miercuri, 1 iulie 2015

Actualizare 1 Iulie 2015



Deci, din nou la datorie. După o săptămână de energii ”turbate”, răscolitoare, ne îndreptăm spre un eveniment astrologic interesant, alinierea lui Venus cu Jupiter, și cu Luna. Este o zi în care avem nevoie de foarte mult tact, liniște, pace interioară și echilibru. Este, într-un anumit fel o zi de bilanț. Cei care au experimentat diferite ”defecțiuni” în săptămâna care a trecut, au acum ocazia să le analizeze mai ”la rece”.

Aceste defecțiuni s-au manifestat și în corpul fizic ca și tulburări digestive, de metabolism, dar rolul lor a fost de a face ”loc” noilor energii prin eliminarea celor vechi la un nivel mai profund. Agresivitatea se diminuează atât la nivel fizic cât și psihic. Defecțiunile pot fi văzute acum mult mai clar dacă ne detașăm de ele. În acest scop este însă necesar să ne ridicăm deasupra lor, să le acceptăm, să vedem ce avem de învățat din ele și să le dăm drumul fără nici o culpabilizare, învinuiri sau regrete. Ele au avut un rol pe care și l-au îndeplinit. Atât.

În această perioadă am jucat în diferite ipostaze în relațiile cu ceilalți toată triada Victimă-Agresor-Salvator tocmai pentru a o putea vedea, conștientiza și elibera. Acum a sosit momentul să eliberăm aceste roluri și să ne îndreptăm spre acțiuni mai pline de iubire, înțelegere, respect, compasiune și armonie. Nu că acest moment nu ar fi tot timpul ACUM, dar energiile aduse de această aliniere, ne susțin efortul de a face acest lucru.

Cei care au simțit nevoia să-i atace pe cei din jurul lor sub o formă sau alta, au o excelentă ocazie de a căuta, descoperi și înțelege cauza acestei acțiuni și să-și revadă comportamentul pe baza acestor descoperiri. Dacă sunt sinceri cu ei înșiși vor descoperi și scoate la lumina zilei/iubirii frica care le-a motivat acțiunile, având ocazia de a o vindeca, atât cât este potrivit pentru ei în acest moment. Cei atacați, au la rândul lor ocazia de a oferi iubire și compasiune astfel încât echilibrul să fie restabilit. Bunul-simț și respectul vor deveni cerințe minime în comunicarea dintre oameni.

Această aliniere triplă (din nou cifra trei), îi va forța pe mulți să renunțe la măști pentru că ele vor deveni atât de vizibile ca în povestea ”Regele e gol!”. Multe dintre defecțiunile pe care le-am suferit în această perioadă sunt legate de rolul pe care simțim că îl avem în familie, la locul de muncă, în societate în general. În multe dintre ele ne-am lăsat exploatați (victimă) datorită tiparelor educaționale, lucru care a pus o presiune foarte mare asupra noastră. În altele dintre ele am fost forțați să jucăm rolul de salvator (să fim implicați în situații în care să ni se impună să ajutăm în virtutea unei poziții, relații, de familie mai ales). Iar în altele, în care am refuzat să ne implicăm sau am fost implicați în mod forțat, am putut fi percepuți ca și agresori.

Este momentul să ieșim din toate aceste roluri, să ne detașăm de ele și când observăm că revin, dacă revin, să le lăsăm să treacă fără a ne mai implica în ele. Unii am observat o mai bună comunicare cu Sinele nostru, o legătură mai rapidă și mai ușor de stabilit. Cu cât ne vom elibera mai mult de ”rolurile” tradiționale pământești, cu atât această legătură devine mai puternică. În același timp, detașarea și delimitarea sunt esențiale, dar vom descoperi că ne este mai ușor să le folosim, adică le vom simți efectul mult mai rapid, instantaneu aproape. Folosiți-vă din plin de Focul Violet, de orice tehnici de curățare a câmpului energetic. Prin folosirea Focului Violet ajutăm la transmutarea energiilor joase nu numai pentru noi înșine ci și pentru întregul colectiv uman.

Și să nu uităm, chiar și atunci când alegem delimitarea, că suntem UNA cu Tot Ceea Ce Există.

O zi minunată vă doresc!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.