre vieţile voastre, pur şi simplu
v-au oglindit propriile voastre legături cu conştiinţa bazată pe ego,
dependenţa voastră de ea. Dacă căutaţi rezultate prin luptă, energii de luptă
veţi primi înapoi. Aceasta este/a fost propria voastră energie care s-a întors
la voi! Şi acesta este singurul înţeles
al karmei.
Tendinţa de a lupta împotriva "răului"
se bazează pe credinţa că răul se află în afara voastră şi că el trebuie să fie
izgonit din realitate. Invitaţia spirituală pentru voi, Lucrătorii în Lumină,
pe parcursul tuturor încarnărilor voastre, a fost întotdeauna să vă
recunoaşteţi şi să vă acceptaţi propriul vostru întuneric şi să-i înţelegeţi
rolul şi scopul său.
Cea mai adâncă invitaţie este să vă iertaţi pe voi înşivă şi să vă regăsiţi inocenţa. Voi sunteţi
inocenţi şi aşa aţi fost întotdeauna. Puteţi înţelege asta cu adevărat? Dacă
da, voi nu veţi mai dori să schimbaţi lumea sau
să vă mai luptaţi cu nedreptatea. Veţi dori să vă jucaţi, să vă distraţi
şi să vă bucuraţi de fiecare moment al vieţii voastre şi să fiţi pur şi simplu
cine sunteţi împărtăşind asta cu ceilalţi.
Când voi, Lucrătorii în Lumină vă veţi elibera de
ideea că trebuie să vă luptaţi pentru ceva sau cineva, nu veţi mai fi în
contradicţie cu "lumea
exterioara", cu societatea sau cu alte persoane, în general, pentru a fi
diferiţi. Nu veţi mai dori să schimbaţi nimic şi, prin urmare, nu veţi mai
întâmpina împotrivire. Veţi şti că sunteţi bineveniţi, că contribuţia voastră
la această realitate este valoroasă şi sunteţi preţuiţi de către ceilalţi.
Când veţi fi eliberat pe deplin conştiinţa bazată
pe ego, veţi şti că sunteţi absolviţi de persecuţii sau ameninţări din afară.
Veţi trece dincolo de rolurile de victimă şi persecutor; călătoria voastră va
fi făcut un cerc complet. Vă veţi
elibera de poverile voastre karmice şi veţi fi liberi pe deplin pentru a crea
tot ce vreţi.
Sunteţi în pragul naşterii unei noi conştiinţe.
Acesta este un tip de conştiinţă care s-a eliberat pe deplin de necesitatea de
a controla sau poseda ceva. Aceasta este eliberată de frică. Este conştiinţa
Christică.
Când eu,Jeshua, am trăit pe pământ, am vrut să vă
spun că spiritualitatea nu presupune un război între lumină şi întuneric.
Presupune găsirea unui nivel de conştientizare, care merge dincolo de bine şi
de rău, un loc din care puteţi înţelege şi accepta toate lucrurile.
"Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntru." Tot ceea ce aveţi nevoie
este în interior. Pacea, bucuria şi liniştea sunt ale voastre când vă daţi
seama cu adevărat cine sunteţi: fiinţe divine în exprimare fizică.
Numai atunci când vă daţi seama că sunteţi aici
pentru a vă transforma şi a vă vindeca
lucrurile încep într-adevăr să se schimbe pentru voi, şi ca un efect
secundar, şi pentru alte persoane care vă înconjoară. Lumea este ceea ce este
şi cel mai important lucru pe care îl puteţi face este ca pur şi simplu să o
iubiţi pentru ceea ce este. Iubirea şi capacitatea de a vedea frumuseţea din
fiecare fiinţă traversează acest plan de realitate.
Mulţi dintre voi sunt pătrunşi de energia mea,
energia lui Jeshua sau Isus. Acest lucru se datorează faptului că suntem rude.
Am fost pur şi simplu un Lucrător în Lumină împovărat de legături karmice, un
Lucrător în Lumină în posesia unui nivel ridicat de auto-înţelegere. Sunteţi
atinşi de energia mea pentru că ştiţi că este energia de care aveţi nevoie
pentru a înainta . Energia Christică este energia către propriul vostru viitor.
© Pamela
Kribbe
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.