Experiența de a fi ”defectă”

Din ciclul De ale mele

Trec chiar acum printr-o experiență interesantă, experiența de a fi ”defectă” pentru cei din jurul meu. Pur și simplu m-am ”defectat” în opinia unora, și chiar și a mea. Da, sunt defectă și asta mă bucură teribil pentru că îmi permite să ies din tiparele în care eu însămi și cei din jurul meu m-au/m-am ”răstignit”. Ce ușurare să fii ”defect” și să răspunzi alandala la butoanele care ți se apasă.

Cred că dacă ne-am permite să ne ”defectăm” mai des am ajunge să ne cunoaștem mult mai bine pe noi înșine. Pentru că personalitatea/aspectul nostru ”defect” este cel real, nu mașina, robotul care funcționează în parametrii stabiliți și cunoscuți. Acela este pilotul automat de care ne folosim în mod inconștient clipă de clipă. Abia când apare, din fericire, câte o defecțiune, ajungem să avem și o altă perspectivă asupra lucrurilor.

Ce este defecțiunea? O anomalie sau dereglare/deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal, după dicționar. Dar pentru un om, o Ființă Umană, cine stabilește funcționarea normală? Parametrii de normalitate? V-ați pus vreodată această întrebare? Noi, noi am stabilit ca și societate umană ceea ce ACCEPTĂM drept normal și ceea ce clasificăm drept anormal/defect. Și de acolo pornesc toate judecățile noastre. De la o perspectivă/punct de reper strict uman, trei dimensional.  

Prima reacție pe care am experimentat-o a fost destul de interesantă. Mi s-a spus franc în față ”du-te și te tratează că ești defectă și după ce-ți revii hai înapoi să tragi mai departe căruța”. Alții au căutat imediat să mă ”repare”, alții să mă încurajeze că mai sunt speranțe de revenire după o perioadă de refacere/reparare. Alții au încercat să-mi explice ce simt eu, ceea ce mi se pare hilar de-a dreptul. Alții m-au făcut cu ou și cu oțet cum îmi permit să-i scot din lista de prieteni.

NIMENI însă nu mi-a spus ”Bucură-te de experiența de a fi defectă. Vezi ce descoperi nou despre sinele tău.” ”Waw ce experiență interesantă!” Toți au căutat defecțiunea în mine, nimănui nu i-a trecut prin cap să caute defecțiunea în el/ea însuși/însăși. Dacă partea unui întreg manifestă o defecțiune, acea defecțiune există în întreg. Celor care au făcut sau au auzit de Ho’oponopono ar trebui să le sune cunoscut.

Cred însă că cel mai puternic s-a manifestat frica. Iar aici nu am să mai dau explicații ci am să vă las să căutați singuri răspunsul. Dacă sunteți sinceri cu voi înșivă, veți găsi răspunsul. Am să vă reamintesc însă că cele mai mari descoperiri ale științei noastre s-au făcut din greșeală, datorită unor ”defecțiuni” nu datorită ”normalității”. Că normalul și anormalul sunt pur și simplu noțiuni pe care mintea noastră le stabilește în funcție de programul pe care îl rulează.

Și, sincer, vă doresc să vă ”defectați” și voi din când în când pentru a avea șansa de a vă cunoaște mai bine pe voi înșivă, de a vă descoperi noi aspecte ale sinelui vostru, de a avea cu adevărat șansa de a vă studia CINE SUNTEȚI. Dacă nu vă dați voie să vă defectați din când când, veți fi defectați pentru că ”normalul” minții este necesar să fie și va fi destrămat. Altfel cum vom putea ieși din minte? Și încă ceva, permiteți-le celor ce se defectează să fie defecți dacă ei așa aleg. Vă vine și vouă rândul, vă asigur.

Namaste!

Monica Poka