Eliberarea dată de ”Nu știu”

Din ciclul De ale mele

Una dintre cele mai mari provocări pentru ego-ul uman este să recunoască că nu deține toate informațiile, că nu este atot-știutor și atot-puternic. Ar însemna să lase din mână frâiele cu care își conduce forma materială care este convins că îi aparține. Ar însemna să dea dovadă de slăbiciune și asta nu se încadrează în planurile sale.

Această provocare a devenit din ce în ce mai vizibilă și mai prezentă pentru că ne îndreptăm cu toții spre o zonă care ne este complet necunoscută și despre care mintea noastră umană nu deține informații cu care să poată alimenta ego-ul atot-știutor. Și de aici apare un conflict dureros pentru mulți.

Profesori care nu știu da răspunsuri întrebărilor pe care elevii le pun, medici care sunt puși în fața unor simptome pe care nu știu unde să le încadreze, economiști și finanțiști care se confruntă cu probleme economice pe care nu știu de unde să le apuce și lista este deschisă.

Dacă oamenii ar avea curajul să treacă peste limitarea ego-ului, limitare care este în cele din urmă limitarea sinelui lor uman, și ar recunoaște că pur și simplu nu dețin toate răspunsurile, nu numai că s-ar elibera de nenumărate tensiuni și presiuni pe care le crează în ei un ego bezmetic în căutare de soluții eschivatoare, dar și-ar da voie să caute răspunsuri care să le aducă într-adevăr mai multă cunoaștere.

Am trecut de destul de multe ori prin situații în care eram întrebată lucruri care erau în mod cert dincolo de sfera experienței mele și înainte de a mă elibera de aspectul atot-știutor al ego-ului meu, mintea mea o lua razna în căutare de răspunsuri care să ascundă de fapt neștiința mea. Se năștea o tensiune și o presiune în mine încât pot să jur că știu ce simte un animal prins în capcană. Și chiar eram în capcană, dar eram în capcana ego-ului meu, o capcană care te face să te simți mic și neputincios.

Apoi, o voce dragă mie acum, dar pe care multă vreme n-am ascultat-o, mi-a șoptit ”Spune nu știu.” ”Ce, ești nebună? Cum să spun nu știu? Omul ăsta are nevoie de răspunsuri și eu TREBUIE să i le dau.” Cam ăsta era dialogul care se desfășura în mintea mea. Apoi, la un moment dat, am obosit să tot caut ceva ce știam că oricum nu dețin. Și am răspuns pentru prima dată în viața mea ”NU ȘTIU!”.

A fost fantastică pacea și liniștea și bucuria pe care le-am simțit. Era exact opusul la ceea ce mă așteptam, și ego-ul mă amenința, că voi simți. A fost o eliberare extraordinară. Nu mă mai interesa ce va crede despre mine interlocutorul meu, recunoșteam un adevăr pe care nu mai trebuia să-l ascund din frica că nu corespund așteptărilor cuiva.

Pe de altă parte, i-am dat voie atât celui ce-mi punea mie întrebări cât și mie însămi să căutăm răspunsuri la acele întrebări la care chiar nu dețineam nici o informație pe care să o consider valabilă sau adevărată pentru mine.

Atunci când te eliberezi de nevoia ego-ului de a avea răspuns la orice, începi să recunoști manifestarea acelei nevoi în alții și poți să-ți dai seama de valoarea de adevăr a răspunsurilor pe care ți le oferă. Simți/știi dacă răspunsul lor vine din experiența personală și reflectă Adevărul Sinelui lor sau vine din grandomania și nevoia de glorie a ego-ului lor.

Și astfel dintr-un instrument de chin, acel ”Nu știu” sincer și curat devine un instrument de creștere reală și adevărată din toate punctele de vedere. Pentru toată lumea. După ce am reușit ”performanța” de a mă simți confortabil în ”Nu știu” mulți s-au îndreptat către mine cu întrebări la care nu aveam răspunsuri. De ce? Pentru că eu treceam niște teste, iar ei aveau nevoie să simtă energia benefică a lui ”Nu știu.” Unora le-a fost de folos, altora nu.

Dacă însă ne gândim că ”niciodată nu știm ceea ce nu știm”, vorba lui Kryon, ce eliberare mai mare ne putem oferi nouă înșine, și în același timp o nouă cale de cercetat, decât recunoașterea faptului că mai avem atât de multe de învățat/amintit și că blocarea în atot-știința ego-ului este o frână tocmai în creșterea și evoluția noastră?

Când recunoști că nu știi ceva, tocmai ți-ai deschis calea către o nouă cunoaștere care abia așteaptă să vină către tine, să ți se facă accesibilă. Când TOTUL este într-o continuă curgere și schimbare, și când percepțiile sunt nelimitate, cum poți avea convingerea că deții toate răspunsurile în mintea ta umană? Lăsați-l pe ”Nu știu”, atunci când este cazul, să vă deschidă robinetul unei noi și adevărate cunoașteri care poate fi una dintre cele mai minunate experimentări din viața voastră.

Namaste!

Monica Poka