Mesaj
de la Jeshua prin Pamela Kribbe
Eliberarea de vechiul eu
Tranziţia de la conştiinţa bazată
pe ego la conştiinţa bazată pe inimă progresează de-a lungul unui număr de
etape:
1. A fi nemulţumiţi de ceea ce conştiinţa bazată
pe ego are să vă ofere, dorul de "altceva": începutul sfârşitului.
2. A deveni conştienţi de legăturile voastre cu
conştiinţa bazată pe ego, recunoaşterea şi eliberarea emoţiilor şi gândurilor
care o însoţesc: mijlocul sfârşitului.
3. A lăsa să moară energiile vechi bazate pe ego
din interiorul vostru, azvârlind coconul, devenind noul vostru sine: sfârşitul sfârşitului.
4. Trezirea în interiorul vostru
a conştiinţei bazate pe inimă, motivată de iubire şi de libertate; ajutorul dat
celorlalţi să facă tranziţia.
Vom vorbi acum de etapa a treia.
Dar, înainte să o facem, dorim să subliniem faptul că tranziţia nu are loc de-a
lungul unei căi directe şi liniare. Există momente în care s-ar putea să recădeţi într-un stadiu pe care
l-aţi depăşit deja. Dar o astfel de
revenire vă poate conduce mai târziu la un pas mare înainte. Deci, ocolurile se
pot dovedi a fi scurtături. De altfel, calea spirituală a fiecărui suflet este
unică şi individuală. Deci, această schemă pe care acum v-o oferim, cu patru
etape diferite, ar trebui să fie concepută ca un simplu mod de a evidenţia
unele dintre punctele de cotitură în acest proces. Schemele şi categoriile sunt
doar instrumente care fac vizibilă o realitate care nu poate fi captată de
minte, partea voastră mentală.
După ce v-aţi acceptat rănile
voastre interioare şi v-aţi vindecat părţile traumatizate din conştiinţa
voastră cum am descris în capitolul anterior, energia voastră se schimbă. Voi
eliberaţi o versiune mai veche a
voastră. Faceţi loc pentru un mod de a fi şi de a experimenta total diferit. În
acest capitol, am dori să explicăm ce se întâmplă din punct de vedere energetic atunci când eliberaţi
conştiinţa bazată pe ego. Ce se întâmplă energetic atunci când vă deplasaţi de
la dominaţia conştiinţei bazate pe ego la conştiinţa bazată pe inimă, este că chakra inimii prevalează faţă de voinţă sau
a treia chakră.
Chakrele sunt roţile filare de
energie situate de-a lungul coloanei vertebrale. Aceste centre energetice sunt
toate legate de anumite teme de viaţă, de exemplu "spiritualitate"
(chakra coroană), "comunicare" (chakra gâtului), sau
"emoţiile" (chakra ombilicală). Chakrele sunt într-o anumită măsură,
o parte a realităţii materiale, deoarece acestea sunt legate de locuri
specifice în corpul vostru. Dar ele nu sunt vizibile cu ochiul fizic, deci aţi
putea afirma că ele rătăcesc între spirit şi materie, ele reduc decalajul
dintre acestea. Ele formează punctul de intrare pentru spirit (conştiinţa
sufletului vostru), care să îi permită să ia formă fizică şi să creeze
lucrurile care se manifestă în viaţa voastră.
Chakra inimii, situată în
mijlocul pieptului, este locul energiei iubirii şi a unităţii. Inima poartă
energii care unifică şi armonizează. Atunci când vă îndreptaţi atenţia asupra
acestui centru pentru un timp, s-ar putea să simţiţi căldură sau că ceva se
deschide. Dacă nu simţiţi nimic, pur şi simplu vă opriţi şi încercaţi altă
dată.
Chakra situată mai jos de chakra inimii se numeşte
"plexul solar" şi este situată în apropiere de stomac. Este sediul
voinţei. Este centrul care concentrează energia voastră în realitatea fizică.
Prin urmare este chakra care este conectată la aspectele legate de
creativitate, vitalitate, ambiţie şi putere personală.
Ego-ul şi voinţa sunt strâns
legate între ele. Rolul voinţei este de a vă permite să vă concentraţi pe ceva,
fie în interior fie în exterior. Percepţiile voastre asupra realităţii, atât a
voastră cât şi a celorlalţi, sunt foarte mult influenţate de ceea ce vreţi, de
dorinţele voastre. Dorinţele voastre sunt adesea amestecate cu frica. De multe
ori vreţi ceva pentru că simţiţi că aţi avea nevoie de acel ceva; există un
sentiment de lipsă sau de sărăcie
dedesubt. Din cauza fricii care este prezentă în multe din dorinţele voastre,
plexul solar este adesea condus de energia ego-ului. Ego-ul se exprimă mai ales
prin plexul solar.
Prin capacitatea voinţei, ego-ul
exercită literalmente o presiune asupra realităţii. Realitatea trebuie să fie
restrânsă la ceea ce ego-ul vrea să credeţi. Ego-ul lucrează pe baza unui set
de ipoteze despre cum funcţionează realitatea, ipoteze care sunt toate bazate
pe frică. Acesta vă prezintă o imagine extrem de selectivă a realităţii,
deoarece felul său de a privi este înclinat spre propriile nevoi şi temeri.
Aşadar, trebuie să judece tot ce este notabil. Nu există nici un spaţiu pentru
a lua pur şi simplu act de lucruri. Totul trebuie să fie împărţit în categorii,
care urmează să fie etichetate drept corect sau greşit.
Când trăieşti din inimă, nu
există un set ferm de convingeri prin care să interpretezi sau să evaluezi
datele. Nu mai deţii convingeri puternice pentru nimic. Devii mai mult un
observator. Poţi amâna judecăţile morale cu privire la orice problemă, din
moment ce simţi că nu poţi înţelege tot ce este acolo de înţeles despre acea
situaţie. Judecăţile au întotdeauna ceva definitoriu în ele, dar inima nu este
interesată de definiţii. Ea întotdeauna încearcă să meargă dincolo de ceea ce
pare clar şi bine definit. Inima este deschisă, explorează şi este gata de a
re-examina, gata să ierte.
Când utilizaţi puterea voinţei
centrată pe ego, puteţi simţi ceva apăsând în chakra plexului solar.
Folosindu-vă voinţa în acest fel apare o situaţie energetică de care puteţi fi
conştienţi dacă doriţi. Ori de câte ori simţiţi această apăsare, însoţită de o
dorinţă puternică de a face lucrurile în felul vostru, voi încercaţi să mulaţi
realitatea pe dorinţele voastre. Încercaţi să vă impuneţi convingerile asupra
realităţii.
Atunci când acţionaţi din inimă,
curgeţi împreună cu fluxul lucrurilor aşa cum acesta se prezintă, nu împingeţi
nici nu forţaţi.
Dacă lucraţi din greu să obţineţi
ceva şi nu reuşiţi să vă atingeţi obiectivele, din nou şi din nou, vă rugăm să
vă întrebaţi din care chakră, din care centru energetic o faceţi. De asemenea,
vă puteţi acorda cu inima şi întreba de ce acest lucru nu se întâmplă sau de ce
trebuie să puneţi atâta energie în el.
De multe ori voi încercaţi să
realizaţi anumite obiective, fără a fi intrat cu adevărat în interiorul vostru
şi fără a verifica cu inima, dacă acest lucru este cu adevărat ceea ce vă
serveşte pe calea voastră interioară spre înţelepciune şi creativitate. De
asemenea, chiar dacă obiectivele voastre reprezintă cele mai profunde dorinţe
din inima voastră, este posibil să aveţi aşteptări nerealiste cu privire la
intervalul de timp în care lucrurile se vor întâmpla. Aţi putea fi pe o
frecvenţă care nu este a inimii, ci a
voinţei personale.
Există un ritm natural pentru
toate lucrurile, şi acesta nu este neapărat ritmul care credeţi că este de
dorit. Realizarea obiectivelor voastre necesită energie pentru ca să fie schimbate. Schimbările de energie de
multe ori iau mai mult timp decât vă aşteptaţi sau doriţi. De fapt, schimbarea
energiei nu este nimic altceva decât schimbarea
voastră.
Când vă veţi fi atins
obiectivele, voi nu veţi mai fi voi.
Veţi fi devenit o versiune mai extinsă a sinelui vostru curent, umplută cu mai
multă înţelepciune, mai multă iubire şi mai mult puterea lăuntrică. Timpul necesar
pentru a vă îndeplini obiectivele este timpul necesar pentru a vă schimba
conştiinţa în aşa fel încât realitatea dorită să intre în realitatea voastră
actuală. Deci, dacă doriţi să acceleraţi lucrurile, concentraţi-vă mai mult pe
voi înşivă şi nu atât de mult pe realitate.
Adesea chiar este nevoie să renunţaţi la obiectivul vostru pentru a
fi deschişi să primiţi. Acest lucru sună paradoxal. Dar, de fapt, spunem doar
că trebuie să acceptaţi pe deplin realitatea curentă, înainte de a putea păşi
într-una nouă. Dacă nu vă acceptaţi realitatea curentă şi vă cramponaţi de
obiective într-un mod tensionat, nu vă mişcaţi înainte.
Nimic nu va părăsi realitatea
voastră, numai în cazul în care îl iubiţi. Iubirea este similară cu
"setarea pe eliberare."
Dacă nu ţi-ai îmbrăţişat cu
adevărat realitatea curentă şi nu ai acceptat-o ca şi creaţie a ta, ea nu poate
pleca pentru că ar reprezenta negarea unei părţi din tine. Spui "nu"
acelei părţi din tine care a creat această realitate a ta. Ai vrea să tai această
parte nedorită a ta şi să mergi mai departe.
Dar nu poţi crea o realitate mai
iubitoare dintr-o stare de ură de sine. Nu poţi "să fii tu însuţi"
într-o nouă realitate împingând părţile nedorite deoparte. Puterea voinţei nu
va servi aici.
Ceea ce ai nevoie este să iei
legătura cu inima ta. Energiile înţelegerii şi acceptării sunt adevăratele
cărămizi pentru construirea unei realităţi noi şi împlinite.
Când interacţionaţi cu realitatea
pornind din inimă, voi lăsaţi realitatea
să fie. Nu trebuie să încercaţi să o schimbaţi ci pur şi simplu să luaţi
act de ceea ce este.
Când inima devine administratorul
fiinţei voastre, centrul voinţei (plexul solar) va merge împreună cu ea.
Ego-ul, facultatea voinţei, nu va fi eliminat, deoarece acesta în mod natural
îndeplineşte rolul de a transfera energia de la nivelul conştiinţei la nivelul
realităţii fizice. Când această transferare sau manifestare este ghidată de inimă,
energia voinţei creează şi curge fără efort. Nu este implicată împingerea sau
forţarea. Aceasta este atunci când apare sincronicitatea:
o coincidenţă remarcabilă de întâmplări care accelerează realizarea scopurilor
voastre. Pare miraculos pentru voi atunci când lucrurile lucrează împreună
într-un asemenea mod. Dar, de fapt, aceasta este ceea ce se întâmplă tot timpul
atunci când creaţi din inimă. Lipsa efortului, uşurinţa este semnul distinctiv
al creării din inimă.
Creând din
inimă realitatea
Adevărata creativitate nu se
bazează pe determinare şi puterea voinţei ci pe o inimă deschisă. A fi deschis
şi receptiv la nou şi necunoscut este vital pentru a fi un adevărat creator .
O cheie către adevărata
creativitate, deci, este capacitatea de a
nu face nimic: să te abţii de la a face, de a fixa, de a te concentra. Este
de fapt abilitatea de a-ţi plasa conştiinţa într-o stare pur receptivă, dar în alertă.
Numai prin necunoaştere, prin
menţinerea deschisă a gândurilor, puteţi crea spaţiul pentru ca ceva nou să
intre în realitatea voastră.
Acest lucru este în contradicţie
cu ceea ce literatura new age spune despre "a-ţi crea propria
realitate." Este adevărat că vă creaţi propria realitate tot timpul.
Conştiinţa voastră este creativă şi dacă sunteţi conştienţi de asta şi dacă nu.
Dar atunci când doriţi să vă creaţi conştient
realitatea, cum multe cărţi şi terapii vă învaţă, este esenţial să înţelegeţi
că cea mai puternică formă de a crea nu se bazează pe voinţă (fiind activ), ci pe conştientizarea
de sine (fiind receptiv).
Toate schimbările în lumea
materială, de exemplu în domeniul muncii, relaţiilor sau mediului înconjurător,
sunt o reflectare a schimbărilor la nivel interior. Numai atunci când procesele
de transformare interioară sunt finalizate realitatea materială poate răspunde
prin oglindirea înapoi către voi prin schimbarea circumstanţelor din viaţa
voastră.
Când încercaţi să creaţi prin
puterea voinţei, de exemplu prin concentrarea pe sau vizualizarea obiectivelor
voastre tot timpul, ignoraţi transformarea interioară, care este condiţia
prealabilă reală pentru schimbare. Creaţi în mod artificial şi sunteţi
mărginiţi de dezamăgire. Voi nu creaţi din adâncurile sufletului vostru.
Sufletul vă vorbeşte în momentele
de tăcere. Ascultaţi cu adevărat vocea lui atunci când vă plasaţi în starea de necunoaştere. Adesea sufletul vă
vorbeşte foarte clar în timp ce voi vă daţi bătuţi şi aruncaţi prosopul. Ceea
ce se întâmplă atunci când renunţaţi
şi disperaţi este că sunteţi gata să vă deschideţi noului. Vă abandonaţi toate aşteptările
şi sunteţi cu adevărat receptivi la ceea
ce este.
Disperarea este cauzată de
convingerile puternice pe care le aveţi despre ceea ce ar trebui să se întâmple în viaţa voastră. Atunci când realitatea
nu reuşeşte să corespundă acestor convingeri, deveniţi dezamăgiţi şi chiar
disperaţi la un moment dat.
Cu toate acestea, dacă aţi
renunţa la marile aşteptări şi aţi îndrăzni să fiţi deschişi la nou, nu ar fi
necesar să ajungeţi la acest punct de disperare înainte de a intra din nou în contact
cu sufletul vostru. Puteţi deveni deschişi şi receptivi la ceea ce vă spune,
fără a fi nevoie să fiţi prima dată dezamăgiţi.
Atâta timp cât "ştii exact
ceea ce vrei," adesea vă limitaţi posibilităţile care sunt energetic
disponibile pentru voi. Această nouă realitate pe care o căutaţi, indiferent
dacă este un loc de muncă sau o relaţie sau o mai bună stare a sănătăţii,
conţine multe elemente necunoscute pentru voi. Deseori credeţi că ceea ce vă
doriţi este ceva ce ştiţi (un loc de
muncă frumos, un partener iubitor) proiectat în viitor. Dar nu este aşa. Ceea
ce faceţi în realitate prin crearea unei
noi realităţi ,este să vă depăşiţi propriile voastre graniţe psihologice. Şi nu puteţi şti acum ce se află dincolo de
aceste frontiere.
Puteţi simţi foarte clar că
există ceva foarte dorit acolo, dar nu trebuie să-l limitaţi concentrându-vă pe
el sau vizualizându-l. Puteţi să-l priviţi pur şi simplu cu un sentiment de
deschidere şi de curiozitate.
Într-adevăr, pentru a crea
realitatea cea mai de dorit pentru voi, acceptarea de sine este mult mai
importantă decât concentrarea gândurilor
sau voinţei voastre. Nu puteţi crea ceva ce nu sunteţi. Puteţi recita mantre de
o mie de ori şi să creaţi o mulţime de imagini pozitive în mintea voastră, dar
atâta timp cât acestea nu reflectă ceea ce simţiţi cu adevărat (de exemplu
furie, depresie, nelinişte), acestea nu creează nimic altceva decât confuzie şi
îndoială. ("Lucrez din greu, dar nimic nu se întâmplă ").
Acceptare de sine este o formă de
iubire. Pentru schimbările pozitive din viaţa voastră iubirea este cel mai mare
magnet. Dacă vă iubiţi şi vă acceptaţi pentru ceea ce sunteţi, veţi atrage
oameni şi situaţii care reflectă către voi iubirea de sine. Este chiar atât de
simplu.
Simţiţi-vă propria energie, toate
sentimentele voastre. Simţiţi cât de frumoşi şi cât de sinceri sunteţi chiar
acum, cu toate luptele şi amărăciunile voastre. Sunteţi frumoşi, cu toate
"imperfecţiunile" şi "defectele" voastre. Şi aceasta este
singura realizare care contează.
Îmbrăţişaţi-l pe cel ce sunteţi,
fiţi relaxaţi cu voi înşivă, uitaţi-vă poate la "multele voastre defecte"
cu un simţ al umorului. Perfecţiunea nu este o opţiune după cum ştiţi. Este
doar o iluzie.
Creându-vă realitatea din inimă
vă recunoaşteţi Lumina, aici şi acum. Recunoscând-o, deveniţi conştienţi de ea,
sunteţi însămânţaţi cu o sămânţă care va creşte şi va lua formă la nivel fizic.
Când Dumnezeu v-a creat ca
suflete individuale, el/ea nu şi-a exercitat voinţa. El/ea a fost pur şi simplu
EL/EA însuşi până la un moment dat când a simţit că era ceva "acolo",
ceva valoros de explorat. Nu ştia exact ce era, dar a fost ceva care a făcut-o
să se simtă ca şi cum ar fi fost un pic îndrăgostit/ă.
Şi a admis, fără alte formalităţi că este vrednic/ă să experimenteze această
nouă şi promiţătoare realitate. A fost, de asemenea, un pic îndrăgostit/ă de
sine însuşi!
Şi aşa aţi luat voi formă ca
suflete individuale şi Dumnezeu a început să experimenteze viaţa prin voi. Cum
se va întâmpla asta - detaliile procesului de creaţie - Dumnezeu chiar nu şi-a
făcut griji. El/Ea doar s-a iubit şi a fost deschis/ă la schimbare. Şi acestea
sunt într-adevăr singurele elemente necesare pentru a vă crea propria realitate
perfectă: iubirea de sine şi dorinţa de a vă aventura în nou.
Adaptarea
la a trăi din inimă
Crearea din inimă este mult mai
puternică şi necesită mai puţin efort decât crearea din ego. Nu trebuie să vă
îngrijoraţi cu privire la detalii, trebuie doar să fiţi deschişi pentru tot ce există, atât în interiorul cât
şi în afara voastră.
Din această deschidere, puteţi
simţi o atracţie într-un anumit sens. Vă puteţi simţi atraşi de anumite lucruri. Această atracţie este de fapt o şoaptă
din inima voastră, este intuiţia voastră. Atunci când acţionaţi din intuiţie,
sunteţi traşi în loc să împingeţi. Nu acţionaţi până când nu
simţiţi la nivel interior că este potrivit să acţionaţi.
Din moment ce aţi folosit foarte
mult împingerea, adică v-aţi folosit
voinţa pentru a crea lucruri, trecerea energetică de la ego la inimă este
destul de interesantă pentru voi. Schimbarea necesită o formidabilă
"încetinire." Pentru a intra cu adevărat în contact cu fluxul
intuiţiei voastre, trebuie să faceţi un efort conştient pentru a "nu
face", pentru a lăsa totul să fie.
Acest lucru se execută contraintuitiv cu atât mai mult cu cât învăţaţi să o
folosiţi. Sunteţi foarte obişnuiţi să vă bazaţi acţiunile pe gândire şi pe
voinţă. Lăsaţi gândirea să vă determine obiectivele şi vă folosiţi voinţa
pentru a le realiza. Aceasta este în opoziţie cu crearea centrată pe inimă.
Când trăieşti din inimă, îţi asculţi inima şi apoi acţionezi în
consecinţă. Nu gândeşti, asculţi cu o conştientizare alertă şi deschisă la ceea
ce inima îţi spune. Inima vorbeşte prin sentimentele voastre, nu prin mintea
voastră. Vocea inimii poate fi cel mai bine auzită când vă simţiţi liniştiţi,
relaxaţi şi împământaţi.
Inima vă arată drumul spre
realitatea voastră cea mai iubitoare şi mai plină de bucurie chiar acum.
Şoaptele şi sugestiile sale nu sunt bazate pe gândirea raţională. Vă puteţi
recunoaşte vocea inimii prin luminozitatea şi nota de bucurie din ea.
Luminozitatea este acolo, deoarece inima nu impune, nu sunt ataşamente legate
de sugestiile sale. "Sinele vostru Inimă" nu este ataşat de deciziile
voastre şi vă iubeşte, indiferent ce faceţi.
Trăind din inimă nu înseamnă să
devii pasiv sau letargic. Lăsând gândurile să fie fără a le eticheta drept
corecte sau greşite, fără a le împinge pe o cale mai mult decât pe alta,
necesită o mare tărie. Este tăria de a fi
total prezent, de a face faţă la tot ceea ce este şi doar să priveşti. Vă
puteţi simţi goi, sau deprimaţi, sau nervoşi, dar să nu încercaţi să
îndepărtaţi aceste gânduri. Tot ce trebuie să faceţi este să le înconjuraţi cu conştiinţa voastră.
Voi nu înţelegeţi adevărata
putere a conştiinţei voastre. Conştiinţa voastră este făcută din Lumină. Atunci
când păstraţi ceva în conştiinţa voastră, ea se schimbă din cauza asta.
Conştiinţa voastră este o forţă de vindecare, dacă nu o legaţi de gândirea şi
de dependenţa voastră de a "face".
Vieţile voastre sunt conduse în
mod dictatorial de către minte şi voinţă, supremaţia gândirii şi a acţiunii.
De notat că amândouă, atât mintea
cât şi voinţa lucrează după reguli. Sunt reguli generale ale gândirii logice,
sunt reguli ale logicii. Există strategii generale pentru punerea ideilor în
practică, acestea sunt regulile de "management de proiect."
Dar toate acestea sunt principii
generale. Orientările generale şi regulile au întotdeauna o componentă mecanică. Ele sunt aplicabile în toate
sau în majoritatea cazurilor; altfel n-ar fi de folos.
Intuiţia lucrează foarte diferit.
Intuiţia este întotdeauna adaptată la o singură persoană, la un moment dat.
Este foarte individualizată. Prin
urmare, nu poate fi supusă unei analize raţionale sau regulilor generale.
Pentru a trăi şi acţiona în
conformitate cu intuiţia voastră, prin urmare, este necesar un nivel ridicat de
încredere pentru alegerile voastre,
apoi pur şi simplu vă bazaţi pe faptul că ceea ce simţiţi este corect,
indiferent de ceea ce regulile altor oameni spun că este corect.
Prin urmare, pentru a trăi din
inimă vi se cere nu doar să vă eliberaţi de obiceiul de a vă folosi întotdeauna
mintea şi voinţa, ci vă provoacă să aveţi cu adevărat încredere în voi înşivă.
Vă va lua timp pentru a învăţa să
vă ascultaţi inima, să aveţi încredere în mesajele sale şi să acţionaţi pe baza
lor. Cu cât mai mult faceţi acest lucru, cu atât mai mult veţi înţelege că doar
prin predarea grijilor şi îndoielilor înţelepciunii din inima voastră vă veţi
găsi pacea interioară.
Când continuaţi pe această cale
şi intraţi în etapa a treia de transformare de la ego la inimă, veţi găsi pacea
interioară pentru prima dată. Vă veţi da seama că nevoia de a controla
realitatea prin gândire şi voinţă vă face agitaţi şi nerăbdători.
Când vă eliberaţi de control,
permiteţi magiei vieţii să se manifeste. Tot ce aveţi de făcut este să ascultaţi. Fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă
în viaţa voastră, la ce sunt sentimentele voastre faţă de alţi oameni, la ceea
ce sunt visele şi dorinţele voastre. Când sunteţi atenţi la ceea ce se întâmplă
în interiorul vostru, realitatea vă va oferi toate informaţiile de care aveţi
nevoie pentru a acţiona în mod corespunzător.
De exemplu, poţi fi conştient de
dorinţa din inima ta pentru a avea o relaţie de iubire în care să poţi comunica
cu adevărat cu altcineva. Dacă doar
observaţi şi acceptaţi acest dor, fără a încerca să faceţi ceva pentru
asta, veţi fi uimiţi de modul în care Universul vă va răspunde la această dorinţă.
Prin neschiţarea nici unei concluzii, doar plasând dorinţa în Lumina
conştiinţei voastre, apelul vostru va fi auzit şi va primi răspuns.
Aceasta ar putea dura mai mult
decât vă aşteptaţi, pentru că sunt schimbări de energie care trebuie să aibă loc
înainte ca anumite dorinţe să poată fi îndeplinite. Dar voi sunteţi maestrul,
creatorul realităţii voastre energetice. Dacă o creaţi din frică, realitatea vă
va răspunde în consecinţă. Dacă o creaţi prin încredere şi predare, veţi primi
tot ce doriţi, chiar şi mai mult.
© Pamela Kribbe
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.