Intrarea în Școala Misterelor din Astralul de Jos

Povestea mea

De Suzanne Lie

Este nevoie de mult curaj să vă uitați la propriile voastre frici, traume din trecut, eșecuri și vise pierdute. Cu toate acestea, dacă putem găsi curajul de a privi în frecvența cea mai de jos a conștiinței noastre și a aurei noastre, vom găsi mulți învățători.

Ne vom da seama, de asemenea, cât de mult am crescut și ne-am schimbat față de expresiile ”trecute” ale SINELUI nostru.

În Planul Astral mai există ”timpul”, dar este mult mai rapid. Eram doar o adolescentă atunci când am descoperit că timpul era diferit în locuri diferite. Atunci nu aveam un cuvânt pentru ”stări de conștiință”.

Știu că asta a fost vârsta la care am făcut acea descoperire pentru că îmi amintesc acel dormitor ca și cum totul s-ar fi întâmplat ieri. De-abia intram în pubertate și corpul meu se schimba în cazul în care cream schimbări emoționale uriașe și neașteptate.

În același timp mi-am dat seama că tot ceea ce-mi ”imaginam” era probabil real. Așa că aveam nevoie să câștig un anumit control asupra a ceea ce-mi imaginam. De fapt, visele mele erau foarte tulburătoare, atât de tulburătoare încât am știut că trebuia să câștig un oarecare control asupra lor.

Acum știu că Sinele meu Mai Înalt era cel care mă ghida, dar atunci știam doar că dacă nu câștig un anumit control asupra viselor mele, voi înnebuni.

Așa că, am început să învăț să pun un ecran de catifea neagră în mintea mea și să-mi folosesc puterea voinței pentru a vedea o imagine.

Prima imagine pe care am folosit-o a fot un trandafir roșu. A fost foarte dificil să creez imaginea unui trandafir în imaginația mea, dar am continuat să practic până când am putut.

În cele din urmă, am putut chiar scrie cuvinte, deși era foarte dificil să nu vezi cuvintele în oglinda viziunii. În cele din urmă am câștigat un oarecare control asupra imaginilor cărora le permiteam să intre în mintea mea înainte de a adormi.

Mi-am dat cumva seama că dacă le permit gândurilor negative să intre în mintea mea înainte de a merge la culcare, atunci voi avea coșmare. Mi-am dat seama de acest lucru pentru că am ajuns la o imagine de groază în care ”Pata de cerneală” venită din spațiul cosmic (învățându-i pe tineri să se teamă și să-i urască pe ”străini”) îi topea pe oameni.

Am fost atât de îngrozită de acele imagini de a fi topit, încât o vedeam ori de câte ori închideam ochii să adorm. După multă practică, făcută de una singură, deoarece nu era nimeni în viața mea cu care să pot împărtăși problema pe care o aveam, am fost capabilă să creez imagini plăcute în mintea mea.

Când mi-am făcut timp să creez aceste imagini iubitoare, fericite, m-am eliberat de coșmaruri. Cu toate acestea, dacă uitam, coșmarele reveneau.

Treptat, somnul nu a mai fost atât de teribil și m-am putut relaxa în el. Am decis, de asemenea, să-mi fac ceasul deșteptător să mă trezească cu muzică în locul acelui zgomot zbârnâitor, șocant. Apoi, într-o dimineață am avut un vis care a fost foarte lung și în care am fost foarte implicată.

Cel mai important lucru pe care mi-l amintesc în legătură cu acel vis a fost cântecul care era cântat de-a lungul întregului vis. A fost un vis frumos, un vis plăcut și m-am trezit încet. Apoi, spre surpriza mea, cântecul care a fost cântat de-a lungul visului meu foarte lung a continuat încă o vreme după ce m-am trezit.

Acesta a fost momentul în care am descoperit că timpul era diferit atunci când dormeam față de cum era atunci când eram trează. Am observat această descoperire și apoi am uitat de ea. Aceasta a fost una dintre primele mele aventuri în stările de conștiință.

Încă de când eram o tânără adultă în anii ’70 am învățat despre noul termen numit ”conștiință modificată”. Înainte de asta, conștiința însemna că suntem treji spre deosebire de opusul său de a dormi. Privind în urmă acum pot vedea că starea mea de conștiință a fost foarte joasă pentru mulți ani, deoarece am fost foarte deprimată.

Am fost deprimată pentru că mi-am pierdut SINELE și eram supărată că nu puteam FI eu însumi cu nimeni fără să fiu judecată. Prin urmare, am ales să-mi preiau acele deprimări.   

Spun ”acele” pentru că depresia m-a urmat prin mai multe etape ale vieții mele. Îmi văd acum toate deprimările cum studiază fericite în minunata Școală a Misterelor.

Am dat o versiune a acestui exercițiu de multe ori, dar acesta nu îmbătrânește niciodată, și de fiecare dată îl simt chiar mai bine.

Sper ca voi să vă puteți prelua părțile pierdute ale SINELUI vostru și să le duceți în această frumoasă Școală a Misterelor.

Vor învăța multe, și la fel și voi.

Binecuvântări.

link catre articolul original

Traducere Monica Poka