De Jenny Schiltz
Venim
la voi cu știri captivante! Un val de proporții imense se construiește și va
ajunge la planeta voastră în următoarele câteva zile. Planeta voastră va fi
măturată definitiv de toată negativitatea care este pregătită să fie eliberată.
Cât de multă este, asta depinde de fiecare persoană. Fiecare persoană se simte
a fi provocată în multe feluri, astfel încât să poată face mari schimbări în
viața sa, chiar dacă aparența exterioară este redusă. Înțelegem că acelora
dintre voi care vă simțiți a fi prinși într-un cerc de gânduri, emoții,
situații de viață, nu vă va părea că așa stă treaba. Cu toate acestea, vă
asigurăm că tot ceea ce experimentați în aceste momente este conceput ca să vă
pregătească pentru ceea ce urmează. Mulți dintre voi, cei care sunteți
sensibili, puteți simți că are loc contruirea unui eveniment incredibil, un
moment frumos în timp. Chiar și cei care nu sunt conștienți de evenimentele
extraordinare care se desfășoară simt că ceva se schimbă. Unii nu pot defini
nicicum ceea ce simt și atunci intră în frică. Să fie clar, nu este nimic de
care să vă fie frică.
Acest
val este conceput să vă propulseze înainte și să vă ajute în accelerarea
creșterii voastre. Din nou, cât de departe veți fi propulsați depinde în mare
măsură de capacitatea voastră de a da drumul și a avea încredere în acest
proces. Mulți dintre voi sunteți pierduți în cercurile gândirii din mintea
voastră. Acestea se proiectează ca și frică, îndoială, lipsă și o profundă nesiguranță
în acest proces. Vă rugăm să stați liniștiți, să-i cereți inimii voastre să se
deschidă și să vă simțiți adevărul. Înțelegeți că Adevărul vostru nu este
același cu al altuia și că trebuie să vă căutați propria voastră ghidare interioară.
Acceptarea în acest moment a gândurilor, opiniilor și dogmelor altora vă vor
împiedica să vă faceți propria muncă interioară necesară pentru a curăța
densitatea din voi. Puteți primi ajutor de la cineva care să vă ajute să
navigați în călătoria către sine, dar nimeni nu poate face munca pentru
altcineva. Tot așa, cineva poate acorda ajutor în acest moment altcuiva atâta
timp cât îi oferă ajutor și nu doctrină. Nu sunt două călătorii ale sufletului
la fel deoarece fiecare suflet învață o lecție foarte specifică creată pentru
creșterea absolut cea mai înaltă a sufletului respectiv.
Cât
de departe este împins cineva de acest val va fi în mare măsură determinat de
cât de mult a eliberat din forma sa, de cât de multă încredere are în proces și
în tot ceea ce se întâmplă. Cei care cred în miezul lor că totul are un scop,
chiar și lecțiile dureroase, vor avansa cu mult mai mult decât cei care cred că
lucrurile li se întâmplă. Înțelegem cât de greu poate să fie să aveți încredere
în acest proces, să aveți încredere în ghidarea voastră interioară atunci când
sunteți înconjurați de atâtea distrageri. Aceste distrageri sunt din mass media
voastră, dar și din credințele și mentalitatea voastră. Vă cerem să vă uitați
la credințele voastre, conțin iubire sau vă arată că simțiți lipsă sau îngrijorare
că nu este suficient pentru toți. Includ credințele voastre gândul că cei care
nu sunt pe această cale nu sunt atât de benefici creșterii voastre pe cât sunt
cei treziți? De fapt, aceste suflete sunt cele care de multe ori vă ajută cel
mai mult arătându-vă ce mai este nerezolvat în voi înșivă. Când vă apropiați de
fiecare persoană ca și de un dar frumos, veți trece rapid prin lecțiile voastre.
Odată ce o lecție este învățată în forma sa completă, nu va mai fi nevoie să o
experimentați din nou. Motivul pentru care mulți simt frustrare este credința
că atunci când vezi lecția și ai crescut din ea, asta înseamnă în mod automat
că lecția este completă. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că lecțiile au
multe aspecte și dinamici care trebuie explorate înainte ca lecția să fie
învățată în integralitatea sa. Văzând fiecare situație și persoană ca pe o
oportunitate de a crește și explora aceste aspecte vă va accelera procesul.
Dacă sunteți în stare să vă mențineți această mentalitate, cum ați putea crede
atunci că lucrurile vi se întâmplă în loc de a fi pentru propria voastră creștere?
Fiecare dintre voi este un creator, fiecare creând din propria voastră
mentalitate. Dacă creați un sentiment de victimă, un sentiment de lipsă sau de
neîncredere în Univers, asta este ceea ce vă va fi arătat pentru ca să puteți
alege în mod conștient ceva diferit. Puteți vedea trăsături similare în cei din
jurul vostru și vi se va oferi oportunitatea de fie a-i judeca, fie de a vedea
cum și voi faceți același lucru. În unele cazuri veți fi în stare să vă uitați
la un altul și să vă dați seama că la un moment dat și voi ați reacționat sau
v-ați comportat la fel, dar prin creșterea voastră și prin introspecție v-ați
schimbat. Ce confirmare frumoasă. Când vă recunoașteți propria voastră creștere
cum este posibil să-l judecați pe un altul că trece printr-un proces similar?
În
acest moment intenția voastră este foarte importantă. Scrieți-vă obiectivele și
ceea ce este nevoie să schimbați în voi înșivă pentru a le obține. Apoi lucrați
zilnic la schimbarea mentalității voastre, focalizându-vă pe simplul fapt că
veți crește și lucrați asupra a tot ceea ce vă împiedică. Gândiți-vă la cineva
care a fost rănit, care învață din nou să umble. Trebuie să păstreze în mintea
sa obiectivul principal de a merge din nou. Dacă își permite să se piardă în
sentimente de durere, de cât de mult va dura procesul și căderile care au loc
în procesul de vindecare, ar putea să se descurajeze și disperarea îl va ține
pe loc. Dorim să vă vedeți pe voi înșivă complet întregi, vindecați, știind că
pur și simplu vă întoarceți în acel spațiu. Nu că sunteți pierduți și că vă
croiți drum prin teritorii necunoscute, ci că pur și simplu vă amintiți prin
eliberarea a tot ceea cu ce v-ați împovărat în călătoria voastră.
Permiteți-i
acestui val să vă poarte cât de departe se poate. Cu toate că acest val care
intră pe Pământ este important, să știți că nu este ultimul și că nimeni nu va
fi lăsat în urmă. Fiecare dintre voi crește și se schimbă în ritmul care este cel
mai potrivit pentru voi și creșterea sufletului vostru.
Cu
profundă admirație,
Sanat
Conversație
personală cu Sanat:
Jenny:
Am lucrat asupra lipsei în viața mea și am ajuns la cea mai uimitoare
concluzie. Lipsa pătrunde totul. Tind să cred că este financiară, dar nu este.
Pentru mine ea cuprinde grija finanțelor mele, dar și îndoiala și grijile pe
care mi le fac pentru copiii mei și soțul meu (că ceva li se va întâmpla), pur
și simplu încrederea în Univers și în proces și chiar și problemele mele de a
mă iubi pe mine pentru simplul fapt de a fi eu. Am crezut că mi-am vindecat
problemele cu lipsa, dar acum o văd ca atât de mult mai profundă, de extinsă,
încât lipsa nu este pur și simplu suficient de puternică pentru un cuvânt.
Sanat:
Da, lipsa în cultura voastră este un cuvânt destul de limitat datorită
credințelor din cultura voastră. Neîncrederea este un cuvânt mai bun. Neîncredere
pentru viața la crearea căreia ajutați. Cum poți să simți îngrijorare, frică,
îndoială când înțelegi complet și ai încredere că sursa sufletului tău este cea
care îți crează viața? Cum ar putea avea sursa sufletului tău altceva decât
cele mai înalte intenții? Este o afirmație modestă să spui că sursa sufletului
tău, sinele tău cel mai înalt, are un interes legitim în tot ceea ce se
întâmplă. Ceea ce ți se arată este că nu ai încredere în miezul tău, acea parte
a ta în care ai fost de acord să te simți deconectată de la sursa sufletului
tău. Această parte trebuie să fie adusă înapoi în rezonanță.
Jenny:
Deci, dacă am intenția să-mi aduc miezul înapoi în rezonanță, ca să se
reconecteze, va ajuta?
Sanat:
Voi nu ați fost niciodată cu adevărat deconectați, doar ați crezut că ați fost.
Schimbă acea credință. Setează-ți intenția de a-ți aminti și treci dincolo de
aceste credințe.
Jenny:
Săptămâna trecută două dintre cele trei mașini au avut probleme și sunt în
service, am primit o factură neașteptată și telefonul soțului meu s-a stricat
... Acestea se întâmplă pentru că eu am simțit lipsa?
Sanat:
Nu, aceste evenimente au fost concepute să ajute la aducerea la suprafață a
sentimentelor pe care le aveai astfel încât să le poți explora pe deplin și să
le găsești rădăcina. Ele au fost darul tău.
Jenny:
Am să fiu sinceră și am să spun că am fost dezamăgită că aceste sentimente au
revenit.
Sanat:
Când au fost vindecate prima dată, tu le-ai văzut ca și pe o lipsă financiară,
îndoială și îngrijorare. Acum le vezi ca și pe un singur lucru, simplă
neîncredere. Nu multele aspecte trebuiau vindecate ci una singură care a dus la
mai multe sentimente și credințe. Permițând pur și simplu și având încredere în
ceea ce se petrece, vei da drumul la toate gândurile și definițiile pe care
le-ai creat pentru a descrie această experiență.
Jenny:
Crezi că voi fi capabilă să trec peste asta?
Sanat:
Ai făcut-o deja, acum trebuie pur și simplu să crezi că ai făcut-o. Lucrurile
cel mai greu de vindecat sunt cele la care nu ești în stare să le definești
adevărata cauză. Odată ce cauza a fost determinată, vindecarea începe imediat.
Jenny:
Mulțumesc. (plângând)
Sanat:
Tu ai ales să faci această muncă, eu sunt cel care îți mulțumește. Este nevoie
de curaj să te examinezi pe tine însuți atât de profund și făcând acest lucru
le dai și altora permisiunea să facă același lucru.
Sper
că întrebările și răspunsurile mele v-au ajutat așa cum m-au ajutat și pe mine.
Vă trimit tuturor și mie însămi toată iubirea pe care o putem gestiona. Fiți
binecuvântați.
Jenny
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.