O Metaforă despre Compasiune

Din ciclul De ale mele

După cum vă spuneam într-un mesaj anterior, săptămâna care a trecut am petrecut-o în tabăra anuală de Qigong, unde pe lângă practica de Qigong am introdus și o parte de spiritualitate care a fost foarte bine primită și împărtășită. Și pentru că, pentru mintea noastră imaginile vizuale și metaforele sunt mai ușor acceptabile și digerabile, mi-am rugat Sinele să mă ajute să găsesc o metaforă pentru a face diferența dintre Milă și Compasiune.

În momentul următor am fost spectator la un film care se derula în fața ochiului meu interior. Erau mai mulți oameni care se pregăteau să pornească la un drum greu și fiecare avea câte o căruță în care să-și pună ceea ce considera că are nevoie pentru acel drum. Unele căruțe erau atât de pline încât mă întrebam cum le vor trage după ei acei oameni pentru că nu exista nici un alt mod de a deplasa căruța decât fiecare prin puterea proprie.

Și au pornit la drum. S-au urnit greu pentru că puseseră cam multe în căruță. La un moment dat, unul s-a oprit și a început să inspecteze bagajele din căruță. A luat două-trei și le-a pus la marginea drumului. Căruța lui fiind mai ușoară a putut porni din nou la drum și să o tragă mai ușor după el. Văzând acest lucru, s-au mai oprit și alții să facă același lucru. Au văzut că așa le este mai ușor și ceea ce au considerat că nu le este necesar au lăsat în urma lor. Și tot așa, căruțele lor deveneau din ce în ce mai ușoare.

Dar erau și care se opinteau din greu să-și tragă căruța fără să vrea să dea nimic jos. Se rugau de cei ce treceau pe lângă ei să-i ajute. Lângă o astfel de căruță încărcată s-a oprit un trecător căruia i s-a făcut MILĂ de cel ce stătea și se plângea și l-a ajutat să tragă căruța încă o bucată de drum, dar a obosit și el și și-a văzut mai departe de drumul său, constatând că a rămas în urma tovarășilor cu care pornise la drum. Și-a dat seama că nu-l ajutase de fapt cu mare lucru pe călătorul care cerșea ajutor, ba mai mult rămăsese și el în urmă.

Apoi, a venit un alt trecător care s-a oprit în fața călătorului cu căruța plină care cerșea în continuare ajutor de la toți cei ce treceau pe lângă el, s-a așezat lângă el și l-a întrebat cu multă iubire dacă este absolut convins că are nevoie de toate bagajele din căruță acolo unde merge. L-a povățuit să-și ia cu el doar ceea ce crede că-i este absolut necesar pentru că s-ar putea ca acolo unde merge să găsească lucruri chiar mai bune decât cele pe care le are el în căruță. Apoi, plin de COMPASIUNE, i-a dat binețe, s-a ridicat și și-a văzut mai departe de drumul său.

Pe drumul pe care treceau cei cu căruțele, de la un moment dat la marginea drumului erau din ce ce în ce mai multe bagaje abandonate, apoi căruțe abandonate și oameni care treceau veseli cu câte un geamantan, un rucsac sau chiar fără nici un bagaj și care pluteau din în ce mai ușori către ținta călătoriei lor. Fața lor radia de bucurie, pace, împăcare și o seninătate profundă. Fiecare era învăluit într-o lumină unică, de nuanțe diferite de parcă erau un curcubeu magnific în continuă schimbare și mișcare.

Atunci când ne este Milă de cineva și încercăm să-l ajutăm să-și ducă povara, nu-i vom face un serviciu nici lui și nici nouă, pentru că el nu va renunța la povara sa știind că va găsi întotdeauna pe cineva dispus să o împartă cu el, iar noi nu facem altceva decât să-i întârziem și lui și nouă avansarea pe calea noastră. În schimb, o atitudine plină de Compasiune, un sfat acordat atunci când este CERUT, poate fi mai de folos decât orice. Important este să nu avem nici o așteptare de la cel căruia i-am oferit sfatul, să-l oferim din ceea ce constituie experiența noastră directă, dacă o avem pentru situația respectivă, și să-l lăsăm să facă ceea ce el/ea alege. Rolul nostru să înceteze în momentul în care am oferit acel sfat CERUT. Și accentuez CERUT, pentru că Compasiunea nu se impune, ea pur și simplu există, mergând mână în mână cu Iubirea Necondiționată.

Pentru mine și pentru cei cu care am împărtășit această viziune a fost foarte sugestivă. Sper să vă folosească și vouă.

Namaste!

Monica Poka