Prin Marilyn Raffaele
Dragi cititori, bine ați venit la mesajul nostru care este, de fapt, mesajul vostru pentru că conștiința cititorilor atrage mesajul cu care aceștia sunt aliniați.
Totul se desfășoară conform planului. Frecvențele de rezonanță înaltă ale Luminii care curge acum pe Pământ de la Soare continuă să expună buzunarele de energie densă veche de mii de ani, dintre care unele se manifestă în prezent ca război. Dacă, sau când, curățările personale fizice, emoționale, mentale sau spirituale devin epuizante și dificile, dați-le voie mai degrabă să se desfășoare decât să răspundeți automat prin frică și rezistență. Amintiți-vă întotdeauna că eliberarea energiei vechi este un pas înainte, nu unul înapoi, în ciuda efectelor care o însoțesc adeseori. Aveți încredere că întotdeauna sinele vostru mai înalt guvernează procesul și nu are nevoie de nici o îndrumare cu privire la cum să o facă.
Fiți pregătiți pentru o perioadă de haos și frică care se apropie și care-i va afecta în special pe cei care opun rezistență schimbării și promovează mai degrabă revenirea la concepte învechite, decât să-i permită Pământului să evolueze într-o lume nouă și cu o rezonanță mai înaltă a unimii. Amintiți-vă că Pământul și toată viața de pe ea sunt mai degrabă spirituale decât simțul material/fizic a tot ceea ce cei mai mulți au ajuns să accepte ca fiind lumea reală.
Aveți și folosiți un vehicul material/fizic pe Pământ, pentru că este nevoie să-l aveți ca să puteți trăi în frecvențele de o rezonanță mai joasă ale unei planete trei dimensionale, dar niciodată nu deveniți acel corp. Călătoriți într-o mașină, dar niciodată nu deveniți mașina. Nu sunteți, n-ați fost și niciodată nu puteți fi doar materiali/fizici, iar să vă îndoiți, să opuneți rezistență sau să negați acest lucru nu schimbă faptul că sunteți spirituali.
Vremurile prezente sunt dificile și înspăimântătoare pentru cei care și-au construit fundația pe conceptele trei dimensionale care cred că le garantează siguranță, securitate și fericire. Când aceste concepte sunt puse la îndoială sau schimbate, aceștia atacă cu furie, frică și rezistență în încercarea de a păstra status quo-ul care constituie securitatea lor. Frica este exprimarea naturală a conștiinței separării și este sursa tuturor violențelor, rezistenței, puterii asupra, războiului, abuzului, suferinței, urii, neprihănirii de sine și sinuciderii.
Nimeni nu poate opri procesul de ascensiune spirituală care are loc în acest moment, pentru că Pământul nu este material. Pământul este manifestarea unei Idei Divine în mintea infinită, perfectă, întreagă, completă și frumoasă a Creatorului. La fel ca în cazul tuturor conceptelor, conceptele materiale ale Pământului trebuie în cele din urmă să se prăbușească pentru că credința este tot ceea ce menține și susține conceptele. Pe măsură ce omenirea evoluează spiritual și conștiința colectivă a Pământului devine mai iluminată spiritual, creațiile sale vor începe să reflecte mai îndeaproape realitatea.
Pământul, ca planetă trei dimensională, a fost locul perfect ca sufletele să învețe și să evolueze, pentru că experimentarea este disponibilă la toate nivelele. Primul stadiu este cel fizic, în care persoana își experimentează fizic toate durerile și plăcerile. Apoi, sufletul începe să se dezvolte la nivel mental, observând frumusețea și gândindu-se la oameni și la lucruri din afara sinelui. Apoi, se dezvoltă nivelul emoțional și sufletul începe să experimenteze și să înțeleagă emoțiile propriului sine și ale altora. Majoritatea trăiesc multe vieți în aceste trei nivele până când, la un moment dat, sunt pregătiți să învețe și să experimenteze adevărul spiritual despre Pământ, despre sine și despre întreaga viață.
Sufletele care aleg să evolueze prin ”Școala Pământului” învață prin vieți trăite ca fiecare culoare a pielii, ambele sexe, vieți scurte și lungi, unele foarte dificile și altele nu – experimentări pe care numai o planetă trei dimensională le poate oferi. Când un suflet a învățat tot ce este necesar din nivelul trei dimensional și și-a încheiat contractul, nu mai trebuie să se întrupeze în continuare pe Pământ, ci își poate continua evoluția în tărâmurile mai înalte sau pe o planetă mai avansată.
Ascensiunea spirituală a Pământului este motivul pentru care atât de multe suflete evoluate, fără să mai aibă nevoie de lecții trei dimensionale, s-au oferit voluntar să se întrupeze din nou. Cele mai multe suflete evoluate par a fi oameni obișnuiți trăind vieți obișnuite, dar în realitate ele ridică frecvențele Pământului și însămânțează conștiința colectivă cu Adevăr și Lumină prin simpla prezență pe Pământ a stărilor lor de conștiință evoluate. Pe măsură ce Adevărul și Lumina cresc în conștiința colectivă, din ce în ce mai mulți indivizi le pot și le vor accesa, ridicând și schimbând vibrația generală a Pământului.
Niciodată să nu uitați că Pământul este un univers spiritual, identitatea reală a fiecărei persoane este divină și că fiecare viață este în și din singura viață. Nu încercați să înțelegeți acest lucru cu mintea voastră pentru că mințile umane sunt limitate de condiționările personale și de credința colectivă. Creatorul este infinit și spiritual și, prin urmare, de neînțeles pentru mințile finite, limitate și condiționate, deși mulți au încercat și mulți alții cred că au făcut acest lucru. Cu toate acestea, Creatorul se dezvăluie întotdeauna pe SINE, dar vorbește cu o voce înceată, care trebuie ascultată.
Indiferent de cât de reală ar putea părea lumea materială/fizică chiar și în cele mai înalte și mai bune forme ale sale, ea nu poate fi decât visul iluzoriu pe care omenirea l-a visat mii de ani, pe care ea însăși a creat-o din dualitate, separare și credința în două puteri. Viața trăită pe Pământ este ca și cum te-ai uita la un film sau la o piesă de teatru. Devii pe deplin absorbit și simți emoțiile fiecărei situații bune și rele și chiar începi să te identifici cu personajele, dar vine un moment în care cortina coboară, luminile se aprind și te trezești că ești din nou tu. Luminile Pământului se aprind și cortina trei dimensională coboară.
Evoluția spirituală nu poate fi niciodată oprită pentru că nu este un eveniment, ci este o revelație. Realitatea spirituală a fost întotdeauna pe deplin prezentă, dar majoritatea stărilor de conștiință rămân incapabile să se alinieze energetic cu altceva decât cu ceea ce pot vedea, auzi, gusta, atinge sau mirosi cu simțurile fizice. Totuși, acest lucru se schimbă rapid și mulți se trezesc în stări de conștientizare noi și mai înalte.
Nu puteți trece dincolo de omniprezență, omnisciență,
omnipotență.
Pictură Gustav Klimt
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o
donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă
mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.