duminică, 2 martie 2014

Mesaj de la Grupul Arcturian 2 Martie 2014


Primit prin Marilyn Raffaele
2 Martie 2014

Salutări tuturor
Noi vedem cum Lumina crește pe Gaia în fiecare zi aducând cu ea la nivel mondial o nouă conștientizare a unor aspecte și probleme care, majoritatea, au fost până acum imposibil sau de nedorit a fi văzute. Aparențele ar putea fi o dovadă că lumea merge din ce în ce mai rău, dar ceea la ce voi asistați nu este altceva decât Lumina care strălucește acum peste cele mai întunecate locuri și aducerea în prim-plan a tot ceea ce trebuie să fie abordat prin metode mai noi și mai înalte.

Multe guverne încep să înțeleagă că vechile modalități de a face afaceri bazate pe servirea de sine nu mai funcționează. Mulți ”lideri” opun rezistență oricărei schimbări, dar în cele din urmă, într-un fel sau altul, ei vor fi eliminați. Toți, de la liderii mondiali la cei așa-ziși ”oameni comuni”, care insistă în a rămâne legați de energiile care și-au încheiat existența vor începe să se confrunte cu dificultăți deoarece noile energii nu fac și nici nu pot susține nimic din ceea ce este menținut doar prin convingeri și concepte. Mergeți în interiorul vostru dragilor, și examinați cu sinceritate ce concepte și convingeri mai aveți de care vă agățați în mod rigid.

Am dori să vorbim despre compasiune – un subiect adeseori confundat cu simpatia sau cu ignorarea altora. Compasiunea este un aspect al iubirii și este abilitatea de a vedea durerea și suferința altuia fără a intra însă în aceasta. Acest lucru înseamnă de multe ori (în special în familie sau cu prietenii) oferirea de asistență de un anumit tip atunci când sunteți ghidați intuitiv în a face acest lucru. Cu toate acestea, prin compasiune NICIODATĂ NU SE INTRĂ ÎN CÂMPUL ENERGETIC AL CELUILALT, cum se face prin simpatie.

Atunci când o persoană se dezvoltă spiritual, câmpul său energetic începe să radieze tot mai multă lumină și ceilalți sunt atrași de această energie. Fiecare suflet caută să experimenteze completitudinea adevăratei sale naturi, dar el este capabil să interpreteze această dorință interioară numai în limitele atinse de starea sa de conștiință. Totuși, voi mai aveți suflete imature spiritual care caută întotdeauna în afară ceea ce de fapt se află înăuntru. Ei caută completitudinea prin faptul că poartă hainele ”corecte”, prin a fi frumoși sau puternici sau prin a avea posesiuni materiale și bani. Mulți confundă iubirea pe care o caută cu sexul și permit să fie folosiți de alții. Pentru că societatea în general este bazată pe dualitate și separare, ea continuă să promoveze soluții pentru fericire în sute de forme, dar nici una dintre ele nu va satisface dorințele Sufletului pentru reconectarea conștientă la Sursă.  

Imaturitatea unui suflet nu are nimic de-a face cu vârsta biologică. Există multe suflete foarte evoluate care trăiesc chiar acum în corpuri tinere și sunt suflete care deși au fost pe Pământ pentru o perioadă foarte lungă de timp au rămas totuși imature spiritual. Persoanele imature spiritual adeseori se împotrivesc oricui care deține o mare Lumină pentru că această energie este o amenințare pentru sistemul lor de credințe ferme dar false. De obicei, acestea nici măcar nu sunt conștiente de ce s-ar putea ca o anumită persoană să nu le placă. Aceasta este originea a atât de multă frică în lume, pentru că sunt atât de mulți care continuă să opună rezistență la orice care ar putea ”zgudui” confortabila lor barcă cu bule.

În fazele timpurii ale căutării fiecărui suflet pentru a găsi completitudinea se manifestă o căutare la prieteni, străini, Guru, etc. – la oricine pare a avea răspunsurile. Ei încă nu-și dau seama că ceea ce caută cu atâta disperare se află în interiorul lor. Ei simt înalta rezonanță a altui câmp energetic și gravitează înspre acesta. Totul începe foarte simplu, prin întrebări de genul ”Cum ai trecut prin asta? De ce ești întotdeauna așa de calm? Ce părere ai despre asta sau despre aia?” Acesta poate fi un colaborator, prieten sau membru de familie. Cei mai mulți dintre voi, fiind persoane iubitoare, sunteți mai mult decât fericiți să ajutați persoana care dintr-o dată se despovărează, dar acesta este un punct în care voi trebuie să fiți foarte conștienți și alerți dragilor, să nu vă lăsați prinși în energia lor pentru că atunci totul devine simpatie.

Este în general acceptat faptul că identificarea cu suferința altuia este o acțiune plină de iubire – ”Oh tu, biată persoană. Îți înțeleg/simt durerea. Cum ți-a putut el/ea face una ca asta?” etc., etc. Când faceți acest lucru voi deveniți parte a câmpului lor energetic și vă faceți voi înșivă disponibili pentru a fi ”goliți” de energie. De câte ori ați experimentat faptul de a fi total ”spulberați” după ce ați fost cu anumite persoane? Acest lucru se poate întâmpla numai atunci când vă deschideți către cei care doresc mai multă energie. Aceștia dragilor, nu sunt conștienți de ceea ce fac, dar în nefericirea lor și în dorința lor de a fi compleți ei sug energia altora. Nu ne place termenul, dar de aici vine denumirea de ”fraieri energetici”.

În scopul de a servi și de a-i ajuta pe cei care caută ajutor, un Lucrător în Lumină trebuie să lucreze în energia compasiunii. Practic, acest lucru înseamnă că voi puteți asculta sau observa în mod iubitor problema care vi se prezintă, chiar să oferiți unele sugestii, dar fără să intrați în totalitate în energia a ceea ce vi se prezintă. Voi recunoașteți aspectul ca fiind iluzoriu, fără susținerea niciunei legi și ca fiind bazat pe o conștiință trei dimensională. Aceste realizări profunde nu vor împiedica pe nimeni NICIODATĂ să facă orice pași ar fi necesari – sarcinile concrete de zi cu zi cum sunt adeseori numite – orice este nevoie sau sunteți ghidați să faceți. Cu toate acestea, atunci când faceți aceste lucruri, nu permiteți să fiți facilitatori – rămâneți centrați, amintindu-vă întotdeauna că fiecare persoană are un Sine Înalt, Ghizi și un contract/plan pe care ea însăși și l-a ales înainte de a intra în această experiență pământeană.

Așa cum am mai spus și înainte, iubirea nu înseamnă niciodată să fiți ștergătorul de picioare al altcuiva, și nici nu înseamnă că sunteți legați pentru totdeauna de cei cu care nu mai rezonați pentru simplul fapt că vă sunt rude sau prieteni din copilărie. Este bine să vă retrageți atunci când cineva vrea ca voi să faceți munca în locul lor. O acțiune plină de iubire și compasiune este să vă amintiți în conștiința voastră adevărul despre fiecare persoană – cei atrași către voi și cei care citesc sau aud despre acest lucru. Acordați-le întotdeauna celorlalți libertatea să învețe din propriile lor greșeli, oferindu-le în același timp sprijinul de care au nevoie. Pot fi situații în care acest lucru îl puteți face lăsându-i pur și simplu singuri. Ego-ul este cel care crede că cineva are dreptul sau datoria de a ”salva” pe altcineva. Fiecare este o ființă spirituală care are o experiență umană în scopul de a crește și a evolua.

Această Lumină nu numai că atrage familia, prietenii și colaboratorii, dar îi atrage și pe unii de pe cealaltă parte (a vălului) care n-au intrat încă în lumina călătoriei lor. Există unii care nici măcar nu-și dau seama că au trecut pe partea cealaltă (supradoză de droguri, accident, comă, etc.) și sunt confuzi. Aceste suflete preaiubite sunt adeseori atrase de Lumina unui câmp energetic evoluat. Dacă le simțiți (adeseori într-o stare de pe jumătate treji/pe jumătate adormiți) să nu vă fie frică, spuneți-le că este necesar să se mute în Lumină unde vor găsi ajutor și ghidare. Puteți cere Ființelor de Lumină, Îngerilor sau rudelor acelei persoane să vină să o ghideze într-acolo unde trebuie să meargă. Dacă uneori nu vor vrea să plece, este suficient să le spuneți ”Plecați!”

Compasiunea este iubire în acțiune, simpatia este conceptul ei tridimensional.

Aceasta este munca în Lumină. Acesta este modul în care voi plantați semințele adevărului și îi ajutați pe alții să evolueze. Noi spunem doar că, deoarece câmpul vostru energetic îi atrage pe alții care caută ceea ce voi aveți, să fiți conștienți de tentația de a intra în starea lor de conștiință, pentru că niciodată nu veți putea ridica pe cineva dacă sunteți la același nivel cu problema. Omenește, da, dar nu spiritual.

Aceasta este compasiunea, aceasta este iubirea, aceasta este lucrarea.

Noi suntem Grupul Arcturian  3/2/2014

©2014 onenessofall.com | Cedar, MI 49621


Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.