Mesaj
de la Jeshua prin Pamela Kribbe
Dragi
prieteni, vă urez din inimă un cald bun venit şi vă trimit toată iubirea mea.
Vă iubesc atât de mult. Iubirea mea pentru voi nu este numai de natură
universală, ea are deasemenea o notă personală, pentru că eu v-am cunoscut pe
mulţi dintre voi când am fost aici pe pământ printre voi.
Eu
sunt Jeshua. Am trăit pe pământ ca Isus şi am venit printre oameni pentru a
dovedi că iubirea ne este disponibilă tuturor
de la Sursa care se află în noi înşine. Acum a sosit timpul ca voi să preluaţi
torţa. Voi sunteţi seminţele care înfloresc astăzi. Acesta este înţelesul
renaşterii lui Christos. Eu, omul care a trăit odată pe pământ, nu sunt cel
care este destinat să se întoarcă, în schimb puterea universală a energiei
Christice a ajuns acum la sorocul naşterii în voi. Sunt atât de bucuros să vă
sprijin în acest proces prin a fi alături de voi.
La
începutul acestei sesiuni, Pamela şi Gerrit m-au întrebat ce subiecte aş dori
să abordez şi le-am spus: ”Nu contează, vreau doar să fiu cu ei”. Vreau doar
să vă ating cu energia mea şi să vă reamintesc de măreţia voastră. Prin
extinderea energiei mele către voi, singurul meu scop este ca voi să simţiţi
flacăra clarităţii în interiorul vostru, flacăra adevărului vostru. Aceasta
este esenţa energiei Christice. Eu am
fost un purtător timpuriu al acestei flăcări dar acum a sosit timpul ca voi să
purtaţi mai departe torţa. Este important să acceptaţi cine sunteţi în
interior. Voi purtaţi această torţă în voi şi trebuie să vă daţi seama că a
sosit timpul să o arătaţi lumii, deoarece lumea o aşteaptă. Acesta este un timp
al transformării, un timp al marilor schimbări care-şi arată multe feţe, atât
întunecate cât şi luminoase. Timpul este pregătit pentru oamenii care au vederi
mai largi, care pot privi toate manifestările întunericului şi luminii dintr-o
stare de calm şi pace a minţii şi care sunt capabili să fie ancoraţi în iubire,
fără a judeca.
Astăzi
voi vorbi despre boală şi sănătate. Dar amintiţi-vă: în esenţă este treaba mea
să vă las să simţiţi că sunt aici, să vă las să simţiţi că voi sunteţi egali cu
mine şi eu sunt egal cu voi. Noi suntem una, noi suntem purtătorii unei energii
de Lumină speciale şi noi am muncit multă vreme, de-a lungul multor vieţi
pentru a împământa şi ancora această energie pe pământ. Aceasta este munca
voastră. Aceasta este misiunea voastră.
A
sosit timpul să mă eliberaţi de imaginea cuiva la care voi priviţi în sus. Sunt
un frate şi un prieten pentru voi, nu un maestru pe care ar trebui să-l urmaţi.
Vreau să vă învălui cu energiile iubirii şi adevărului. Asta este tot ceea ce
pot să fac. Acum este rândul vostru să vă ridicaţi, să stați pe picioarele
voastre şi să lăsaţi Lumina torţelor voastră să strălucească.
Boală
şi sănătate - acesta este un subiect care apare mai devreme sau mai târziu în
viaţa tuturor oamenilor. În primul rând aş dori să spun ceva despre ceea ce
este boala de fapt.
Toate bolile au o origine spirituală. Am să explic asta prin a schiţa o
diferenţiere între diferitele
voastre corpuri. În plus faţă de corpul fizic vizibil vouă tuturor, voi mai
posedaţi un corp emoţional, un corp mental şi ceva ce aţi putea numi corp
spiritual.
În
principal boala debutează în corpul emoţional. De aici unele blocaje se
instalează în corpul fizic la nivel material. Adeseori credinţele din corpul
mental contribuie la dezvoltarea blocajelor emoţionale şi astfel la
manifestarea bolii. Vorbesc despre credinţele adânc înrădăcinate sau despre
obiceiurile de gândire. Adeseori acestea sunt credinţe despre ceea ce este
corect şi greşit despre voi înşivă.
Judecăţile
pot crea literalmente blocaje în sistemul vostru energetic emoţional. În acele
locuri în care apar blocajele, în cazul în care energia emoţională nu poate
curge liber, ceva ca o energie întunecată apare în aură. Această energie întunecată
se poate instala în corp. Asta nu trebuie să fie neapărat aşa, pentru că acest
proces durează ceva timp şi apar destule oportunităţi pentru a restabili
echilibrul emoţional înainte ca boala în sine să se afişeze.
În
general emoţiile voastre vă spun când energia voastră nu curge, şi când daţi
atenţie acestor mesaje şi le onoraţi, blocajele sunt eliberate. De exemplu voi
puteţi să vă simţiţi supăraţi sau furioşi de fiecare dată când trebuie să
faceţi un anumit lucru şi dacă vă uitaţi mai îndeaproape la aceste emoţii, ele
vă vor spune că vă forţaţi să faceţi lucruri care nu afirmă cu adevărat cine
sunteţi sau cine vreţi să fiţi. În orice caz dacă voi sistematic vă ignoraţi
furia şi vă forţaţi să faceţi lucruri pe care nu le simţiţi bune pentru voi,
atunci aceste emoţii coboară în străfundul vostru, ca să spunem aşa. Ele se
mută din conştiinţa voastră şi se exprimă în corpul vostru fizic. Emoţiile
reprimate sunt o energie care doreşte să se facă auzită de voi. Când ea se
exprimă prin corp, ea se va manifesta ca o plângere fizică.
În
general o plângere fizică sau o boală arată o emoţie în interiorul vostru de
care voi în mare măsură nu sunteți conştienţi. Simptomul fizic o face vizibilă
pentru voi la un alt nivel şi în acest fel vă ajută să luaţi legătura cu
blocajul. În acest fel simptomele fizice sau durerea sunt limbajul sufletului.
Sufletul doreşte o comunicare deplină între toate părţile sale. Sufletul se
simte fericit atunci când există un flux liber de energie şi o reînnoire
continuă a tuturor aspectelor legate de el însuşi. Blocajele împiedică energia
să curgă liber şi aceasta deprimă sufletul.
Boala
are astfel funcţia de indicator: vă arată unde aveţi nevoie de vindecare. Deşi
boala pare negativă în sensul că voi sunteţi deranjaţi de tot felul de simptome
şi dureri, cheia este să interpretaţi boala ca un mesaj sau un indicator.
Procedând astfel devine mult mai uşor să cooperaţi cu boala în loc să-i
rezistaţi.
Sufletul
are mai multe căi de a comunica cu voi. Calea favorită a sufletului este de a
vă vorbi prin intermediul intuiţiei voastre: tonuri liniştite ale senzaţiilor,
intuiții, şoapte blânde ale inimii. Dacă nu poate ajunge la voi în acest fel,
veţi fi avertizaţi prin emoţiile voastre. Emoţiile vorbesc un limbaj mai
puternic. Ele vă arată în mod clar că trebuie să priviţi în interiorul vostru
şi să găsiţi ce a cauzat acel răspuns emoţional. Ori de câte ori sunteţi
puternic afectaţi emoţional voi trebuie să aflaţi de ce şi ce înseamnă pentru voi.
Dacă deveniţi liniştiţi şi ascultaţi cu atenţie, sufletul vă va spune. Dacă
opuneţi rezistenţă sau vă negaţi emoţiile sufletul vă va vorbi prin intermediul
corpului vostru. Corpul este o fiinţă inteligentă, foarte receptivă nu numai la
lucrurile materiale (ca mâncare sau lichide) pe care le consumați ci şi la
emoţiile, sentimentele şi gândurile pe care le aveţi. Corpul este menit să fie un
comunicator. Nu este doar un vas în
care să locuiţi. El are un rol inteligent de jucat în a ajuta sufletul să se exprime
şi să se cunoască pe sine însuşi în lumea materială.
Cum
puteţi învăţa să înţelegeţi limbajul sufletului vostru atunci cînd se exprimă
prin corpul vostru sub formă de boală ? În momentul în care boala se manifestă
s-ar putea ca mesajul pe care vi-l transmite să nu fie clar pentru voi. De fapt
aţi negat în mod constant emoţia pe care o reprezintă atât de mult timp încât
nu este prin definiţie evident ceea ce boala voastră are să vă spună.
Înţelegerea sensului spiritual al bolii este un proces. Este o căutare, o călătorie interioară prin care în mod
treptat restabiliţi procesul de comunicare.
Pentru
a vă îmbarca în această călătorie, în primul rând trebuie să vă acceptaţi boala. Prima reacţie la boală este adeseori una de
negare sau de rezistenţă. Aţi prefera ca boala să dispară cât mai repede
posibil deoarece vă înspăimântă. Sunteţi speriaţi de eşec, declin, imperfecţiune şi
în cele din urmă de moarte. Panica care vă cuprinde când sunteţi confruntaţi cu deficienţa fizică sau cu boala
vă împiedică să vă deschideţi către o perspectivă mai largă asupra
bolii. Aţi putea lua în considerare boala într-o
altă lumină. Aţi putea-o experimenta ca pe un mesager al schimbării, ca pe o
invitaţie de a vă reîntoarce la ceva preţios ce aţi pierdut.
Pentru
a înţelege şi a coopera cu ”funcţia indicator” a bolii, este foarte important
să spuneţi da simptomelor şi
durerilor care au apărut în corpul vostru. Spunând da, acceptând starea corpului vostru fizic şi fiind dispuşi să
ascultaţi limbajul sufletului vostru prin ele, de fapt aţi rezolvat problema pe
jumătate. Problema reală nu este boala în sine ci ceea ce ea reprezintă,
blocajul (ele) care stă la baza sa. Boala vă butonează ca să spunem aşa şi vă
obligă să priviţi blocajele care-i stau la bază. Prin întoarcerea către boală
şi prin faptul că spuneţi da cu inima
şi sufletul, voi rezolvaţi deja o parte din blocaj fără a şti măcar cu precizie
ce vrea să vă spună boala. O parte din comunicare este deja restabilită doar
prin dorinţa voastră, prin răbdarea şi hotărârea voastră de a lua această
călătorie asupra voastră.
Cu
toate acestea, a spune da şi a îmbrăţişa boala nu este uşor pentru voi. Vă
puteţi surprinde opunându-i rezistenţă, fiind furioşi sau disperaţi din cauza
ei, şi prin urmare neascultând ceea ce această disfuncţie este gata să vă
spună. Frecvent primiţi indicii specifice. De exemplu incapacităţile corpului indică
faptul că trebuie să vă eliberaţi de unele obligaţii, să petreceţi mai mult
timp în linişte de unul singur, să fiţi mai puţin activi şi mai atenţi la
nevoile voastre. Deşi s-ar putea să nu ştiţi încă cum să interpretaţi de la
nivel spiritual starea voastră fizică, destul de des comportamentul la care
boala vă forţează este un mare indiciu. Prin limitarea voastră în anumite
domenii este ca şi cum aţi proiecta un spot luminos asupra lucrurilor care au
fost în întuneric până atunci. Cum staţi cu abilitatea de a fi răbdători şi
blânzi cu voi înşivă? Chiar puteţi să aveţi grijă de nevoile voastre fizice şi emoţionale? Boala întotdeauna aduce
la suprafaţă aceste întrebări, şi a vă confrunta şi a accepta emoţiile pe care ea le trezeşte
este parte a procesului de vindecare.
Pentru
a începe cu adevărat procesul de vindecare trebuie să spuneţi da la tot :
durere, disconfort, anxietate, nesiguranţă şi furie. Trebuie să le priviţi în
ochi, să fiţi prietenoşi cu ele şi să le primiți cu brațele deschise. Ele au
venit spre voi pentru a fi vindecate. Nu este ceva de care să vă scăpaţi în
modul cel mai rapid cu putințăl. Nu este o coincidenţă faptul că ele au intrat
în viaţa voastră acum.
Dacă
ignoraţi limbajul corpului vostru şi opuneţi rezistenţă bolii, este foarte
dificil să ajungeţi la esenţa spirituală şi semnificaţia bolii. Prea multă
furie şi frică o înconjoară.
Puteţi
dobândi adevărata libertate interioară numai stând faţă în faţă cu boala
voastră, cu durerea şi disconfortul precum şi cu alte sentimente ale voastre de
frică şi dezgust. Îmbrăţişaţi-le şi apoi întrebaţi-le în linişte şi cu
conştiinţa deschisă: ce vreţi să-mi spuneţi?
În
societatea voastră nu este de la sine evident să fiţi intimi cu propriul vostru
corp. A vorbi cu corpul vostru ca şi cu o fiinţă care merită iubire şi respect
nu este considerat drept ceva normal. Voi sunteţi îndopaţi cu multe imagini
idealizate de societatea voastră despre cum ar trebui să arate corpul vostru,
ce implică fitness-ul şi sănătatea, ce ar trebui sau nu ar trebui să beţi sau
să mâncaţi. Există tot felul de reguli şi standarde cu privire la ceea ce ar
presupune o viaţă lungă şi sănătoasă.
Dar
toate aceste imagini idealizate nu au nici o legătură cu calea sufletului.
Calea sufletului este individuală. Prin urmare, pentru a afla adevărul despre
orice boală, indispoziţie sau suferinţă de care suferiţi în corpul vostru, voi
trebuie să vă armonizaţi în voi înşivă într-un mod foarte intim, lăsând în urmă
toate aceste standarde şi reguli generale, adeseori artificiale. Vi se cere să
renunţaţi la toate aceste standarde exterioare şi să vă căutaţi propriul vostru
adevăr în adâncul interiorului vostru.
Aceasta
este o mare provocare pentru voi, pentru frica şi panica care vă cuprinde în
cazul unei boli şi care vă fac să căutaţi repede ajutor autorizat în afara
voastră. Voi ajungeţi la autorităţi exterioare pentru consiliere şi confort.
Acesta poate fi un medic sau un expert în tratamente alternative, de fapt nu
asta contează. Cheia este că din cauza fricii, voi aveţi tendinţa de a renunţa
la propria voastră responsabilitate şi a o pune parţial în mâinile altcuiva.
Binenţeles
că nu este nici o greşeală în a asculta sfatul unui expert, şi adeseori acesta
este un lucru destul de sensibil de făcut. Dar întotdeauna este necesar să
luaţi această cunoaştere în voi, în interiorul vostru, şi să vă lăsaţi inima să
o cântărească. Simţiţi dacă sfatul rezonează sau nu cu voi. Voi singuri sunteţi
creatorii propriei voastre vieţi, maeştrii propriului vostru corp. Doar voi
ştiţi ce este mai bine pentru corpul vostru. În cel mai deplin sens al
cuvântului, voi sunteţi creatorii propriului vostru corp.
Deoarece
boala reprezintă o emoţie blocată care este parţial dincolo de sfera de acţiune a
conştiinţei voastre, nu este întotdeauna uşor să înţelegeţi ce reprezintă boala
sau simptomul. Uneori pare foarte greu de aflat ceea ce sufletul încearcă să vă
spună prin acea boală. În această situaţie este nevoie să coborâţi în voi şi să
vă examinaţi în detaliu, în sensul de a deveni treptat conştienţi de tipul de
energie care se manifestă în boală şi ce vrea ea să vă spună.
Recâştigarea
intimităţii cu propriul vostru corp cere practică; nu este de la sine evidentă.
Nu vă daţi bătuţi atât de uşor. Când aveţi de-a face cu plângeri stăruitoare,
încercaţi să le examinaţi din nou. Relaxaţi-vă pentru un moment şi apoi
călătoriţi cu o conştientizare neutră în acele locuri din corpul vostru unde se
manifestă boala. Cereţi-i durerii sau bolii să ia forma unei fiinţe vii pentru
a putea vorbi cu ea. Cereţi-i să apară sub forma unui animal, a unui copil sau
a unei fiinţe umane. Sau cereţi-i să apară ca un ghid, în orice formă.
Folosiţi-vă imaginaţia! Imaginaţia este un instrument preţios pentru a
descoperi cele mai profunde frământări ale sufletului vostru.
Dacă
faceţi asta şi când observați că corpul vostru vă răspunde – prin imagini sau
sentimente – veţi simţi bucurie. Veţi simţi fericirea dată de recâștigarea
intimităţii. Corpul vă vorbeşte şi rolul său de comunicator este restabilit!
Aceasta este o descoperire. De îndată ce vă daţi seama că sunteţi capabili să
vă cunoaşteţi corpul din interior şi că voi sunteţi singurii care pot face
asta, vă veţi simţi mult mai încrezători. Această încredere în sine face să vă
fie mult mai uşor să simţiţi ceea ce boala încearcă să vă spună. Vă scuteşte de
perierea răspunsurilor pe care le primiţi de la sinele vostru interior deoarece
acestea, în general, nu se potrivesc cu ideile din lumea exterioară. Intimitatea
cu corpul este foarte preţioasă în toate circumstanţele dar mai ales când
corpul este bolnav sau în suferință.
Calea
prin care voi vă lăsaţi corpul să vorbească este iubirea. Nu veţi încuraja
comunicarea cu corpul vostru dacă încercați să eliminaţi boala prin repetarea
cu ardoare a unor afirmaţii vindecătoare sau prin vizualizări despre voi
înşivă. Acestea sunt încă o formă de luptă sau de rezistenţă. Cheia este ca voi
să ajungeţi să înţelegeţi semnificația părţii bolnave din corpul vostru. Dacă
înţelegeţi asta, lucrurile vor fi transformate şi blocajele emoționale vor fi
eliminate. Acesta este modul în care lucrează procesul de vindecare – nu
luptând cu boala, sub o formă sau alta, ci acceptând-o ca pe un prieten care
vrea să vă arate direcţia corectă. Este greu de înţeles, pentru că boala vă
sperie şi vă dezolează. Cu toate acestea, singura cale de a vă vindeca cu
adevărat este cea de acceptare şi înţelegere a bolii. Boala vrea să vă aducă
din nou acasă.
Boli cronice şi terminale
Scopul
bolii este ca voi să obţineţi o înţelegere mai bună şi mai profundă despre voi
înşivă. Odată ce aţi făcut asta şi mergeţi de-a lungul acestui proces interior
de vindecare, adeseori rezultatul este recuperarea fizică. Cu toate acestea nu
funcţionează aşa întotdeauna. Unele boli nu dispar nici când s-ar părea că aţi
ajuns la rădăcina blocajului emoţional care le stă la bază. Acesta este cazul
bolilor cronice.
În
cazul bolilor cronice există probleme fizice persistente care revin mereu. Mai
ales în perioadele vulnerabile în care puteţi, mai mult sau mai puţin, pierde
contactul cu sinele vostru interior, simptomele reapar uneori chiar mai
puternic. Aceasta poate fi destul de demoralizator. Prin urmare este necesar să
priviţi boala dintr-o perspectivă mai largă.
Persoanele
cu o boală cronică se angajează la o sarcină destul de anevoioasă. La nivelul
sufletului, ei au convenit să se confrunte cu temerile care apar în contextul
bolii lor şi să se confrunte cu imaginile idealizate a modului în care cineva
ar trebui să se realizeze în viaţă.
Asumarea acestei provocări arată un mare curaj.
Se
întâmplă adesea ca un suflet să-şi aleagă o boală cronică pentru a lucra o
anumită problemă
într-un mod extrem de concentrat. Boala vă aruncă de fiecare dată înapoi la
acele emoţii speciale. Există un tipar emoţional care însoţeşte boala. A vă
confrunta cu aceste emoţii din nou şi din nou este o sarcină destul de grea,
dar ea aduce multe roade pentru suflet.
Destul
de des aceste vieţi au o mare profunzime şi o bogăţie interioară care nu este întotdeauna
vizibilă celorlaţi. Prin urmare nu este susţinută de o luptă constantă sau de
speranţa unei îmbunătăţiri a condiţiilor medicale. Realitatea este că această
boală are adeseori o mişcare în spirală, ajutându-vă să creşteţi la nivel
interior prin mişcări circulare în sus, deşi aparent va recidiva prin aceleaşi
simptome fizice de fiecare dată. La nivel spiritual, voi nu cădeţi înapoi dar
voi veţi ajunge la adâncimi tot mai mari în confruntarea cu emoţiile care
probabil au fost trecute cu vederea în trecut, poate chiar în vieţile voastre
trecute.
Aceasta
este valabil şi pentru defectele fizice ereditare sau congenitale. În acest
sens vă vorbesc uneori de karma, dar sunt atent cu acest concept deoarece voi
aveţi tendinţa de a asocia karma cu crima şi pedeapsa. Dar nu acesta este modul
în care funcţionează. Sufletul are dorinţa sinceră de a se cunoaşte pe deplin
pe sine însuşi şi de a fi liber. Aceasta este cea mai adâncă dorinţă. Pornind
de la această dorinţă arzătoare sufletul se angajează uneori în maladii, boli şi
handicapuri fizice care îl ajută să-şi atingă scopul. Cu siguranţă nu este o
problemă legată de plata unor datorii. Este o intenţie profundă de a vă elibera
şi uneori cea mai bună cale de a ajunge acolo este de a experimenta
circumstanţe extrem de dificile în interiorul corpului vostru. Pentru aceste
intenţii noi nu putem avea decât cel mai mare respect, mai ales că în
societatea voastră în idealul uman imaginile care sunt cultivate sunt cum să
fii funcţional, util, frumos şi plin de succes. Aceste idealizări fac chiar mai
dificil să vă trăiţi viaţa cu un handicap şi totuși să o experimentaţi ca plină
de sens şi bucurie.
În
final aş vrea să spun ceva despre bolile incurabile terminale. Uneori poate fi
evident că cineva oricum nu va supravieţui bolii. Corpul cedează treptat la
boală. ”Cadrul pământesc” nu rezistă. În
acel moment ce ar trebui să facă sufletul pentru a se regăsi în interiorul
acelui corp? Atîta timp cât opuneţi rezistenţă bolii, nu puteţi intra în
legătură cu sufletul vostru şi cunoaşterea voastră interioară vă spune că a
sosit timpul să vă luați rămas bun. Uneori simţiţi mai repede că trebuie să
plecaţi, dar această idee vă umple cu aşa o groază şi cu regrete încât vă
menţine în luptă. Sunteţi dornici să încercaţi un alt tratament sau să
aşteptaţi ca acel nou medicament să fie lansat.
Acest
lucru este uşor de înţeles şi eu cu siguranţă nu vreau să critic această
atitudine, dar voi vă răniţi pe voi înşivă intr-un mod teribil. Dacă renunţaţi
şi permiteţi morţii să vină mai aproape, vă veţi da seama că moartea nu este un
adversar ci mai degrabă un prieten.
Moartea vă eliberează de luptă.
Dacă
urmăriţi ceea ce moartea vrea să vă spună, veţi trece prin câteva etape înainte
ca procesul morţii efective să aibă loc. Aceste etape au de-a face cu
eliberarea treptată a lucrurilor pământeşti – iubita, iubitul vostru, mediul
vostru înconjurător pământesc, simţurile
cu care observaţi totul în jurul vostru. Este un proces natural, frumos.
Ar fi
păcat să puneţi în umbră acest proces printr-o atitudine bătăioasă prin care
încercaţi să vă
agăţaţi de viaţă cu orice preţ. Adeseori corpul a devenit atât de fragil încât
viaţa nu mai merită trăită. Lăsaţi-o să plece. Moartea este un eliberator care
este acolo pentru a vă servi. Moartea nu este duşmanul vostru. Moartea vă aduce
o nouă viaţă.
Atunci
când sunteţi cu cineva care este bolnav incurabil şi când simţiţi că acea
persoană ştie că va muri, încercaţi să-i vorbiţi despre asta blând şi cu grijă.
Este o uşurare pentru persoana care trece dincolo. Cel mai plin de iubire şi
mai preţios lucru pe care îl puteţi face pentru
o persoană care moare este să staţi lângă ea şi să o ţineţi de mână. Nu este
nimic altceva ce ar trebui să ştiţi sau să puteţi face stând lângă cineva care
moare.
Îngrijirea
pe patul de moarte este foarte importantă în societatea voastră. Într-o zi
fiecare din voi va da faţă cu ea fie în familia voastră, fie în cercul vostru
de prieteni. Pur şi simplu fiţi prezenţi lângă cel ce moare şi simţiţi
călătoria care începe. Simţiţi momentul măreț, puternic în care sufletul părăseşte corpul şi se
întoarce în alte tărâmuri, la casa lui.
Nu consideraţi o
boală care vă duce la moarte ca şi pe duşmanul vostru care vă va pierde în cele
din urmă. Aceasta nu este o bătălie. Destul de des moartea vine să vă elibereze
de şi mai multă durere şi mizerie. Cu siguranţă nu sunteţi un ratat. Pur şi
simplu vă veţi continua drumul în alt fel.
Uneori sunt
anumite situaţii pe care aţi fi vrut să le trăiţi sau să le depăşiţi în această
viaţă şi aceste situaţii nu pot fi terminate. Aceste vă pot îndurera şi nu
numai pe voi ci şi pe cei pe care îi lăsaţi în
urmă. Cu toate acestea eu vă cer să le părăsiţi în pace, pentru că există o
înţelepciune mai profundă care lucrează şi care vă ghidează şi care vă va aduce
împreună cu cei pe care-i iubiţi în circumstanţe noi şi mai bune. Într-o bună
zi veţi fi din nou împreună şi veţi celebra viaţa.
Astăzi cea mai
mare scuză a mea cu privire la boală este să îmbrăţişez cu adevărat boala
voastră. Înconjur boala cu iubire şi
conştiinţă şi o las să vă conducă la o adâncă înţelegere despre voi înşivă.
Încredinţaţi-vă bolii şi permiteţi-vă să intraţi într-o comunicare mult mai profundă
cu voi înşivă. A renunţa nu înseamnă să deveniţi pasivi sau îndârjiți cu
privire la boala voastră ci să cooperaţi cu ea în mod activ, ca şi cu un
prieten.
Vă
îmbrăţişez pe toţi cu iubirea mea şi vă cer să-mi simţiţi prezenţa astăzi,
prezenţa energiei Christice. Simţiţi iubirea disponibilă pentru voi toţi în
boală sau în sănătate. Există atât de multă iubire peste tot în jurul vostru şi
o puteţi simţi imediat ce v-aţi eliberat de judecăţi. Aveţi atât de multe
judecăţi despre ceea ce faceţi şi nu meritaţi, despre ceea ce faceţi corect şi
ceea ce faceţi greşit, despre toate lucrurile pe care le mai aveţi de făcut şi
de atins. Eliberaţi-vă de ele. Iubirea este prezentă pentru voi toţi aici şi
acum.
© Pamela Kribbe
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.